Dinel Staicu: Cei 1.500.000 euro au fost dati avocatelor de fratele meu, cat eu eram in penitenciar/ Eu ma indoiesc ca banii au ajuns la judecatoare

de I.R.     HotNews.ro
Marţi, 13 august 2013, 11:05 Dosare Anticoruptie


Dinel Nutu (Staicu)
Foto: Agerpres
Dinel Staicu a recunoscut ca fratele sau a dat bani avocatelor sale in timp ce el se afla in penitenciar, despre care nu stia la vremea respectiva, insa a precizat ca se indoieste ca banii au ajuns de fapt la judecatoare, si ca avocatele cereau din ce in ce mai multi bani de la un termen de judecata la altul, lucru care nu s-ar fi intamplat daca suma ajungea la judecatoare.

"Eu oricum ma alegeam cu aceasta condamnare amanata, deci fratele a vrut sa faca o fapta buna. Pacatul meu a fost ca i-am prezentat aceste avocate inca din 201,0 niciodata mie nu mi-a spus ca la fiecare termen (avocatele cereau) 100.000, 300.000, 500.000 (euro) ca il scapam luna asta'… Uite asa au facut 2 ani, odata si odata trebuia sa se intample", a spus Staicu jurnalistilor, in fata sediului Directiei Nationale Anticoruptie.

El a declarat ca va cere sa fie arestat, intrucat nu mai suporta presiunea mediatica.

Reamintim ca judecatoarea Veronica Cirstoiu, de la Curtea de Apel Bucuresti, si fiul acesteia au primit vineri seara mandate de arestare preventiva pentru 29 de zile, potrivit deciziei luate vineri seara de Curtea de Apel Bucuresti, in dosarul sumelor totalizand peste un milion de euro pentru solutii favorabile in procese, anunta Mediafax. Veronica Carstoiu este cercetata pentru coruptie, iar fiul ei a fost retinut pentru ca ar fi intermediat primirea a 50.000 de euro de catre aceasta, de la mai multe persoane care doreau solutii favorabile in unele dosare si care ar fi dat anterior un milion de euro.

Surse judiciare au declarat atunci ca cel care i-ar fi dat mita de 1 milion de euro este Dinel Staicu. Banii ar fi fost dati prin intermediul fratelui lui Dinel Staicu, Marian Staicu, si al avocatului Adriana Dascalu.

Scopul mitei, spun aceleasi surse judiciare, ar fi fost anularea condamnarii la sapte ani de inchisoare a lui Dinel Staicu, decizie care chiar s-a luat in februarie 2012. Amintim ca Veronica Cirstoiu este una dintre cele trei judecatoare care au anulat condamnarea la sapte ani de inchisoare a lui Dinel Staicu in dosarul fraudarii Bancii Religiilor.

Dinel Staicu a mai declarat la DNA ca fratele sau i-a spus ca vrea sa "recunoasca tot". El a declarat ca din cei circa 1.500.000 euro, avocatele "si-au tras" 1.300.000. "Eu ma indoiesc ca banii au ajuns la judecatoare. Daca ei aveau relatii la judecatoare, altfel nu se ajungea la urmatorul si urmatorul termen", a spus el.

Intrebat din nou daca stia ca fratele sau dadea mita pentru eliberarea sa, Dinel Staicu a raspuns: "Eu de unde sa stiu? Atunci eu de ce mai plateam? Cred ca 1 milion de euro, mai bine, s-au dat legal, contracte cu facturi."

Potrivit motivarii Curtii de Apel privind arestarea preventiva a judecatoarei Veronica Cirstoiu si a fiului acesteia, Florin Cergan, citata de cotidianul Romania Libera, avocata Adriana Dascalu si magistratul Veronica Cirstoiu convenisera sa-i prezinte un 'semn' unui investigator sub acoperire care oferise mita pentru o interventie in justitie, urmand ca, in timpul unui proces, judecatoarea sa isi aranjeze "cu ambele maini parul in zona superioara a capului", dupa care sa zambeasca, pentru a confirma intelegerea pe care o avea cu avocata.

----------------------------------------------

Judecatoarele Veronica Cirstoiu, Dumitrita Piciarca si Liliana Badescu, de la Curtea de Apel Bucuresti, sunt cercetate pentru abuz in serviciu in legatura cu modul in care au decis anularea unor decizii anterioare ale instantelor prin care Dinel Nutu, fost Staicu, a fost condamnat la sapte ani de inchisoare cu executare in dosarul fraudarii Bancii Internationale a Religiilor (BIR).

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax ca dosarul in care cele trei judecatoare sunt cercetate este la final si ca procurorii DNA au inceput prezentarea materialului de urmarire penala.

In 22 februarie, Curtea de Apel Bucuresti a anulat condamnarea la sapte ani de inchisoare primita de Dinel Nutu, fost Staicu, in dosarul fraudarii Bancii Internationale a Religiilor (BIR), in care a fost judecat pentru complicitate la abuz in serviciu, dispunand anularea mandatului de executare a pedepsei.

In 27 februarie, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Daniel Morar, afirma, intr-o conferinta de presa, ca i-a socat pe procurorii anticoruptie decizia prin care a fost anulata condamnarea definitiva a lui Dinel Staicu, pentru fraudarea cu pestecinci milioane de euro a Bancii Religiilor.

"Din toate analizele noastre, nu exista un caz care sa justifice aceasta solutie: anularea unei hotarari definitive. Asteptam motivarea instantei si sa vedem ce e de facut", spunea atunci Daniel Morar, adaugand ca hotararea nu mai poate fi atacata, insa urmeaza a se stabilit daca in cazul judecatorilor fapta constituie abatere disciplinara sau fapta penala.

Morar preciza ca sase judecatori au decis ca Dinel Nutu, fost Staicu, este vinovat, iar in cazul de contestatie in anulare, motivul invocat si in fond, si in apel, instantele au decis ca nu exista. "Dar un al complet de curte de apel vine si anuleaza", spunea Morar, adaugand ca asteapta solutia Inspectiei judiciare.

Cele trei judecatoare din completul Curtii de Apel Bucuresti care a anulat sentinta lui Dinel Nutu si-au motivat decizia prin aceea ca in cazul acestuia a existat o dublare a procedurilor judiciare, totul incepand de la inregistrarea a doua sesizari cu acelasi obiect la Inspectoratul General al Politiei Romane-Bucuresti si Inspectoratul Politiei Judetene (IPJ) Dolj, insa DNA ar fi putut evita.

Instanta preciza ca daca s-ar fi avut in vedere adresa Directiei Nationale Anticoruptie-Serviciul Teritorial Craiova care a trimis la DNA-Structura Centrala un referat cu propunere de declinare si de neincepere a urmaririi penale, in dosarul 56/P/2006, finalizat cu decizia penala 292/11 martie 2010 a Curtii de Apel Craiova - Sectia penala, s-ar fi evitat cercetari sau urmariri penale paralele.

In opinia celor trei judecatoare de la Curtea de Apel Bucuresti, dupa ce se pronunta o hotarare definitiva, iar ulterior se face o noua judecata pentru aceeasi fapta, chiar sub o alta incadrare juridica, si se pronunta o noua hotarare definitiva, se impune desfiintarea celei de a doua hotarari definitive data cu incalcarea autoritatii de lucru judecat.

"In cauza de fata este evident ca nu s-a procedat asa. Astfel, s-a ajuns ca, in urma unor disjungeri si declinarii, fapte care in substanta lor sunt aceleasi, acestea sa fie cercetate in mai multe proceduri, neavand importanta ca in fiecare procedura s-au dat faptelor incadrari juridice diferite", au notat judecatoarele in motivarea deciziei.

Curtea de Apel Bucuresti il condamnase definitiv, in 4 aprilie 2011, pe Dinel Staicu la sapte ani de inchisoare cu executare in dosarul fraudarii Bancii Internationale a Religiilor, instanta reducand cu cinci ani pedeapsa primita de acesta la Tribunalul Capitalei.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6397 vizualizari

  • +24 (26 voturi)    
    Onorariul nu i s-a parut cam mare? (Marţi, 13 august 2013, 11:17)

    denvarel [utilizator]

    Staicu spune ca avocatele cereau din ce in ce mai multi bani:"100.000, 300.000, 500.000 (euro)".
    Si nu stia ca acesti bani sunt pentru mita... Atat credea el ca este un onorariu de avocat in Romania...
    Si porcii zburau in stoluri catre sud...
    • +5 (5 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Marţi, 13 august 2013, 14:53)

      [anonim] i-a raspuns lui denvarel

  • +9 (11 voturi)    
    Avocatii sunt cei mai periculosi (Marţi, 13 august 2013, 11:27)

    Frank777 [utilizator]

    Te vand si te cumpara cum le dicteaza banul.E posibil sa se mire si judecatoarea cati bani s-au luat in numele ei.
    E greu sa gasesti avocati cinstiti in procesele cu miza.
    Ei fac bani de doua ori.Si de la client si de la adversar.
    Se inteleg avocatii intre ei si iau banul.
    Cele mai multe procese cu miza in imobile se fac cu spaga si avocatii care pierd procesul in mod evident nefacand apararea corecta.
    Problema este cati dinte avocati ,judecatori,procurori,politisti sau notari mai sunt cinstiti.
    Zilnic auzim de mita in justitie.
    Degradarea morala in tara asta a ajuns principala problema de securitate nationala.
    Justitia a ajuns o gluma.
    Viata in Romania este periculoasa ca in jungla.
    Profesori,doctori,justitie,functionari publici,primari,ministrii toti iau spaga si vand ceva ce nu este a lor.
    Vand influenta cre le-o da functiile publice pe care le detin.
    Adica vand puterea statului de drept .
    Dumnezeu sa ne ajute !
    • +4 (8 voturi)    
      sunt de acord cu tine intr-o mare masura (Marţi, 13 august 2013, 12:12)

      Hor [utilizator] i-a raspuns lui Frank777

      "profesori, doctori, justitie etc... toti iau spaga si vind ceva ce nu este al lor." dar la nivel de individ din alte clase sociale, nu crezi ca lucrurile functioneaza la fel, adica : sofer, portar, paznic, sudor, strungar, functionar etc. toti iau spaga si vind ceva ce nu este al lor? eu cred ca, din pacate asa a ales natia asta sa traiasca.
      cred ca ne e greu sa recunoastem ca trasatura dominate a poporului, nu doar a conducatorilor, e asta. E usor sa dam vina pe ei ca sunt expusi, dar la nivel de individ, marea majoritate functioneaza la fel! Principiul incalcat e acelasi!
    • +4 (8 voturi)    
      trebuie diferentiat pe grade... (Marţi, 13 august 2013, 12:49)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Frank777

      nu se compara consecintele spagii luate de un profesor cu cele luate de un judecator de la Inalta Curte de Casatie si Justitie...si parintii mei au fost profesori, si mai faceau meditatii , iar mama primea cadouri de 8 martie si multe flori de 15 sept, 1 martie si 15 iunie... si cam atat. Nu stiu daca aceste atentii se numesc spaga...nu afecteaza libertatea si viata nimanui.
      Dar ce a facut judecatoarea Veronica Carstea se numeste chiar luare de mita...si are consecinte grave: un infractor umbla liber, si deponentii de la Banca Religiilor au ramas fara depozite.
      • 0 (0 voturi)    
        Corect ,se fura dupa grade (Marţi, 13 august 2013, 16:03)

        Frank777 [utilizator] i-a raspuns lui bancher

        Citesc astazi in ziare : "Seful IPJ Suceava, Ioan Nicuşor Todiruţ ar fi cumpărat un sediu la preţuri supraevaluate.
        Alături de el mai sunt trimişi în judecată şeful Serviciului Logistic, Alexa Dumitru Teodorovici şi de administratorii unor societăţi comerciale.
        Prejudiciul este de peste şase milioane de euro.
        Ministerul de Interne s-a constituit parte civilă în acest dosar, se arată într-un comunicat al DNA."
        La gard mare furaciune mare.
        Ia ganditi-va cum ii ancheta el pe hoti: De ce furi ma ?Nu ti-e rusine ?
  • +10 (12 voturi)    
    romania mai rau ca .... !!! (Marţi, 13 august 2013, 11:31)

    SRA [utilizator]

    afacerea se complica si din punct de vedere fiscal, avocatele cum declarau aceste onorarii, nu este vorba de o evaziune fiscala ??? in ce romanie se traieste in 2013 ??? romania mai poate fi credibila ???
    • +9 (9 voturi)    
      nu erau bani pt avocate.... (Marţi, 13 august 2013, 12:50)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui SRA

      totul era pt spaga data judecatoarei Veroncia Cirstoiu...nu era Dinel Staicu asa de prost sa dea 500 000 eur unui avocat, ca onorariu, la o singura infatisare.
  • +17 (19 voturi)    
    bai frate ... (Marţi, 13 august 2013, 11:35)

    pi5 [utilizator]

    te pufneste rasul cand vezi ce explicatii halucinante gasesc indivizii astia pentru orice situatie unde "evidentul" nu lasa loc de interpretari.
  • +16 (18 voturi)    
    Ce inteleg eu de aici (Marţi, 13 august 2013, 11:38)

    un dac [utilizator]

    1. Ca Dinel Staicu asta avea o avere uriasa. Eu m-am sfatuit cu contabilii mei si se pare ca nu am 1,5 milioane de dat pe avocati in 2 ani. 2. Ca si in cazul lui Dan Ioan Popescu, la imbogatitii astia de dupa 89 cateva sute de mii de euro sunt nimic. Adica 1 milion pe factura, 1,5 milioane in total. Sa inteleg ca juma de milion erau bani la negru? 3. Numai prostii facuti gramada s-au imbogatit, se pare. Pai sa te apuci tu sa declari prostiile astea in loc sa taci dracului din gura......Hai, la puscarie urgent, urmatorul va rog.
  • +13 (15 voturi)    
    parere (Marţi, 13 august 2013, 11:39)

    andimi [utilizator]

    cine i-a cerut parerea lui Dinel? Dupa ce a devalizat FPP (SIF) Oltenia, dupa ce a facut praf o gramada de firme, el sustine ca nu stie ca s-au dat bani? Dar banii aceia de unde proveneau, din stele? Locul lui e la puscarie!
  • +14 (14 voturi)    
    si totusi... (Marţi, 13 august 2013, 11:44)

    lucyan [utilizator]

    astept un comentariu de la un specialist pe motivarea anularii sentintei lui dinel... are vreo acoperire legala?
    asa se procedeaza in mod curent sau este o exceptie acum...
    e bine de stiut, deci daca eu comit o infractiune, sparg o banca , sa zicem, mi se deschide un dosar penal penru distrugere de bunuri, sa zicem, ca am distrus sistemul de alarma, primesc o pedeapsa, in acelasi timp mi s-a deschis un alt dosar penal penru furt, primesc o alta pedeapsa care va fi anulata pe motiv ca am mai fost judecat penru aceasta fapta...
    a, fapta era ca am dat o spargere in care am comis furtul si distrugerea de bunuri
    am retinut bine ideea din articol? este corecta motivarea judelor?
    • -3 (9 voturi)    
      motivare (Marţi, 13 august 2013, 12:07)

      skai [utilizator] i-a raspuns lui lucyan

      Este foarte corecta motivarea. Si pertinenta.
      Dar asta conteaza mai putin spre deloc. Ideea care trebuie sa ramana in capul oamenilor e ca s-a dat/luat 1milion de euro spaga (alte surse spun 2.5mil).
      Singurele dovezi sunt declaratiile bucatarului lui Dinel Staicu si a 2 avocate (cercetate penal in cazul celorlalte 2 judecatoare de la Tribunal).
      Poate au fost convinse si ele sa le fie redusa pedeapsa.
      • +1 (1 vot)    
        sunt de acord cu tine (Marţi, 13 august 2013, 12:36)

        lucyan [utilizator] i-a raspuns lui skai

        ideea e spaga ne intereseaza in acest dosar, dar daca motivarea este corecta este greu sa demonstrezi existenta spagii si, mai ales, nu inteleg de ce procurorii au ramas cu gura cascata
        nu fac parte toti din acelasi sistem, nu stiau ca s-a mai deschis un dosar pentru aceeasi fapta si ca sentinta va fi anulata? dar judecatorii care au dat cea de-a doua sentinta nu stiau ca mai este o sentinta? avocatii apararii nu au invocat acest motiv pe parcursul dosarului?exista acest lucru stipulat in codul penal
        sau este la latitudinea judecatorului daca anuleaza sau nu cea de-a doua sentinta?
        care ar fi motivul de a nu se deschide doua procese pentru aceeasi fapta dar cu incadrari diferite? probabil pentru a nu aglomera justitia cu dosare inutile, alt motiv logic sau legal nuvad, cum nici anularea sentitentei nu o vad normala sau legala, s-a judecat o fapta de doua ori dar pe incadrari diferite, se cumuleaza sentintele si gata...
        sau in cel mai rau caz se anuleaza amandoua sentintele si se rejudeca dosarul...
        ca doar fapta exista si o greseala a sistemului nu poate sterge acest lucru...
        • -2 (2 voturi)    
          decizia (Marţi, 13 august 2013, 13:48)

          skai [utilizator] i-a raspuns lui lucyan

          motivarea aici: http://media.tvrnews.ro/other/201203/motivarea-instantei-dinel-nutu_52016200.doc

          Cred ca procesul s-a "jucat" la incadrarea faptelor. DNA-ul, sa culeaga niste lauri au bagat aceleasi fapte pe alta incadrare. Nu le-a iesit.

          La final, vom vedea ca nimeni nu va pati nimic, dar cui mai foloseste? Importanta e ideea ca justitia e corupta si oamenii "simpli si muncitori" sunt saraci din cauza asta si numai asta.
    • 0 (0 voturi)    
      Vedeti articolul Laurei Stefan in Rev. 22 (Marţi, 13 august 2013, 23:09)

      Maniu [utilizator] i-a raspuns lui lucyan

      am impresia ca explica cum s-a procedat ca sa-l scoata basma curata. Nu am inteles insa daca sentinta pe care au dat-o coruptele mai poate fi anulata pe acest motiv.
  • -12 (16 voturi)    
    Circ bas ist (Marţi, 13 august 2013, 11:47)

    La Tour Eiffel [utilizator]

    Daca lucrurile sunt asa de clare ar trebui toti astia trimisi in judecata si in cateva saptamani sa inceapa procesul. Eu chiar cred ca banii ajungeau (si) la judecatori. Dar fiindca e vorba de bas isti care se sunt in spatele acestei actiuni, in primul rand morar, incep sa am indoieli. Asta a ajuns justitia si coruptia in Ro in timpul reformei baso-pedeliste. De la caltabosi s-a ajuns la milioane de euro. In asta a constat reforma.
    • +7 (9 voturi)    
      Esti ridicol! (Marţi, 13 august 2013, 11:58)

      un dac [utilizator] i-a raspuns lui La Tour Eiffel

      Daca nici trecerea de la caltabosi la milioane intr-o tara in care s-au furat miliarde de euro nu ti se pare reforma, esti pierdut pentru societate, oriunde te-ai afla! Pentru comunisti reforma era sa se treaca de la caltabosi la mea culpa sau mustrare scrisa trimisa de secretarul de partid. Esti comunist sau doar nostalgic?
  • 0 (0 voturi)    
    Frază (Marţi, 13 august 2013, 15:03)

    war4peace [utilizator]

    "Dinel Staicu a recunoscut ca fratele sau a dat bani avocatelor sale in timp ce el se afla in penitenciar, despre care nu stia la vremea respectiva,"

    De aici se înţelege că Dinel Staicu nu ştia despre penitenciarul în care se afla la vremea respectivă. Era ţinut "la secret"? Era amnezic?


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by