Valerian Vreme, fost ministru al Comunicatiilor, audiat la DNA Valerian Vreme, fost ministru al Comunicatiilor (PDL) in perioada 2010-2012, s-a prezentat marti dimineata la sediul Directiei Nationale Anticoruptie, pentru a fi audiat. Presedintele Klaus Iohannis a dat unda verde, vinerea trecuta, pentru urmarirea penala a lui Valerian Vreme, la solicitarea DNA, intr-un nou dosar disjuns din dosarul Microsoft.
Gheorghe Anghel, fost primar al municipiului Caracal, condamnat la trei ani si jumatate de inchisoare cu executare pentru finantarea ilegala a unei echipe de fotbal Gheorghe Anghel, fost primar al municipiului Caracal, a fost condamnat vineri de Tribunalul Olt la trei ani si jumatate de inchisoare cu executare in dosarul finantarii ilegale a echipei locale de fotbal, sentinta nefiind definitiva, anunta Agerpres.
Vasile Astarastoae, fost presedinte al Colegiului Medicilor, condamnat la doi ani inchisoare cu suspendare Vasile Astarastoae, fost presedinte al Colegiului Medicilor din Romania si rector al UMF Iasi, a fost condamnat vineri de Tribunalul Suceava la doi ani inchisoare cu suspendare, intr-un dosar de fraude cu fonduri europene, potrivit Agerpres.
Tribunalul Bucuresti a decis arestarea preventiva a trei persoane cercetate in dosarul "Diplome de licenta fara studii" de la Arad Tribunalul Bucuresti a decis, vineri, arestarea preventiva pentru luare de mita in cazul informaticienilor Viorel Eduard Orasan Alic si Bogdan Alexandru Torcea, precum si in cazul profesoarei Alina Monica Orasan Alic, anunta news.ro. De asemenea, fata de alti trei profesori, Lucian Paiusan, Viorica Daniela Vincze Iancsi si Olga Domnica Moldovan judecatorii au dispus masura arestului la domiciliu pentru o perioada de 30 de zile in dosarul "Diplome de licenta fara studii", in care au fost vizati profesori si studenti de la universitatile "Vasile Goldis" si "Aurel Vlaicu" din Arad.
Iohannis a dat unda verde pentru urmarirea penala a fostului ministru PDL al Comunicatiilor, Valerian Vreme, intr-un dosar legat de licentele Microsoft Presedintele Klaus Iohannis a dat vineri unda verde pentru urmarirea penala a lui Valerian Vreme, fost ministru PDL a comunicatiilor intre 2010 si 2012, potrivit unui comunicat al Cotroceniului. DNA a cerut urmarirea penala a lui Vreme intr-un nou dosar disjuns din dosarul Microsoft.
Curtea de Apel inceteaza procesul impotriva lui Neculai Ontanu, fapta de luare de mita s-a prescris Curtea de Apel Bucuresti (CAB) a decis, joi, incetarea procesului penal impotriva fostului primar al Sectorului 2 Neculai Ontanu ca urmare a prescriptiei faptei de luare de mita, anunta Agerpres.
Claudiu Florica si Dinu Pescariu, audiati la DNA Omul de afaceri Claudiu Florica si fostul jucator de tenis Dinu Pescariu s-au prezentat, joi, la sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), informeaza Agerpres.
Narcis Neaga, fost sef CNADNR, la DNA. Procurorii l-au anuntat ca i-a fost prelungit controlul judiciar Narcis Neaga, fost director al CNADNR, s-a prezentat joi dimineata la DNA, unde a fost anuntat de procurori ca i-a fost prelungita masura controlului judiciar, in dosarul in care este cercetat pentru abuz in serviciu in legatura cu un contract privind autostrada Sibiu - Orastie, informeaza Agerpres.
DNA cere urmarirea penala impotriva fostului ministru al Comunicatiilor Valerian Vreme in dosarul Microsoft Procurorul sef al DNA a transmis procurorului general referatul in vederea sesizarii presedintelui Klaus Iohannis pentru a aviza inceperea urmaririi penale a fostului ministru al Tehnologiei Informatiei si Comunicatiilor Valerian Vreme, pentru infractiunea de abuz in serviciu, in dosarul Microsoft.
Inca un detinut celebru ar putea fi eliberat, desi nu a platit prejudiciul: cazul Relu Fenechiu Judecatoria Vaslui a decis pe 28 iunie eliberarea conditionata a fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, condamnat in martie anul acesta la cinci ani si jumatate de inchisoare in urma contopirii a doua pedepse pentru fapte de coruptie. Motivarea sentintei arata ca judecatorii vasluieni au decis eliberarea conditionata in ciuda faptului ca Fenechiu nu a platit nimic din prejudiciul de 5,7 milioane de lei.
Cum si-a motivat decizia judecatoarea care l-a eliberat pe Dan Voiculescu: Legea nu prevede obligatia recuperarii prejudiciului in cazul eliberarii Legea penală nu prevede obligaţia recuperării prejudiciului în cazul eliberării condiţionate a omului de afaceri Dan Voiculescu, identificarea şi recuperarea creanţelor din dosarul 'ICA' fiind în competenţa instituţiilor statului, se arată în motivarea Tribunalului Bucureşti, citata de Agerpres. Fiscul a recuperat doar 14,7% din prejudiciul de 60 de milioane de euro stabilit de instanta in dosarul privatizarii frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare.
DNA a dispus punerea in miscare a actiunii penale cu privire la RCS & RDS pentru dare de mita si spalare de bani DNA a dispus punerea in miscare a actiunii penale cu privire la RCS & RDS S.A. pentru dare de mita si spalare de bani, impotriva Integrasoft SRL, una dintre filialele RCS & RDS S.A, pentru complicitate la spalare de bani si impotriva lui Mihai Dinei, membru al CA al RCS & RDS, pentru complicitate la dare de mita si complicitate la spalare de bani. De asemenea, procurorii au instituit sechestru asupra a doua bunuri imobile apartinand RCS&RDS pana la echivalentul sumei de aproximativ 3 milioane de euro.
Seful Serviciului Anticoruptie Botosani, sub control judiciar pentru marturie mincinoasa in dosarul fostului prim-procuror al Tribunalului Botosani Seful Serviciului Anticoruptie Botosani, Bogdan Daniel Buliga, a fost pus sub control judiciar de catre procurorii DNA pentru marturie mincinoasa in dosarul fostului prim-procuror al Tribunalului Botosani Raluca Stanescu, arestata preventiv saptamana trecuta pentru favorizarea faptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justitiei si divulgarea informatiilor secrete de serviciu sau nepublice, informeaza News.ro.
Motivarea instantei in dosarul "Gala Bute": Banii proveniti din infractiuni au ajuns la Elena Udrea si PDL Bucuresti Probele administrate in dosarul "Gala Bute" au dovedit ca banii proveniti din infractiuni au ajuns la Elena Udrea si PDL Bucuresti, potrivit motivarii sentintei pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), scrie Agerpres.
Mitica Dragomir si Mircea Sandu, achitati in dosarul dezafilierii Universitatii Craiova pe motiv ca nu au incalcat legislatia primara, asa cum CCR a redefinit abuzul in serviciu (motivarea instantei) Magistratii Curtii de Apel Bucuresti arata in motivarea deciziei de achitare a fostului presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Dumitru Dragomir si a fostului presedinte al Federatiei Romane de Fotbal (FRF) Mircea Sandu ca FRF si LPF nu exercita atributii de serviciu, iar Dragomir si Sandu erau simpli functionari, nu functionari publici, cei doi, prin deciziile luate, neincalcand vreo lege, asa cum a stabilit Curtea Constitutionala in 2016, cand a redefinit infractiunea de abuz in serviciu, scrie News.ro.
TelDrum, in centrul unui dosar la Craiova. Procurorii craioveni au declinat dosarul pentru ca Lia Olguta Vasilescu, fost primar, a devenit ministru Procurorii craioveni au declinat catre Parchetul General dosarul "Tel Drum", in care anchetau circumstantele in care au fost realizate lucrari fara autorizatie intr-un proiect din Craiova cu fonduri UE de 8,9 milioane de euro. Motivul: Olguta Vasilescu, "persoana care face obiectul dosarului", a devenit intre timp deputat si ministru, scrie Gazeta de Sud.
Prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Botosani, Raluca Stancescu, arestata preventiv pentru 30 de zile Prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Botosani, Raluca Stancescu, a fost arestata preventiv pentru 30 de zile, in baza unui mandat emis vineri dupa-amiaza de magistratii Curtii de Apel Suceava, anunta Agerpres.
Prim-procurorul din Botosani, Raluca Stancescu, retinuta de DNA. Aceasta ar fi amenintat o persoana cu dosare penale daca nu cedeaza doua imobile  Procurorii DNA Suceava au demarat actiunea penala si au retinut-o pentru 24 de ore pe Raluca Stancescu, prim procuror al Parcehtului de pe langa Tribunalul Botosani, acuzata de santaj, instigare la favorizarea faptuitorului,instigare la compromiterea intereselor justitiei si divulgarea informatiilor secrete de serviciu sau nepublice.
Inculpatii in dosarul Microsoft au pus la cale adevarate scheme financiare, au incheiat contracte fictive cu societati de tip off-shore (motivare) Judecatorii instantei supreme sustin in motivarea pedepselor dispuse in dosarul Microsoft ca inculpatii, respectiv Dorin Cocos, Nicolae Dumitru, Gabriel Sandu si Gheorghe Stefan, s-au folosit de scheme financiare fictive complexe si au incheiat contracte fictive cu societati de tip off-shore si ca "si-au unit eforturile" pentru a influenta o serie de decizii la nivel guvernamental, potrivit news.ro.
Dan Voiculescu - om bogat, om sarac 3,68%. Atat recuperase la inceputul lunii iunie statul roman din prejudiciul stabilit prin hotarare definitiva in dosarul privatizarii Institutului de Cercetari Alimentare, caz incheiat cu condamnarea la zece ani de inchisoare a fondatorului trustului Intact, Dan Voiculescu, dar si altor oameni care i-au fost alaturi in afacere.
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by