Referat procurori: Darius Valcov primea comisionul de la Tehnologica in pungi de plastic. Au fost situatii in care intalnirile cu suspectii s-au desfasurat in cimitir

de I.C.     HotNews.ro
Sâmbătă, 14 martie 2015, 20:48 Dosare Anticoruptie


Darius Valcov
Foto: gov.ro
Ministrul Finantelor, Darius Valcov, se prezenta la sediul SC Tehnologica Radion la momentul efectuarii platilor de catre Compania de Apa Olt, primind banii in pungi de plastic, in transe cuprinse intre 400.000 si 1.000.000 de lei, potrivit potrivit referatulu DNA cu propunerea de arestare pentru actualul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, retinut pentru complicitate la trafic de influenta, in dosarul in care a fost pus sub acuzare si ministrul Finantelor, Darius Valcov, informeaza Agerpres.

Potrivit Mediafax, procurorii mai arata in referat ca suspectii din dosar au afirmat ca au fost situatii in care s-au intalnit cu Valcov chiar si in cimitir.

"Astfel, la momentul efectuarii platilor de catre Compania de Apa Olt, Valcov Darius se prezenta la sediul SC Tehnologica Radion, dupa ce il suna in prealabil pe telefonul mobil aspecte confirmate de angajati. Remiterea sumelor de bani catre Valcov s-a realizat in pungi de plastic in transe cuprinse intre 400.000 si 1.000.000 de lei, provenienta banilor remisi fiind justificata de omul de afaceri ca fiind din vanzarea unor terenuri proprietate personala sau din retrageri in numerar din contul personal", se arata in document.

Procurorii au constatat ca omul de afaceri l-a contactat pe Darius Valcov, primar al municipiului Slatina la acea data, caruia i-a propus ca in schimbul oferirii sprijinului constand in influentarea factorilor de decizie din cadrul autoritatii contractante in vederea castigarii unor licitatii de lucrari pentru obiective situate in municipiul Slatina, orasele Scornicesti, Piatra Olt si Draganesti, sa ii dea 20% din valoarea sumelor incasate (fara TVA) conform contractelor de executie a respectivelor lucrari.

In urma acceptarii propunerii facute, firma sa a castigat licitatiile organizate in cadrul proiectului ''Extinderea si reabilitarea sistemelor de alimentare cu apa si apa uzata in judetul Olt'', avand ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apa Olt pentru urmatoarele lucrari: ''Reabilitare si extindere retele de apa si canalizare in municipiul Slatina'', ''Reabilitare si extindere retele de apa si canalizare in orasele Draganesti-Olt si Piatra-Olt'' si ''Reabilitare si extindere retele de apa si canalizare in orasele Scornicesti si Potcoava''.

"Astfel, in baza acestei intelegeri, incepand cu luna decembrie 2010, Darius Valcov s-a prezentat periodic la sediul firmei acestuia din Bucuresti, unde a primit sume de bani in lei, remiterea fiind realizata ori de cate ori contractantul Compania de Apa Olt efectua plati in contul SC Tehnologica Radion SRL", au retinut anchetatorii, potrivit Agerpres.

Potrivit documentului, incepand cu jumatatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente in cadrul firmei omul de afaceri nu a mai putut face platile catre Valcov, context in care acesta l-a pus in legatura cu viceprimarul Minel Prina care stia de intelegere, hotarand, in scopul disimularii provenientei ilegale a banilor, ca diferentele de bani neonorate sa fie platite de SC Tehnologica Radion catre SC Plus Confort SRL, prin incheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fara ca aceasta societate sa presteze vreun serviciu.

Astfel, arata DNA, banii s-au virat, pe baza acestei relatii comerciale nereale, si in perioada 2010-2012, Darius Valcov primind o suma cuprinsa intre 1.500.000 - 2.000.000 euro, echivalentul in lei.

In referat se precizeaza ca in perioada 2009-2014 omul de afaceri s-a intalnit de mai multe ori cu Prina si Valcov pe raza municipiului Slatina si in Bucuresti, una dintre locatiile de intalnire fiind Hotelul City.

"In cursul anului 2009, in urma participarii la cele trei licitatii, avand ca obiect lucrari de reabilitare si extindere retea de apa si canalizare in cadrul unui proiect cu finantare europeana, SC Tehnologica Radion a fost declarata castigatoare, iar in perioada solutionarii contestatiilor formulate de ceilalti participanti la licitatie, omul de afaceri s-a intalnit cu suspectul Valcov la sediul SC Tehnologica Radion, care l-a asigurat ca nu exista motive de ingrijorare in legatura cu admiterea contestatiilor. Aceste aspecte i-au format convingerea ca pentru castigarea licitatiei si solutionarea favorabila a contestatiilor formulate de celelalte firme, Valcov si-a exercitat influenta asupra factorilor de decizie in atribuirea in cursului anul 2010 a celor trei contracte cu Compania de Apa Olt, contracte materializate la datele de 13.05.2010, in valoare de 28 milioane de lei, 30.07.2010 in valoare de 44 milioane lei si 04.08.2010, in valoare de 23 milioane de lei", se mai spune in referat.

Potrivit mediafax, procurorii au stabilit ca ministrul Finantelor se intalnea cu unii dintre suspectii din dosar in cimitir, pentru a purta discutii despre eventualele verificari ale oamenilor legii. Astfel, in 24 februarie, anchetatorii au interceptat urmatoarea discutie:

"Timofte Bogdan Petre: Si zice... Si zice ca ar fi zis Darius saptamana trecuta, cat am stat noi pe aici in Bucuresti, s-au dus, s-au intalnit in cimitir si au vorbit si...
Mocanu Marian Alexandru: Im?
Timofte Bogdan Petre: Si zice ca ar fi zis Darius: <<Ba, daca se ajunge la nu stiu ce...>>, cu o lacrima asa in colt s-a intors si a zis a... <<Eu mi le asum pe toate. Nu o sa va las pe niciunu' asa.>>
(...)
Timofte Bogdan Petre: Decat atata i-am spus aseara cand m-am despartit de el si o sa-i mai spun inca o data si daca ma cheama sa vorbesc cu DARIUS: <<Fratilor, ganditi-va bine, nu sunt numai eu, Bogdan Timofte, in chestia asta, pulifriciu>>. Suntem toti. O luam toti. Da? Nu uitati ca am doi copii." Manca-v-as [cuvant obscen] voastra asa v-o mananc. Stii cum e vorba aia: <<Fiecare isi pazeste pielea!>> La o adica, cand vezi ca toata lumea fuge in stanga, in dreapta. Se debaraseaza de tine ca de o masea stricata la o... la o chestie de asta".

Potrivit referatului procurorilor, pentru a impiedica efectuarea unui control de catre Agentia Nationala De Administrare Fiscala - Directia Generala Antifrauda Fiscala, la solicitarea lui Petrut-Lucian Susala, au fost distruse mai multe documente si hard disk-uri.

In acest context, anchetatorii amintesc de "consultarea permanenta si influentarea" lui Darius Valcov, ministru al Finantelor, de a interveni in activitatea de control desfasurata de Agentia Nationala De Administrare Fiscala - Directia Generala Antifrauda Fiscala.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















13281 vizualizari

  • +51 (55 voturi)    
    ministru de finante?! (Sâmbătă, 14 martie 2015, 20:55)

    Liviu [anonim]

    Asta da ministru de finante, primea spaga in sacose de plastic! Tara lui Papura-Voda
    • +33 (39 voturi)    
      Schizofrenie la maxim ! (Sâmbătă, 14 martie 2015, 22:04)

      Ritzi Pitzi [utilizator] i-a raspuns lui Liviu

      Luati aminte: Lavinia Sandru face spume impotriva coruptilor, iar sotul ei este unul dintre marii corupti ai Romaniei ! Ramane sa mai fie si dovedit in Justitie.
      • +1 (1 vot)    
        ... (Duminică, 15 martie 2015, 1:36)

        cartograful [utilizator] i-a raspuns lui Ritzi Pitzi

        una din suinele care faceau spume la gura contra babelor din piata care nu dau bon fiscal. La fel ca si celalalt coleg de specie, Blejnar. Pp. ca pt ei, marii evazionisti si spagari, concurenta micilor parliti care fura la bon ii deranjeaza pt. ca-i pune in categoria gainarilor.
      • -3 (3 voturi)    
        Ti-ar fi fost mai simpatica (Duminică, 15 martie 2015, 12:20)

        Laur [anonim] i-a raspuns lui Ritzi Pitzi

        Daca iesea in public cu "vai dar cate a facut pentru comunitate" sau "nu e chiar asa de rau sa furi" sau "jos procurorii" sau "lasati guvernul in liniste"?
  • +40 (42 voturi)    
    Hai ma baieti... (Sâmbătă, 14 martie 2015, 20:56)

    BPM [utilizator]

    ... a exersat si el in acea perioada 2009 - 2014 operatiunea clasica cu "sacosa" ca acum sa foloseasca experienta acumulata la scrierea Codului Fiscal...
    • 0 (0 voturi)    
      Se pare ca (Duminică, 15 martie 2015, 9:14)

      xrogo [utilizator] i-a raspuns lui BPM

      operatiunile cu plicul,sacosa,mapa,geanta erau specialitatea PDL-lui,odata ce-a fost recuperat de PSD a devenit om cinstit,ba chiar a facut un nou Cod Fiscal,a negociat bine cu FMI!!!
      • 0 (0 voturi)    
        metodă PDL, procent P$D (Duminică, 15 martie 2015, 17:33)

        timp tamp [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

        Aplica o metodă pdl-istă cu instrumente p$d-ite, comision de 20-50%, (ca vanghelie respectiv famiglia pona)din acest motiv a fost recrutat de Victore, Victore...
        La finanțe se pricepe ca o babă, ține banii la saltea, 0 lei la investiții și dezvoltare, 000 la proiecte de anvergură, toate veniturile se îndreaptă către mațul gros al românului votac roșu
  • +28 (30 voturi)    
    bani norvegieni pentru zile negre (Sâmbătă, 14 martie 2015, 21:03)

    U_swamp [utilizator]

    Misto, tocmai ce primaria Slatina lua neste milioane de la mecanismul de finantare SEE - Norvegia pentru a lucra ceva la un cinematograf. Sint foarte curioasa cit si unde era prevazut in bugetul proiectului parandaratul pentru primar.
  • +28 (32 voturi)    
    Am si eu o intrebare retorica, bineinteles! (Sâmbătă, 14 martie 2015, 21:17)

    Impotriva prostiei din tara [utilizator]

    Valcov asta care a primit 2 milioane de euro, n-ar trebui sa intre putin in arest preventiv? Nu de alta, dar observ ca in acelasi dosar a fost arestat actualul primar al Slatinei, Minel Prina, complice al aceluiasi Valcov si acuzat tot de trafic de influenta...Sper s-o citeasca si Kovesi, are destui acoperiti in presa care o pot instiinta...
    • +5 (25 voturi)    
      ce stim noi fraierii despre justitie (Sâmbătă, 14 martie 2015, 21:23)

      mnicku [utilizator] i-a raspuns lui Impotriva prostiei din tara

      care-i oarba numai cind vrea si cum vrea.

      Justitia di RO e independenta la pastele cailor, au si ei meciurile lor; azi unii , maine altii .....samd insa numai independenta nu e.

      Ministrii si parlamentarii sint categorie aparte scutiti de catuse ca deh fac alergie si deci pot fura
      • +24 (26 voturi)    
        pai chiar ca (Sâmbătă, 14 martie 2015, 22:08)

        andrei [anonim] i-a raspuns lui mnicku

        pai chiar ca nu stii nimic. si de aia e bine ori sa intrebi intai, ori sa taci din gura. pe langa faptul ca e parlamentar si nu merge asa usor la astia (vezi cazul Borbely), momentan de-abia i-au adus la cunostinta faptele. nu se aresteaza preventiv chiar in fiecare caz. daca nu se face, nu inseamna automat ca gata, il apara procurorii. ce conteaza daca il aresteaza preventiv? conteaza daca e vinovat si condamnat si banii recuperati, asta conteaza, nu cum se ajunge la final.
        • 0 (2 voturi)    
          dormi linistit ...... cine trebuie vegheaza (Sâmbătă, 14 martie 2015, 23:03)

          mnicku [utilizator] i-a raspuns lui andrei

          n-ai inteles aluzia; dar poate te uiti cind a fost facuta infractiunea - 2011-2012, de cind a fost facut acest dosar , de cit tmp sta prin sertare ... etc . Urmeaza faza la tribunal, arestarile, contestatiile, .... dupa 5 ani condamnarea, recursul, apelul , cedo... ha, ha, si infractorul ride si se distreaza iar banii sint la partid. Recupereaza-i .... la anu' si la multi ani

          Cazul lui sova si ponta la fel cu firma de avocatura; de ani de zile se stie , sint probe, exista dovezi si nimic nu se intimpla .

          Se procedeaza exact ca pe vremuri: Se face dosarul, pe aranjeaza frumos intr-un sertar spre pastrare pe motiv ca sint alte cazuri mai importante si se scoate de la naftalina la momentul oprtun .
          asta numesti tu justitie independenta ?.....
    • -1 (1 vot)    
      Pentru mani... (Duminică, 15 martie 2015, 6:10)

      MyGame [utilizator] i-a raspuns lui Impotriva prostiei din tara

      Domnule cu nick name "pentru manipularea prostiei din tara", trebuie sa stiti ca parlamentari ca Valcov pot fi arestati doar cu acordul parlamentului. Dar cand va ocupati cu manipularea ( asta in alte articole, ca aici va ocupati sa va dovediti prostia) e greu sa si ganditi!
  • +13 (29 voturi)    
    Tehnologica Radion? (Sâmbătă, 14 martie 2015, 21:19)

    Gustav666 [utilizator]

    Dacă Valcov a luat șpagă iar procurorii vor dovedi cu probe faptul, sa plătească
    A apărut însă un nou actor, si anume mituitorul: Tehnologica Radion. Firma de casa a PD-L si a ministrului Anca Boagiu. Cea care a beneficiat de contracte de sute de milioane de euro de la CNADR Ministerul dezvoltării si de la primăriile si consiliile județene din toată țara.
    Sunt convins ca este abia începutul , Valcov e mic copil pe lângă marii beneficiari ai TR.
  • +26 (28 voturi)    
    tehnologica astia au umplut de praf Calea MOsilor (Sâmbătă, 14 martie 2015, 21:21)

    Maniu [utilizator]

    si cand le-am dat telefon, ca legea cere sa spele /ude strazile unde scoteau bucatile de asphalt, mi-au ras in nas. Muncitorii nu aveau veceuri ecologice, isi faceau oamenii saracii nevoile pe dupa blocuri, nu aveau masti de protectie, tot praful ala li s-a dus in plamani. Noroc ca s-a sesizat protv-ul si au adus, dupa ce-au aparut la televizor, cate un veceu la doua statii de autobus (ca de, castigasera toata Calea Mosilor). Au stricat lucrarea de doua ori (nu stiau cum sa faca locurile de parcare). Pe banii nostri si pe sanatatea unor oameni angajati la ei, in total dispret ciocoiesc.
    • +17 (23 voturi)    
      da de unde... (Sâmbătă, 14 martie 2015, 21:44)

      Gustav666 [utilizator] i-a raspuns lui Maniu

      Tehnologica Radion nu dispunea nici măcar de un utilaj, o roaba, ceva... Toate lucrările erau efectuate de catre subcontractori. Ei mișcau numai hârtiile si spagutele.
  • +26 (28 voturi)    
    Ce e cu adevarat tare in povestea asta... (Sâmbătă, 14 martie 2015, 21:23)

    Justin Puscasu [anonim]

    e ca baiatul asta este inca ministru si se ocupa de sacul ala mare pe care scrie "Aici sunt banii dumneavoastra!".
    • +1 (1 vot)    
      Citat din clasicul in viata... (Sâmbătă, 14 martie 2015, 23:14)

      lucky luck [utilizator] i-a raspuns lui Justin Puscasu

      Al Dvs T Basescu!
  • +49 (55 voturi)    
    NU VREM ! (Sâmbătă, 14 martie 2015, 21:25)

    LegatusAugusti [anonim]

    -Guvern de penali !
    -Parlament de penali !
    -Primari penali !
    -Presedinti de CJ penali !
    -Partide de penali !
    ---------------------------------------------------------------
    Se aude domnule Iohannis ?
    Se aude domnule Ponta ?
    Se aude DNA ?
    Se aude SRI ?
    Se aude Uniunea Europeana ?
    Se aude Statele Unite ?
    ---------------------------------------------------------------
    La puscarie cu toti derbedeii astia !
    Vrem sa avem si noi o tara N-O-R-M-A-L-A !!!!!
    • +24 (32 voturi)    
      De acord, dar.... (Sâmbătă, 14 martie 2015, 21:41)

      fdaniel [utilizator] i-a raspuns lui LegatusAugusti

      Nu uita ca toti din lista de mai sus au fost ALESI de populatia acestei tari,ba mai mult sunt inca sustinuti si crezuti de aceeasi majoritate.

      Asa ca.... nu-mi dau seama ce ar insemna normalitatea pentru niste retardati si cine ar putea sa o impuna :(
      • +2 (2 voturi)    
        Om bun... (Sâmbătă, 14 martie 2015, 23:17)

        lucky luck [utilizator] i-a raspuns lui fdaniel

        Alegatorii nu sunt nici SRI-ul si nici DNA-ul, asa ca n-au cum sti pe cine aleg si cate sacose a schimbat persoana in cimitir. Totusi, la increderea cu care populatia de alegatori gratuleaza clasa politica (partidele, parlamentul), se pare ca alegatorii nu-s chiar tampiti. Iar alegerea lui K Johannis o dovedeste din nou...
      • +1 (1 vot)    
        ha-ha-ha!!....cam ai.. (Sâmbătă, 14 martie 2015, 23:30)

        exilatul [utilizator] i-a raspuns lui fdaniel

        dreptate cu...retardatii...numai ca pt ei asta e normalitatea....ca e vorba aia ( adica mentalitatea de pe timpul raposatului ) : fura de la "stat"...
      • 0 (0 voturi)    
        Erori (Duminică, 15 martie 2015, 11:52)

        LegatusAugusti [anonim] i-a raspuns lui fdaniel

        Alesi ?
        Da, pe niste legi strambe facute special sa favorizeze raptul. Vezi alegerile uninominale, imunitatea parlamentarilor, numirea pe criterii politice a sefilor la deconcentrate, izolarea diasporei, si inca multe altele (ar necesita ore doar sa le enumar).

        Retardati ?
        Oare ? Retardatii s-au saracit singuri ? Sau au fost furati intensiv si sistematic ? Educatia au stricat-o ei ? Sau a fost distrusa deliberat ? Ei au distrus sanatatea ? Ei au trimis floarea natiunii peste mari si tari ?
        Sau sunt doar niste victime care incearca sa supravietuiasca ?

        -------------------------------------------------------------

        Pentru ca este dumineca -un pic de zambet (amar si ala) - nu strica. Propun sa se introduca in curricula scolara (in regim de urgenta) urmatoarea "Ruga pentru penali":


        Doamne,Doamne - Ceresc Tata
        Noi pe Tine Te rugam
        Lasa-ne in libertate
        Tara toata s-o furam !

        Apropos, cine a fost la Pangarati (Neamt) in zona chiliilor este lista cu ctitorii bisericii noi. Este foarte interesant de numarat cati penali sunt pe ea (de exemplu Mister Bombonello.....). "Sa nu furi" suna una din cele 7 porunci. Preafericitule...............preafericitule..................preafericitule..............TU ai habar ca noi (turma) suntem nefericiti ? Daca da , ce faci ? Sere ECO la Patriarhie ? Sa manance tot poporul ? Au e prea retardat sa priceapa ?
    • +1 (1 vot)    
      De acord (Sâmbătă, 14 martie 2015, 23:46)

      geag [utilizator] i-a raspuns lui LegatusAugusti

      Ti am dat +.Daca vrei tara normala acum incearca Singapore.In Romania in timpul vietii noastre nu cred
    • 0 (0 voturi)    
      nu vrem (Duminică, 15 martie 2015, 8:09)

      dorel farfuridi [anonim] i-a raspuns lui LegatusAugusti

      si ce nu vrea nimeni sa adauge...
      -O NATIE DE PENALI !!!
      "Clasa politica" din Romania NE reprezinta !
    • 0 (0 voturi)    
      O singura modificare propun la ce-ai scris (Duminică, 15 martie 2015, 11:22)

      Maniu [utilizator] i-a raspuns lui LegatusAugusti

      se aude fa Ponta?
    • 0 (0 voturi)    
      laxă-l pe Iohannis (Duminică, 15 martie 2015, 17:38)

      timp tamp [utilizator] i-a raspuns lui LegatusAugusti

      El călătorește prin străinătăți cu marea doamnă la braț, de români va auzi la viitoarele alegeri, deocamdată l-a lăsat pe plagiatorul victore, victore să se destrăbăleze și pe alinutza să se fandosească ca urmașă a Brătienilor.
  • +23 (25 voturi)    
    Termenul de "sinistru" (Sâmbătă, 14 martie 2015, 21:54)

    emil bobu [utilizator]

    se aplica atunci cand iei spaga in cimitir.
  • +21 (23 voturi)    
    Asta e numai un dosar.... (Sâmbătă, 14 martie 2015, 21:56)

    blackarrow [utilizator]

    dar stai sa vezi ! nu una, ci doua sau trei "afaceri " ale lui Valcov stau sa fie descoperite de catre DNA , de exemplu lucrarile de reabilitare a blocurilor din oras , ca s-a tot scris in presa olteana si nu s-a sesizat nimeni . Acest distins domn e frant rau , probabil nu i-au ajuns zecile de miliarde vechi si s-a facut ministru ca sa treaca la etapa superioara ,de sute de miliarde,dom'le cum le ia necuratul mintile si ajung sa se creada buricul pamantului ...
    • +2 (2 voturi)    
      oltenii si restul lumii (Duminică, 15 martie 2015, 12:04)

      Joiner [utilizator] i-a raspuns lui blackarrow

      Si imi amintesc la alegeri cum raspundeau sustinatorii lui Ponta din Slatina... pai il votam pe Ponta ca a promis ca o sa-l bage pe Valcov in Guvern, si ne-o ajuta si pe noi !!! :| ... pai la asemenea popor indobitocit cum sa nu taie si sa spanzure capusile/ leprele/ scursurile astea ... parca nici nu au trecut cei 25 de ani de la revolutie
  • +26 (28 voturi)    
    Solutia (Sâmbătă, 14 martie 2015, 21:59)

    simbotin [utilizator]

    Cred ca solutia normala este demisia domnului Valcov. Sa faca publice o institutie precum DNA-ul inregistrari ce induc nu numai ca ai luat mita, dar si ca le-ai promis celor care-ti dadeau ca-i protejezi de controalele subordonatilor tai, asta cred ca este prea mult ca sa mai ramana ministrul finantelor Romaniei.
    Parerea mea.
  • +1 (1 vot)    
    Republica DNA (Sâmbătă, 14 martie 2015, 22:17)

    Macea [anonim]

    Cand un cioclu care incaseaza mita prin cimitire ajunge ministru de finante si mai si scrie coduri fiscale, e cazul sa predam cheile statului catre Republica DNA pana cand sunt curatate de coruptie toate demnitatile publice.
  • 0 (0 voturi)    
    Intrebare (Sâmbătă, 14 martie 2015, 22:40)

    K Terinca [anonim]

    Domnule Valcov, ati fost la Chisinau sau la Cernauti ? Cum domnule, n-ati fost ?
    Ei, nu-i nimic, Jilava-i mai aproape. La fel si centura Bucurestiului si a politicii ....
  • +1 (1 vot)    
    are umor macabru vilcov! (Sâmbătă, 14 martie 2015, 22:54)

    bizonul_nou [utilizator]

    i-auzi:

    "Au fost situatii in care intalnirile cu suspectii s-au desfasurat in cimitir "

    si Lavinia stia? -> intrebare, desigur, retorica!
    • +1 (1 vot)    
      sase sase (Duminică, 15 martie 2015, 14:41)

      TicTac [anonim] i-a raspuns lui bizonul_nou

      Lavinia statea de 6 in cripta.
  • +1 (1 vot)    
    Valcov D., Olteanu B., Isarescu M., Ghetea R... (Sâmbătă, 14 martie 2015, 23:13)

    AlphaSiOmega [utilizator]

    ..."elita" economico-financiara a Romaniei. Usor, usor ramanem fara conducatori. Duca-se!!!
  • +3 (3 voturi)    
    Ce mizerie! (Sâmbătă, 14 martie 2015, 23:26)

    Leon_Magnificul [utilizator]

    Viitor ministru de finante, primea spaga in pungi de plastic si in cimitir. Cu Valcov si vosganian ministri de finante au pus lupul paznic la oi. Cu do'soara Petrescu, dadusera briciul pe mina maimutei.
  • +1 (1 vot)    
    Loc ales ! (Duminică, 15 martie 2015, 1:18)

    jas [utilizator]

    City Hotel din Militari, haha, se gandeau ca-i mai discret? Sau era primul han venind dinspre Slatina?
  • 0 (0 voturi)    
    erou (Duminică, 15 martie 2015, 5:16)

    Francisc 1 [utilizator]

    el sa sacrificat ca sa-i demaste pe corupti si noi nu am inteles nimic.Bravos domnule ministru?
  • 0 (0 voturi)    
    Spaga electorala in cimitir pt referndum (Duminică, 15 martie 2015, 5:38)

    fLoreign [utilizator]

    Valcov asa a platit votantii lui Dragnea, aia din morminte, sa mearga la referendum!
  • +1 (1 vot)    
    "pulifricii" lui Darius Valcov.... (Duminică, 15 martie 2015, 6:56)

    lili [anonim]

    Asa se ajunge la varful politicii romanesti, prin minciuni, hotii, spagi uriase si traseism !

    "Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, apare în Referatul prin care procurorii DNA cer arestarea actualului primar al orașului Slatina, Minel Florin Prina. Arestarea este decisă de Înalta Curte din cauză că în dosar s-a început urmărirea penală și față de ministrul Vâlcov. În referat apar, insă, multe interceptări care îl indică drept autor principal pe actualul Ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, de la care administratorii unor firme de carton, denumiti de ministru "pulifrici", primeau ordine să scoată bani pe acte fictive, să le schimbe la case de schimb valutar și apoi să-i predea sumele. Mita totală care a ajuns la Vâlcov este de două milioane de euro. Ministrul este urmărit penal pentru că a săvârșit faptele în calitate de primar, dar nu poate fi arestat fără avizul Parlamentului.

    Potrivit procurorilor, în perioada 2009-2013, Vâncov a luat mită circa 2.000.000 de euro de la patronul Tehnologica Rodion, Theodor Bernea, arestat în alt dosar.
    Banii reprezentau 20% din lucrările pe care Bernea le-a obținut cu sprijinul lui Vâlcov în Slatina, Scornicești,Piatra Olt și Drăgănești. Schema de sifonare banilor a continuat și după 2012, când Vâlcov a ajuns parlamentar PSD."


    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/interceptari---pulifricii--ministrul-finantelor--darius-valcov--carau-banii-cu-masina-la-casele-de-schimb-valutar--mita-totala--2-000-000-euro-371158
  • +1 (1 vot)    
    Demisia (Duminică, 15 martie 2015, 8:03)

    Kpriciu [utilizator]

    JOS Guvernul de hoti cat mai curand posibl, nu mai suportam hotii la puteree!!!
  • -1 (1 vot)    
    acord FMI (Duminică, 15 martie 2015, 8:21)

    viante [anonim]

    S-a declansat totul dupa ce a spus ca nu mai doreste un nou acord cu FMI.
    Nu vi se pare?
  • 0 (0 voturi)    
    spectacol de sunet si lumini (Duminică, 15 martie 2015, 8:27)

    demaGOGU [utilizator]

    unul vinde 50 de capre care nu sunt ale lui(sic)

    altul ia mita in cimitir(?!?)

    probabil DNA a realizat ca "lucreaza" cu lobotomizati
  • 0 (0 voturi)    
    demisia este buna (Duminică, 15 martie 2015, 8:32)

    valexandru [anonim]

    sa se pozitioneze presedintele.
    Ponta s-a pozitionat : nu-l demite.
    Basescu cere demisia.
    Ambasada Olandei confirma ingrijorarea lui Basescu : luni este prea tarziu...
  • +2 (2 voturi)    
    In cimitir (Duminică, 15 martie 2015, 9:13)

    CititorulComentator [utilizator]

    Cine zicea ca politicienii nostri nu sunt alaturi de alegatori? :)
  • 0 (0 voturi)    
    VACOV si BERCEA (Duminică, 15 martie 2015, 9:17)

    Blue James [anonim]

    VALCOV este un ESCROC NOTORIU!!!Ar trebui verficate si relatiile lui cu BERCEA MONDIALUL si mafia tziganeasca din OLT!!!!SURPRIZE-SURPRIZE!!!
  • +2 (2 voturi)    
    bertea.viorel@yahoo.com (Duminică, 15 martie 2015, 9:29)

    LUNETISTUL [anonim]

    Asta va este ministrul,A dat factura sau bon fiscal pentru banii primiti sau ia luat sub forma de imprumut.Bai corectule mai ai pretentie ca sa fie emis bon si pentru 5 bani si tu furi din toate pozitiile.E cancer in toate ministerele e plin de haite si gasti de borfasi care ne dau lectii de corectitudine si civism asmutind oamenii, unii impotriva celorlalti. Aduceti si donati bani la buget,fraierilor ca stim noi cum sa-i matrasim.Voi l-ati speriat si pe dracu cu hotiile.
  • 0 (0 voturi)    
    Politica e curva si politicienii hoti !!! (Duminică, 15 martie 2015, 9:50)

    andreesanu [utilizator]

    Capatuitii de ieri si de azi !,unde cauti gasesti urmele derbedeilor capatuiti prin politica.
    Mintea le-a mers cum sa fure ,nu cum sa munceasca !
    Cu cit fura mai mult cu atit sunt mai guralivi,mai nesimtiti ,mai plini de ei.
  • -1 (1 vot)    
    Reconstructia (Duminică, 15 martie 2015, 10:41)

    Ioan Tambrian [anonim]

    Toata lumea se inventeaza din gtimp in timp.
    Cel mai mare partid din Romania se va purifica daca isi va da afara borfasii (de la Andronescu la Vanghelescu) si mai ales daca va fi ca partid cu activitate la nivel de organizatie. Domnul Ponta doar monteaza cate o intrunire de organizatie cand interesele dumnealui o cer. Nu ezitati sa dati afara borfasii si sa-l lasati pe membrul de rand sau pe simpatizantul de rand sa vorbeasca.Numai asa veti mai ramane.
    15.03.2015
  • +2 (2 voturi)    
    Ordin de mărime (Duminică, 15 martie 2015, 10:55)

    slashroot [anonim]

    O familie medie muncește jumătate din viața activă pentru un credit de o sută de mii de dolari, încercând să se mențină competitivi pe piața muncii ca să nu-și piardă jobul și ipoteca.

    În timpul ăsta, niște mizerabili iau șpagă cu sutele de mii odată, în sacoșe, și se întâlnesc prin cimitire. O singură sacoșă de șpagă a unui d-ăsta acoperă o viață de muncă pentru câteva familii.

    Suntem conduși de coropișnițe.
  • 0 (0 voturi)    
    chiar 20%? (Duminică, 15 martie 2015, 11:09)

    sagetatorul [anonim]

    Mai inteleg ca se lua in Romania in trecut 10% din suma de contract, acest lucru se povestea aici in Germania. Dar chiar 20%? Acest ministru mai este inca ministrul de finante!
  • 0 (0 voturi)    
    demisie (Duminică, 15 martie 2015, 11:19)

    sampras [anonim]

    Din cate stiu eu imunitatea ministrilor e ridicata de presedinte, a parlamentarilor de parlament. Daca e asa...cred ca-i mai bine sa nu-si ea asta demisia si sa ramana doar parlamentar. Sunt sanse mai mari sa-i ridice imunitatea Johannis decat PSD
  • 0 (0 voturi)    
    catre redactia HN (Duminică, 15 martie 2015, 15:47)

    oaresicare [utilizator]

    Contractele Tehn Radion cu companiile locale de apa sunt de urmarit in toata tara ca si exemple perfecte de coruptie pe banii cetatenilor obligati sa platesca tarife crescute pentru servicii execrabile. Exemplu din sector 2: Ticket#2014121410000041, din 18 dec 2014, raspuns primit de la apa nova:
    Stimate Domn,

    Raspundem revenirii dvs. si va readucem la cunostinta ca refacerea terasamentului respectivelor canale este responsabilitatea societatii Tehnologica Radion.

    Societatea noastra a transmis o scrisoare catre Tehnologica Radion, respectiv Administratia Strazilor pentru remedierea deficientelor semnalate.
    In urma adresei transmise, Tehnologica Radion ne-a specificat ca remedierea acestora se va realiza pana in data de 01.04.2015, deoarece nu se dispune momentan de mijloacele tehnice si materiale necesare.

    Precizam ca reteaua publica de apa si canalizare de la aceasta adresa functioneaza corespunzator.

    Cu stima,

    Mihaela CONSTANTINESCU

    Director Comercial
    APA NOVA BUCURESTI


Abonare la comentarii cu RSS


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by