Remus Truica, despre dosarul retrocedarilor: Nu am luat niciun procent si nu am beneficiat de niciun teren

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 11 decembrie 2015, 16:09 Dosare Anticoruptie


Remus Truica
Foto: Agerpres
Omul de afaceri Remus Truica a declarat, vineri, inainte ca instanta sa decida daca il aresteaza sau nu, ca nu a beneficiat de niciun teren, ca nu a luat niciun procent si ca nu mai stie din 2010 ce face printul Paul, precizand ca DNA trebuie sa demonstreze acuzatiile pe care i le aduce, transmite Mediafax.

Remus Truica a spus, raspunzand unor intrebari privind acuzatiile pe care i le aduc procurorii DNA in dosarul vizand retrocedarile ilegale de terenuri, ca el nu a beneficiat de niciun teren si nici nu a primit vreo suma din procentele care ar fi fost cerute in schimbul interventiilor pentru restituirea unor proprietati, care, conform procurorilor, ar fi fost intre 50 si 80.

Omul de afaceri a precizat ca este dreptul procurilor sa formuleze orice acuzatie, insa si el are dreptul sa se apere si sa le demonteze.

"Eu nu am intrat in posesia niciunui teren si nu am primit nici 5, nici 1, nici 12 la suta, niciun procent. O companie a semnat un contract de cesiune de drepturi litigioase cu printul Paul. (...). Am fost partener minoritar (n.r. - in companie)", a afirmat Truica.

Acesta a adaugat ca din 2010 nu mai stie ce face printul Paul, si nici nu vrea sa mai stie.

Curtea de Apel Brasov urmeaza sa se pronunte, vineri dupa-amiaza, in cazul propunerii de arestare preventiva a lui Remus Truica si a celorlalte patru persoane vizate in dosarul retrocedarilor ilegale.

Sedinta in care Curtea de Apel Brasov a luat in discutie propunerea procurorilor anticoruptie de arestare preventiva a omului de afaceri Remus Truica, a directorului general al cotidianului Evenimentul Zilei, Dan Andronic, a avocatului Robert Rosu, a fostului consilier al lui Calin Popescu Tariceanu, Marius Marcovici, si a omului de afaceri Claudiu Mateescu, director general al dezvoltatorului imobiliar Impact, s-a incheiat joi noapte, in jurul orei 2.30, dupa mai bine de zece ore.

Intrucat ordonantele de retinere ale celor cinci persoane vizate in acest dosar au expirat, acestia au fost lasati sa plece, ei nefiind obligati sa fie in sala de judecata in momentul pronuntarii sentintei. Pana la ora actuala, la Curtea de Apel Brasov s-au intors Remus Truica si Marius Marcovici.

Remus Truica, Dan Andronic, Robert Rosu, Marius Marcovici si Claudiu Mateescu au fost retinuti, miercuri noapte, in dosarul retrocedarilor ilegale de terenuri din Ilfov, cu un prejudiciu de peste 135 de milioane de euro, iar joi dupa-amiaza au fost prezentati Curtii de Apel Brasov, cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Brasov au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore a omului de afaceri Remus Truica pentru constituirea unui grup infractional organizat, trafic de influenta, spalare a banilor, complicitate la abuz in serviciu si dare de mita, a lui Dan Catalin Andronic, jurnalist si consultant politic, pentru constituirea unui grup infractional organizat, in forma aderarii, si complicitate la trafic de influenta, a lui Robert Mihaita Rosu, avocat partener in cadrul unei case de avocatura, pentru constituirea unui grup infractional organizat, trafic de influenta, complicitate la spalarea banilor si complicitate la abuz in serviciu, a lui Marius Andrei Marcovici, administrator al unei societati comerciale si consilier, pentru constituirea unui grup infractional organizat, complicitate la trafic de influenta si spalarea banilor, dar si a lui Claudiu Lucian Mateescu, pentru constituirea unui grup infractional organizat, in forma aderarii, si complicitate la trafic de influenta.

Potrivit anchetatorilor, incepand cu luna noiembrie 2006, Remus Truica, Robert Mihaita Rosu si alte persoane au constituit un grup infractional care a avut ca scop dobandirea intregii averi revendicate nelegal de o persoana interesata, prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autoritatilor/institutiilor detinatoare a acestor proprietati, instigarea si complicitatea la savarsirea, de catre aceste persoane, a infractiunii de abuz in serviciu, prin punerea la dispozitie si semnarea inscrisurilor necesare si traficarea influentei reale asupra functionarilor publici.

La acest grup infractional au aderat, in anul 2007, Dan Andronic si Marius Marcovici, iar in 2011 si Claudiu Mateescu.

Potrivit anchetatorilor, rolul lui Remus Truica in cadrul grupului a fost ￯esential, in sensul ca persoana, reputatia si sustinerile acestuia au fost determinante in convingerea persoanei interesate pentru cumpararea influentei, Truica cerand in schimbul traficului de influenta intre 50-80% din fiecare bun obtinut, iar prejudiciul in acest caz depasind 135 de milioane de euro.

Conform referatului procurorilor de arestare preventiva a acestora, in acelasi dosar al retrocedarilor ilegale mai apar miliardarul israelian Benjamin Steinmetz si consultantii Tal Silberstein si Shimon Sheves, acesta din urma fiind seful de cabinet al fostului premier israelian Yizhak Rabin.

Potrivit aceluiasi referat, Benjamin Steinmetz controleaza compania Beny Steinmetz Group (BSG), avand o avere estimata de Forbes la 3,6 miliarde de dolari. El a intrat in afaceri, in Romania, in anul 2000, in domeniul imobiliar, fiind asociat cu Remus Truica.

Vineri, la DNA Brasov au ajuns printul Paul si Andrei Hrebenciuc, acesta din urma trimis in judecata intr-un dosar privind retrocedarea ilegala a unor paduri, alaturi de tatal sau, Viorel Hrebenciuc, si de alte persoane.

Potrivit unor surse judiciare, Andrei Hrebenciuc nu a fost citat, si nici chemat de catre procurorii DNA Brasov sa se prezinte vineri la sediul institutiei, ci a venit din proprie initiativa.

Miercuri, procurorii DNA Brasov au facut perchezitii la casa omului de afaceri Remus Truica, de unde au fost ridicate mai multe documente, dar si la locuinta si la o casa de vacanta a lui Dan Andronic, asociatul majoritar al societatii Editura Evenimentul si Capital, care editeaza publicatiile Evenimentul Zilei si Capital, si directorul general al cotidianului Evenimentul Zilei.

Ancheta penala a DNA Brasov vizeaza suspiciuni privind savarsirea unor infractiuni de coruptie si asimilate celor de coruptie care ar fi fost comise in perioada 2006 - 2015. In aceasta cauza, procurorii au facut noua perchezitii in Bucuresti si judetul Ilfov, la sediile unor societati comerciale si la locuintele mai multor persoane.

Numele printului Paul a fost mentionat si in dosarul in care sunt acuzati Viorel Hrebenciuc, Andrei Hrebenciuc, Ioan Adam, Paltin Sturdza si Dan Bengescu, pentru retrocedare ilegala de paduri.

Dan Bengescu ii spunea lui Andrei Hrebenciuc ca printul Paul are "o jena financiara foarte puternica", intr-o discutie telefonica interceptata de catre procurori. Imediat dupa aceasta discutie, Andrei Hrebenciuc l-a sunat pe Viorel Hrebenciuc, solicitandu-i sa-l ajute financiar pe Printul Paul, aratau procurorii DNA.

Intr-un alt document al anchetatorilor se arata ca Viorel Hrebenciuc si alti inculpati din dosarul retrocedarilor, acceptand promisiunea unor foloase materiale, le-au promis printului Paul si printesei Lia ca vor interveni pe langa autoritati pentru ca acestia sa obtina mai multe terenuri si cladiri.

Printul Paul si printesa Lia au fost audiati, in 15 octombrie 2014, la DNA Brasov, nefiind pusi sub urmarire.

Anchetatorii mai aratau ca, incepand din 2013, folosindu-se de influenta politica a lui Viorel Hrebenciuc, atunci deputat PSD, Dan Bengescu, Sorin Iacob si Ioan Adam au actionat in mod coordonat pentru a facilita dobandirea in mod injust de proprietati imobiliare (prin reconstituirea dreptului de proprietate sau prin retrocedari de imobile) de catre diferite persoane, printre care Paltin Gheorghe Sturdza si Paul Lambrino.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























1544 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    tupeu (Vineri, 11 decembrie 2015, 17:49)

    traiang [utilizator]

    '' el e smecher toti e prosti " Are un tupeu de speriat I-au crescut milioanele de euro ca ciupercile in gradina si el e lacrima Toti hotomanii astia ar trebui cheliti de intreaga avere si apoi sa-si dovedeasca marile talente in a face bani dar in conditiile muritorului de rand nu la cascaval !!!


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by