Procesul lui Liviu Dragnea: Instanta suprema a respins judecarea prin procedura simplificata a patru inculpati, care si-au recunoscut faptele

de Alina Neagu     HotNews.ro
Marţi, 25 aprilie 2017, 16:44 Dosare Anticoruptie


Liviu Dragnea
Foto: Guvernul Romaniei
Un complet de la Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins marti cererile a patru inculpati din dosarul in care presedintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de instigare la abuz in serviciu, de a fi judecati in procedura simplificata, anunta Agerpres. Cei patru isi recunoscusera faptele si cerusera sa fie judecati in procedura simplificata. Judecarea in procedura simplificata le-ar fi adus celor patru reducerea pedepselor cu o treime, si, cel mai probabil, scurtarea duratei procesului.

La precedentele termene ale procesului, patru dintre inculpatii din acest dosar, Ionel Marineci, Adriana Botorogeanu, Gheorghe Nicusor si Anisa Stoica, si-au recunoscut vinovatia si au acceptat sa fie judecati prin procedura simplificata, pentru a beneficia de reducerea pedepselor cu o treime.

Dupa ce acestia si-au recunoscut vinovatia, respectiv ca au savarsit faptele descrise in rechizitoriu, presedintele completului de judecata, Stefan Pistol, a anuntat marti ca respinge cererile celor patru, astfel incat ei vor fi judecati prin procedura normala.

Judecatorul Stefan Pistol a precizat insa ca Ionel Marineci, Adriana Botorogeanu, Gheorghe Nicusor si Anisa Stoica vor beneficia de reducerea cu o treime a pedepsei, daca cele spuse de ei se adeveresc la finalul procesului.

Liviu Dragnea a fost trimis in judecata de DNA in acest dosar pe 15 iulie 2016, fiind acuzat de savarsirea, in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Teleorman, a infractiunilor de instigare la abuz in serviciu si instigare la fals intelectual.

In acelasi dosar a fost trimisa in judecata si fosta sotie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului si familiei si sef serviciu Secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, cu privire la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. De asemenea, au fost trimisi in judecata mai multi angajati de la DGASPC Teleorman.

Potrivit procurorilor DNA, Dragnea a intervenit pentru mentinerea in functie si plata drepturilor salariale pentru doua angajate de la DGASPC Teleorman, desi stia ca acestea lucrau de fapt in cadrul organizatiei PSD Teleorman. Este vorba de Adriana Botorogeanu, incadrata din anul 2005 la DGASPC Teleorman in functia de inspector de specialitate in cadrul Serviciului administrativ, si Anisa Niculina Stoica, incadrata, din anul 2006, in functia de referent.

Procurorii anticoruptie au mai aratat ca cele doua angajate nu s-au prezentat la serviciu si nici nu au prestat vreuna dintre activitatile inscrise in contractul lor munca semnat cu DGASPC Teleorman, desfasurandu-si de fapt activitatea la sediul organizatiei judetene PSD Teleorman.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























10491 vizualizari

  • +13 (13 voturi)    
    deci (Marţi, 25 aprilie 2017, 16:55)

    DanIonita1 [utilizator]

    e clar aranjat procesul sa il lungeasca cat mai mult posibil sa apuce sa isi de-a legile. a trecut aproape un an de la trimiterea in judecata si tot se tin de toate mizerile sa il faca scapat.
  • +7 (7 voturi)    
    A respins doar (Marţi, 25 aprilie 2017, 16:57)

    si_mort_va_vad [utilizator]

    procedura simplificata , fmmig de pistol cu apa , nu judecator !!!

    pe cei patru ii " iarta " de 1 /3 din pedeapsa, ... la pastele porcilor lui dracu viu !!!

    ce mar inimos ... ai viermele de drac viu in tine si esti
    gaunos , jigodie , nu judecator !!!
  • +18 (18 voturi)    
    Hotararea judecatorului ii permite lui Dragnea (Marţi, 25 aprilie 2017, 17:33)

    Susufler0 [utilizator]

    sa incerce sa se apere in contradictoriu cu cei patru, putand cere instantei sa-i permita sa-i audieze in mod suplimentar, sa-i trateze ca "martori ostili".

    Practic Dragnea trebuie intr-un fel sa dovedeasca faptul ca cei patru nu au spus adevarul ! :))

    Glumind, ar fi culmea ca Dragnea sa reuseasca sa-si dovedeasca nevinovatia, indirect dovedind ca si cei patru sunt nevinovati. !!! :))
  • +9 (9 voturi)    
    Am facut un popas aici ca sa spun: (Marţi, 25 aprilie 2017, 18:26)

    alibaba_zeul_meu • • [utilizator]

    La multi ani!


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by