Noi dosare anticoruptie. Cine sunt judecatorii, europarlamentarii, "mogulii media", actualii si fostii ministri din cele mai recente dosare de coruptie monitorizate de HotNews.ro

de Victor Cozmei     HotNews.ro
Marţi, 8 octombrie 2013, 19:30 Dosare Anticoruptie


Noi dosare de coruptie
Foto: Colaj foto
Doi europarlamentari romani au intrat in atentia procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie - unul pentru trafic de influenta in perioada in care a fost ministru al Transporturilor, celalalt pentru promisiunea de a face lobby la Parlamentul European contra cost. O judecatoare a fost arestata preventiv pentru luare de mita in schimbul acordarii de solutii favorabile in mai multe dosare, iar "moguli media" au fost trimisi in judecata pentru santaj. Acestea sunt doar cateva dintre cele 12 noi dosare de mare coruptie monitorizate de HotNews.ro in sectiunea "Anticoruptie".
  • Vezi in sectiunea "Anticoruptie" toate cele 38 de dosare monitorizate, vezi cine pentru ce este judecat, cate dosare s-au blocat la parchet si cate sute si mii de zile intarziere au adunat unele dosare
HotNews.ro publica 12 noi dosare de coruptie pe care le va monitoriza de acum incolo in sectiunea dedicata. Din cele 12 dosare, 10 sunt instrumentate de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), institutie cheie in lupta anticoruptie si a care a facut subiectul stirilor ultimelor zile prin revocarea sefilor de sectie de catre Ministrul Justitiei.

In sectiunea "Dosare anticoruptie", pe langa cele 12 noi dosare, HotNews.ro monitorizeaza inca alte 26 de mari dosare in care nume importante - de la actuali ministri, parlamentari, alesi locali sau oameni de afaceri - sunt judecate pentru fapte de coruptie.

Astfel, impreuna cu noile dosare adaugate acum, numarul total al dosarelor monitorizate de HotNews.ro ajunge la 38, dintre care sase sunt inca in faza urmarii penale sau blocate la parchet sau in Parlament.

Pe langa acestea, in 2013 au fost inchise cu sentinta defintiva alte 6 dosare - "Valiza" - Gigi Becali (condamnare), "Fabrica de Zahar" - Gh. Falca (achitare), "Mita la PIC" - Antonie Solomon (condamnare), Dosar de luare de mita - Nicolae Mischie (condamnare), Dosarul "Voicu" - Catalin Voicu (condamnare), "Palinca si Caltabosi" - Decebal Traian Remes (condamnare).

  • Dosare in care s-a dispus inceperea urmaririi penale:

Videanu, Niculae si Vosganian
Foto: Colaj foto
Dosarul "Gaze ieftine pentru Niculae" - Ioan Niculae, Varujan Vosganian, Adrian Videanu - 643 de zile de la inceperea urmaririi penale

Adrian Videanu si Varujan Vosganian, in calitatea lor de ministri ai Economiei, sunt acuzati de procurorii DIICOT pentru o serie de decizii care ar fi favorizat firma Interagro controlata de Ioan Niculae oferind gaze naturale la preturi mai mici. Practic, DIICOT a instrumentat un dosar de "complot si subminarea economiei nationale" in care sunt acuzati zeci de directori (peste 40) din cadrul Ministerului Economiei, ANRE si Romgaz pentru ca ar fi favorizat firma miliardarului Niculae. Ioan Niculae este sub urmarire penala inca din ianuarie 2012, dar abia in septembrie procurorii au cerut incuviintarea urmaririi penale pentru Vosganian si Videanu (ambii parlamentari).

Senatul insa a respins cererea procurorilor in cazul lui Vosganian, iar astfel dosarul a ramas blocat.

Dosarul "Trafic de influenta la Transporturi"
- Ovidiu Silaghi - 26 de zile de la inceperea urmaririi penale

Ovidiu Silaghi
Foto: Agerpres
Ovidiu Silaghi este acuzat de procurorii DNA ca, in calitate de ministru al Transporturilor, i-a cerut lui Nelu Iordache sa deschida prin Blue Air noi rute care sa lege aeroportul Satu Mare de alte destinatii din Europa, pentru ca, in schimb, sa isi exercite influenta asupra unor functionari din cadrul CNADNR (structura aflata sub autoritatea Ministerului Transporturilor). Deschiderea acestor curse a fost solicitata pentru sustinerea campaniei electorale a unei persoane apropiate ministrului, iar pentru a-si exercita influenta asupra CNADNR Silaghi a primit de la Iordache 200.000 de euro, sustin procurorii.

Dosarul "Mita la judecator" - Veronica Cirstoiu - 60 de zile de la inceperea urmaririi penale


Veronica Cirstoiu
Foto: Mediafax
Judecatoarea Veronica Cirstoiu, de la Curtea de Apel Bucuresti, si fiul sau Florin Cergan au fost arestati preventiv pe 9 august 2013, fiind acuzati de luare de mita si complicitate la trafic de influenta pentru solutii favorabile in mai multe dosare, printre care si cel al lui Dinel Staicu. Procurorii DNA sustin ca Veronica Cirstoiu a primit peste 1.000.000 euro pentru obtinerea unor solutii favorabile in cauze penale. Scopul mitei, spun surse judiciare citate de Mediafax, ar fi fost anularea condamnarii la 7 ani de inchisoare a lui Dinel Staicu, decizie care chiar s-a luat in februarie 2012, in dosarul fraudarii Bancii Religiilor.

Dosarul "Informatii confidentiale la Transporturi" - Valentin Preda, secretar de stat -  231 de zile de la inceperea urmaririi penale


Valentin Preda
Foto: Agerpres
Pe 19 ianuarie 2013, secretarul de stat in Transporturi, Valentin Preda a fost saltat din fata ministerului Dezvoltarii Regionale (minister condus de Liviu Dragnea) de procurorii DNA, fiind suspectat de acte de coruptie. Preda, un apropiat al edilului constantean Radu Mazare, secretar de stat in repetate randuri la Transporturi, este acuzat de detinere de documente confidentiale si secrete de stat.

Alaturi de Preda s-a inceput urmarirea penala si pe numele unui ofiter de politie judiciara in cadrul DNA. In presa au aparut speculatii cum ca informatiile confidentiale ce le-ar fi obtinut Preda urmau sa ajunga la Liviu Dragnea, insa aceste zvonuri nu au fost confirmate.

Dosarul "Frauda cu fonduri ale Parlamentului European" - Anne-Rose-Marie Juganaru - 446 de zile de la inceperea urmaririi penale

Anne Juganaru si Adrian Severin
Foto: Agerpres
Anne-Rose-Marie Juganaru este urmarita penal de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie din iulie 2012 in cazul fraudei cu fonduri ale Parlamentului European in care este acuzat si Adrian Severin. Anne-Rose-Marie Juganaru este acuzata de complicitate la folosirea de documente false in urma carora au fost obtinute pe nedrept fonduri din bugetul general al Comunitatilor europene, in calitate de asistenta a europarlamentarului Adrian Severin. In martie 2013, Juganaru a fost numita in functia de secretar de stat la Ministerul Mediului printr-o decizie a premierului Victor Ponta.


Dosare in care s-a dispus trimiterea dosarelor in instanta pentru a fi judecate:


Dosarul "Santaj la Antene" - Sorin Alexandrescu, Dan si Camelia Voiculescu - 7 de zile de la trimiterea in judecata

Sorin Alexandrescu si Dan Voiculescu
Foto: Colaj foto
Sorin Alexandrescu, directorul Antena Group, este acuzat de procurorii anticoruptie ca l-ar fi santajat si constrans pe administratorul RCS-RDS sa semneze reintroducerea in grila Digi a unor programe ale trustului Intact, sub amenintarea ca altfel va publica o serie de anchete compromitatoare despre relatia RCS-RDS si Dumitru Dragomir, seful Ligii Profesioniste de Fotbal. In acest dosar au fost trimisi in judecata si Dan Voiculescu si fiica sa Camelia, procurorii sustinand ca cei doi erau la curent cu "stadiul actiunilor infractionale". Presiunile asupra sistemului judiciar prin intermediul media sunt invocate in premiera de catre procurori in acest dosar.

Inculpatii au fost trimisi in judecata de catre DNA pe 1 octombrie, iar dosarul a fost inaintat spre solutionare la Curtea de Apel Bucuresti.

Corneliu Dobritoiu
Foto: Agerpres
Dosarul "Locuinta de la MApN" - Corneliu Dobritoiu - 33 de zile de la trimiterea in judecata

Fostul ministru al Apararii Corneliu Dobritoiu a fost trimis in judecata de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) intr-un dosar privind cumpararea unor locuinte de serviciu in baza unor declaratii false. Potrivit rechizitoriului citat de Mediafax, Dobritoiu a cerut o casa cu patru camere de la MApN pe motiv ca statea cu parintii si are doi copii. Procurorii sustin ca fostul ministru al Apararii a inchiriat si apoi a cumparat, in regim subventionat, o locuinta de serviciu de la Ministerul Apararii Nationale, cu incalcarea prevederilor legale. Dosarul a fost inaintat spre judecare la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Dosarul "Mita contra amendamente in Parlamentul European" - Adrian Severin - 27 de zile de la trimiterea in judecata

Adrian Severin
Foto: Hotnews
Europarlamentarul Adrian Severin a fost trimis in judecata de procurorii DNA, pe 11 septembrie 2013, dupa ce le-a promis ziaristilor Sunday Times ca va face lobby la Parlamentul European contra cost. In rechizitoriu se arata ca in perioada decembrie 2010 - martie 2011 Adrian Severin, in calitate de membru in Parlamentul European, a acceptat promisiunea a doua persoane de a-i plati 100.000 euro anual, in schimbul depunerii de amendamente in comisiile de specialitate ale Parlamentului European, si pe de alta parte s-a angajat sa voteze impotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societatii comerciale pe care cele doua persoane pretindeau ca o sustin. Dosarul a fost inaintat spre judecare la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Severin este acuzat de luare de mita si trafic de influenta. In 2011, liderul de atunci al socialistilor europeni - Martin Schultz, vicepresedintele de atunci grupului socialist din Parlamentul European - Hannes Swoboda, si presedintele de la acel moment al Parlamentului European - Jerzy Buzek, i-au cerut demisia lui Adrian Severin din functia de europarlamentar. Adrian Severin nu demisioneaza din Parlamentul European, insa demisioneaza din PSD cu cateva momente inainte ca partidul sa decida excluderea sa.

Dosar de coruptie "Lucrari fictive la Beius" - deputatul liberal Costin Gheorghe - 42 de zile de la trimiterea in judecata

Costin Gheorghe
Foto: cdep.ro
Fostul viceprimar al localitatii Beius, actualmente deputat PNL, Costin Gheorghe este acuzat de procurorii anticoruptie de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, fals in declaratii, fals intelectual si fals in inscrisuri sub semnatura privata. Costin Gheorghe, fostul primar si un alt fost viceprimar sunt acuzati ca, in calitate de lideri ai administratiei locale, ar fi favorizat firma Top Construct Group si ar fi semnat plati pentru lucrari fictive realizate de compania in cauza.

Dosarul a fost inaintat spre judecare la Inalta Curte de Casatie si Justitie, avand in vedere calitatea de deputat detinuta in prezent de Costin Gheorghe, se arata in comunicatul DNA.

Constantin Boscodeala
Foto: Agerpres
Dosarul "Gloria Buzau" - Constantin Boscodeala, primarul Buzaului - 84 de zile de la trimiterea in judecata

Constantin Boscodeala, primarul PSD al Municipiului Buzau, este acuzat de procurorii anticoruptie de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma continuata. Concret, Boscodeala este acuzat ca timp de sase ani ar fi acordat unor asociatii sportive, printre care si Fotbal Club Gloria Buzau, in mod ilegal, fonduri nerambursabile din bugetul local si le-ar fi asigurat folosinta gratuita a Complexului Sportiv Gloria Buzau.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecatoria Brasov, instanta desemnata pentru judecarea cauzei, la cererea procurorilor, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Sorin Blejnar
Foto: Agerpres
Dosarul "Motorina" - Sorin Blejnar - 396 de zile de la trimiterea in judecata

Fostul presedinte ANAF Sorin Blejnar este judecat in dosarul "Motorina" pentru sprijinire de grup infractional organizat. Potrivit procurorilor DIICOT, Blejnar ar fi blocat orice control sau inspectie fiscala la firmele folosite de membrii acestei grupari, care a initiat un mecanism evazionist pentru a nu plati accize pentru peste 5.000 de tone de motorina cumparata in regim suspensiv si comercializata pe piata interna. Prin aceasta modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu 22.000.000 lei, reprezentand TVA si accize, sustin procurorii.

Emilian Francu (PNL)
Foto: Agerpres
Dosarul "Mita la primarie II" - Emilian Francu, primar Rm. Valcea - 141 de zile de la trimiterea in judecata

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie l-au trimis in judecata, in stare de arest preventiv, pe Emilian Valentin Francu (PNL), primar al municipiului Ramnicu Valcea pentru luare de mita, asemanator cazului fostului primar din Ramnic, Mircia Gutau. Procurorii l-au acuzat pe Francu de luare de mita, dupa ce l-ar fi prins in flagrant in timp ce primea mita 50.000 de lei de la administratorul unei firme, arhitectul bucurestean Sorin Dragos Popescu. Emilian Francu a fost retinut de catre procurorii DNA, iar pe 20 mai stat in arest preventiv aproape 5 luni de zile.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























11288 vizualizari

  • +23 (25 voturi)    
    cati penali in poze.... (Marţi, 8 octombrie 2013, 19:40)

    TopCat [utilizator]

    zici ca e avizierul de la Politie unde sunt fotografiile infractorilor dati in urmarire
    • -11 (15 voturi)    
      inca un dosar fabricat (Miercuri, 9 octombrie 2013, 0:09)

      Aiko10 [utilizator] i-a raspuns lui TopCat

      Dosarul Santaj la Antene este un dosar fabricat in laboratoarele infractorului turnator Basescu.
      • +6 (6 voturi)    
        fabricatiile sunt in capul tau (Miercuri, 9 octombrie 2013, 9:42)

        bula_19 [utilizator] i-a raspuns lui Aiko10

        Daca vezi ca leaga din penalii astia si le plangi de mila invocand scenarii paranoide, ai o problema grava de percepere a realitatii..
      • +4 (4 voturi)    
        Da argumente, ceva, aveti? (Miercuri, 9 octombrie 2013, 10:42)

        v_sile [utilizator] i-a raspuns lui Aiko10

        Ati cititt macar setnogramele atasata la dosar? Hai sa nu facem pe prostii. Directorii din Antene ii santajau pe fata pe cei de la RDS: ori semnati contractual cu noi, ori dam pe post afacerea voastra cu Mitica.

        In perioada aia a rulat pe post de jdemii de ori la Antene: "vom face o dezvaluire socanta cu un caz de coruptie de 3 milioane, pe directia Oradea-Bucuresti". Iar dezvaluirea, nema. A fost santaj pe fata.

        Ce dosar fabricat e aici?

        Iar Antenele faceau asta de mult, ca atat il duce capul pe Voiculescu in materie de afaceri.

        Au fost dezvaluri ale unui director de la Antene, dat afara, Negrea parca. Omul spunea clar ce ordine primea de la Seres, mana dreapta a lui Voiculescu: "Nu a cumparat reclama la noi, arde-l. Cauta ceva, orice, sa fie de rau, si da-l pe post."
  • +7 (7 voturi)    
    felicitari HN ! (Miercuri, 9 octombrie 2013, 6:46)

    translativus [utilizator]

    Monitorizarea la care v-ati angajat va tine viu interesul public pentru aflarea adevarului dar totodata va tine sub presiune si institutiile statului responsabile cu rezolvarea acestor dosare.
    Aceasta actiune se inscrie, printre altele, in adevarata menire a Mass-Media, care ar trebui sa aibe ca scop principal informarea constanta si corecta a cetatenilor.
  • +1 (1 vot)    
    Jeg serios pe scrobeala lui (Joi, 10 octombrie 2013, 21:40)

    dekar [utilizator]

    Severin,Dobritoiu,Vosganian,ca de varan sau niculae ne racim gura de pomana.


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by