Dosar finalizat in 4166 zile de la inceperea urmaririi penale

Dosarul "Fraude la referendum" - Liviu Dragnea


Liviu Dragnea este acuzat de procurorii DNA ca ar fi pus la punct un sistem national de influenta prin care ar fi fraudat votul la referendumul din 29 iulie 2012 de demitere a presedintelui Traian Basescu. Potrivit procurorilor anticoruptie, Dragnea ar fi folosit zece metode pentru fraudarea votului, printre care votul multiplu, turismul electoral si falsificarea de semnaturi.

Scopul acestei actiuni ar fi fost obtinerea unei prezente de minimum 60% la votul de la referendum, care sa garanteze validarea acestuia. Pe 6 septembrie 2012, Directia Nationala Anticoruptie a anuntat ca a inceput urmarirea penala fata de Liviu Dragnea.

Acuzatiile care ii sunt aduse lui Liviu Dragnea:
- folosire a influentei sau autoritatii de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
- asociere pentru savarsirea de infractiuni
- instigare la violarea prin orice mijloace a secretului votului de catre membrii biroului electoral al sectiei de votare ori de catre alte persoane
- instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze in cadrul referendumului

In rezolutia de incepere a urmaririi penale, procurorii sustint ca Liviu Dragnea, in calitate de secretar general al PSD, si-a folosit influenta pentru a obtine "un folos nepatrimonial pentru partid", respectiv o prezenta de minimum 60% la votul de la referendumul din 29 iulie 2012 care sa garanteze validarea acestuia. El ar fi initiat o asociere formata din presedinti si membri ai sectiilor de votare coordonati de responsabili locali si judeteni, presedinti de organizatii judetene si locale, precum si primari ai partidului.

Cu ajutorul unui sistem informatic, un numar restrans de persoane putea sa obtina, in timp real, informatii despre numarul de votanti si modul cum s-a votat in sectiile de votare. In acest mod, din ora in ora coordonatorii partidului aveau reprezentarea prezentei la urne, identificand sectiile de vot cu prezenta slaba, se arata in rezolutia procurorilor. Potrivit acesteia, sistemul informatic a asigurat comunicarea de date, mesaje, ordine si recomandari cu continut ilicit, destinate coordonatorilor sau membrilor sectiilor de votare si altor persoane, in vederea maririi artificiale a numarului de votanti.

In plus, procurorii sustin ca Liviu Dragnea a constituit un "sistem national de influenta" pentru a determina autoritatile publice centrale, judetene si locale aflate sub controlul politic al PSD sa se implice in exercitarea de presiuni asupra presedintilor birourilor electorale ale sectiilor de votare si asupra membrilor acestora pentru a falsifica semnaturile alegatorilor pe listele de vot si a introduce in urne un numar suplimentar de buletine decat cele votate de alegatori, in folosirea unei urne mobile in conditii contrare legii, in obtinerea pe cai ilicite de informatii, in fiecare ora, despre numarul de persoane care au votat si despre modul in care s-a votat in unele sectii de votare, in practicarea votului multiplu.

Alte modalitati de modificare a rezultatului referendemului ar fi fost denaturarea pe listele suplimentare a ultimei cifre a CNP-ului unor persoane a caror semnatura a fost falsificata pe lista, pentru a nu permite programelor de calculator specializate sa identifice votul multiplu, falsificarea de semnaturi in numele unor persoane decedate, ce au ramas inscrise pe listele electorale, falsificarea de semnaturi ale multor alegatori plecati din tara in momentul referendumului, votul exercitat de minori si de persoane carora le-a fost interzis dreptul la vot printr-o hotarare judecatoreasca penala, neaplicarea autocolantelor cu mentiunea "VOTAT" pe cartile / buletinele de identitate ale votantilor.

UPDATE: Pe 7 octombrie 2013, DNA a anuntat trimiterea in judecata a lui Liviu Dragnea, alaturi de alte 74 de persoane. Detalii aici Dosarul a fost inaintat spre judecare la Inalta Curte de Casatie si Justitie, avand in vedere calitatea de deputat detinuta in prezent de Liviu Dragnea, au precizat procurorii Directiei Nationale Anticoruptie.

Citeste si:
STENOGRAME in dosarul "Fraude la referendum" - Liviu Dragnea: "Organizati-va sa mi-i aduceti pe toti la vot, bai! Ii legati, ii luati in brate"

Procurorii DNA folosesc precedentul Adrian Nastase - Trofeul Calitatii pentru a demonstra presupusa vinovatie a lui Liviu Dragnea

Alte persoane cercetate in dosar:

In cadrul aceluiasi dosar, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au inceput pe 9 octombrie 2012 urmarirea penala fata de un numar de 67 de persoane care au luat parte la diferite activitati legate de desfasurarea referendumului din 29 iulie, printre care 49 de presedinti si membri ai unor sectii din Teleorman, Vrancea si Gorj si 18 observatori din partea unor ONG-uri, membri de partid, care l-ar fi ajutat pe Liviu Dragnea, informeaza DNA. Vezi aici detalii despre celelalte persoane cercetare in dosar

Pozitia acuzatului:

"Nu am spus nimanui in timpul referendumului sa faca lucruri nelegale sau incorecte. Eu am stat in sediul de la Kiseleff, eu nu am de unde sa stiu ce mort a inviat si a fost sa voteze. Atat timp cat se analizeaza activitatea mea politica in cadrul unei campanii consider ca e un dosar eminamente politic. (...) Sistemul informatic l-ati vazut impreuna cu mine inainte de locale, este un sistem prin care se comunica rezultatele alegerilor dupa ce se incheie votarea. Este irelevant daca se comunica rezultatele prin telefon, prin porumbei calatori, prin internet sau prin SMS-uri. Fiecare partid urmareste care este prezenta la vot".

Decizii ale instantelor

15 mai 2015 ICCJ: Liviu Dragnea a fost condamnat la 1 an de inchisoare cu suspendare. Decizia nu este definitiva

DATA INCEPERII URMARII PENALE
6 SEPTEMBRIE 2012
DATA TRIMITERII IN JUDECATA
7 OCTOMBRIE 2013
DATA PRESCRIERII FAPTEI

NUME: Nicolae Liviu Dragnea

FUNCTIA (la data comiterii faptei) :secretar general al PSD

INSTANTE:

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Primul termen, prima amanare

TERMEN: 15 noiembrie 2013
Dragnea nu s-a prezentat la primul termen, el fiind reprezentat de un avocat. Mai mulţi preşedinţi de secţii de votare, inculpaţi în dosar, au solicitat în sala de judecată amânarea cauzei deoarece nu au reuşit să îşi angajeze un avocat. Instanta a decis amanarea cauzei pe 6 decembrie.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Termen preschimbat

TERMEN: 6 decembrie 2013

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 14 februarie 2014

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Termen preschimbat

TERMEN: 18 februarie 2014

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Declaratii ale inculpatilor in dosar

TERMEN: 28 februarie 2014
Simona Predut, inculpata in dosarul Referendumului, a declarat in fata judecatorilor ca li s-a spus sa prezinte liste cu persoanele care nu se afla in tara si sa completeze datele si CNP-urile acestora la votul pentru demiterea presedintelui din 29 iulie 2012, relateaza Agerpres. Simona Predut a spus ca este membru PNL si a fost propusa sa faca parte din comisiile electorale de catre Dan Stana, impreuna cu care a participat in iunie 2012 la o sedinta in Piatra Olt, la care au participat primarul si viceprimarul comunei, membri ai USL. Aceasta a sustinut ca a "primit de la Costinel Dita o lista cu numele si CNP-urile unor persoane care urmau sa voteze cu urna mobila. Cand mi-a fost inmanata lista era prezent si Marius Predut si un alt membru al sectiei de votare, Marian Florescu. I-am dat lui Costinel Dita mai multe nume cu persoane plecate din tara. Ne-a spus ca pentru persoanele pe care nu le gasim acasa sa completam datele si CNP-urile. Nu stiu cine a bagat voturile in urna", scrie Agerpres. Simona Predut a declarat ca la finalul zilei s-a constatat ca voturile din urna sunt mai multe decat persoanele care au votat, prin urmare cineva de la sectia de votare a semnat pentru a fi totul egal. "Eu am dedus ca doamna presedinte de sectie a luat aceasta decizie, ca cineva sa semneze in numele unor persoane, pentru a se realiza o egalitate semnaturi-voturi. Nu stiu cine a falsificat, ca nu eu sau Marius Predut, sau Constanta Trita, care se afla la masa presedintelui. Eu nu am observat cand s-au introdus voturi suplimentare in urna", a mai spus Simona Predut. Sotul acesteia, Marius Predut, condamnat cu suspendare pentru frauda electorala, a spus ca a fost sunat cu o saptamana inainte de referendum de consilierul PSD la Piatra Olt, Costinel Dita, pentru a fi convocat la o sedinta care a avut loc cu cateva zile inaintea Referendumului. In cadrul acestei sedinte li s-a spus ca toti cei care se afla in strainatate sa fie trecuti pe listele suplimentare. In ziua referendumului, impreuna cu sotia sa s-au deplasat la persoanele care se aflau pe o lista tiparita, primita de la Costinel Dita, si acolo unde nu gaseau pe nimeni acasa, votau pentru ei. Vicepremierul Liviu Dragnea, inculpat in acest dosar, nu a fost prezent la termenul de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, mai noteaza Agerpres. Potrivit sursei citate, Marius si Simona Predut, cei doi inculpati din dosarul fraudarii referendumului care si-au recunoscut vinovatia, au fost condamnati pe 27 ianuarie de magistratii ICCJ la cate un an si patru luni inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 25 martie 2014
Instanta amana cauza

Inalta Curte de Casatie si Justitie - O noua amanare

TERMEN: 24 aprilie 2014
Instanta amana cauza din nou.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Cauza se amana din nou

TERMEN: 22 mai 2014
Instanta amana din nou cauza si acorda termen la 13 iunie.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare de aproape 3 luni

TERMEN: 13 iunie 2014
Instanta amana cu aproape 3 luni judecarea cauzei si acorda termen la data 3 septembrie.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Majoritatea martorilor audiati au spus ca nu au votat

TERMEN: 3 septembrie 2014
12 martori din dosarul referendumului din iulie 2012 pentru demiterea lui Basescu au fost audiati de judecatori, transmite Mediafax. Potrivit sursei citate, cei mai multi dintre acesti martori au sustinut ca nu au votat la referendum. Potrivit Mediafax, parte dintre martori au declarat: "Mi s-a prezentat o lista de la o alta sectie, o lista suplimentara. Era numele meu acolo, dar nu mi-am recunoscut semnatura" / "M-au gasit pe o lista la caminul cultural. Nu era semnatura mea" / "Nu am votat. Am trimis vorba sa vina cu urna mobila, dar nu a venit nimeni". Cei audiati sunt din comuna Tiganesti, judetul Teleorman, sunt, in majoritate, de peste 70 de ani, iar o parte nu stiu sa scrie sau sa citeasca, potrivit sursei citate. Acestia au declarat ca au fost adusi la ICCJ "cu duba Politiei", dupa ce instanta a dispus emiterea de mandate de aducere pe numele lor, pentru ca nu s-au prezentat in fata judecatorilor atunci cand au fost citati. In cursul zilei au fost audiati si o parte dintre inculpati, membri ai comisiilor de votare din localitatea Bragadiru-Teleorman.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 3 octombrie 2014
Amana cauza la data de 24 octombrie 2014, Curtea Militara de Apel

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Judecatorii au audiat martori din Teleorman, Vrancea si Gorj, adusi la Bucuresti cu autocarele

TERMEN: 24 octombrie 2014
Judecatorii au audiat la termenul din 24 octombrie 2014 peste 100 de persoane din judetele Teleorman, Vrancea si Gorj, citate ca martori in dosar. Persoanele audiate au fost aduse cu autocare, in baza unor mandate de aducere. Detalii aici: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18368594-livia-stanciu-justitia-isi-desfasoara-activitatea-indiferent-campanie.htm

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 20 noiembrie 2014
Magistratii amana cauza si acorda termen la 11.12.2014, ora 9:00, Sala Sectii Unite.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare de aproape doua luni

TERMEN: 11 decembrie 2014
Instanta amana si acorda termen la 05.02.2015.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Avocatul lui Liviu Dragnea a cerut audierea lui Victor Ponta

TERMEN: 5 februarie 2015
Avocatul lui Liviu Dragnea a cerut la acest termen ca judecatorii sa il cheme la audieri pe premierul Victor Ponta, relateaza Agerpres. Aparatorul a mai cerut audierea a 18 coordonatori ai PSD in campania pentru referendumul din 2012 privind demiterea presedintelui, potrivit agentiei de presa citate. Magistratii au fixat urmatorul termen al dosarului pe data 19 februarie. Agerpres aminteste ca premierul Victor Ponta declara pe 3 octombrie 2013 ca fostul sef al sectiei I a DNA Lucian Papici nu a dorit sa-l audieze in acest dosar, desi i-a solicitat de doua ori, in scris, acest lucru. Astazi, 5 februarie, Ponta a declarat pentru Agerpres ca se va prezenta pentru a fi audiat, daca i se va cere acest lucru: "Normal (ca ma voi prezenta - n.r.). Am cerut eu la DNA (audierea - nr.) in faza de urmarire penala si mi-au respins", a spus prim-ministrul. La termenul de astazi, 5 februarie 2015, vicepremierul Liviu Dragnea s-a prezentat la ICCJ, unde a fost audiat. Dragnea s-a declarat nevinovat si a spus ca nu stie de SMS-urile trimise in ziua referendumului in teritoriu, care erau urmate de numele sau initialele sale. "Nu stiu cine a conceput acele mesaje. Oricum, consider ca erau niste mesaje fara finalitate, nu puteai sa ceri oamenilor sa iasa din sectii pentru a scoate lumea la vot. Par mesaje ale unor oameni care nu au experienta de campanie electorala", a spus Dragnea, citat de Agerpres. Liviu Dragnea a mai spus in fata instantei: "Ma declar nevinovat de acuzatiile aduse de DNA. Dupa ce s-a hotarat in Parlament hotararea de suspendare a presedintelui Romaniei, comitetul executiv al PSD a hotarat ca eu sa fiu seful campaniei electorale pentru referendum. La acel moment, eu indeplineam functia de secretar general al PSD. Secretariatul general tine toate documentele partidului, poarta corespondenta cu toate organizatiile locale si coordoneaza activitatea din sediu. Echipa de campanie, formata din voluntari, membri de partid si persoane din secretariatul general, elaboreaza strategiile adoptate de forul national si transmise in judete. Alte atributii ale echipei de campanie constau in conceptia grafica de materiale electorale, discutii pe marginea sondajelor de opinie care apar", transmite agentia de presa. Dragnea a afirmat ca un secretar general in PSD nu are la dispozitie parghiile coercitive pentru a impune sanctiuni membrilor partidului care nu respecta strategia de campanie. "Presedintii sectiilor de vot nu sunt membri de partid, nu am comunicat cu presedintii sectiilor de vot. Nici nu am cunoscut vreunul dintre presedintii sectiilor de votare de la referendum. Informatia cum ca as fi dat ordine presedintilor sectiilor de votare este infirmata chiar si de operatorii de telefonie mobila", a spus vicepremierul. El a vorbit si despre mai multe adrese trimise in perioada organizarii referendumului, inclusiv despre organizarea unei tombole la care puteau participa oamenii care au votat: "Adresele transmise de la secretariatul general al PSD aveau o adresare colegiala, incepeau cu 'stimate coleg', si se incheiau prin 'cu prietenie'. Adresele erau transmise prin mail. Semnatura mea era scanata si pusa in mail. Unele adrese au fost transmise fara stirea mea, spre exemplu cea despre organizarea de tombole. Nu stiu cine a transmis-o si nici cine a avut initiativa ei". Dragnea a sustinut ca a fost suparat cand a aflat despre acea adresa si a dispus imediat trimiterea alteia, prin care cerea ca prima sa nu fie luata in considerare si ca le-ar fi certat pe Iuliana Zobuian si Claudia Frunzete pentru trimiterea acestei adrese. "Cele doua aveau atributia de gestionare a comunicarii, deci intocmirea, primirea, insemnarea si prezentarea catre mine a acestor adrese. Cele doua nu mi-au dat explicatii in legatura cu intocmirea acestei adrese intrucat am fost foarte nervos la momentul la care am luat cunostinta despre acea adresa si le-am certat. Din cate stiu nu s-a organizat nicio tombola in teritoriu", a declarat Dragnea. In ce priveste acuzatia de concepere a unui sistem informatic cu scopul de a influenta rezultatele referendumului, Liviu Dragnea a spus ca nu el este autorul aplicatiei, nu el a gestionat-o, nu avea username si parola, iar aplicatia nu a fost una secreta, ci a fost prezentata presei inaintea alegerilor locale. "Nu am inteles de ce am fost acuzat eu pentru aceasta aplicatie - transmiterea prezentei de la sectiile de vot se practica de toate partidele. Practic, era vorba de informatii publice. Si BEC transmitea din doua in doua ore situatia de la urne", a afirmat Liviu Dragnea, citat de Agerpres. Potrivit agentiei, vicepremierul a declarat ca "echipa de campanie a conceput o adresa adresata primarilor PSD prin care erau rugati sa solicite prefectilor sa se organizeze sectii de votare in statiunile turistice. Discutia s-a purtat intre 10-15 membri ai echipei de campanie, nu stiu de la cine a pornit initiativa, dar in mod sigur eu am stiut de ea si am fost de acord sa ne adresam autoritatilor pentru organizarea de sectii de votare in statiuni turistice, daca aceste autoritati considera ca au baza legala in acest sens. A fost o situatie similara celei de la alegerile prezidentiale din noiembrie 2014, cand cetateni, partide si seful statului au solicitat organizarea de sectii de votare suplimentare in diaspora".

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 19 februarie 2015
Instanta amana cauza la 23.02.2015.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Marian Oprisan a fost audiat: In SUA, cetatenii sunt adusi in mod organizat cu autocarul. La noi impropriu se numeste turism electoral

TERMEN: 23 februarie 2015
Marian Oprisan, presedintele Consiliului Judetean Vrancea, a fost audiat in calitate de martor de judecatorii ICCJ. In fata instantei, Oprisan a declarat ca in ziua referendumului din 2012 el si colegii sai de partid din Vrancea nu si-au facut decat datoria, "aceea de a participa activ pentru a stimula participarea cetatenilor la vot", relateaza Agerpres. Presedintele CJ Vrancea a afirmat ca PSD si-a creat structuri, la nivelul judetului, pentru fiecare sectie de votare din orase, iar membrii de partid au avut misiunea sa mearga din casa in casa pentru a convinge alegatorii sa iasa la vot. Marian Oprisan a spus in fata judecatorilor ca astfel de structuri exista si in alte judete si a dat ca exemple Bacau, Teleorman si Valcea, potrivit agentiei de presa citate. Oprisan a declarat ca "majoritatea organizatiilor de partid au asemenea structuri in jurul sectiilor de votare din orase si municipii. Practic, un responsabil de scara isi cunoaste vecinii si in ziua votului merge din casa in casa si le spune ca e de datoria lor sa voteze. In democratiile consolidate, precum in SUA, cetatenii sunt adusi in mod organizat cu autocarul. Vine autocarul, opreste la 500 de metri de sectia de votare, iar activistul republican sau democrat face prezenta. La noi impropriu se numeste turism electoral", relateaza Agerpres. Liderul social-democrat a mai spus in instanta ca o aplicatie informatica asemanatoare cu cea de la PSD care indica prezenta la vot a fost folosita si de PDL la alegerile parlamentare din 2008 si prezidentiale din 2009, chiar cu ajutorul STS. Marian Oprisan a declarat ca el nu a organizat nicio tombola in ziua votului si nici nu s-a conformat sugestiilor venite de la structura centrala a PSD, scrie agentia. "Pentru consolidarea statului de drept, acest dosar este o jignire la adresa judecatorilor, pentru ca este un dosar politic. Liviu Dragnea nu a incalcat legea. Am stabilit impreuna sa ne facem datoria fata de Romania", a spus Marian Oprisan. Potrivit portalului instantelor, curtea a fixat urmatorul termen pe 24.02.2015, la Curtea Militara de Apel.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Premierul Victor Ponta va fi audiat pe 11 martie in acest dosar. Robert Negoita si Constantin Nita au fost audiati la termenul de azi

TERMEN: 6 martie 2015
Judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au decis ca la urmatorul termen, pe 11 martie 2015, sa audieze martorii propusi de avocatul lui Liviu Dragnea, printre care se afla si premierul Victor Ponta, relateaza Agerpres. La termenul de astazi, judecatorii i-au audiat ca martori pe fostul ministru Constantin Nita, pe primarul sectorului 3, Robert Negoita, si pe inca cinci martori propusi de avocatul lui Dragnea, Marian Nazat. Robert Negoita a declarat in instanta ca nu a fost vorba de un sistem de fraudare la referendumul pentru demiterea presedintelui din 29 iulie 2012 si ca metoda trimiterii de sms-uri pentru mobilizarea populatiei era un lucru normal, practicat de toate partidele, scrie agentia de presa. Negoita a afirmat ca "mesaje de mobilizare s-au dat si mie mi se par normale. Mesaje de mobilizare cu ocazia fiecarui scrutin. Deci nu a fost nimic special, nimic deosebit de toate celelalte. Datoria noastra e sa facem campanie pentru a mobiliza oamenii, pentru a-i motiva sa iasa sa voteze, pentru ca de aia facem alegeri, sa vina oamenii sa se exprime la vot. Nu a fost nimic diferit". Este vorba despre "exact acelasi lucru pe care l-am facut si la alegerile locale, l-am facut si la alegerile generale din 2012 si la europarlamentarele din 2014 si la prezidentialele din 2014", a sustinut Robert Negoita, citat de Agerpres. Fostul ministru al Economiei Constantin Nita a declarat, la randul sau, in fata judecatorilor ICCJ: "Din cate cunosc, in judetul Brasov nu s-au infiintat sectii noi de votare. In Poiana Brasov dintotdeauna a existat sectie de votare. Poiana Brasov este asimilata cu un cartier al orasului Brasov, asa se explica existenta unei sectii de votare. Din cate cunosc exista alte statiuni care au statul de unitati administrativ teritoriale distincte - comuna, oras", transmite agentia de presa citata. Agerpres noteaza ca avocatul lui Liviu Dragnea, Marian Nazat, a cerut la un termen anterior audierea ca martor a premierului Victor Ponta si a 18 coordonatori judeteni ai PSD care s-au ocupat de campania pentru referendumul din 2012.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Premierul Ponta este audiat. Se dau noi termene in dosar

TERMEN: 11 martie 2015
Premierul Ponta a fost printre cei audiati la acest termen. Declaratiile lui Ponta, in detaliu, aici: http://www.hotnews.ro/stiri-politic-19608433-victor-ponta-audiat-instanta-suprema-dosarul-referendumul-sistemul-sms-uri-referendum-inregistra-doar-prezenta-decis-avem-acest-sistem-fel-alte-partide.htm /// Instanta decide apoi sa amane cauza si acorda termen la data de 19.03.2015, ora 09:00, Sala Sectiilor Unite, in vederea continuarii cercetarii judecatoresti. Acorda termen, de principiu, pentru dezbateri asupra fondului cauzei la data de 30.03.2015, ora 09:00, Sala Comerciala.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Instanta a decis audierea a patru inculpati si doi martori la urmatorul termen

TERMEN: 30 martie 2015
La termenul de astazi, 30 martie 2015, a fost discutata actuala componenta a completului de judecata, care s-a schimbat pe parcursul procesului, si s-a cerut reaudierea unor martori si inculpati in fata noului complet de judecata, relateaza Agerpres. Instanta a stabilit urmatorul termen pentru data de 8 aprilie, cand vor fi audiati patru inculpati si doi martori. Inalta Curte de Casatie si Justitie a emis mandat de aducere pentru unul dintre inculpati, Ilie Dude, si a stabilit termen final al procesului data de 22 aprilie, scrie agentia de presa. Liviu Dragnea s-a prezentat astazi la ICCJ si a declarat ca a venit pentru ca a inteles ca este ultimul termen al procesului.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 8 aprilie 2015
Instanta amana cauza si mentine termenul pentru dezbateri asupra fondului cauzei la data de 22 aprilie 2015, ora 1200, sala Sectiilor Unite, Completul 7.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - DNA a cerut pedeapsa cu executare pentru Liviu Dragnea

TERMEN: 22 aprilie 2015
Procurorul de sedinta al DNA a cerut la acest termen pedeapsa cu executare pentru Liviu Dragnea si a declarat ca folosul necuvenit pe care il urmarea Dragnea era indeplinirea cvorumului la referendum, relateaza Agerpres. Procurorul nu a solicitat si un cuantum anume al pedepsei, spunand ca este atributul ICCJ sa decida acest lucru. De asemenea, procurorul DNA a declarat in instanta: "Consideram ca martori propusi in aparare au discutat inainte de termen cu inculpatul, pentru a cadea de acord ce sa spuna in instanta", scrie Agerpres. Potrivit agentiei de presa, procurorul a mai cerut si aplicarea pedepsei complementare in cazul lui Liviu Dragnea, pe langa pedeapsa cu executare. Liviu Dragnea a declarat la randul sau, in cuvantul final in fata judecatorilor ICCJ, ca isi sustine "cu tarie nevinovatia" si ca a adus destule argumente pe parcursul procesului care sa-i demonstreze nevinovatia, potrivit agentiei de presa citate. Dragnea a afirmat ca "acuzatiile pleaca de la o premisa profund gresita. Nimeni nu va mai indrazni de acum sa cheme pe cineva la vot". Judecatorii au stabilit ca vor pronunta decizia in acest dosar pe 6 mai.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanarea pronuntarii

TERMEN: 6 mai 2015
Instanta suprema a amanat pentru 15 mai pronuntarea sentintei, care nu va fi definitiva, ci va putea fi contestata la Completul de cinci judecatori al ICCJ. Sursa si detalii: http://www.hotnews.ro/stiri-dosare_juridice-20077621-sentinta-dosarul-liviu-dragnea-frauda-referendum-fost-amanata-pentru-15-mai.htm

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sentinta: Liviu Dragnea a fost condamnat la 1 an de inchisoare cu suspendare. Decizia nu e definitiva

TERMEN: 15 mai 2015
Liviu Dragnea a fost condamnat la un an de inchisoare cu suspendare. Atat Dragnea, cat si procurorii, pot face recurs la aceste decizii. Liviu Dragnea a declarat in urma cu cateva zile ca va demisiona din toate functiile politice daca va fi condamnat. Detalii aici http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-20139202-inalta-curte-pronunta-vineri-dosarul-referendumul.htm

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Judecarea apelului a inceput pe 28 septembrie 2015

TERMEN: 28 septembrie 2015
Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit primul termen de apel pe data de 28 septembrie , relateaza Agerpres. In apel, completul este format din cinci magistrati. La acest termen, judecatorii au amanat pentru data de 23 noiembrie judecarea apelului, dupa ce aproape jumatate dintre cei 75 de inculpati au declarat ca nu si-au angajat avocati. In sala de judecata a fost prezent si Liviu Dragnea, care a declarat ca doreste sa fie reaudiat de judecatori. La iesirea din sala, Dragnea nu a vrut sa comenteze despre dosar, spunand ca nu amesteca justitia cu politica. Sursa si detalii aici: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20456290-inalta-curte-incepe-luni-judecarea-apelului-dosarul-lui-liviu-dragnea-privind-fraude-referendum-dragnea-maine-merg-inalta-curte-nu-stiu-daca-lua-decizia-finala.htm

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Dragnea, dupa audieri: Cred in nevinovatia mea, in maturitatea si intelepciunea instantei

TERMEN: 23 noiembrie 2015
Liviu Dragnea a fost audiat la acest termen, iar la iesirea din sala de judecata le-a declarat jurnalistilor: "In continuare, cred in nevinovatia mea, cred in adevar, in maturitatea si intelepciunea instantei. Alte declaratii nu fac", relateaza Agerpres.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Judecatorii amana dosarul pentru 29 ianuarie 2016

TERMEN: 14 decembrie 2015
Judecatorii ICCJ au amanat cauza la data de 29 ianuarie 2016, Sala Sectiilor Unite-103, orele 09:00. Instanta a amana cauza pentru ca unul dintre cei cinci judecatori “se afla in imposibilitate obiectiva de prezentare”. Agerpres relateaza ca la acest termen era planificata audierea mai multor inculpati din dosar. Liviu Dragnea nu a fost prezent la proces.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 29 ianuarie 2016
Avand in vedere ca pentru acest termen unul din membrii completului de judecata se afla in imposibilitate obiectiva de prezentare, Completul de 5 Judecatori Penal 2 nefiind legal constituit, amana cauza la data de 29 februarie 2016, incepand cu orele 12:00, se arata pe portalul instantelor.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 29 februarie 2016
In vederea administrarii probatoriului, stabileste termen la data de 07 martie 2016, incepand cu orele 09:00.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amana cauza

TERMEN: 7 martie 2016
În vederea continuării cercetării judecătoreşti, stabileşte termen la data de 17 martie 2016, orele 12,00.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Judecata continua. Un nou termen pen tru audieri

TERMEN: 17 martie 2016
În vederea continuării cercetării judecătoreşti, stabileşte termen la data de 31 martie 2016,Sala Secţiilor Unite - 103, începând cu orele 12,00.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Cercetarea judecatoreasca a fost incheiata!

TERMEN: 31 martie 2016
Încheiere - Constatând încheiată cercetarea judecătorească, stabileşte termen la data de 08 aprilie 2016, orele 10,00, exclusiv în vederea dezbaterilor.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amânare iniţială a pronunţării

TERMEN: 8 aprilie 2016
Detalii soluţie: Având nevoie de timp pentru a delibera, respectiv pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, cel mai târziu până la data de 15 aprilie 2016, orele 14,00, va amâna pronunţarea la data de 22 aprilie 2016.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Liviu Dragnea - condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare!

TERMEN: 22 aprilie 2016
Minuta deciziei penale nr. 114: I. Admite apelurile declarate de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpatele Vlăduţ Daniela şi Vespe Adriana, precum şi de partea civilă Burlan Mădălina Ionelia împotriva sentinţei penale nr.341 din 15 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală în dosarul nr.4862/1/2013. Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând: 1. Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului Dragnea Liviu Nicolae pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.13 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 Cod penal, de la 1 an închisoare la pedeapsa de 2 ani închisoare. Menţine modalitatea de executare a pedepsei şi majorează termenul de încercare de la 3 ani la 4 ani. 2. În baza art.396 alin.5 raportat la art.16 alin.1 lit.c Cod procedură penală, achită inculpatele Vlăduţ Daniela (cu date de stare civilă) şi Vespe Adriana (cu date de stare civilă) pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.26 Cod penal anterior, raportat la art.55 alin.1 din Legea nr.3/2000, cu aplicarea art.5 Cod penal. 3. Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Burlan Mădălina Ionelia şi obligă pe inculpatul Stan Vili la plata către aceasta a sumei totale de 2538 lei cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 38 lei reprezintă daune materiale şi suma de 2500 lei reprezintă daune morale. Men?ine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. II. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpa?ii Dragnea Nicolae Liviu, Baba Constantina, Diţă Costinel Leontin, Coandă Nicolae, Florescu Marin, Rariţă Ion, Triţă Constanţa, Bălănescu George Tiberiu, Răboj Daniel, Mitroi Marin, Vîlcan Tudor Dorel, Stemate Marin, Pascu Marian Florin, Stan Vili, Cristian Corina, Hanganu Maria, Bobocea (fostă Velniţă) Simona, Manole Mic Florentin, Sîngerean Sorin, Totoliciu Ion şi Lungu Petre împotriva sentinţei penale nr.341 din 15 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală în dosarul nr.4862/1/2013. III. Ia act de retragerea apelurilor formulate de inculpaţii Ionescu Ion, Nistor Angelica Mariana, Nistor Marin, Pieleanu Ion şi Trifu Nicolae împotriva aceleiaşi sentinţe. IV. Obligă apelanţii inculpaţi Dragnea Nicolae Liviu, Baba Constantina, Bălănescu George Tiberiu, Răboj Daniel, Mitroi Marin, Vîlcan Tudor Dorel, Stemate Marin, Pascu Marian Florin, Stan Vili, Cristian Corina, Hanganu Maria, Bobocea (fostă Velniţă) Simona, Manole Mic Florentin, Sîngerean Sorin, Totoliciu Ion ?i Lungu Petre la plata sumei de câte 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 250 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Obligă apelanţii inculpaţi Ionescu Ion, Nistor Angelica Mariana, Nistor Marin, Pieleanu Ion şi Trifu Nicolae la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 250 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Obligă apelanţii inculpaţi Diţă Costinel Leontin, Coandă Nicolae, Florescu Marin, Rariţă Ion şi Triţă Constanţa la plata sumei de câte 820 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 520 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. V. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpatele Vlăduţ Daniela şi Vespe Adriana şi de partea civilă Burlan Mădălina Ionelia rămân în sarcina statului. Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemna?i din oficiu pentru apelantele inculpate Vlăduţ Daniela şi Vespe Adriana, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 250 lei, precum şi onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta parte civilă Burlan Mădălina Ionelia şi persoana vătămată Bouroş Oana Otilia, în sumă de câte 520 lei, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Bîlteanu Paulina, Călăraşu Gheorghe Daniel, Cocoranu Maria, Dude Ilie, Filip Constantin, Florescu Teodora, Ilie Marcel, Lungu Aurora Irina, Neşa Nicolae, Şorop Marian, Săulescu Elena şi Zamfir Marin Marius, în sumă de câte 520 lei, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi pentru intimaţii inculpaţi Vişan Marioara, Beznea Ion, Marioara Adrian, Culcea Victor, Stoicea Luminiţa Elena, Barbu Teodora Ramona, Ulmeanu Iulian, Curcan Constantin, Florea Mariana, Rusu Dănuţ, Ene Vasilică, Nedelea Dorinel, Mărunţelu Aurel, Pârva Ion, Dumitrache Ion, Poroschianu Marin, Dinu Nicuşor Sorin, Mitran Dorina, Ciupercă Cristina, Filip Alina Florina, Barbu Nicuşor, Ferăşteanu Ion Dorel, Partocică Costică, Mihai Ion, Matei Daniela, Mitroi Vasile, Lebejoară Liliana Carla, Sandu Ileana, Rizea Olga Iulia, Peţa Gabriel, Nădrag Ion Paul, Cristea Tudor şi Zglobiu Anca Maria, în sumă de câte 250 lei, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2016.

37819 vizualizări
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by