Dosar finalizat in 4017 zile de la inceperea urmaririi penale

Dosarul "Stramutati de lux" - Ionel Mantog



¬In 23 martie 2006, Departamentul National Anticoruptie a inceput urmarirea penala impotriva lui Ionel Mantog (la acea vreme secretar de stat in Ministerul Economiei si Comertului), sub acuzatia ca a folosit informatii ce nu sunt destinate publicitatii ¬in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite¬.

Procurorii au descoperit ca, in perioada 2001-2002, Ionel Mantog, pe atunci director al directiei de resurse umane, legislatie, restructurare si privatizare din cadrul Companiei Nationale a Lignitului Oltenia (CNLO), impreuna cu seful sau, au cumparat la preturi modice, direct sau prin interpusi, case si terenuri situate in mai multe comune din judetul Gorj. Cei trei stiau ca acele imobile urmeaza sa fie expropriate pentru extinderea exploatarilor de lignit ale CNLO. In schimbul caselor achizitionate, cei trei au primit fonduri de la CNL Oltenia, pentru constructia unor vile. Astfel, Mantog a cumparat, in nume personal, respectiv prin intermediul sotiei sale si al cumnatei sale, trei imobile pentru 360 de milioane de lei vechi. In schimbul lor, el a primit de la CNLO 4,14 miliarde de lei vechi.

In 6 septembrie 2006, Mantog a fost trimis in judecata pentru: infractiuni asimilate infractiunilor de coruptie,  prevazute de art. 12, alin. a, b, din Legea 78/ 2000 (efectuarea de operatiuni financiare, utilizand informatiile obtinute in virtutea functiei si folosirea de informatii ce nu sunt destinate publicitatii); abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata; fals in declaratii; fals in inscrisuri sub semnatura privata.

Alti inculpati in dosar: Ion Vulpe (fost director general al Companiei Nationale a Lignitului Oltenia), pentru infractiuni asimilate infractiunilor de coruptie,  prevazute de art. 12, alin. a, b, din Legea 78/ 2000 (efectuarea de operatiuni financiare, utilizand informatiile obtinute in virtutea functiei, si folosirea de informatii ce nu sunt destinate publicitatii); luare de mita; abuz in serviciu in forma calificata; fals in declaratii.

Sentinte:

31 octombrie 2006
- Inalta Curte de Casatie si Justitie decide stramutarea dosarului, de la Tribunalul Gorj la Tribunalul Sibiu.

4 aprilie 2011 - Tribunalul Sibiu decide condamnarea inculpatilor la un an si opt luni de inchisoare cu suspendare.

30 noiembrie 2011 - Curtea de Apel Alba Iulia il condamna pe Ionel Mantog la un an si opt luni de inchisoare cu suspendare si il achita pe Ion Vulpe

9 iulie 2012 - Definitiv si irevocabil: Ionel Mantog si fostul director general al SNLO Ion Vulpe au fost condamnati de ICCJ la 5 ani de inchisoare cu executare pentru abuz in serviciu in forma calificata.

Instanta a casat in totalitate decizia penala atacata si sentinta penala din 4 aprilie 2011 a Tribunalului Sibiu.

Pozitia acuzatului: "Astept sa vad ce hotaraste justitia.

DATA INCEPERII URMARII PENALE
23 MARTIE 2006
DATA TRIMITERII IN JUDECATA
6 SEPTEMBRIE 2006
DATA PRESCRIERII FAPTEI

NUME: Ionel Mantog

FUNCTIA (la data comiterii faptei) :director in cadrul Companiei Nationale a Lignitului Oltenia

INSTANTE:

Tribunalul Gorj - Amanare

TERMEN: 3 octombrie 2006
Procesul se amana la cerera lui Ionel Mantog. Acesta sustine ca nu a avut timp sa-si angajeze un aparator.

Tribunalul Gorj - Amanare

TERMEN: 17 octombrie 2006
O noua amanare la cererea lui Mantog. De aceasta data, el anunta ca aintrodus o cerere de stramutare a procesului.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Suspendare

TERMEN: 17 octombrie 2006
Suspenda judecarea pana la solutionarea cererii de stramutare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Procesul se muta la Sibiu

TERMEN: 31 octombrie 2006
Instanta suprema decide sa aprobe cerera de stramutare. Procesul va fi judecat de Tribunalul Sibiu.

Tribunalul Gorj - Dosarul este trimis la Sibiu

TERMEN: 14 noiembrie 2006
Tribunalul Gorj ia act de aprobarea cererii de stramutare si trimite dosarul la Tribunalul Sibiu.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 20 decembrie 2006
Procesul de la Sibiu debuteaza cu o amanare din motive procedurale.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 31 ianuarie 2007
O noua amanare din motive procedurale.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 20 februarie 2007
O noua amanare din motive procedurale.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 20 martie 2007
Ion Vulpe invoca lipsa de aparare. I se acorda o luna pentru a-si angaja un avocat. La urmatorul termen ar urma sa fie audiati inculpatii.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 25 aprilie 2007
Se acorda o noua amanare, avocatii inculpatilor invocand ca nu au avut timp sa pregateasca strategia de aparare.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 30 mai 2007
Procesul este amanat din nou din motive de procedura.

Tribunalul Sibiu - Procesul a fost suspendat

TERMEN: 21 iunie 2007
Instanta decide suspendarea procesului si trimiterea dosdarului la Curtea Constitutionala, pentru solutionarea unei exceptii de neconstitutionalitate invocata de avocati.

Tribunalul Sibiu - Procesul a fost reluat, cu o amanare

TERMEN: 30 ianuarie 2008
Dupa ce Curtea Constitutionala a respins exceptia invocata, dosarul este repus pe rol. Judecata este amanata cu o luna, din motive procedurale. Urmeaza sa fie audiati, in sfarsit, inculpatii.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 19 februarie 2008
Se decide amanarea procesului pentru citarea unor martori.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 26 martie 2008
Martorii nu s-au prezentat, asa ca se decide o noua amanare.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 23 aprilie 2008
Din noua amanare pentru citarea martorilor.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 16 mai 2008
Din nou martorii nu pot fi audiati, asa ca instanta hotaraste amanarea cu o luna a procesului.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 25 iunie 2008
O noua amanare pentru audierea martorilor.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 27 august 2008
Este audiat un singur martor al apararii dintre cei citati. Instanta decide din nou sa amane judecata cu o luna, procesul continuand cu audierea martorilor.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 24 septembrie 2008
O noua amanare. La termenul urmator se asteapta tot audierea unor martori, care nu s-au prezentat inca in fata instantei.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 29 octombrie 2008
Din nou amanare pentru ca nu se reuseste audierea martorilor citati. Instanta doreste, de asemenea, o serie de informatii suplimentare in dosar.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 26 noiembrie 2008
Amanare pentru acelasi motiv: citarea unor martori in vederea audierii.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 28 ianuarie 2009
CNLO depune la dosar o serie de acte. Martorii asteptati nu s-au prezentat. Se decide o noua amanare.

Tribunalul Sibiu - Audieri

TERMEN: 25 martie 2009
Sunt audiati cativa martori si se acorda un nou termen, pentru ascultarea unui alt martor si pentru pregatirea unor probe de catre aparare.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 29 aprilie 2009
La dosar sunt depuse mai multe cereri de amanare din partea avocatilor inculpatilor, care sunt admise de instanta.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 27 mai 2009
Se prezinta o serie de probe instantei. Se decide o noua amanare pentru audierea unor martori.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 24 iunie 2009
Din nou nu se prezinta toti martorii si se decide o noua amanare, pentru a le da posibilitatea si celor absenti sa ajunga in fata instantei.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 26 august 2009
Avocatul inculpatului Ion Vulpe a depus o cerere de amanare, care a fost admisa de instanta.

Tribunalul Sibiu - Amanare din cauza grevei

TERMEN: 23 septembrie 2009
Procesul se amana ca urmare a grevei magistratilor.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 28 octombrie 2009
Imposibilitatea de a audia martorii citati duce la o noua amanare a procesului.

Tribunalul Sibiu - Amanare pe motiv de accident rutier

TERMEN: 25 noiembrie 2009
Avocatii lui Ionel Mantog au obtinut o amanare mai lunga, avand in vedere ca clientul lor fusese implicat, cu doar doua zile inainte, intr-un accident de circulatie.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 27 ianuarie 2010
La termenul urmator trebuie sa fie audiati doi martori ai apararii, care nu s-au prezentat in fata instantei. In caz contrar, acestia nu vor mai avea dreptul sa apara in fata judecatorilor.

Tribunalul Sibiu - Au fost audiati doi martori

TERMEN: 24 februarie 2010
Au fost audiati doi martori, iar avocatii inculpatilor au incercat sa convinga instanta ca Mantog si Vulpe nu aveau acces la documentele secrete ale CNLO. Ei au cerut re-ezxpertizarea vilei lui Ionel Mantog, insa judecatorii au respins solicitarea. S-a decis acordarea unui nou termen, pentru studierea actelor de la dosar.

Tribunalul Sibiu - Se solicita suspendarea procesului

TERMEN: 26 martie 2010
Avocatii inculpatilor au invocat o exceptie de neconstitutionalistate si au solicitat suspendarea judecatii si trimiterea dosarului la Curtea Constitutionala.

Tribunalul Sibiu - Procesul pleaca la Curtea Constitutionala

TERMEN: 31 martie 2010
Instanta sibiana admite cerera si suspenda procesul pana la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate invocate.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 26 ianuarie 2011
Dupa ce Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate invocata, procesul este repus pe rol, dar debuteaza cu o noua amanare, la cererea lui Ion Vulpe.

Tribunalul Sibiu - Amanare

TERMEN: 25 februarie 2011
Ionel Mantog a cerut schimbarea incadrarii juridice a faptelor, iar avocatii au solicitat timp pentru pregatirea apararii in noile conditii.

Tribunalul Sibiu - Cazul ramane in pronuntare

TERMEN: 14 martie 2011
Pronuntarea in acest dosar este amanata cu doua saptamani.

Tribunalul Sibiu - Pronuntarea se amana din nou

TERMEN: 28 martie 2011
Judecatorii amana din nou pronuntarea sentintei in acest dosar.

Tribunalul Sibiu - Condamnare cu suspendare

TERMEN: 4 aprilie 2011
Ionel Mantog si Ioan Vulpe sunt condamnati la cate un an si opt luni de inchisoare cu suspendare. In plus, s-a decis confiscarea a 148.000 de lei de la Ionel Mantog si a sumei de 135.000 de lei de la Ion Vulpe.

Curtea de Apel Alba Iulia - Amanare

TERMEN: 6 septembrie 2011
procesul debuteaza cu o amanare, pe motiv ca Mantog nu a avut timp sa-si angajeze avocat.

Curtea de Apel Alba Iulia - Amanare

TERMEN: 27 septembrie 2011
Unul dintre acuzati sustine ca nu are aparator, asa ca procesul se amana pentru a-i da timp sa-si angajeze un avocat.

Curtea de Apel Alba Iulia - Amanare

TERMEN: 18 octombrie 2011
Procesul se amana cu o saptamana.

Curtea de Apel Alba Iulia - Amanare

TERMEN: 25 octombrie 2011
Procesul se amana pentru a se solicita fisa postului pentru unul dintre inculpati.

Curtea de Apel Alba Iulia - Amanare

TERMEN: 15 noiembrie 2011
Pronuntarea se amana cu doua saptamani.

Curtea de Apel Alba Iulia - Sentinta

TERMEN: 30 noiembrie 2011
Instanta mentine condamnarea anterioara pentru Ionel Mantog, dar il achita pe Ion Vulpe. Recursul se va judeca la ICCJ.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Se judeca Recursul

TERMEN: 19 martie 2012
Instanta amana cauza

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 9 aprilie 2012

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Preschimbare de termen

TERMEN: 7 mai 2012
Instanta da un nou termen peste 3 zile

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 10 mai 2012

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Anunta pronuntarea sentintei

TERMEN: 24 mai 2012
Stabileste data de 9 iulie pentru pronuntarea sentintei

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sentinta

TERMEN: 9 iulie 2012
Definitiv si irevocabil: Ionel Manţog şi fostul director general al SNLO Ion Vulpe au fost condamnaţi de ICCJ la 5 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă calificată. / Instanţa a casat în totalitate decizia penală atacată şi sentinţa penală din 4 aprilie 2011 a Tribunalului Sibiu.

17756 vizualizări


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică