Inalta Curte: Dosarul fostul presedintele CJ Arges Constantin Nicolescu, trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Bucuresti

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 21 martie 2014, 21:14 Dosare Anticoruptie


Constantin Nicolescu
Foto: Agerpres
Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis vineri ca dosarul fostul presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Arges Constantin Nicolescu, in care este acuzat de coruptie, sa fie rejudecat de Curtea de Apel Bucuresti, anunta Agerpres.

ICCJ a decis sa admita recursurile inculpatilor, sa caseze sentinta data de instanta inferioara si sa trimita spre rejudecare la Curtea de Apel Bucuresti (CAB) dosarul privind fapte de coruptie in legatura cu efectuarea de lucrari de reabilitare a patru unitati scolare de pe raza judetului.

Decizia este definitiva.


In 11 noiembrie 2013, Constantin Nicolescu a fost condamnat la trei ani si patru luni de inchisoare cu executare de magistratii Curtii de Apel Bucuresti, care au admis atunci apelul procurorilor la decizia Tribunalului Bucuresti care il condamnase pe Nicolescu la un an de inchisoare cu suspendare pentru fapte de coruptie.

Potrivit CAB, in acest dosar, Cornel Penescu a ramas cu pedeapsa stabilita de Tribunalul Bucuresti, respectiv noua luni de inchisoare cu suspendare.

Aceeasi pedeapsa - trei ani si patru luni inchisoare, cu suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere - au primit Gheorghe Nicut, fost primar al municipiului Curtea de Arges, Calin Ioan Andrei, primarul de Campulung Muscel, Ion Stefan, primarul comunei Budeasa, Florian Despan, director executiv al Directiei pentru Integrare Europeana si Dezvoltare Regionala din cadrul CJ Arges, si Dobre Grigore, asociat si administrator la SC Zeus SA Pitesti.

CAB a mai decis condamnarea la doi ani de inchisoare a lui Ion Popa, primar al comunei Stalpeni, cu suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, pe un termen de incercare de cinci ani.

Inculpatii Ion Nicolae, reprezentant al SC Zeus SA Pitesti, si Gheorghe Dumitrache si Tudor Mircea, diriginti de santier, au fost condamnati la cate cinci luni de inchisoare cu suspendare, cu un termen de incercare de doi ani si cinci luni.

Fostul presedinte CJ Arges a fost condamnat pe 28 mai de Tribunalul Bucuresti la un an de inchisoare cu suspendare, Cornel Penescu la noua luni de inchisoare cu suspendare, iar ceilalti inculpati au fost achitati.

Acest dosar s-a judecat timp de aproape doi ani la Tribunalul Arges, iar in februarie 2013 a fost mutat la Tribunalul Bucuresti.
Constantin Nicolescu a fost trimis in judecata pe 18 mai 2011 de procurorii DNA Pitesti pentru fraudarea fondurilor europene, fals intelectual in legatura directa cu infractiunea impotriva intereselor financiare ale CE, luare de mita, toate in forma continuata, precum si de instigare la abuz in serviciu contra intereselor publice in scopul obtinerii pentru altul a unui avantaj patrimonial.

Potrivit DNA, in cadrul unui proiect finantat din fonduri PHARE, Consiliul Judetean Arges a accesat un program de finantare nerambursabila in suma de 900.000 euro, avand ca obiectiv efectuarea de lucrari de reabilitare sau reconstructie a patru unitati scolare de pe raza judetului Arges, respectiv din municipiile Campulung, Curtea de Arges si comuna Budeasa, motivul invocat fiind acela ca ar fi fost afectate de inundatiile din perioada aprilie - august 2005.

Fondurile au fost solicitate in conditiile in care niciuna dintre aceste unitati scolare nu a fost afectata de inundatiile din perioada invocata, sustin procurorii.

"In cererea de finantare a fost mentionat un document intitulat "Raportul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Arges", document care, in fapt, nu exista, situatie despre care avea cunostinta inculpatul Nicolescu, in virtutea functiei sale de vicepresedinte al Comitetului judetean pentru situatii de urgenta. In pofida aspectelor nereale consemnate in cererea de finantare depusa in 8 iunie 2006, a fost incheiat respectivul contract de grant, astfel ca beneficiarul, CJ Arges, a primit pe nedrept suma totala de peste 880.000 euro cu titlu de finantare externa nerambursabila de tip PHARE", sustine DNA.

Procurorii mai arata ca acele contracte au fost derulate in perioada 2006-2008, toate lucrarile de reabilitare fiind realizate de o singura firma, SC Zeus, care a incasat integral sumele aferente atat pentru lucrari executate, cat si pentru lucrari neexecutate, aflandu-se in relatii contractuale si in raporturi juridice cu familia inculpatului.

In plus, in perioada 2006-2008, Nicolescu a pretins si a primit de la Penescu sume de bani sau bunuri in valoare totala de aproximativ 67.000 pentru ca CJ Arges sa achizitioneze de la SC PIC SA produse alimentare si nealimentare, in unele cazuri cu nerespectarea procedurilor legale de achizitie publica, suma remisa cu titlu de mita reprezentand aproximativ 10% din valoarea totala a acestor contracte.

Fostul sef CJ Arges Constantin Nicolescu are doua dosare de coruptie, in ambele fiind acuzat de procurori ca ar fi directionat bani europeni catre lucrari fictive.


Pe langa dosarul "Zeus 1 (bani europeni pentru scoli)", baronul PSD Constantin Nicolescu a fost trimis in judecata, in dosarul "Zeus 2 (bani europeni pentru poduri)", pentru fraudarea de fonduri europene - circa un milion de euro - destinate reconstructiei a doua poduri despre care CJ a atestat ca fusesera afectate de inundatiile din primavara si vara anului 2005. In realitate insa, dupa cum sustin procurorii DNA, indundatiile nu afectasera constructiile, iar firma care s-a ocupat de reabilitare a fost aceeasi ZEUS SA, firma de casa a PSD, implicata si in celalalt dosar de coruptie.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























4883 vizualizari

  • +13 (13 voturi)    
    O.K (Vineri, 21 martie 2014, 21:29)

    Soundflor [utilizator]

    Condamnarea a fost pentru fraudarea de fonduri europene. OLAF-ul a trimis zilele acestea DNA-ului un dosar care cuprinde probe acuzatoare pentru 70 de demnitari, acuzaţi de fraudare de fonduri europene! S-ar putea ca după rejudecare, Nicolescu să iese mult mai rău!!!
    • -3 (3 voturi)    
      just curious (Vineri, 21 martie 2014, 22:58)

      ws [utilizator] i-a raspuns lui Soundflor

      de unde stii? de unde ai informatia?

      ws
    • +2 (2 voturi)    
      ok, (Sâmbătă, 22 martie 2014, 2:38)

      ws [utilizator] i-a raspuns lui Soundflor

      am gasit si eu informatia:

      http://www.enational.ro/dezvaluiri/70-de-parlamentari-dati-de-olaf-pe-mana-diicot-si-dna-385003.html/

      o sa vedem ce si cum zilele urmatoare.

      ws
  • 0 (2 voturi)    
    Ce sa cate dosarul pungasului asta la ICCJ (Sâmbătă, 22 martie 2014, 2:37)

    andreesanu [utilizator]

    De cind trebuie ICCJ sa-si piarda timpul cu un borfas ca Nicolescu ???,asta-i borfas de mahala !!!,nu scula pe bascula guvernului or parlamentului.
  • +2 (2 voturi)    
    Ai nimerit solutia corecta!! (Sâmbătă, 22 martie 2014, 6:28)

    inganduratul [utilizator]

    La ICCJ regula este ca solutiile care se dau sa fie cu executare. Presimt ca va fi bine!
    • +1 (1 vot)    
      Voi sunteti maestrii (Sâmbătă, 22 martie 2014, 8:02)

      xrogo [utilizator] i-a raspuns lui inganduratul

      in intrerpretari,decizia s-a luat admitand recursurile inculpatilor,deci le-a dat dreptate lor,nu procurorilor.
      • 0 (0 voturi)    
        Corect, (Duminică, 23 martie 2014, 18:10)

        Mita Beciuklista [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

        Nicolescu e un fel de Felix local.
        Imi amintesc la locale ingrijorarea unei vecine, ca daca nu se duce la vot, poate nu iese Tatuku`. Zic: cine e Tatuku`? Pai Nicolescu, vine raspunsul. Ahha, intreb, si Pendiuc, alt infractor, cine e? Ei, tot Tatuku`, dar cu C nu cu K.

        Si s-a tirit asa, cu spaima-n sin, ca daca nu voteaza si ea, poate nu iese nici Tatuku`, nici Tatucu`.
  • 0 (0 voturi)    
    mai sunt cateva luni (Sâmbătă, 22 martie 2014, 10:30)

    pecereu [utilizator]

    Relaxati baieti,relaxati.


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by