VIDEO Daniel Morar a prezentat bilantul DNA: Ramane de vazut daca lupta anticoruptie este un proces ireversibil. Asta tine de factorul politic si de viitorul procuror sef al DNA Daniel Morar, fostul sef al DNA, a prezentat, miercuri, bilantul activitatii Directiei Nationale Anticoruptie pe care a condus-o timp de sapte ani. Fostul procuror sef al DNA a avertizat, in conferinta de presa organizata cu aceasta ocazie, ca progresele facute de DNA in ceea ce priveste lupta anticoruptie ar putea fi reversibile, viitorul acestui proces fiind strans legat de factorul politic si de viitorul procuror sef al Directiei si echipa acestuia, informeaza Agerpres.
Zaher Iskandarani, achitat de Tribunalul Bucuresti in dosarul de contrabanda cu tigari Tribunalul Bucuresti a dispus, miercuri, achitarea lui Zaher Iskandarani in dosarul in care fusese trimis in judecata in urma cu mai bine de 6 ani, pentru contrabanda cu tigari, prin care ar fi produs un prejudiciu bugetului de stat de aproape doua milioane de lei, potrivit Mediafax. Decizia instantei nu este definitiva, putand fi contestata la Curtea de Apel Bucuresti.
Dosarul retetelor false: Farmaciile Dona ar fi implicate in fraudarea CNAS. Sefi de farmacii, un medic psihiatru, administratori de firme - printre cei retinuti in acest caz Procurorii cer, miercuri, Tribunalului Bucuresti arestarea preventiva a 12 persoane retinute in dosarul retetelor false, surse judiciare declarand pentru Mediafax ca printre acestea sunt mai multi sefi de farmacii din lantul Dona, un medic psihiatru si administratori ai unor firme. In dosarul eliberarii de retete false, in care medici si farmacisti din cadrul aceleiasi retele farmaceutice sunt acuzati ca au fraudat bugetul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate prin compensarea frauduloasa a contravalorii unor retete false, producand un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de lei, procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti au emis, marti, ordonante de retinere pentru 24 de ore fata de 13 inculpati.
Procurorii au retinut 12 persoane in dosarul retetelor false Un numar de 12 persoane au fost retinute, marti seara, de catre procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, in dosarul eliberarii de retete false, au precizat oficiali din Ministerul Public. Potrivit surselor citate, audierea a doua dintre persoane nu a fost inca finalizata.
RTV: DNA ancheteaza contractele de informatizare ale CNAS derulate in timpul mandatului lui Lucian Duta Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Doru Badescu, a declarat pentru RomaniaTV ca DNA ancheteaza contractele de informatizare ale CNAS derulate in timpul mandatului lui Lucian Duta. In schimb, fostul presedinte al CNAS a sustintut, intr-o interventie telefonica la postul de televiziune citat, ca nu stie nimic despre desfasurarea unor asemenea anchete, intrucat nu a existat niciun fel de solicitare de documente din partea DNA in perioada mandatului sau, si ca isi rezerva dreptul de a-l actiona in judecata pe Doru Badescu.
DNA: 67 de persoane sunt urmarite penal pentru fraude la referendumul din 29 iulie Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au inceput urmarirea penala fata de un numar de 67 de persoane care au luat parte la diferite activitati legate de desfasurarea referendumului din 29 iulie, printre care 49 de presedinti si membri ai unor sectii din Teleorman, Vrancea si Gorj si 18 observatori din partea unor ONG-uri, membri de partid, care l-au ajutat pe Liviu Dragnea, informeaza DNA intr-un comunicat transmis marti.
Cazul mitei de la Universitatea Bioterra: Adrian Dulugeac a fost arestat preventiv in dosarul privind divulgarea subiectelor de la licenta Adrian Dulugeac, sef de lucrari la Universitatea Bioterra, a fost arestat pentru 29 de zile de Curtea de Apel Pitesti, in dosarul in care este acuzat ca a primit bani sau bunuri de la studenti carora le-a dat subiectele la licenta sau pe care i-a ajutat sa obtina diplomele fara sa sustina examene, informeaza Mediafax.
Fostul candidat la Presedintie Ninel Potarca, condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare Fostul candidat la Presedintie Constantin Ninel Potarca a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare intr-un dosar de evaziune fiscala, informeaza Mediafax. Potrivit deciziei instantei, el nu va mai avea voie nici sa candideze sau sa fie ales in vreo functie publica, in urma cu o luna acesta dand de inteles ca ar intentiona sa candideze in 9 decembrie pentru un post de deputat din partea romilor.
VIDEO Deputatul UDMR Gergely Olosz, fost presedinte al ANRE, trimis in judecata de DNA pentru trafic de influenta Deputatul Gergely Olosz (UDMR), fost presedinte al ANRE in perioada 2007-2008, a fost trimis in judecata de procurorii DNA pentru infractiunea de trafic de influenta in forma continuata, alaturi de alte trei persoane, anunta Agerpres. Procurorii DNA il acuza pe deputat ca ar fi pretins suma de 516 mii de euro in schimbul cumpararii de influenta.
DNA: Omul de afaceri Iulian Buturuga, trimis in judecata pentru fraudarea fondurilor europene Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a lui Iulian-Marius Buturuga, reprezentant al SC Buturuga, Militaru & Asociatii SPCJ SRL, pentru fraudarea fondurilor europene.
ANI sesizeaza DNA in cazul directorului executiv al Finantelor Publice Valcea pentru contracte ilegale Agentia Nationala de Integritate (ANI) sesizeaza DNA in cazul lui Gheorghe Gogirnoiu, director executiv in cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Valcea, dupa ce a constatat incalcarea de catre acesta a regimului juridic privind conflictul de interese in materie administrativa si existenta indiciilor referitoare la savarsirea infractiunilor de conflict de interese, precum si a celor asimilate infractiunilor de coruptie.
Omul de afaceri Ilie Carabulea a fost eliberat conditionat Omul de afaceri Ilie Carabulea, care ispasea in Penitenciarul Aiud o pedeapsa de un an si sase luni de inchisoare pentru dare de mita, a fost eliberat, luni, dupa ce Tribunalul Alba a respins recursul inaintat de procurorii DNA impotriva deciziei de eliberare conditionata a acestuia, informeaza Mediafax.
VIDEO Daniel Morar, desemnat sa asigure interimatul la Ministerul Public/ Kovesi nu exclude o candidatura pentru sefia DNA Laura Codruta Kovesi a anuntat luni, intr-o declaratie de presa sustinuta cu prilejul finalizarii mandatului de procuror general al Romaniei, ca l-a delegat in functia de prim-adjunct al procurorului general pe procurorul sef al DNA, Daniel Morar. Acesta ar urma sa asigure, incepand de marti, pentru sase luni, interimatul in functia de sef al Ministerului Public.
Deputatul PDL Petru Movila, cercetat de DNA Iasi intr-un dosar de coruptie privind Politia Rutiera Iasi Deputatul PDL Petru Movila, procurorul Luana Maxim si mai multi politisti sunt invinuiti de DNA Iasi intr-un dosar de coruptie. Potrivit Ziarul de Iasi, cei trei ar fi acuzati de dare si luare de mita, trafic de influenta intr-un dosar instrumentat din anul 2008. Procurorii care instrumenteaza dosarul sustin ca ar fi existat interventii pe langa politistii de la Rutiera pentru a nu fi ridicate/suspendate permise de conducere.  In timp ce procurorul Luana Maxim s-a prezentat vineri dimineata la sediul DNA pentru a ii fi aduse la cunostinta invinuirile care i se aduc, deputatul Petru Movila a anuntat ca nu poate veni din cauza unor probleme de sanatate ale tatalui sau. Alaturi de cei doi au fost chemati si patru ofiteri din cadrul Politiei Rutiere, suspectati si ei de infractiuni de coruptie, scrie Agenda de Iasi.
Fostul sef al ANAF, Sorin Blejnar, audiat la DNA Fostul sef al ANAF, Sorin Blejnar a fost audiat, miercuri dimineata, de procurorii DNA in dosarul in care este cercetat, alaturi de Codrut Marta si Viorel Comanita, pentru ca ar fi sprijinit, din mai 2011 pana in iulie 2012, un grup infractional acuzat de evaziune fiscala de peste 15 milioane de euro, anunta Mediafax. Sorin Blejnar a fost citat la Directia Nationala Anticoruptie pentru a fi audiat si pentru ca procurorii sa ii prezinte rezultatele unei expertize financiar-contabile facute in acest caz. La iesirea din sedul DNA, unde a stat aproximativ o ora, Sorin Blejnar a reafirmat ca nu are legatura cu gruparea de evazionisti.
Avocatul Andrei Gherasim, fiul fostului procuror general adjunct al Romaniei, Traian Gherasim, retinut din nou de procurorii DNA Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au dispus retinerea lui Andrei Gherasim, avocat in cadrul Baroului Bucuresti, pentru 24 de ore sub acuzatia de trafic de influenta, se arata intr-un comunicat al DNA postat pe site-ul institutiei. Andrei Gherasim, fiul fostului procuror general adjunct si fost judecator la ICCJ Traian Gherasim, urmeaza sa fi prezentat Curtii de Apel Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile. Acesta a mai fost retinut de procurorii anticoruptie in luna aprilie pentru fapte similare, fiind apoi trimis in judecata.
VIDEO UPDATE Perchezitii DNA la sediul Consiliului Judetean Arges: Procurorii au ridicat documente si calculatoare. Mai multi angajati ai CJ au fost citati la DNA Perchezitii ale procurorilor DNA au loc, luni dimineata, la sediul Consiliului Judetean Arges, institutie condusa de Constantin Nicolescu (PSD), care in 18 mai a fost trimis in judecata de DNA sub acuzatia ca a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro in baza unor acte false, informeaza Mediafax. Au fost perchezitionate opt birouri din cadrul CJ Arges, printre care si cel al presedintelui Constantin Nicolescu, sediile a patru firme care au avut contracte cu institutia, precum si la o locuinta particulara, potrivit avocatului Gabriela Zoana, citat de Agerpres. Procurorii DNA au ridicat mai multe dosare cu documente si cateva unitati PC. In urma perchezitiilor, mai multi angajati ai Consiliului Judetean (CJ) Arges au fost citati pentru data de 11 septembrie la sediul Serviciului Teritorial Pitesti al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA).
Un asa-zis inspector anticoruptie a fost retinut, fiind suspectat ca a inselat mai multe persoane spunandu-le ca le poate rezolva litigiile Un asa-zis inspector anticoruptie al unei organizatii neguvernamentale, suspectat ca a inselat opt persoane carora le-a promis, in schimbul unor sume de bani, ca le va rezolva litigiile civile sau penale, a fost retinut dupa ce a fost prins primind 800 de lei de la un gorjean, informeaza Mediafax.
Interdictie de a parasi tara pentru Sorin Blejnar si Viorel Comanita, pentru inca 30 de zile Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au decis, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a masurii interdicitiei de a parasi tara dispusa in cazul fostului sef al ANAf, Sorin Blejnar, si in cel al fostului sef al Vamilor, Viorel Comanita, transmite Mediafax.
Conexiunile fugarului de la ANAF-Codrut Marta Familia fostului sef al ANAF, Sorin Blejnar si gruparea Nicu Gheara lucreaza cu acelasi contabil. Se numeste Rodica Mindroiu si depoziteaza de ceva vreme secrete financiare pentru tot felul de clienti: politicieni, un traficant de droguri condamnat, fotbalisti celebri, personaje mondene si carciumari de fite. Aceeasi Rodica Mindroiu lucra si pentru Codrut Alexandru Marta - fostul sef de cabinet al lui Blejnar. Referatul prin care procurorii au cerut arestarea lui Marta atesta legaturile dintre Rodica Mindroiu si fostii sefi ANAF.
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by