Judecatoarea mituita de Dan Adamescu a fost eliberata conditionat dupa ce a dat "dovezi temeinice de indreptare" - motivarea instantei

de Alina Neagu     HotNews.ro
Sâmbătă, 28 ianuarie 2017, 8:27 Dosare Anticoruptie


Tribunalul Prahova a decis, la finalul anului trecut, ca fosta judecatoare Elena Roventa, pe care a mituit-o omul de afaceri Dan Adamescu, poate fi eliberata conditionat dupa ce a executat o treime din pedeapsa, avand in vedere ca are 65 de ani, este pensionara si a participat la programe de reeducare, fiind recompensata de doua ori, scrie News.ro.

Din motivarea deciziei de liberare rezulta ca aparatorii fostei judecatoare au aratat in fata instantei ca, la 65 de ani, Roventa are o sanatate precara si a facut eforturi pentru a participa la cat mai multe programe de reeducare.

"In acest moment, asa cum reiese din dosarul medical, are o stare de sanatate precara, a facut  eforturi pentru a participa la cat mai multe programe de reeducare si activitati in cadrul penitenciarului, avand numai calificative foarte bune. Asa cum rezulta din procesul verbal al Comisiei, nu a fost sanctionata niciodata, a desfasurat numeroase activitati educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala, de instruire scolara si formare profesionala, fiind recompensata de doua ori", se arata in motivarea instantei.

Dupa calculele judecatorilor, fosta lor colega a executat 551 de zile de arest preventiv si inchisoare din pedeapsa de patru ani si sase luni primita pentru luare de mita in 2015.

"Din caracterizarea aflata la dosarul cauzei rezulta ca persoana condamnata nu a fost sanctionata disciplinar si a participat la programe educationale conform celor recomandate in Planul Individualizat de Evaluare si Interventie Educativa si Terapeutica", se mai arata in motivare.

Dupa analiza acestor date, Tribunalul Prahova a considerat ca in cauza au fost indeplinite toate conditiile prevazute de lege pentru ca Elena Roventa sa poata fi liberata conditionat, "atat prin executarea fractiei prevazuta de lege, cat si prin existenta unor dovezi temeinice de indreptare de care aceasta a dat dovada pe parcursul executarii pedepsei".

In noiembrie 2016, Judecatoria Ploiesti a respins cererea fostei judecatoare de a fi liberata conditionat din Penitenciarul Targsor si a stabilit ca ea sa revina cu o noua solicitare peste sase luni.

Tribunalul Prahova a desfiintat, insa, decizia si pe 19 decembrie 2016 a decis punerea in libertate a Elenei Roventa.

Potrivit DNA, fosta judecatoare de la Tribunalul Bucuresti a primit, in cursul lunii decembrie 2013, de la Dan Grigore Adamescu si de la o alta persoana, prin intermediul inculpatei Monica Angela Borza, suma de 23.000 lei (echivalentul a 5.000 euro), pentru a pronunta, in doua dosare, hotarari favorabile societatilor coordonate omului de afaceri.

Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a condamnat definitiv, in mai 2016, pe omul de afaceri Dan Adamescu la 4 ani si 4 luni de inchisoare cu executare, in acest dosar de coruptie.

Omul de afaceri Iosif Armas, fost deputat PSD, a fost si el condamnat la un an si 4 luni de inchisoare cu suspendare.

Mircea Moldovan, unul dintre judecatorii mituiti de omul de afaceri Dan Adamescu, a primit pedeapsa cea mai grea din dosar, respectiv 12 ani si 2 luni inchisoare.

Alti trei fosti judecatori de la Tribunalul Bucuresti au primit pedepse cu executare: Ion Stanciu -  trei ani si patru luni de inchisoare; Elena Roventa - patru ani si sase luni de inchisoare; Ciprian Sorin Viziru - patru ani si sase luni de inchisoare.

Omul de afaceri Dan Adamescu a murit pe 24 ianuarie, la 68 de ani.  El era internat, sub paza, intr-un spital privat.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























2728 vizualizari

  • +2 (8 voturi)    
    Putea trai linistita tanti Leana (Sâmbătă, 28 ianuarie 2017, 8:44)

    ady77 [utilizator]

    Ca fost magistrat, se bucura de o pensie frumusica, si alte privilegii. Cu 5000 de euro a sters tot:)).
    Se intilneste cu Adamescu, mai are un rest sa ii dea.
    Acesti tip de judecatori au impartit cum au vrut ei dreptatea, o mai lasam acolo sa stea, ptr. exemplu.
    Sau ia facut loc lui Dragnea?
    • 0 (0 voturi)    
      Crezi că acei 5.000 de euro au fost singurii? (Sâmbătă, 28 ianuarie 2017, 21:52)

      Harald [utilizator] i-a raspuns lui ady77

      Un judecător șpăgar vinde câteva hotărâri în fiecare an, se adună câteva sute de sentințe ”trântite” în decursul carierei.

      Acest tip de judecător formează cam 80% din sistem. Asta nu înseamnă că 80% dintre sentințe sunt date pe șpagă, înseamnă doar că 80% dintre judecători au în istoric și decizii date pe șpagă.
  • +2 (6 voturi)    
    daca tot e libera (Sâmbătă, 28 ianuarie 2017, 9:19)

    Mekanee [utilizator]

    Acum daca e libera, poate femeia sa devina un avocat de succes sau nu mai are voie sa lucreze in veci in lumea justitiei?
    • -1 (3 voturi)    
      Poate lucra in avocatura dar... (Sâmbătă, 28 ianuarie 2017, 10:23)

      Observator roman [utilizator] i-a raspuns lui Mekanee

      ...a implinit varsta legala de pensionare, primirea in avocatura e conditionata de acceptul Baroului Bucuresti (vezi cazul Bica la Craiova) si, cel mai important lucru, a disparut pensia speciala de magistrat!
      • 0 (0 voturi)    
        Are condamnare, nu poate fi nici măcar avocat (Sâmbătă, 28 ianuarie 2017, 21:47)

        Harald [utilizator] i-a raspuns lui Observator roman

        ...
  • +1 (3 voturi)    
    "Unul naste, altul moare"... Cum era cantecul ? (Sâmbătă, 28 ianuarie 2017, 12:03)

    Susufler0 [utilizator]

    Dar acum, de... mortii cu mortii si viii cu viii !

    PS. Si ce ? Firmele lui Adamescu se duc si ele odata cu patronul ? Sau te pomenesti ca ele n-or avea nevoie de un jurist, de un legal adviser ? ;)
  • +1 (1 vot)    
    Eu pricep mai greu... (Duminică, 29 ianuarie 2017, 10:56)

    Spiky [utilizator]

    ...dacă se poate așa, de ce mai este nevoie de ordonanță? Că oricum ies pe motiv de bună purtare....sau ordonanța este pentru cei care nu se poartă frumos???


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by