George Scripcaru, trimis in judecata intr-un nou dosar / Procurorii il acuza ca folosea in interes personal patru masini Skoda Superb cumparate de regia locala de transport

de R.M.     HotNews.ro
Joi, 17 noiembrie 2016, 13:59 Dosare Anticoruptie


George Scripcaru
Foto: Arhiva personala
Primarul Brasovului, George Scripcaru, a fost trimis in judecata de procurorii DNA intr-un nou dosar, in care este acuzat de abuz in serviciu si de participatie improprie la abuz in serviciu. Procurorii afirma ca Scripcaru l-a determinat pe directorul regiei locale de transport sa cumpere patru masini Skoda Superb, pe care le-a folosit insa in interes personal.

Alaturi de acesta, a mai fost trimis in judecata Cristian Radu, la data faptei director al Regia Autonoma de Transport (R.A.T.) Brasov, acuzat de savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata.

Care sunt acuzatiile procurorilor:

In perioada 2007 - 2015, Scripcaru George si-a exercitat influenta asupra directorului R.A.T. Brasov si l-a determinat pe acesta sa achizitioneze succesiv, pe parcursul a noua ani, patru autoturisme marca Skoda Superb ce au fost puse ulterior, in mod formal, la dispozitia primariei Brasov, semnandu-se in acest sens mai multe contracte si acte aditionale.

"Scopurile urmarite de edil au fost obtinerea unor foloase necuvenite pentru sine, constand in folosinta exclusiva a masinilor respective, dar si neplata costurilor pentru intretinerea/utilizarea acestora (vinieta, asigurarea CASCO, RCA, ITP, revizii si reparatii)", spun procurorii.

Pentru a ascunde faptul ca autoturismele date in mod succesiv in folosinta Primariei Brasov sunt utilizate in interesul sau personal, Scripcaru a solicitat directorului R.A.T. Brasov ca, in cazul in care pe adresa societatii vor veni solicitari din partea Politiei Rutiere, sa fie comunicat numele unui angajat care astfel sa fie sanctionat contraventional in locul primarului.

Ca urmare a acestui demers, la data de 12 martie 2009, a fost incheiat un proces verbal prin care o alta persoana a fost sanctionata contraventional cu amenda in valoare de 120 lei si 2 puncte penalizare, mentionandu-se ca a depasit viteza maxim admisa in localitate, in timp ce conducea unul din autoturismele respective.

In realitate, autoturismul fusese condus de primar, spun procurorii.

In acelasi context, in perioada 2013-2015, in scopul facilitarii utilizarii de catre primarul Scripcaru a unuia dintre autoturisme, Radu Cristian a dispus intocmirea si semnarea unei conventii prin care s-a acordat folosinta gratuita a masinii in interesul personal al edilului si ulterior a aprobat sumele de bani necesare pentru intretinerea acesteia.

Prin acest demers, Radu Cristian a cauzat un prejudiciu de 88.164,14 lei pentru R.A.T. Brasov.

Procurorii estimeaza prejudiciul cauzat de fostul primar la 630.665,33 lei, reprezentand contravaloarea autoturismelor achizitionate si cheltuielile suportate cu intretinerea/utilizarea acestor autoturisme, suma cu care Regia Autonoma de Transport Brasov RA s-a constituit parte civila in procesul penal.

In cauza, procurorii anticoruptie au instituit masura asiguratorie a popririi asupra conturilor bancare ce apartin celor doi inculpati.

De asemenea, a mai fost instituita masura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce apartine lui Radu Cristian.

Scripcaru a mai fost trimis in judecata in alte cauze pentru infractiuni similare.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























2475 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    Mare..... (Joi, 17 noiembrie 2016, 14:15)

    SeverDiculescu [utilizator]

    infractor......primarul asta,S-a dat cu Skoda prin Brasov !
  • +2 (2 voturi)    
    procurorii se cam grabesc sau voi? (Joi, 17 noiembrie 2016, 14:56)

    levierul [utilizator]

    "Procurorii estimeaza prejudiciul cauzat de fostul primar la 630.665,33 lei"... adica de catre Ioan Ghise?
    • +1 (1 vot)    
      Chiar asa... (Joi, 17 noiembrie 2016, 15:40)

      mikemikelson [utilizator] i-a raspuns lui levierul

      ... a cui e eroarea?
  • +2 (2 voturi)    
    Pai asa este la toate primariile (Joi, 17 noiembrie 2016, 15:19)

    jackalphonse [utilizator]

    Fara exceptie. Fie ca este de la tara sau de la oras.
  • +5 (5 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 17 noiembrie 2016, 16:55)

    [anonim]



Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by