Mihai Busuioc, secretarul general al Guvernului, audiat timp de 3 ore la DNA in dosarul privind adoptarea OUG 13

de Alina Neagu     HotNews.ro
Joi, 16 februarie 2017, 15:03 Dosare Anticoruptie


Mihai Busuioc
Foto: Agerpres
Mihai Busuioc, secretarul general al Guvernului Grindeanu, a fost audiat joi de procurorii DNA in dosarul privind adoptarea controversatei OUG 13, anunta Digi 24. Mihai Busuioc a fost audiat in calitate de martor, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.

19:00 Audierea lui Mihai Busuioc s-a incheiat dupa mai bine de 3 ore, scrie News.ro.

După întâlnirea cu procurorii, Busuioc a spus că nu va face declaraţii, iar când a fost întrebat dacă i-a spus premierului Sorin Grindeanu că Ordonanţa 13 avea toate avizele necesare, secretarul general al Guvernului a explicat că stenograma acelor discuţii este publică, fără a face alte comentarii.

Directia Nationala Anticoruptie a confirmat, pe 2 februarie, ca "s-a inregistrat o sesizare depusa de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte aflate in competenta de solutionare a institutiei, in legatura cu modalitatea de adoptare a unor acte normative" si ca "se efectueaza acte procedurale cu privire la aspectele sesizate".

Mihai Politeanu, Elena Ghioc si Razvan Patachi, membri ai miscarii civice Initiativa Romania, au depus, pe 25 ianuarie, la Directia Nationala Anticoruptie, un denunt penal impotriva premierului Sorin Grindeanu si a ministrului Justitiei, Florin Iordache, pe care ii acuzau de favorizarea faptuitorului si prezentarea cu rea credinta de date inexacte Parlamentului si presedintelui Romaniei in legatura cu intentia (la acea vreme) de a promova gratierea si modificarea Codurilor penale prin Ordonanta de urgenta.

Mihai Politeanu a anuntat, ulterior, ca, in urma modificarii prin OUG a Codurilor penale si a "indiciilor publice ale unei intalniri intre ministrul Justitiei si seful sau de partid Dragnea Liviu, in care cel din urma ar fi solicitat imperativ adoptarea ordonantei amintite", a decis sa completeze denuntul penal "in vederea efectuarii de cercetari penale impotriva presedintelui PSD pentru comiterea infractiunii prevazute la art. 13 din Legea 78/2000".

Art.13 din Legea 78/2000  prevede ca "Fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, intr-un sindicat sau patronat ori in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial, de a folosi influenta ori autoritatea sa in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite."

Si procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar, a confirmat, pe 2 februarie, ca exista o ancheta la DNA care vizeaza redactarea Ordonantei de Urgenta privind modificarea Codului penal, adoptata marti seara de Guvernul Grindeanu.

Augustin Lazar a declarat ca, in urma unei plangeri, Directia Nationala Anticoruptie a cerut lista cu persoanele implicate in redactarea Ordonantei de Urgenta privind modificarea codurilor penale.

"Exista o ancheta a DNA si pentru mai multe date va rog sa consultati Biroul de presa al DNA. Adica sa fie niste date concrete, sa nu va spun niste lucruri care nu sunt riguros exacte. (...) Exista un dosar pe rolul DNA care are o anumita legatura", declara atunci Augustin Lazar.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























6066 vizualizari

  • +23 (25 voturi)    
    Saracul (Joi, 16 februarie 2017, 15:18)

    Bogdan_100 [utilizator]

    Nici noaptea nu a furat
    Nici a busuioc nu mirosea
    • 0 (0 voturi)    
      Procurorii astia par a fi niste puturosi.... (Joi, 16 februarie 2017, 19:18)

      cartofil [utilizator] i-a raspuns lui Bogdan_100

      Audiaza cate un martor pe zi. Intre timp infractorii au timp sa discute intre ei (nici macar nu au interdictie in a comunica) si sa pregateasca minciunile pe care le vor spune. Trebuia ca intr-o singura dimineata sa-i adune pe toti, veneau toti procurorii disponibili si luau o prima declaratie. Dupa aceea puteau sa-i cheme unul cate unul, sa detalieze ce au declarat.
  • +24 (26 voturi)    
    cum se drege al XIII lea Busuioc ? (Joi, 16 februarie 2017, 15:20)

    un domn [utilizator]

    cu zeama de catushe !
  • +21 (23 voturi)    
    am auzit (Joi, 16 februarie 2017, 15:22)

    CosminGeorge [utilizator]

    ca puscariasii nu mai au busuioc pt ciorbe,poate le faceti o vizita mai lunga domnule Busuioc.
  • -6 (20 voturi)    
    statul de drept (Joi, 16 februarie 2017, 15:23)

    danete [utilizator]

    actioneaza fara mila! la puscarie!!!
  • +11 (11 voturi)    
    Cum asa? (Joi, 16 februarie 2017, 15:30)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Un secretar de stat din Guvern chemat la DNA? Nu se pooaaaate...
  • +12 (12 voturi)    
    Curat murdar (Joi, 16 februarie 2017, 15:32)

    Rezist2 [utilizator]

    Nu ne indoiam nici o clipa ca Tov Dragnea e cel care impinge aceasta infractiune teribila in favoarea sa si a tovarasilor sai de hotie. Nici nu cred ca vor renunta la celelalte cai de a scapa de lege si de aceea tot spun ca au comunicat defectuos dar continutul ordonantei 13 e corect. De fapt continutul e problema .
  • +12 (12 voturi)    
    Ceafa lata (Joi, 16 februarie 2017, 15:58)

    Kaladin [utilizator]

    clasica de pesedist.


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by