VIDEO Videanu, Bica, Mihailescu, Dorin si Alin Cocos au fost arestati 

de Ionut Baias     HotNews.ro
Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, 7:56 Dosare Anticoruptie


Videanu, Bica, Dorin si Alin Cocos, Mihailescu
Foto: Colaj foto
Adriean Videanu, Dorin si Alin Cocos, Alina Bica si fostul ei consilier Florentin Mihailescu au fost arestati, sambata, prin decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Decizia a fost luata in dosarul disjuns din cel al despagubirii ilegale de la ANRP al Alinei Bica si nu este definitiva, putand fi contestata la aceeasi instanta, potrivit Mediafax.

Videanu, Alin Cocos si Mihailescu urmeaza sa fie incarcerati, in timp ce Dorin Cocos si Alina Bica sunt deja in arest in alte doua dosare - dosarul Microsoft si respectiv cel al despagubirii ilegale pentru un teren supraevaluat.

In dosarul disjuns din cel al despagubirii ilegale, Bica este urmarita penal pentru luare de mita (doua infractiuni), abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (doua infractiuni) si favorizarea faptuitorului.

In acelasi dosar, omul de afaceri Dorin Cocos este urmarit penal pentru trafic de influenta si dare de mita, fiul sau Alin Cocos este cercetat pentru dare de mita si trafic de influenta, Adriean Videanu, pentru complicitate la abuz in serviciu, iar Florentin Mihailescu, pentru complicitate la luare de mita.



In 15 decembrie 2014, Alina Bica a fost trimisa in judecata pentru ca, in calitate de reprezentant al Ministerului Justitiei la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, impreuna cu ceilalti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, ar fi aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, in 2011, despagubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

Potrivit procurorilor in perioada ianuarie 2011-2012, Dorin Cocos a promis, pretins si primit, de la beneficiarul unor drepturi litigioase suma totala de 16 milioane de euro, in transe, in schimbul influentei exercitate asupra a doi membri ai Comisiei Centrale a ANRP: Alina Bica si Sergiu Diacomatu, pentru asigurarea solutionarii a doua dosare de despagubire, dintre care unul in care valoarea unui teren in suprafata peste 13 hectare a fost stabilita la suma de 377.282.300 lei.

Pentru urgentarea solutionarii acestui dosar de despagubire, Cocos i-a dat Alinei Bica o cota dintr-un teren situat in localitatea Snagov, judetul Ilfov, in suprafata de 4.425 de metri patrati, potrivit procurorilor.

Totodata, beneficiarul drepturilor litigioase, motivat si de valoarea uriasa a sumei pe care urma sa o primeasca, a acceptat solicitarea lui Alin Cocos de a cesiona 25% din drepturile de despagubire la trei persoane, indicate de acesta, in schimbul sustinerii cauzei sale la Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor.

In acest demers s-ar fi implicat si Florentin Mihailescu, un apropiat al lui Alin Cocos, care a intermediat relatia cu Bica, pentru rezolvarea favorabila a dosarului de despagubire, spun procurorii.

Potrivit unor documente ale DNA privind dosarul disjuns, publicate de jurnalistul Robert Turcescu pe blogul sau la sfarsitul anului trecut, Alina Bica este acuzata ca ar fi primit o cota-parte dintr-un teren in Snagov, apartinand primei sotii a lui Dorin Cocos, Olguta Chiriac, iar omul de afaceri, fiul sau Alin Cocos si Elena Udrea ar fi  primit bani, in urma implicarii in despagubirea lui Gheorghe Stelian pentru terenul supraevaluat.

Marti a fost audiata in acest dosar si Olguta Chiriac.

Videanu este acuzat de complicitate la abuz in serviciu, dupa ce Alina Bica, in februarie 2014, printr-o ordonanta data ca procuror-sef al DIICOT, cu incalcarea prevederilor legale de competenta, a ridicat sechestrul asigurator asupra unui numar de 80 de actiuni ale acestuia, dispus de procurorul care instrumenta un dosar al lui Videanu.

Astfel, arata procurorii, Bica i-ar fi facilitat lui Videanu reintroducerea in circuitul economic a celor 80 de actiuni, creand posibilitatea instrainarii lor catre persoane interpuse si sustragerea de la acoperirea prejudiciului, lucru care s-a si intamplat.

In acel dosar instrumentat de DIICOT, Videanu este cercetat pentru ca l-ar fi favorizat pe omul de afaceri Ioan Niculae, iar prin interventiile sale in sprijinul firmei Interagro ar fi fost pus in pericol sistemul energetic national pe segmentul gazelor naturale.

Procurorii DNA mai arata, intr-un comunicat emis vineri, ca, in cursul anului 2013, dupa preluarea functiei de procuror-sef al DIICOT, Alina Bica, in urmarirea intereselor unui inculpat, de a nu fi condamnat la o pedeapsa cu executare, a dispus masuri abuzive care sa directioneze concluziile si pozitia judiciara a DIICOT in fata instantei de judecata in cauza respectiva, de o maniera in care acesta sa nu fie pasibil de o pedeapsa cu executare in regim de detentie.

Pentru sprijinul acordat in scopul aratat mai sus, Bica, pe langa unele beneficii financiare, i-a solicitat persoanei respective sa-l angajeze pe Florentin Mihailescu (fostul sau consilier) la una dintre firmele sale. Acestuia din urma i s-a acordat, de catre inculpatul interesat de demersurile Alinei Bica, beneficiul unui card bancar in care ii erau virate diferite sume de bani.

Potrivit unor surse, Alina Bica ar fi primit mita de la omul de afaceri Ovidiu Tender, care era judecat in dosarul RAFO-Carom, instrumentat chiar de ea, cand era procuror-sef de birou in cadrul DIICOT.

Astfel, Tender ar fi apelat la doi dintre consilierii Alinei Bica, Florentin Mihailescu si judecatorul Mihail Udroiu, pentru a fi consiliat in sensul formularii unei aparari favorabile in dosarul Carom.

In acest scop, omul de afaceri i-a dat lui Mihailescu documente din dosar, pe care acesta sa le consulte impreuna cu Bica. In schimbul ajutorului, Tender le-ar fi dat lui Mihailescu si Bica un teren, fostul ofiter de Politie judiciara primind si bani pe card. In cele din urma, in decembrie 2014, Ovidiu Tender a fost condamnat in dosarul Carom la 11 ani si patru luni de inchisoare, decizia nefiind insa definitiva.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax ca omul de afaceri Ovidiu Tender a facut vineri un denunt impotriva Alinei Bica, legat de o mita pe care i-ar fi dat-o acesteia sub forma de actiuni, printr-un intermediar care s-ar fi adresat initial sotului procurorului.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























8269 vizualizari

  • +2 (22 voturi)    
    "la famiglia".... (Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, 8:11)

    lili [anonim]

    Astia din "famiglia" Cocos furau toti cu totii, mama, tata, fiu, nevasta a 2-a...toti furau cat puteau, iar guvernarea PDL in lipsa de bani punea austeritate grea in viata milioanelor de romani, TVA de 25%(cel mai mare in UE!) in timp ce PDListii aflati la guvernare si acolitii lor corupti furau milioanele de Euro protejati de Justitia lui Traian Basescu, care functiona, se vede, nu ?!
    Ca asa ne asigura Traian Basescu, asa "functiona" Justitia lui Basescu, cu astia furand cat puteau fara nici o frica de aceasta Justitiie a lui Basescu!
    La puscarie cu toti hotii astia!
    Cu catuse sa-i vedem la ani grei de puscarie!
    • -6 (10 voturi)    
      ura latrinista (Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, 8:39)

      -dorian- [utilizator] i-a raspuns lui lili

      Ai scris de 4 ori Basescu in 9 randuri, tine-ti obsesiile pentru tine, intoarce-te la antenele tale si nu mai polua atmosfera pe aici.
    • -1 (5 voturi)    
      ce zici tu este un pic cam deplasat (Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, 8:44)

      adyQ [anonim] i-a raspuns lui lili

      da au furat, dar uite ca justitia lui Basescu functioneaza si ea o sa ii bage acolo unde le e locul, deci inca odata ma bucurt ca l-am votat pe Base....daca era oushor in locul lui te-ar fi furat si mai rau si nici nu vedeai vreunu inchis.
      • 0 (2 voturi)    
        Justitia a inceput sa miste dupa aderarea la UE!! (Duminică, 1 februarie 2015, 8:08)

        lili [anonim] i-a raspuns lui adyQ

        In primul mandat al lui Basescu nu l-am auzit spunand ceva despre functionarea Justitiei, despre coruptia generalizata din Romania.
        Abia DUPA aderarea la UE in Romania a inceput sa miste Justitia si asta se datoreaza UE si SUA, la presiunea lor au inceput cei de la DNA sa-i ancheteze, iar asta a inteles-o Traian Basescu(cred ca la fiecare intalnire cu mai marii UE i se spunea despre CORUPTIA din Romania!!) iar acum vedem chiar si PSDul lui Ponta(cine ar fi crezut asta vreodata ca se va intampla la PSDul corupt pana-n maduva oaselor?!) cum vor si ei ca Justitia trebuie sa functioneze, cum vor sa-i elimine pe penali !!
        NU e meritul lui Traian Basescu si nici nu cred ca va mai avea curajul vreodata sa spuna asemenea aberatie dupa ce vedem tunurile trase in mandatul lui!
        Tot ceea ce spunea Traian Basescu erau vorbe goale, in spate PDListii in frunte cu Cocosul dnei Udrea furau milioanele de Euro !!!
        Mai mult, vom vedea probabil coruptia din campania prezidentiala a lui Traian Basescu din 2009 plus campania EBEI la PE!!
        Acolo sa vedem cate milioane de Euro s-au scurs, nu mai e mult, incet-incet mizeria portocalie ni se dezvaliue in toata splendoarea ei sfidatoare!!
    • -2 (6 voturi)    
      FYI (Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, 10:28)

      e. o. [anonim] i-a raspuns lui lili

      TVA este 24%, mare, dar nu extrem. Ungaria are 27%
    • +1 (5 voturi)    
      corect (Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, 11:24)

      deveselu [utilizator] i-a raspuns lui lili

      Pai ăștia mici luau exemplu de la tartorele cel mare, spune-mi cine te înconjoară ca sa iti spun cine ești!!!
      • 0 (2 voturi)    
        Fenechiu din cel mai cinstit guvern (Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, 19:10)

        ty [utilizator] i-a raspuns lui deveselu

        a fost arestat. Spune-ne ceva si de ponta. Sa nu te banuim de partizanat.
    • -2 (6 voturi)    
      lucruri importante se intampla (Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, 11:51)

      fit [utilizator] i-a raspuns lui lili

      Mi se pare suspect ce se intampla. Videanu este arestat pentru 80 de actiuni sechestrate si care ii mai apartineau sau nu, fara sa fie declarat vinovat in celalalt dosar de subminare a economiei nationale ? In cel mai rau caz putea fi acuzat de instigare la abuz in serviciu, nu la complicitate!

      Pai cine a mai fost arestat pentru 270 de mii?

      In timp ce periculul la granita creste din partea Rusiei, in timp ce SRI si DIICOT sunt decapitate, Gioconda de la Cotroceni se duce la toate slujbele religioase. Mi-e greatza!
    • +1 (3 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, 13:14)

      [anonim] i-a raspuns lui lili

    • +1 (1 vot)    
      Vezi si Dosare inchise cu sentinte definitive (Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, 19:07)

      ty [utilizator] i-a raspuns lui lili

      alaturata postarii tale. Poate iti revin in memorie niste realitati. Astia a lui Cocos sunt doar in cercetare si parca se bucura de prezumtia de nevinovatie ( vorba preferata a lui ponta cand vorbeste despre cinstiti lui ministri)
  • -2 (6 voturi)    
    nu va lasati inselati! (Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, 8:31)

    amycus [utilizator]

    oameni buni,

    aici e razbunarea lui vantu, voiculescu, nastase, iliescu prin intermediul lui kovesy si a lui coldea, care vor sa ajunga la basescu prin intermediul anturajului imaculatei doamne udrea.

    tot ce vedeti nu e adevarat si urmeaza a fi demantelat.

    mai aveti putintica rabdare si va va explica chiar statul de drept ce si cum.
  • +1 (3 voturi)    
    guvernantii (Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, 9:42)

    stefan [anonim]

    E rusine omenirii sa va zica voua oameni.
  • +2 (4 voturi)    
    VREAU RAPOSATA LEGE 18 (Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, 10:07)

    mariocotan [anonim]

    eu nu doresc nici o condamnare in cazul acestor hoti cu gulere albe eu vreau doar confiscarea TOTALA a averilor mobile si imobile lasati doar in chiloti!
  • 0 (2 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, 10:25)

    [anonim]

  • -3 (5 voturi)    
    MAFIA (Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, 11:12)

    OMERTA [anonim]

    PE CIND BASESCU,BLAGA,BOC,ANASTASE,UDREA, BERCEANU,VERESTOI,BOIAGIU,MIKI SPAGA,ETC...
  • -1 (5 voturi)    
    fricoșii (Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, 12:07)

    Mazeta [utilizator]

    Udrea își face iluzii dacă crede că cineva va lupta alături de ea. Cocoș va alege să-și păstreze viața, Adriean vila și Băsescu pensia.
  • +4 (6 voturi)    
    lacomia (Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, 13:11)

    Craciunitza [anonim]

    lacomia este boala grea, incurabila si foarte molipsitoare! Numai in tarile unde hotii platesc cu viata ..virusul LACOMIEI a fost izolat!!
    In Romania poate daca s-ar confisca averile Lacomilor , imediat si in totalitate (cu calcul de dobanzi penalizatoare de 50 % pentru fiecare an de intarziere) ir sumele recuperate i ar fi puse in slujba cetatenilor pentru educatie, sanatate, justitie, locuri de munca ..le-ar mai disparea HOTILOR dragul de bani si de averi nemasurate!!
    In grecia , in Spania cetatenii ies in strada sa ceara un alt nivel de trai ..noi ne uitam la televiziuni si scriem aici .. iar politicienii se regrupeaza.. BRAVO DNA!!
  • 0 (2 voturi)    
    Furati,furati,furati Iliesczu (Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, 13:16)

    ic.ram1945 [anonim]

    Gresesti,frate! Furau toti, numai fraierii lucrau!
  • 0 (2 voturi)    
    mesaj special (Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, 13:47)

    Craciunitza [anonim]

    catre cei care nu mai stiu dimensiunea averilor acumulate prin furt si inginerii financiare: totul se plateste .. iar furtul si lacomia va vor distruge viata, voua si alor vostri! La cat mai multi ani ! La puscarie cu toti hotii si confiscarea in regim de urgenta a averilor ! Bugetul de stat are nevoie de recuperarea pagubelor!


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by