DNA: Radu Mazare si Alexandru Mazare au tergiversat finalizarea cercetarilor, blocand documente din Israel (rechizitoriu)

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 4 aprilie 2016, 21:19 Dosare Anticoruptie


Radu Mazare, fost primar al Constantei, si fratele sau, senatorul Alexandru Mazare, au facut demersuri, prin intermediul avocatilor lor, cu scopul de a impiedica obtinerea de catre procurorii DNA a unor documente din Israel, fapt care a condus la tergiversarea cercetarilor in dosarul in care cei doi au fost trimisi in judecata in legatura cu programul de construire de locuinte modulare grupate in campusul social "Henri Coanda".

Conform datelor prezentate in rechizitoriul intocmit de procurori, urmarirea penala in aceasta cauza s-a bazat, intr-o mare masura, pe rezultatul cooperarii judiciare internationale, avand in vedere ca au fost formulate sapte cereri de comisii rogatorii cu autoritatile judiciare din patru state, respectiv Cipru, Austria, Israel si Liechtenstein, citeaza Agerpres.

"Se remarca demersurile facute de inculpatii Mazare, prin avocatii lor alesi, cu scopul de a impiedica obtinerea din Israel a documentelor aferente conturilor lor personale deschise la Israel Discount Bank si care au condus la tergiversarea finalizarii cercetarilor in prezenta cauza", spun procurorii.

Acestia explica faptul ca avocatii fratilor Mazare au blocat transmiterea respectivelor documente, invocand mai multe motive, intre care imunitatea lui Alexandru Mazare, dar si lipsa de incredere in autoritatile din Romania.

"Aceste demersuri au fost indicate intr-o scrisoare adresata autoritatilor romane de autoritatile din Israel (...), in care se subliniaza ca singurul motiv pentru care documentele bancare solicitate autoritatilor judiciare din Israel nu au fost puse la dispozitia organelor judiciare romane a fost ca avocatii lui Radu Stefan Mazare si Alexandru Mazare au initiat o procedura de blocare a transmiterii acestor materiale motivand ca: decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie din Romania din data de 18 aprilie 2014 prin care a fost respinsa propunerea DNA de arestare preventiva a lui Mazare Radu Stefan trebuie interpretata ca insemnand ca nu exista nicio baza legala pentru a continua actele de ancheta penala, precum cele solicitate in Cererea de Asistenta; in calitate de membru al Parlamentului Romaniei, Alexandru Mazare beneficiaza de imunitate in cazul anchetei referitoare la informatiile din conturile sale bancare din Israel; nu se poate avea incredere ca autoritatile romane vor folosi materialele obtinute din Israel doar pentru scopurile pentru care au fost acestea solicitate", se arata in documentul citat.

In context, anchetatorii noteaza ca o astfel de atitudine este "explicabila" prin rolul pe care documentele respective il aveau pentru dovedirea infractiunilor retinute in cauza.

De asemenea, procurorii arata ca, pe parcursul urmaririi penale, Radu Mazare nu a recunoscut comiterea faptelor de care este acuzat, in timp ce fratele sau, senatorul Alexandru Mazare, s-a prevalat de dreptul la tacere.

Procurorii DNA l-au trimis in judecata sub control judiciar pe Radu Mazare, la data faptelor primar al municipiului Constanta, pentru luare de mita si fals in declaratii. In acelasi dosar a fost deferit Justitiei si fratele sau, senatorul Alexandru Mazare, pentru complicitate la luare de mita si fals in declaratii.

Al treilea inculpat din acest dosar instrumentat de DNA este omul de afaceri Avraham Morgenstern, acuzat de savarsirea infractiunii de dare de mita.

Acuzatiile au legatura cu programul de construire de locuinte modulare grupate in campusul social 'Henri Coanda', lansat in anul 2011 si aprobat prin hotarare a Consiliului Local Constanta.

"Pe fondul demararii acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, in calitate de reprezentant al unei societati comerciale, a dorit sa isi asigure castigarea licitatiei ce urma sa fie organizata. Astfel, in cursul anului 2011, omul de afaceri i-a remis primarului municipiului Constanta, Mazare Radu Stefan, suma totala de 175.000 de euro, pentru ca acesta sa-i faciliteze castigarea licitatiei ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, in valoare de 40.964.030 lei fara TVA (circa 10 milioane de euro)", se precizeaza intr-un comunicat al DNA.

Potrivit procurorilor, din suma totala de 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferati catre contul personal al primarului Mazare si 80.000 de euro catre contul pus la dispozitie de fratele sau, Alexandru Mazare, ambele deschise la o banca din Israel. Banii, primiti in mai multe transe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi apartinand unor societati off-shore deschise la banci din strainatate.

Dupa finalizarea rechizitoriului, dosarul a fost trimis spre judecare Inaltei Curti de Casatie si Justitie.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























853 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Comment sters de user (Luni, 4 aprilie 2016, 23:12)

    Crioan [anonim]



Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by