Instanta anuleaza cautiunea de 1,5 milioane lei pe care trebuia sa o plateasca Cristian Popescu Piedone

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 8 ianuarie 2016, 16:09 Dosare Anticoruptie


Cristian Popescu Piedone
Foto: Hotnews
Tribunalul Bucuresti a decis vineri sa revoce masura controlului judiciar pe cautiune dispusa de procurorii DNA in cazul fostului primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, in dosarul privind tragedia de la clubul Colectiv, informeaza Agerpres.

Judecatorii au admis vineri o plangere a lui Piedone la decizia DNA din 18 decembrie 2015, prin care s-a dispus controlul judiciar si plata unei cautiuni de 1,5 milioane lei, decizia fiind definitiva.

La mijlocul lunii decembrie, DNA a decis ca fostul edil trebuie sa plateasca o cautiune de 1,5 milioane lei, iar pe 29 decembrie 2015 acesta a depus drept garantie un imobil si vehicule de epoca.

Ulterior, el a atacat ordonanta procurorilor in instanta, avand castig de cauza.

Initial, Cristian Popescu-Piedone a fost pus sub acuzare pentru abuz in serviciu in legatura cu eliberarea autorizatiei de functionare pentru clubul Colectiv. Ulterior, procurorii l-au anuntat ca au extins urmarirea penala si au dispus punerea in miscare a actiunii penale in cazul sau pentru fals intelectual si abuz in serviciu.

Potrivit DNA, in perioada 12 noiembrie 2014 - 30 ianuarie 2015, Piedone si-a indeplinit in mod defectuos atributiile de serviciu, cu incalcarea dispozitiilor legale privind apararea impotriva incendiilor, prin aceea ca a emis un acord si o autorizatie de functionare necesare desfasurarii activitatii de catre o societate comerciala (alta decat SC Colectiv Club SRL).

Pentru a autoriza functionarea acestei societati, Piedone a emis documentele administrative (acordul si autorizatia de functionare), prin atestarea unor imprejurari necorespunzatoare adevarului, in sensul ca firma respectiva indeplinea cerintele legale necesare avizarii.

Piedone a fost arestat preventiv pe 7 noiembrie 2015 impreuna cu doua functionare din Primaria sectorului 4 - Aurelia Iofciu, sef Serviciu autorizari comerciale, si Luminita Larisa Ganea, functionar in cadrul aceluiasi serviciu, ambele fiind acuzate de complicitate la abuz in serviciu, insa ulterior cei trei au fost eliberati.

Conform DNA, in calitate de primar, Piedone si-a indeplinit in mod defectuos atributiile de serviciu, constand in incalcarea dispozitiilor legale privind apararea impotriva incendiilor, prin aceea ca a emis acordul de functionare 3909/14.01.2015 si autorizatia de functionare 369/14.01.2015 necesare desfasurarii activitatii de catre SC Colectiv Club SRL, la punctul de lucru din strada Tabacarilor nr. 7, sector 4, Bucuresti.

Prin aceasta, fostul edil a cauzat vatamarea drepturilor si intereselor legitime ale unor persoane fizice si ale Primariei, in urma carora reprezentantii SC Colectiv Club, care au putut desfasura activitati de alimentatie publica, au obtinut un folos necuvenit in cuantum de 62.298 lei, arata anchetatorii.

Procurorii sustin ca, pentru a autoriza functionarea, Cristian Popescu-Piedone a emis cele doua acte administrative prin atestarea unor imprejurari necorespunzatoare adevarului, in sensul ca SC Colectiv Club SRL ar fi indeplinit cerintele legale necesare avizarii.

In acelasi timp, functionarele Aurelia Iofciu si Luminita Ganea l-au sprijinit pe primar in emiterea celor doua acte administrative, prin intocmirea, respectiv avizarea documentelor.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























1843 vizualizari

  • +7 (7 voturi)    
    Deci (Vineri, 8 ianuarie 2016, 16:38)

    CititorulComentator [utilizator]

    Totul a fost asa de ochii prostilor...in tara asta mortul e de vina!
  • +6 (6 voturi)    
    În cele din urma (Vineri, 8 ianuarie 2016, 16:39)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    În cele din urmă ăsta va scăpa basma curata. Toți mafiotii scapa pentru ca in Romnaia NU EXISTA JUSTITIE decât ca sa apere mafiile care ne conduc.
  • +1 (1 vot)    
    Comentariu sters de utilizator (Vineri, 8 ianuarie 2016, 16:49)

    [anonim]

    • 0 (0 voturi)    
      Sau luat la bani mărunți (Sâmbătă, 9 ianuarie 2016, 21:47)

      mr_mojo [utilizator] i-a raspuns lui

      Pentru a afla de unde are bani de restaurante și alte afaceri dintr-un salariu de primar...
  • +2 (2 voturi)    
    Milionarul (Vineri, 8 ianuarie 2016, 16:50)

    barbilian [utilizator]

    Piedone a depus imediat cautiunea de 1,5 milioane, fara vile, proprietati, actiuni, conturi, etc., ci doar cu... masini de epoca (cat rafinament !!). Suma pentru el, ca salariat al statului, este o nimica toata. Restul este joc de glezne justitie / inculpati !!
  • +3 (3 voturi)    
    Aparentele sunt inselatoare ! (Vineri, 8 ianuarie 2016, 17:46)

    Susufler0 [utilizator]

    Faptul ca s-a admis plangerea si s-a revocat masura punerii sub control judiciar pe cautiune a lui Piedone, nu are de-a face cu fondul cauzei, nu are nici un fel de relevanta cu privire la vinovatie. Vorba aia, pe Fenechiu l-au saltat si l-au dus la puscarie direct din scaunul de ministru. Voiculescu n-a facut o zi de arest preventiv, pana sa intre in puscarie condamnat la 10 ani. Piedone, va fi condamnat ! Cu executare ?
  • +1 (1 vot)    
    bai, ia sa va cereti scuze piedonului (Vineri, 8 ianuarie 2016, 17:56)

    mnicku [anonim]

    si sa-i reparati imaginea .
  • -1 (1 vot)    
    Bai Hotnews.ro (Vineri, 8 ianuarie 2016, 20:45)

    Gigi Kent [utilizator]

    "Conform DNA", "potrivit DNA", "procurorii sustin" samd. DNA e o parte din proces. Care se pare ca nu are dreptate. In multe procese. Indepedenta justiei incepe cand voi nu mai pupati DNA-ul in dos si publicati doar motivarile judecatorilor sau atat pozitia DNA cat si pozitia avocatilor / inculpatului.

    Sa va fie rusine, propagandisti ordinari! Faceti justitiei mai mult rau decat bine prin mizeriile astea de articole.


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by