1553 de zile de la inceperea urmaririi penale

Dosarul "Mita si trafic de influenta la Baia Mare" - Catalin Chereches


Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare, este urmarit penal pentru luare de mita, trafic de influenta si operatiuni financiare incompatibile cu functia sa, a anuntat Directia Nationala Anticoruptie. Procurorii sustin ca edilul din Baia Mare a cerut si a primit bani de la 5 firme pentru a le favoriza in procedurile de achizitie publica organizate de primaria Baia Mare, la atribuirea contractelor si pe parcursul derularii lor.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au inceput urmarirea penala fata de Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare, pe 18 iunie 2013. Chereches este acuzat si ca ar fi intervenit pentru modificarea actionariatului a doua firme astfel incat apropiatii sai sa devina actionari si/sau administratori ai acestora, pentru a cumpara o licenta pentru un post de televiziune. 

Primarul Catalin Chereches a fost citat cu mandat de aducere pentru a fi audiat pe 18 iunie, iar surse din randul anchetatorilor au declarat pentru Mediafax ca procurorii DNA Cluj au facut in acea zi perchezitii la sediul Primariei Baia Mare, la locuinta primarului Catalin Chereches si la mai multe sedii de firme, intre care si trustul de presa e-Maramures. Aceleasi surse au sustinut ca trustul de presa e-Maramures ar fi fost preluat de o societate condusa de catre interpusi ai primarului Catalin Chereches.

In septembrie 2013, Catalin Chereches s-a inscris in Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei (UNPR). Intre 2005 si 2008, Chereches a fost vicepresedinte si purtator de cuvant al organizatiei judetene Maramures a PSD, iar ulterior s-a inscris in PNL, fiind exclus din partid in luna ianuarie 2013. In perioada 2008 si 2011, Chereches a fost deputat.

Catalin Chereches este primar la Baia Mare din mai 2011, cand au avut loc alegeri partiale. La alegerile locale din iunie 2012, Catalin Chereches a fost reales in functie cu 86,3% din voturi.

Ce sustin procurorii DNA:

DNA - Serviciul teritorial Cluj a inceput urmarirea penala fata de Catalin Chereches, in sarcina caruia s-au retinut urmatoarele infractiuni:
- luare de mita in forma continuata,
- trafic de influenta in forma continuata,
- efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia pe care o indeplineste.

Din Rezolutia de incepere a urmaririi penale intocmita de procurori a rezultat urmatoarea stare de fapt:

In cursul anilor 2011-2013, invinuitul Chereches Catalin, primar al municipiului Baia Mare, a pretins si primit sume de bani cu titlu de foloase necuvenite de la reprezentantii a cinci societati comerciale, pentru a-si incalca atributiile de serviciu si pentru a favoriza aceste societati comerciale in procedurile de achizitie publica organizate de Primaria municipiului Baia Mare, atat cu ocazia atribuirii contractelor cat si pe parcursul derularii acestora.

De asemenea, in perioada februarie-mai 2013, invinuitul Chereches Catalin, in calitate de primar al municipiului Baia Mare, a efectuat operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia pe care o detine, prin intermediul a doua persoane din anturajul sau care erau, in mod aparent, reprezentantii legali a doua societati comerciale. Concret, in cursul lunii mai 2013, in scopul achizitionarii unei licente pentru un post de televiziune, invinuitul Chereches Catalin a facut demersuri pentru modificarea actionariatului celor doua firme astfel incat apropiatii sai sa devina actionari si/sau administratori ai acestor societati comerciale.

In cauza, procurorii efectueaza acte de urmarire penala si fata de alte persoane.

Citarea cu mandat de aducere a invinuitului Catalin Chereches s-a facut conform prevederilor art. 183 alin. 2 Cod de procedura penala, in interesul bunei derulari a anchetei penale.

Invinuitului i s-au adus la cunostinta acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedura penala.

Pozitia acuzatului

La o zi dupa ce DNA a inceput urmarirea penala, Catalin Chereches a declarat pentru Adevarul ca acele contracte la care procurorii fac referire sunt cele de dezvoltare a municipiului, in valoare de aproximativ 20 de milioane de euro.

"Ideea este ca sunt aproximativ 50% din activitatile municipiului Baia Mare, introduse in acest dosar. Din punctul meu de vedere respectam tot ceea ce inseamna procedura a procurorilor si e normal sa avem un astfel de demers pentru a lamuri toate situatiile. Punctual nu cred ca vreun demers de-al meu sau de-al colegilor mei a fost intr-un fel nelegal. Tot ceea ce am facut noi a fost in spiritul respectarii legii, a fost pentru comunitate si pe mine si pe colegii mei ne intereseaza doua lucruri, sa avantajam autoritatea locala si comunitatea baimareana", a declarat primarul municipiului Baia Mare pentru Adevarul.

Catalin Chereches a negat acuzatiile referitoare la preluarea prin interpusi a unui trust de presa, sustinand ca "una este sa cumperi trustul de presa, alta este sa ai o colaborare buna cu presa, e o diferenta".

Acuzatia a fost respinsa si de conducerea eMaramures, care a sustinut, potrivit Adevarul, ca "trustul de presa eMaramures nu are niciun contract cu Primaria Municipiului Baia Mare sau cu vreo societate care sa furnizeze servicii sau lucrari catre Administratia Publica Locala. In ceea ce priveste faptul ca trustul nostru de presa a fost legat de scandalul mediatic iscat pe marginea anchetelor pe care procurorii DNA - serviciul teritorial Cluj le efectueaza in municipiul Baia Mare si care vizeaza printre altele si persoana primarului Catalin Chereches, aducem la cunostinta opiniei publice ca intre institutia noastra si edil exista doar relatii de informare media - la fel cum exista intre domnia sa si alte entitati de presa".

UPDATE 4 decembrie 2014: DNA a precizat la solicitarea HotNews.ro ca dosarul este in continuare in lucru, fara a da alte informatii legate de stadiul sau.

DATA INCEPERII URMARII PENALE
18 IUNIE 2013
DATA TRIMITERII IN JUDECATA
DATA PRESCRIERII FAPTEI

NUME: Catalin Chereches

FUNCTIA (la data comiterii faptei) :primar al municipiului Baia Mare

INSTANTE:

19945 vizualizări


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri