Judetul Constanta se va constitui parte civila cu suma de 11,6 milioane de lei intr-unul dintre dosarele fostului presedinte al CJ, Nicusor Constantinescu

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 14 noiembrie 2016, 16:51 Dosare Anticoruptie


Nicusor Constantinescu (foto arhiva)
Foto: Agerpres
Judetul Constanta se va constitui parte civila cu suma de 11,6 milioane de lei intr-un dosar in care fostul presedinte al Consiliului Judetean, Nicusor Constantinescu, este cercetat de DNA pentru abuz in serviciu, au decis consilierii judeteni in sedinta extraordinara de luni, anunta News.ro.

Consilierii judeteni s-au reunit, luni, intr-o sedinta extraordinara, pe ordinea de zi fiind si un proiect de hotarare privind constituirea judetului Constanta ca parte civila intr-un dosar in sunt cercetati fostul presedinte al CJ Constanta Nicusor Constantinescu si fostul arhitect al judetului Titi Cenusa, pentru abuz in serviciu.

Proiectul a fost aprobat cu 32 de voturi, inregistrandu-se o singura abtinere, a liberalului Cristy Baisan, care a sustinut ca nu a primit nota de fundamentare a acestui proiect si de aceea nu a dorit sa voteze.

Judetul Constanta se constituie parte civila cu suma de 11,6 milioane de lei, dintre care 8,2 milioane de lei reprezinta sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, repartizate bugetelor locale ale comunelor, oraselor si municipiilor prin hotarare a Consiliului Judetean, pentru sustinerea programelor de dezvoltare locala si pentru sustinerea proiectelor de infrastructura care necesita cofinantare locala, iar restul sumei reprezinta plati facute de catre CJ Constanta catre SC Geotop 2001 SRL pentru realizarea documentatiei cadastrale.

DNA Constanta solicitase Consiliului Judetean Constanta, la sfarsitul lunii trecute, sa comunice daca se constituie parte civila in acest dosar si care este cuantumul pretentiilor.

Nicusor Constantinescu este urmarit penal de DNA Constanta, intr-un nou dosar, in care este acuzat ca in perioada 2007-2013, cand era presedinte al Consiliului Judetean, si-a incalcat atributiile de serviciu si a facut plati nelegale catre o firma pentru realizarea de lucrari de cadastrare, majoritatea fictive, a drumurilor judetene si comunale din Constanta, fraudand bugetul local cu peste 11 milioane de lei.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Constanta au dispus efectuarea urmaririi penale fata de Nicusor Constantinescu, la data faptei presedinte al Consiliului Judetean Constanta, pentru abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave. Titi Cenusa, la data faptei arhitect sef la CJ, tot pentru abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, si Ioan Ichim, la data faptei administrator al unei societati comerciale, pentru complicitate la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave.

In perioada iulie 2007 - aprilie 2013, Nicusor Constantinescu si Titi Cenusa si-au incalcat atributiile de serviciu, in contextul derularii Acordului de asociere in vederea participarii la procedura de achizitie publica "Documentatie cadastrala si inscriere in cartea funciara a retelei de drumuri publice de interes local din judetul Constanta si realizarea solutiilor geospatiale pentru gestiunea cailor de transport rutiere".

"Suspectii Constantinescu Nicusor-Daniel si Cenusa Titi au coordonat actiunile astfel incat sa fie atribuite, in mod preferential, lucrarile de cadastrare a drumurilor judetene si comunale din judetul Constanta catre o societate controlata de omul de afaceri, precum si cu fraudarea bugetului judetului Constanta. Frauda in dauna bugetului judetului Constanta s-a realizat prin efectuarea de catre presedintele Consiliului Judetean, in mod coordonat, a unor plati neegale in valoare totala de 11.621.345,49 lei, o parte fiind efectuate direct in contul firmei administrate de suspectul Ichim Ioan (pentru lucrari de cadastrare a drumurilor judetene)", arata DNA.

Potrivit procurorilor, restul platilor au fost facute din bugetul Consiliului Judetean Constanta in mod indirect, prin alocari bugetare catre 45 de comune, care, la randul lor, au virat banii in contul aceleiasi societati comerciale (pentru lucrari de cadastrare a drumurilor comunale).

"Lucrarile aparent efectuate, care oricum nu aveau nicio utilitate, au fost evaluate la suma de 2.511.410 lei, iar restul sumei a fost decontata pentru lucrari neefectuate (fictive)", a aratat  DNA.

Toate aceste lucruri s-au produs in conditiile in care societatea administrata de Ioan Ichim nu a predat niciodata beneficiarului produsele care au facut obiectul procedurii de achizitie publica organizata de Consiliul Judetean Constanta, iar niciuna dintre situatiile de plata/decont rectificativ, anexata facturilor, nu cuprinde, in conditiile legii, cantitatile si preturile unitare ale serviciilor de cadastru care au fost achizitionate in baza acordului mentionat mai sus.

La sfarsitul lunii iunie, Curtea de Apel Constanta l-a condamnat definitiv pe Nicusor Constantinescu la cinci ani de inchisoare pentru abuz in serviciu in forma continuata, marind astfel pedeapsa care fusese aplicata de instanta de fond, anume de trei ani si jumatate de inchisoare.

Fostul presedinte al CJ Constanta a mai primit doua condamnari, dar acestea nu sunt definitive. Astfel, Tribunalul Bucuresti l-a condamnat la sase ani de inchisoare pentru abuz in serviciu pentru ca a refuzat aprobarea construirii unui parc eolian, iar Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat la 15 ani de inchisoare pentru mai multe fapte de abuz in serviciu. De asemenea, Nicusor Constantinescu este judecat si in alte dosare, aflate pe rolul instantelor din Bucuresti si Constanta.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























1181 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Un expert in drept administrativ (Luni, 14 noiembrie 2016, 17:00)

    mitg [utilizator]

    Cine va reprezenta Judetul, prefectura sau consiliul judetean?

    Ca daca e consiliul judetean, atunci e clar ca va fi o cartita PSD-ista fara niciun interes.
  • 0 (0 voturi)    
    Greu de tot (Luni, 14 noiembrie 2016, 22:03)

    cartofil [utilizator]

    sa iei din banii lui Guit-Guit. Toti au furat in jurul lui, acum tot fac zid de aparare. Ar trebui sa-i ia cineva la intrebari si pe cei care de atatia ani nu s-au constituit parte civila in proces, pentru recuperarea prejudiciului. Daca nu vor sa recupereze banii de la stapanul lor, atunci sa-i dea de la ei.


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by