Decizie definitiva a Inaltei Curti de Casatie si Justitie: Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a fost condamnat la 1 an de inchisoare cu suspendare, pentru conflict de interese

de CP     HotNews.ro
Luni, 16 februarie 2015, 19:53 Dosare Anticoruptie


Remus Borza
Foto: AGERPRES
 documente
(17 Oct 2013) PDF, 735KB
Administratorul judiciar al Hidroelectrica Remus Borza a fost condamnat definitiv, luni, de Inalta Curte de Casatie si Justitie, la 1 an de inchisoare cu suspendare, pentru conflict de interese in 34 de cazuri. Tot la un an de inchisoare cu suspendare a fost condamnata si partenera sa Nicoleta Munteanu, in calitate de reprezentant legal al Euro Insol SPRL. Cei doi au fost trimisi in judecata in octombrie 2013 de catre procurorii Parchetului Curtii de Apel Bucuresti. HotNews.ro a relatat pe 8 ianuarie 2013, in premiera, ca administratorul judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, in care Remus Borza este partener, a angajat in numele societatii casele de avocatura Borza & Asociatii si Piperea &Asociatii pentru 74 de procese pe care compania le avea cu creditorii. Pentru onorarii a fost alocat un buget total de 220.000 euro. Pe 11 ianuarie 2013, jurnalistul Dan Tapalaga spunea ca ceea ce a facut Remus Borza "pare flagrant si suna penal".

Citeste:

Procurorii Parchetului Curtii de Apel Bucuresti incepusera urmarirea penala impotriva lui Remus Borza, pentru conflict de interese, pe data de 8 iulie 2013. In octombrie 2013, dosarul a fost trimis pentru solutionare Curtii de Apel Bucuresti.

Curtea de Apel Bucuresti a decis pe 24 aprilie 2014 sa-l achite pe avocatul Remus Borza in dosarul in care este acuzat de conflict de interese. Decizia a fost contestata de procurori la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Parchetul Curtii de Apel Bucuresti a inregistrat in 25 februarie 2013 dosarul in care Remus Borza si Nicoleta Munteanu, avocati in Baroul Bucuresti, sunt suspectati de conflict de interese, iar in 8 iulie a inceput urmarirea penala in cazul acestora.

Procurorii au stabilit, in urma verificarilor, ca Nicoleta Munteanu, in calitate de reprezentant legal al Euro Insol SPRL, desemnata administrator judiciar al companiei Hidroelectrica, in perioada noiembrie 2012 - februarie 2013, a incheiat 34 de contracte de asistenta juridica intre firma de insolventa si Societatea Civila Profesionala de Avocati "Borza si Asociatii". Asistenta juridica a constat in reprezentare, redactare, semnare si depunere a actelor in mai multe procese civile aflate pe rolul Tribunalului Bucuresti, in care SC Hidroelectrica avea calitate de parte. Munteanu era asociat si la SCP "Borza si Asociatii".

In cazul lui Remus Borza, procurorii au retinut ca, in calitate de reprezentant al Euro Insol, administrator judiciar al Hidroelectrica, in perioada noiembrie 2012-februarie 2013, a facut 34 de plati catre firma sa de avocatura, in baza contractelor incheiate de Munteanu.

Procurorii au aratat ca Borza este asociat atat in firma de insolventa Euro Insol, cat si la SCP "Borza si Asociatii", "realizand astfel, in mod direct, un folos material atat pentru sine, cat si pentru asociatul sau, Munteanu Nicoleta".

Remus Borza coordoneaza Societatea Civila Profesionala de Avocati "Borza si Asociatii", membra a grupului Borza si Asociatii, alaturi de firma de insolventa Euro Insol SPRL.

Potrivit articolului 253 indice 1 din Codul Penal, "fapta functionarului public care, in exercitiul atributiilor de serviciu, indeplineste un act ori participa la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, sotul sau, o ruda ori un afin pana la gradul II inclusiv, sau pentru o alta persoana cu care s-a aflat in raporturi comerciale ori de munca in ultimii 5 ani sau din partea careia a beneficiat ori beneficiaza de servicii sau foloase de orice natura, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea dreptului de a ocupa o functie publica pe durata maxima", se mai arata in rechizitoriu. Vezi documentul atasat.


Cum s-a aparat la acel moment Remus Borza in fata acuzatiilor de conflict de interese:

"Euro Insol SPRL si Borza si Asociatii, nu se afla in conflict de interese, ambele fiind  societati profesionale, una de insolventa, cealalta de avocatura, in care Remus Borza este partener, iar acest conflict nu exista nici intre avocatii de la  Borza si Asociatii si Hidroelectrica, in conditiile in care acesti avocati alcatuiesc echipa de profesionisti implicata in gestionarea procedurii de  insolventa a Hidroelectrica, fiind cei mai in masura sa argumenteze si sa sustina punctul de vedere si masurile dispuse de administratorul judiciar in  procedura, mai ales in ceea ce priveste judecarea unor contestatii care se indreapta impotriva masurilor administratorului judiciar de respingere la masa  credala a unor creante de 1,9 miliarde de lei". Euro Insol mai spune ca Legea insolventei nu interzice avocatilor care sunt si practicieni in insolventa si  activeaza in cadrul unei societati profesionale sa desfasoare activitati ca avocati in cadrul unor cabinete individuale sau societati profesionale.

De ce nu au fost angajate alte case de avocatura.
Euro Insol sustine ca marile case de avocatura reprezinta deja "baietii destepti" care au depus  contestatii. Euro Insol mai afirma ca are o colaborare indelungata si de succes cu Borza & Asociatii si Piperea & Asociatii si acest lucru prezinta garantii  din punct de vedere al experientei si integritatii profesionale. In afara de Borza & Asociatii si Piperea & Asociatii, Hidroelectrica mai este reprezentata  si de Cabinetul de avocatura Dana Ionescu, sustine Euro Insol.

Hidroelectrica a intrat in insolventa pe 20 iunie 2012, cu peste 4,4 miliarde de lei datorii si cu pierderi de 350 milioane de lei dupa primul semestru al anului 2012.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























13901 vizualizari

  • +1 (7 voturi)    
    Uite Barza! (Luni, 16 februarie 2015, 19:44)

    Speedster [utilizator]

    Uite cum a venit barza, din privat, si tot nu a reusit sa se indoape din bidonul cu miere.

    Bine ii serveste, cu toate ca a scos alte scursori de la HidroElectrica.
    • 0 (2 voturi)    
      . (Luni, 16 februarie 2015, 19:51)

      Speedster [utilizator] i-a raspuns lui Speedster

      sa *nu* se indoape :)
  • +3 (7 voturi)    
    Jenant... (Luni, 16 februarie 2015, 20:15)

    Iulius Caesar [anonim]

    Imi este mie jena pentru el deoarece si orice ,,nevoias'' simtea, chiar si in urina, conflictul de interese, dar el, in ,,maretia dreptului'' sau!
    Acest eminent, nemaipomenit, inestimabil......avea totul ,,in mana'' si nu-i mai trebuia niciun sfat! El le stia pe toate...chiar si la televizor...
  • +6 (10 voturi)    
    Borza oportunistul (Luni, 16 februarie 2015, 20:27)

    N.O.S. [utilizator]

    Borza a fost si este un mare oportunist .Orice pentru bani si putere.L-a prins revolutia pe cai mari la UTC in Baia Mare.Imediat dupa 89 umbla la costum prin licee dupa semnaturi sa infiinteze organizatia de tineret pe oras.Cand a venit la noi in clasa ne-a scos din sarite cu aerele lui de activist. l-am scos afara in suturi si i-am tras si niste castane.Am auzit pe urma ca i- ar fi devenit darling lui Iliescu si ca s-a ajuns prin Bucuresti.
    • +2 (4 voturi)    
      pai nu e greu sa-ti dai seama (Luni, 16 februarie 2015, 21:00)

      meddio [utilizator] i-a raspuns lui N.O.S.

      cine este acest iscusit in ale insolventelor ... doar o sageata de la fosti securisti . Daca tot SRI este atat de implicat in lupta asta anticoruptie, propun sa scoata toate informarile despre fostele privatizari , si falimente rasunatoare ale fostelor fabrici, uzine, combinate, mai ales perioada 1990 - 2004 ...are cineva curaj ?
    • +2 (4 voturi)    
      o nulitate lacoma (Luni, 16 februarie 2015, 22:22)

      ClaraGeorgevici [anonim] i-a raspuns lui N.O.S.

      Scarbosenia asta mi-a cerut intr-un dosar pe care nici macar nu-l citise. doar pt ca a stat de vorba cu mine, o caruta de bani. Un nesimtit, justitia i-a dat mult prea putin si nu i-a confiscat nimic. Unde este dreptatea.
  • +1 (3 voturi)    
    victorie lipan adu degraba baltagu!! (Marţi, 17 februarie 2015, 0:00)

    gicu [anonim]

    acest individ a distrus o societate profitabila cum a fost hidroelectrica, de importanta strategica!
    a disponibilizat mii de salariati, trimitind femeile la produs si barbatii la descurat la drumul mare!!
    si s-a imbogatit prin anturajul in care s-a scaldat! cine il ia cu adevarat la scuturat???
    • +2 (2 voturi)    
      Mafia (Marţi, 17 februarie 2015, 8:24)

      Mariicaialbastri [utilizator] i-a raspuns lui gicu

      fostilor colegi de promotie la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti. Odată cu venirea la putere a USL în 2012 "the rat pack" a ajuns pe cai mari: Dan Şova, Remus Borza, Remus Vulpescu, toti colegii desenului animat. Şi au căutat varii metode de a se umple de bani nemunciţi. Sper să moară şi capra domniilor lor în curtea DNA într-o bună zi.
      Dacă nu mă credeţi uitaţi aici:

      http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-12574559-cine-este-remus-borza-avocatul-care-gestiona-afacerile-miliarde-ale-hidroelectrica-mare-orator-marii-loji-nationale-din-romania-coleg-facultate-premierul-victor-ponta.htm

      P.S.Domnu Arin Stănescu de la UNPIR ştiţi că trebuie să-l daţi afară pe Borza din profesie?
  • +1 (1 vot)    
    ponta (Marţi, 17 februarie 2015, 9:08)

    lazar [anonim]

    Bravo Ponta !Prietenul tau este penal !De ce mai este inca administrator la Hidro?Toti sunteti niste BANDITI,distrugeti putin cate putin din ce mai merge in tara!
  • 0 (0 voturi)    
    atat? (Marţi, 17 februarie 2015, 13:27)

    Claudiu [anonim]

    Pai si banii? Ii raman lui sau recuperam ceva?
  • 0 (0 voturi)    
    Penal Patetic (Miercuri, 18 februarie 2015, 11:31)

    Ardelean Adevarat [anonim]

    Aroganta transformata in patetism "Eu intotdeauna am pus pe primul loc interesul public". Pai si cei 3 milioane de euro pe ce loc sunt ?
    Cand dadeai afara femei gravide si le faceai curve, alea erau fiicele unor tati, nevestele unor soti si viitoare mame bai Mason Misogin si scelerat ce esti.
    1.Cand se va sesiza Baroul Bucuresti cu privire la sentinta ?
    2.Cand se va sesiza dl Ponta cu privire la sentinta ?
    3.Cand se va sesiza Sindicatul Obedient Hidrosind cu privire la sentinta ?
    4.Cand se va sesiza DNA cu privire la noua stare de incompatibilitate creata prin sentinta ?
    Poate ne ajuta Economica.net cu aceste sesizari, apropos de interesul public


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by