Deputatul Dan Bordeianu (PSD), trimis in judecata

de Alina Neagu     HotNews.ro
Joi, 6 august 2015, 17:02 Dosare Anticoruptie


Deputatul PSD Dan Bordeianu a fost trimis in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la abuz in serviciu si fals in inscrisuri sub semnatura privata, in legatura cu un proiect de alimentare cu apa in trei localitati din judetul Vaslui, anunta Agerpres.

In acelasi dosar au fost trimisi in judecata Nicolae Bordeianu, Mitica Ciobanu, Vasile Zamfir (primarul comunei Deleni, judetul Vaslui), Ioan Melinte, Paul Andrei Dobrea, Parasca Bot, Tanase Roman si Sandu Dandes.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, in realizarea unui proiect din judetul Vaslui, avand ca obiect "Alimentarea cu apa si amenajare poduri si podete in localitatile Deleni, Zininca, Bulboaca", au fost comise o serie de infractiuni de abuz in serviciu si fals, relativ la executarea si plata unor lucrari aferente proiectului, derulate in contextul perfectarii unui contract intre Primaria comunei Deleni, reprezentata de primarul Vasile Zamfir si SC Ecoloc SRL Husi, al carei administrator era Nicoleta Bordeianu, iar director Dan Bordeianu.

Procurorii sustin ca lucrarile finantate integral din fondurile publice aveau ca finalitate imbunatatirea conditiilor de trai ale locuitorilor arondati unei arii rurale, prin oferirea posibilitatii alimentarii cu apa potabila a gospodariilor.

De asemenea, nu pot fi ignorate nici consecintele nefaste in planul protectiei si interventiei in caz de incendiu, de vreme ce din cauza nerespectarii proiectului, nu a fost executat niciun hidrant, nicio cismea si nici nu exista rezerve de apa.

Astfel, Dan Bordeianu a participat din partea Ecoloc SRL, in calitate de director, calitate in care a semnat si un act aditional, la derularea lucrarilor, figurand ca delegat pe un numar de 8 facturi fiscale emise de executant, care au fost introduse in circuitul financiar contabil si prezentate pentru plata primarului comunei Deleni, Vasile Zamfir care, cu incalcarea atributiilor de serviciu, a semnat ca bun de plata 17 facturi fiscale si tot atatea ordine de plata.

Ulterior, acestea au fost decontate, desi lucrarile nu au fost conforme cu proiectul si nu au fost finalizate, fiind prejudiciat astfel bugetul de stat cu suma de aproximativ 4.000.000 lei.

Din probele administrate a mai rezultat ca Ioan Melinte a semnat, alaturi de Vasile Zamfir si Nicoleta Bordeianu (administrator al Ecoloc SRL) situatiile de lucrari in baza carora s-a efectuat plata celor 17 facturi fiscale, iar in calitate de reprezentant atestat al societatii executante (diriginte de santier) a nesocotit dispozitiile Legii nr. 10/1995 privind calitatea in constructii, prin omisiunea deliberata de verificare si avizare a modificarilor aduse proiectului pe parcursul efectuarii lucrarilor, cu consecinta generarii in mod nelegal a unor costuri suplimentare din fondurile alocate de guvern.

Totodata, Parasca Bot, prin incalcarea atributiilor de serviciu, a intocmit si semnat cele 17 ordine de plata ce au stat la baza achitarii celor 17 facturi emise de Ecoloc SRL, iar inculpatii Paul Andrei Dobrea si Mitica Ciobanu au participat din partea aceleiasi societati ca ingineri cu 7, respectiv 10 angajati in subordine la derularea lucrarilor ce nu erau conforme cu proiectul si nu au fost finalizate.

De asemenea, din probele administrate pe parcursul urmarii penale a rezultat faptul ca Tanase Roman, in calitate de viceprimar al comunei Deleni si responsabil cu achizitiile publice, anterior intrarii pe ordinea de zi, a intocmit raportul compartimentului de resort privind elaborarea proiectului de hotarare pentru studiul de fezabilitate in vederea construirii aductiunii de apa in satele componente, prin care, pe langa notificarea intentiei studiului, a mentionat elemente de detaliu ale investitiei, precum valoarea proiectului, lungimea albiei dalate, tipurile, dimensiunile si pozitionarea podetelor si puntilor pietonale.

Procurorii mai arata ca elementele respective nu puteau fi cunoscute la acel moment decat de catre proiectant, care nu fusese inca angajat de catre beneficiar, primaria initiind demersuri in sensul aprobarii prin hotarare de Consiliu Local a efectuarii studiului de fezabilitate, care apoi urma a fi aprobat potrivit legii, cu consecinta demararii ulterioare a procedurilor statuate de OG nr. 7/2006.

In ceea ce-l priveste pe Sandu Dandes, procurorii au retinut ca acesta, in calitate de secretar al comunei Deleni, nu a indeplinit sau a indeplinit defectuos actele la care era obligat potrivit dispozitiilor legale privind administratia publica locala, contrasemnand mai multe documente, sprijinind astfel emiterea unor hotarari de consiliu local nelegale, cu efectul perfectarii contractului evocat si plata nelegala a sumelor de bani aratate, in lipsa contraprestatiilor impuse de act si legea aplicabila.

In vederea recuperarii prejudiciului adus bugetului de stat, procurorii au dispus masuri asiguratorii instituindu-se sechestru asupra bunurilor imobile si mobile apartinand inculpatilor.

Dosarul se va judeca la Inalta Curte de Casatie si Justitie.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























858 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by