Sebastian Ghita scapa de controlul judiciar in dosarul privind finantarea deplasarii lui Tony Blair in Romania
"Au fost multe argumente aduse in fata instantei supreme si ceea ce pot sa va comunic este ca speranta oricarui cetatean din Romania este la judecator, mai ales la domnii judecatori de la instanta suprema. Uneori e bine, alteori e inutil ca dezbaterile in cazul unor persoane cu notorietate, cum ar fi Victor Ponta sau chiar si eu, sa ajunga in fata publicului. Eu cred ca astazi, cand vorbim despre drepturile cetatenilor romani de a circula liber si de a se exprima liber in tara lor, e bine sa fie publice. Echilibrul intre cetateni si institutiile de forta nu poate fi adus decat de acesti oameni, de judecatori. Trebuie adus acest echilibru. Dupa o anumita perioada procesuala judecatorii si procurorii aleg cand sa ridice aceste interdictii. Si la mine s-au ridicat mai multe. Singura problema e ca din trei in trei luni mai vin si alte acuzatii. Pe masura ce ne apropiem de campania electorala si proiectul Romania Unita creste , probabil o sa vedem si mai multe acuzatii la adresa mea si a altora", a declarat Sebastian Ghita, marti, dupa sedinta de judecata in cadrul careia a cerut revocarea controlului judiciar, potrivit Mediafax.
Ghita spunea, saptamana trecuta, ca nu va renunta sa vorbeasca despre acuzatiile de spalare de bani care i se aduc si a sustinut ca i se ingradesc doua drepturi fundamentale: dreptul la libera circulatie si dreptul la libera exprimare.
Procurorii DNA au anuntat, martea trecuta, ca Victor Ponta este cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile intr-un nou dosar penal, fiind acuzat de folosire a influentei ori autoritatii in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite si complicitate la infractiunea de spalare de bani. Ponta ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la un om de afaceri pentru a organiza vizita unei personalitati politice straine, iar in schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD.
O firma controlata de Sebastian Ghita, Federal Media Partner SRL, a platit 300.000 de dolari companiei americane de lobby Podesta Group pentru a-l promova pe candidatul Victor Ponta in timpul campaniei prezidentiale din 2014. Cu doua zile inainte de turul al doilea al alegerilor prezidentiale, lobbistii au transmis zeci de emailuri catre cele mai prestigioase institutii de media din lume cu scopul de a-i convinge pe jurnalistii straini ca Ponta este pro-american, rezulta dintr-o investigatie HotNews.ro.
In plus, Federal Media Partner SRL nu apare pe lista persoanelor juridice care au facut in anul 2014 donatii mari catre PSD, desi legea obliga partidele sa publice in Monitorul Oficial numele persoanelor fizice sau juridice ale caror donatii depasesc limita sumei de 10 salarii minime brute pe tara.
Instanta suprema a ridicat, la finalul saptamanii trecute, o parte dintre interdictiile dispuse in cazul fostului premier Victor Ponta, acesta avand voie sa vorbeasca cu presa despre acuzatiile din dosar, fiindu-i totodata ridicata si interdictia de a parasi tara.
Victor Ponta ramane insa sub control judiciar in acest dosar si are interdictie sa ia legatura cu martorii si cu ceilalti suspecti din dosar, de a detine si folosi arme. Fostul premier are, de asemenea, obligatia de a se prezenta saptamanal la politie, dar si in fata judecatorilor si procurorilor DNA de cate ori este chemat.
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 3 luni
- 15 ani 11 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 8 luni
- 4505 zile
- 4308 zile
- 3974 zile
- 3888 zile
- 3888 zile
- 7826 zile
- 4499 zile
- 6065 zile
- 6640 zile
- 4052 zile
- 3904 zile
- 6491 zile
- 5844 zile
- 6449 zile
- 3946 zile
- 4511 zile
- 6184 zile
- 7018 zile
- 5588 zile
- 5515 zile
- 6570 zile
- 6543 zile
- 3600 zile
- 4751 zile
- 6544 zile
- 4003 zile
- 3819 zile
- 4813 zile
- 5617 zile
- 5631 zile
- 6451 zile
- 5612 zile
- 3896 zile
- 3863 zile
- 4736 zile
- 6254 zile
- 4776 zile
- 6037 zile
- 4329 zile
- 6383 zile
- 4890 zile
- 3826 zile
- 4049 zile
- 5161 zile
- 3839 zile
- 4085 zile
- 6901 zile
- 5809 zile
- 5098 zile
Cand or sa priceapa unii ca DNA-ul e de fapt politie politica controlata din exterior si platita REGESTE de fraierii cotizanti romani?
Urletele,vaietele, sperjurul zilnic facut in media,nu-i vor "spala " pe acesti interlopi aciuiti in politica,sa scape nedestramati PENAL !!!
Ghitza stie, Ponta stie, Dragnea stie,chiar si Dumnezeu stie / priveste si aproba.