Dosarul Rompetrol: DIICOT cere urmarirea penala pentru patru fosti ministri - Dan Ioan Popescu, Mihai Tanasescu, Sebastian Vladescu si Gheorghe Pogea
Procurorii sustin ca DI Popescu (unul dintre cei mai puternici oameni ai anilor 2000) si Mihai Tanasescu s-au inteles cu Dinu Patriciu si au initiat o ordonanta de urgenta prin care datoriile Rompetrol au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice.
Mai mult, DIICOT sustine ca Dan Ioan Popescu ar fi continuat sa sprijine grupul infractional organizat de Dinu Patriciu si dupa ce nu a mai fost ministru: DIP ar fi depus o marturie mincinoasa in fata unei curti internationale de arbitraj.
In ceea ce-i priveste pe Sebastian Vladescu si Gheorghe Pogea, procurorii sustin ca acestia au blocat adoptarea hotărârii de guvern care să permită vânzarea obligaţiunilor pe Bursa de Valori Bucureşti, iar statul român să-şi recupereze creanţele.
Comunicatul DIICOT:
În conformitate cu prevederile legale și constituționale, la data de 24.05.2016, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul însoţit de documentaţia din care au rezultat date şi indicii cu privire la săvârşirea de către Tănăsescu Claudiu Mihai, Popescu Ioan Dan, Vlădescu Sebastian şi Pogea Gheorghe a infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 şi 2 C.p.; abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 297 alin.1 cu ref. la art. 309 rap. la art. art. 132 din Legea 78/2000 şi cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. şi complicitate la delapidare, prev. şi ped. de art. 48 rap. la art. 295 alin. 1 din C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., toate cu aplicarea art. 5 şi art. 38 alin. 1 C.p, în vederea realizării demersurilor necesare pentru sesizarea Preşedintelui României în vederea formulării cererii de urmărire penală pentru persoanele mai sus menţionate.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada septembrie-octombrie 2003, ministrul Finanţelor Publice, Tănăsescu Claudiu Mihai şi ministrul economiei şi comerţului, Popescu Ioan Dan şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, în urma unei înţelegeri cu Patriciu Dan Costache, George Philip Stephenson şi Nicolcioiu Alexandru, în sensul iniţierii şi promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale S.C.Rompetrol Rafinare S.A. la data de 30.09.2003 în cuantum de aproximativ 603.000.000 USD au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice.
Urmare a activităţii infracţionale derulate de către cei doi, la data de 24.10.2003, în şedinţa de guvern a fost adoptată OUG 118/2003 cu nerespectarea dispoziţiilor HG 555/2001 şi a Legii 24/2000, nefiind respectate niciuna dintre etapele obligatorii prevăzute în cele două acte normative. În acest sens, de menţionat faptul că nota de fundamentare a OUG 118/2003 a fost prezentată pentru avizare Ministerului Justiţiei la data de 27.10.2003, conţinutul acesteia fiind însă diferit de conţinutul notei de fundamentare ce a stat la mapa actului normativ.
Totodată, în ceea ce îl priveşte pe Popescu Ioan Dan, acesta a continuat să sprijine grupul infracţional organizat iniţiat de către Patriciu Dan Costache şi după încetarea calităţii de ministru depunând mărturie în cauza arbitrală a ARB/06/03, pendinte în faţa Centrului Internaţional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiţii (ICSID), în favoarea Rompetrol Group, declaraţie în care a făcut afirmaţii neadevărate.
S-a reţinut că Vlădescu Sebastian, ministrul Finanţelor Publice în perioadele 22.08.2005 - 5.04.2007 ; 23.12.2009 – 3.10.2010 precum şi Pogea Gheorghe, ministrul Finanţelor Publice în perioada 22.12.2008-23.12.2009, cu rea credinţă, nu au respectat dispoziţiile art. 8 al.2 din OUG 118/2003 modificată prin Legea 89/2005 potrivit cărora “ în termen de 6 luni de la data emiterii, prin hotărâre a Guvernului, obligaţiunile vor fi înregistrate la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare pentru tranzacţionarea acestora pe pieţele reglementate, în condiţiile regulamentului aprobat în acest scop de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare" şi au blocat adoptarea hotărârii de guvern care să permită vânzarea obligaţiunilor pe Bursa de Valori Bucureşti, iar statul român să-şi recupereze creanţele.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Elena Udrea va fi extrădată în România. Decizie definitivă a magistraților din Bulgaria / Fostul ministru, imediat după aflarea verdictului: „Se pare că nu există justiție pentru mine”
Rusalii - Când lumea de aici și cea de dincolo se întâlnesc. Tradiții și obiceiuri. Teiul, nucul, laptele, pomenile
Cu trenul din România în Grecia - O istorie pasionantă și de ce în prezent nu se poate merge. Despre vitezele enervant de mici din Balcani: București - Salonic, 19 ore
VIDEO Justin Bieber și-a anulat o serie de concerte. Are jumătate de față paralizată
LIVE Război în Ucraina, ziua 108: Ursula von der Leyen: CE va da avizul săptămâna viitoare privind cererea de aderare a Ucrainei la UE / Scholz, Macron și Draghi ar vizita Kievul în iunie / Rusia emite pașapoarte rusești ucrainenilor
![]() | Proiect finantat de Uniunea Europeana |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 14 ani 5 luni
- 14 ani 1 luna
- 13 ani 8 luni
- 10 ani
- 9 ani 10 luni
- 3837 zile
- 3640 zile
- 3306 zile
- 3220 zile
- 3220 zile
- 7158 zile
- 3831 zile
- 5397 zile
- 5972 zile
- 3384 zile
- 3236 zile
- 5823 zile
- 5176 zile
- 5781 zile
- 3278 zile
- 3843 zile
- 5516 zile
- 6350 zile
- 4920 zile
- 4847 zile
- 5902 zile
- 5875 zile
- 2932 zile
- 4083 zile
- 5876 zile
- 3335 zile
- 3151 zile
- 4145 zile
- 4949 zile
- 4963 zile
- 5783 zile
- 4944 zile
- 3228 zile
- 3195 zile
- 4068 zile
- 5586 zile
- 4108 zile
- 5369 zile
- 3661 zile
- 5715 zile
- 4222 zile
- 3158 zile
- 3381 zile
- 4493 zile
- 3171 zile
- 3417 zile
- 6233 zile
- 5141 zile
- 4430 zile
Sesizarea ta aici Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz. | |
![]() |
PS. Iata de ce Tariceanu va fi mentinut sef al Senatului iar Zgonea, nu !
Be Happy!
Dupa cum au evoluat lucrurile se vede clar care este cel mai mare dintre cei mai mari, asta fiind ultimul deranjat in vreun fel.
DIP mai trebuie intrebat si de retehnologizarea PF I(Andritz si Voith), contractele long term cu Energy Holding, EFT, etc. acolo se vorbeste de miliarde prejudiciu.
Partea proasta e ca omul e un ticalos inteligent si semnatura lui nu prea apare.
Plus ca e cu tablele pe umar, greu sa fie lasat din brate.
La multi ani , domnule DIP!
KazMunayGas al " doctorului " Comarnic Ponta Viorel !
Acum auzim ca..? Pai minim cate o ora de detentie pentru fiecare dintre alea 300k firme nu suna just acum?
Cate-odata i-as bloca in parlament pana scot fum si steaguri albe, ca la alegerea papei.
Mare pacat ca la prins boala allltzaimer, si ii tremura mana pe pix.
Nu-i ajunge pasta la cat puiet aprins.
Aviz amatorilor (TNA) : sa nu vi se rupa juvelnicu !!!
Interesanta exprimarea - grup infractional organizat:
Sincer, nu mai asteptam la o asemenea anvergura!
Daca despre Pogea stiam ca este ca lemnul, nu inteleg cum Vladescu a muscat - cat de multi bani/multe avantaje au fost in joc?
Cazul pare extrem de interesant!
Totusi daca ma duc pe textul de lege apare urmatoarea formulare
(2) Ulterior emiterii, prin hotărâre a Guvernului se poate aproba înregistrarea obligaţiunilor la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare şi tranzacţionarea acestora pe pieţele reglementate, în condiţiile regulamentului aprobat în acest scop de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
Sunt o persoana care m-am remarcat prin recomandarea efectuarii demersul mai sus mentionat - cine ma cunoaste stie si cred ca poate sa aprecieze ceea ce am facut - dar este cu POATE in textul de lege.
Normal, firesc, in interesul statului era sa se faca listarea...
Surprinzator pentru mine este ca au fost unii care AU BLOCAT aprobarea unei HG - aici, daca se confirma, le vreau capetele! NO regret!