Radu Pricop, ginerele lui Traian Basescu, audiat la DNA

de G.S.     HotNews.ro
Vineri, 3 aprilie 2015, 11:38 Dosare Anticoruptie


Radu Pricop, ginerele fostului presedinte Traian Basescu, urmarit penal pentru complicitate la santaj, a venit vineri la DNA, pentru a fi audiat in dosarul in care Sergiu Lucinschi este acuzat ca a constrans un om de afaceri sa ii dea patru milioane de euro ca sa isi retraga o plangere de la DIICOT, informeaza Mediafax.

La intrarea in sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), unde a ajuns in jurul orei 10.45, fiind insotit de avocatul sau, Radu Pricop nu a facut nicio declaratie.

Avocatul Radu Pricop a fost si marti la Directia Nationala Anticoruptie, insa atunci doar i s-a adus la cunostinta ca este urmarit penal pentru complicitate la santaj, el spunandu-le anchetatorilor ca va reveni in zilele urmatoare pentru a da declaratii.

Radu Pricop este acuzat in dosarul in care Sergiu Lucinschi, fiul fostului presedinte al Republicii Moldova, este urmarit penal pentru santaj si trafic de influenta. In acelasi dosar, Constantin Comaneanu, ofiter de politie la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, este acuzat de luare de mita, iar procurorul DIICOT Remus Tudoran Jurj, de complicitate la santaj.

Instanta suprema a decis, miercuri, cercetarea sub control judiciar a lui Sergiu Lucinschi si arestarea preventiva a lui Constantin Comaneanu, dupa, ce in noaptea de luni spre marti, ambii au fost retinuti pentru 24 de ore.

Potrivit Directiei Nationale Anticoruptie, in perioada decembrie 2014 - martie 2015, Sergiu Lucinschi, ajutat de avocatul Radu Pricop si de procurorul Remus Tudoran Jurj, l-a constrans pe omul de afaceri Alexandru Horpos sa ii dea patru milioane de euro, pentru a-si retrage o plangere formulata la DIICOT, care face obiectul unui dosar penal, pentru mai multe infractiuni, printre care si gestiune frauduloasa.

De asemenea, inculpatul i-ar fi promis omului de afaceri ca va face demersurile necesare astfel incat sa fie schimbata incadrarea juridica a tuturor faptelor in infractiunea de "gestiune frauduloasa", pentru care, la retragerea plangerii prealabile, ancheta inceteaza.

Radu Pricop l-ar fi sprijinit in activitatea infractionala pe Sergiu Lucinschi prin redactarea, in anul 2013, a plangerii penale care face obiectul unui dosar penal si prin formularea ulterioara, in perioada decembrie 2014 - martie 2015, a mai multor solutii nelegale, pentru remiterea sumei de patru milioane de euro catre Lucinschi, inclusiv cea privind recunoasterea unei datorii fictive, care a fost acceptata de omul de afaceri, "sub imperiul constrangerilor repetate", sustin procurorii.

Anchetatorii mai spun ca in perioada ianuarie 2015-martie 2015, Remus Tudoran Jurj, in calitate de procuror DIICOT, avand in instrumentare doua dosare penale care il priveau pe acelasi om de afaceri, l-a sprijinit in mod constant pe Sergiu Lucinschi, prin dirijarea unor momente ale anchetei penale intr-o maniera fie favorabila, fie nefavorabila omului de afaceri cercetat, in functie de cum decurgeau discutiile pentru remiterea banilor.

Astfel, in 19 februarie 2015, procurorul DIICOT Jurj Tudoran a emis, cu incalcarea dispozitiilor legale, o ordonanta prin care i-a permis omului de afaceri parasirea pentru cinci zile a teritoriului Romaniei, cu destinatia Zambia.

Ulterior, in 6 martie 2015, cu prilejul prelungirii masurii controlului judiciar in cazul omului de afaceri, intr-una dintre cauze, procurorul Jurj Tudoran i-a comunicat acestuia ca are in lucru si alt dosar penal si ca, daca cele sesizate se vor confirma, va lua masurile care se impun.

Alexandru Horpos a fost arestat la domiciliu in decembrie 2014, in dosarul DIICOT in care este cercetat si Dan Besciu, asociat si administrator la Euroconstruct 98 Trading, pentru fapte de evaziune, spalare de bani si delapidare cu un prejudiciu de aproximativ 34 de milioane de lei.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus atunci masura arestului la domiciliu pentru Dan Besciu, asociat si administrator la SC Euroconstruct 98 Trading SRL, Josef Hornegger, administratorul SC Swietelsky Constructii Feroviare SRL, Alexandru Horpos si Vlad Ionel Vamesu, asociati si administratori ai SC Straco Group SRL. Ulterior, in ianuarie 2015, masura arestului la domiciliu a fost inlocuita pentru Horpos si ceilalti trei inculpati cu controlul judiciar.

Avocatul Radu Pricop mai este urmarit penal de procurorii DNA, intr-un alt caz, pentru fals si inselaciune in dosarul "Mosia Bratienilor", privind retrocedari ilegale de terenuri din Arges, in care este implicata si Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, ca parte civila.

Presa a relatat ca dosarul vizeaza un teren de 90 de hectare din localitatea Stefanesti (Arges), care a apartinut familiei Bratianu si care ar fi fost retrocedat ilegal.

Astfel, Radu Pricop ar fi cumparat, impreuna cu cele 11 persoane vizate in dosar, drepturi de mostenire asupra terenului respectiv de la urmasii familiei Bratianu. Dupa ce a castigat mai multe procese in instanta cu statul roman, Radu Pricop si partenerii sai au obtinut de la ANRP despagubiri de 10 milioane de euro, folosind insa documente false.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























1170 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    inalta societate apresedintilor si ministrilor (Vineri, 3 aprilie 2015, 13:03)

    jackalphonse [utilizator]

    te apuca rasul...
  • 0 (2 voturi)    
    ce mai ginere de presedinte de tara! (Vineri, 3 aprilie 2015, 14:11)

    lili [anonim]

    Cu 2 dosare penale!
    Oare cum arata o discutie in familie, pe subiect, cu acuzatii de complicitate la santaj, de fals si inselaciune...Ce mizerie....
    Dar, probabil ca milioanele lui de Euro obtinute ILEGAL sunt mai importante si ii trec cu vederea matrapazlacurile...
    Cum o fi sa iesi in lume sa acuzi in stanga si-n dreapta cand tu ai un ginere penal!
    Sila!


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by