Articol in curs de actualizare

VIDEO Elena Udrea, dusa cu mandat la DNA. Este acuzata de spalare de bani si fals in declaratii de avere in legatura cu banii din dosarul Microsoft/ Udrea, la iesirea de la audieri: Nu puteam sa declar bunurile altei persoane

de Red. stiri     HotNews.ro
Joi, 29 ianuarie 2015, 11:13 Dosare Anticoruptie


Elena Udrea adusa cu mandat la DNA, pentru a fi audiata de procurori
Foto: Agerpres
Elena Udrea a fost adusa joi cu mandat la sediul Directiei Nationale Anticoruptie, dupa ce anuntase pe pagina sa de Facebook ca urmeaza sa fie dusa la DNA. Potrivit unor surse judiciare, DNA o suspecteaza ca a stiut ca sotul sau de la acel moment, Dorin Cocos, ar fi obtinut sume de bani din traficul de influenta realizat in dosarul Microsoft, iar acesti bani ar fi fost fost investiti intr-o firma din care Udrea insasi a incasat dividende. (Articol in curs de actualizare)

Ora 16.45: Un comunicat oficial al DNA arata ca procurorii au inceput urmarirea penala fata de Elena Udrea pentru spalare de bani (in forma dobandirii/utilizarii de bunuri cunoscand ca provin din infractiuni) si fals in declaratii de avere (Comunicatul integral)

Ora 16:05 Intr-o interventie telefonica la B1 TV, Elena Udrea a precizat ca procurorii au intrebat-o de ce in declaratia de avere din 2010 nu a declarat un imprumut pe care fostul sau sot Dorin Cocos l-a facut catre o firma a sa in 2009.

"Nu am declarat pentru ca nu mi-a spus despre acest imprumut", a sustinut Elena Udrea, afirmand ca procurorii considerau ca ar fi trebuit sa "prezume ca banii erau din actrivitati ilegale".

In aceste conditii, Elena Udrea a cerut termen pentru a consulta dosarul si pentru a da o declaratie.

Ora 15.55: Elena Udrea a iesit de la audieri, dupa aproape 4 ore si jumatate. "Am mai stat, au venit avocatii din dosar. Chiar nu as vrea sa comentez. Euin declaratia de avere am spus exact cum a fost nu pot sa declar ceva, fie si fostul sot, daca nu imi spune. Cel mai bine ar fi s il intrebati pe dl Dorin Cocos" a spus ea jurnalistilor la plecarea de la sediul DNA.



Ora 12.08: Surse judiciare sustin ca in perioada 2009 - 2013 Elena Udrea a mentionat in declaratia de avere cumpararea mai multor proprietati a caror valoare depaseste veniturile obtinute ca ministru, deputat sau profesor universitar, iar procurorii suspecteaza ca Udrea a folosit veniturile din alte surse - imprumuturi, dividende, asumandu-si raspunderea pentru provenienta acestora. Or, DNA sustine ca Dorin Cocos, sotul lui Udrea la acel moment, a facut trafic de influenta, iar banii obtinuti au fost utilizati pentru cumpararea de imobile si pentru creditarea firmelor sale. DNA sustine ca din declaratiile de avere ale Elenei Udrea din perioada 2009 - 2014 rezulta ca aceasta stia provenienta fondurilor utilizate pentru achizitionarea de bunuri comune cu Dorin Cocos, mai ales ca Udrea ar fi stiut de intentia lui Cocos de a obtinere chitante false privind restituirea unui pretins imprumut de la Dinu Pescariu (si el inculpat in dosarul Microsoft).

Ora 12.04: Potrivit unor surse judiciare, Elena Udrea este acuzata de procurori ca nu a mentionat in declaratia sa de avere nimic legat de imprumuturile pe care Dorin Cocos le daduse firmei hoteliere SC Euro Hotels International Co SRL, desi Udrea a declarat ca a primit dividende de la aceasta firma. DNA sustine ca imprumuturile date de Cocos (sotul lui Udrea la acel moment) mascau de fapt mita de 9 milioane de euro primita de Cocos in dosarul Microsoft


Ora 12.00: Udrea are calitatea de suspect si este acuzata de spalare de bani si fals in declaratii de avere

Ora 11.50 In eventualitatea unei cereri de arestare preventiva, este nevoie de aviz de la Parlament. Vacanta parlamentara se incheie pe 1 februarie, deputatii si senatorii vor reveni la munca luni, 2 februarie.

Ora 11.44: Elena Udrea ar fi primit mandatul de aducere in fata casei sale. Fostul ministru ar fi fost de acord sa mearga la DNA. Potrivit surselor HotNews.ro, este vorba de dosarul Microsoft.

Ora 11.30: Elena Udrea a ajuns la DNA, insotita de un politist. "Posibil Microsoft" a spus Elena Udrea cand a fost intrebata in ce dosar va fi audiata.  "In aceasta dimineata, am fost invitata in persoana (a se citi "cu mandat") de procurori la DNA pentru a oferi lamuriri. Ma surprinde oarecum decizia lor de a proceda astfel avand in vedere ca m-am aratat in permanenta dispusa sa colaborez cu anchetatorii si sa lamuresc lucrurile pe care le cunosc in diversele spete care se afla in analiza. Evident ca asa voi si proceda", scria Udrea pe Facebook.


Informatii de context: ce inseamna Dosarul Microsoft si cum a ajuns Elena Udrea in dosar, via Dorin Cocos (fostul sau sot)

In dosarul Microsoft, oamenii de afaceri Dorin Cocos si Nicolae Dumitru si primarul municipiului Piatra Neamt, Gheorghe Stefan, sunt acuzati de trafic de influenta si spalare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicatiilor si Societatii Informationale in perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, de luare de mita si spalare de bani. Instanta suprema a dispus arestarea lor preventiva in 29 octombrie, ulterior mandatele de arestare fiind prelungite.

Potrivit DNA, Dorin Cocos a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Stefan si Gabriel Sandu, pentru a interveni in achizitionarea dreptului de utilizare a licentelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns in contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari. Omul de afaceri Nicolae Dumitru, care controleaza grupul de firme Niro, a cerut si primit, prin firma sa, 7,65 milioane de dolari provenind de la Fujitsu Siemens Computers pentru a interveni la Serban Mihailescu si Dan Nica, membri ai Guvernului la data faptelor, pentru a obtine incheierea contractului de inchiriere a licentelor Microsoft, sustin anchetatorii.

In acest dosar sunt vizati si alti opt fosti ministri: senatorii Serban Mihailescu si Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu si Adriana Ticau.


***



In urma cu trei zile, Udrea a criticat eliberarea celor doi inculpati in dosarul Microsoft, Gabriel Sandu si Dumitru Nicolae, spunand ca cei doi au "turnat". Fostul ei sot, Dorin Cocos, si Gheorghe Stefan, acuzati in acelasi dosar, sunt, in continuare, in arest preventiv, potrivit Gandul.

"Este grav ca s-a ajuns sa fii liber daca spui orice despre oricine, sau despre cine trebuie, adica daca faci acuzatii la adresa cuiva, chiar nedovedite"

"Cred ca ar fi interesant si sa vedem toata declaratia data de Gabi Sandu. Inteleg ca a formulat acuzatii, care nu au aparut, la adresa reprezentantilor unor institutii, care, daca ar fi intr-adevar pomenite, s-ar cutremura profund tara si s-ar duce pe apa sambetei ideea de anticoruptie!", a mai scris ea.

"Ma surprind insa cateva lucruri in acest moment: tacerea presei care urla din toti rarunchii in fiecare zi despre gravitatea faptelor din dosar si, impotriva lui Dorin Cocos, avand astfel pretext sa ma atace pe mine. Acum, desi declaratia lui Gabriel Sandu rascoleste tot sistemul si acuza nume mari precum Vasile Blaga, Roberta Anastase, Adriean Videanu, Radu Berceanu etc. este liniste, pe nimeni nu intereseaza sa discute. A nu se intelege ca eu ii consider vinovati de ceva. Dar pe mine m-au tocat zi de zi fara sa am vreo implicare, in timp ce in cazul celor acuzati de martori este o tacere ciudata", a adaugat sefa PMP.

Elena Udrea declarase pe 9 ianuarie, pentru Mediafax, referitor la faptul ca numele sau apare in dosarul Microsoft, ca "este posibil sa fie o neconcordanta in declaratia de avere" din 2009, aratandu-si disponibilitatea de a "lamuri" subiectul in fata autoritatilor si sustinand ca este vorba despre un imprumut acordat de sotul sau, Dorin Cocos, unei firme pe care acesta o detinea, imprumut despre care ea nu stia.

"Admit ca este posibil sa fie o neconcordanta in declaratia de avere din anul respectiv si imi arat toata disponibilitatea sa lamuresc acest subiect, in fata presei ori a autoritatilor. Realitatea este ca nu am stiut de faptul ca fostul sot si-a imprumutat propria firma si, ca de fiecare data, am trecut in acea declaratie de avere tot ceea ce mi-au comunicat contabilii lui. Probabil ca nici el nu si-a dat seama ca este ceva in neregula avand in vedere ca si-a imprumutat propria firma, mai ales ca a fost un imprumut la vedere, in acte, deci nu s-a incercat nicio metoda de ascundere a acestui imprumut", a precizat Udrea, potrivit Mediafax.

Ea a aratat ca, de-a lungul timpului, a declarat toate bunurile si conturile lui Dorin Cocos, care erau "mult mai mari" de 100 000 de euro. "De-a lungul timpului, am declarat toate bunurile si conturile lui Dorin Cocos - care erau mult mai mari de 100.000 de euro. Nu se pune problema sa fi incercat cineva sa-i pacaleasca pe cei de la ANI", a explicat Elena Udrea.

Udrea crede, pe de alta parte, ca legea are "o incoerenta" si, daca unul dintre soti "ascunde" de celalalt o suma de bani, celalalt se face vinovat ca nu a stiut de acea suma si nu a declarat-o.

"Separat, cred ca legea are o incoerenta in faptul ca obliga o persoana sa dea o declaratie pe proprie raspundere cu privire la faptele altei persoane, fie ea cineva din familie. Adica, spre exemplu, daca unul din soti ascunde de celalalt o suma de bani, celalalt se face vinovat ca nu a stiut de acea suma si nu a declarat-o. Si dadeam exemplul plastic cu un sot care ii face cadou amantei o
masina, despre care evident nu ii spune sotiei!", a comentat presedintele PMP.

Ulterior, Elena Udrea a scris pe Facebook ca nu a declarat imprumutul in declaratia de avere, pentru ca nu a stiut de el, "deoarece fostul sot nu i-a spus".

"Am completat intotdeauna declaratiile de avere in conformitate cu informatiile pe care le-am primit de la contabilii fostului meu sot", a precizat Udrea pe Facebook.

"Imi arat toata disponibilitatea in fata ANI si a Parchetului de a lamuri aceasta situatie si orice alt tip de speculatie care s-ar putea genera. Nu am absolut nimic de ascuns", a mai mentionat Elena Udrea.

Vom reveni cu amanunte






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























59635 vizualizari

  • +32 (44 voturi)    
    Atat! (Joi, 29 ianuarie 2015, 11:12)

    dandra [utilizator]

    Visul meu din acest an este sa vad aceasta stire, dar in subject sa fie Liviu Dragnea!!!!
    Bonus: tonta
    • -8 (32 voturi)    
      Unde sunteti basistilor? Aici? (Joi, 29 ianuarie 2015, 14:04)

      elen [anonim] i-a raspuns lui dandra

      Cand ma gandesc cat a furat PDL in atatia ani de putere si noua ne spuneau ca asa e corect pe fata ca nu sunt bani samd.. nesimtitilor.
      • +8 (14 voturi)    
        Poti fi basist fara a fi udrist (Joi, 29 ianuarie 2015, 14:29)

        Maniu [utilizator] i-a raspuns lui elen

        I for instance, moi, par examplu :)
        • 0 (6 voturi)    
          Mare sansa pentru PMP! (Joi, 29 ianuarie 2015, 15:41)

          AnticoruptieinRomania [utilizator] i-a raspuns lui Maniu

          Prin plecarea lui Udrea si venirea la conducere tandemul Eugen Tomac - Siegfried Muresan se reformeaza, in timp ce pentru PNL si PSD reforma se poate face doar prin disparitie...
      • +15 (15 voturi)    
        N-ai inteles nimic.. (Joi, 29 ianuarie 2015, 15:09)

        cristian_n [utilizator] i-a raspuns lui elen

        Ca nimeni nu mai stie nimic...aparatorii statului de drept,ai justitiei,ai preasfantului mir nesecurist tac malc,nu au facut nimic,nici usturoi n-au mancat,nici...
        @dandra-si eu asi vrea daca sunt vinovati.Insa curatenia trebuie facuta de la stanga la dreapta sau de la dreapta la stanga,ordinea nu conteaza.Si facuta integral.Cu luare de averi,cu inchisoare reala.
        Altfel e un circ ieftin platit tot de noi.Ei fac 8 luni din 4 ani si tot noi platim mascatii,procurorii,judecatorii,etc,etc in loc ca noi sa avem spitale si autostrazi.
        • +3 (3 voturi)    
          Da, dar ce bestseller-uri ... (Joi, 29 ianuarie 2015, 15:56)

          LianBerthold [utilizator] i-a raspuns lui cristian_n

          ... scriu ăia în puşcărie, nici n-ai idee! :D :D :D
      • +8 (16 voturi)    
        Sunt basista! (Joi, 29 ianuarie 2015, 15:34)

        Primula [anonim] i-a raspuns lui elen

        Si as fi votat-o pe Udrea, daca as fi putut crede ca excursia cu Bica la Paris ar fi fost intamplatoare! Poate ca asa a fost, dar as dori sa o si dovedeasca!
        Asta nu inseamna ca imi pierd increderea in principiile promovate de Basescu ca Presedinte, singurul adevarat pe care l-a avut Romania postdecembrista! Daca se va dovedi ca si-a incalcat si el principiile, atunci mai vedem...
        Ai retinut? Am spus principii! Noi, basistii aparam niste principii: punerea mai presus de orice a interesului national, pastrarea aliantelor cu UE si cu NATO, cresterea economica a tarii, depasirea momentelor dificile generate de criza economica, functionalitatea institutiilor statului de drept cu accent pe independenta justitiei si respectarea Constitutiei. Cred ca asta a promovat Basescu si nu mi-e rusine sa spun ca sunt altfel decat "basista"! Tu ai alte principii?
        • +2 (4 voturi)    
          O sa ne nenorocesti pe toti! (Joi, 29 ianuarie 2015, 15:47)

          Marian [anonim] i-a raspuns lui Primula

          Isi mai aduce aminte cineva de rabufnirea lui Vasile Blaga in urma cu ceva ani la adresa Elenei Udrea: "O sa ne nenorocesti pe toti!" Oricit ne-am preface ca acceptam ca sotul EU era, asa, si el pe acolo, nu cel care avea o sotie ministru cu un buget de 4 mld pe an si nu cel care statea la masa cu Basescu, in realitate Blaga avea dreptate!
        • +2 (6 voturi)    
          reformulez (Joi, 29 ianuarie 2015, 16:05)

          Primula [anonim] i-a raspuns lui Primula

          Pentru a nu se intelege gresit, reformulez ultima fraza:
          "Cred ca asta a promovat Basescu si nu mi-e rusine sa spun ca sunt "basista"!
          Deci, da! Noi, basistii, suntem "aici"! Si vom ramane aici, pentru ca tara va trebui curatata de hoti! Indiferent cum se numesc ei! E clar?
        • 0 (4 voturi)    
          sa nu iti fie zdruncinate si tie principiile (Joi, 29 ianuarie 2015, 16:15)

          bancher [utilizator] i-a raspuns lui Primula

          cand Basescu va fi audiat de DNA.
          Are si el pacatele lui, il va dovedi si pe el DNA-ul.
  • +24 (32 voturi)    
    La Brutarie (Joi, 29 ianuarie 2015, 11:22)

    un domn [utilizator]

    trebuie si cate o doamna la framantat coca/aluatul....am auzit ca va fi eleva lui domn Prof dr. felix
    • -1 (7 voturi)    
      Este timpul pentru primul presedinte femeie... (Joi, 29 ianuarie 2015, 15:02)

      EU-74-RON [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      ...al Republicii Rahova...Am inteles ca, acolo, vor avea loc alegeri in curind...dar, avand in vedere ca multi din sustinatorii sai la presedintia amintita nu au obtinut, inca cetatenia Republicii respective, doamna in cauza este cotata doar cu sansa a treia...
      Despre cine e articolul asta? Aaaaa....eu ma refeream la....nu, dar doamna Udrea nu e-n Norvegia cu doamna Bica?...cuum?...doamna Bica e la Paris?..cazata sub Arcul de Triumf?..ahaaa!...
  • +18 (30 voturi)    
    Zdrumm-Zdrumm .. sunetul de lanturi (Joi, 29 ianuarie 2015, 11:26)

    Velma Kelly [utilizator]

    Hai Elena, la Targusor nu este asa de rau.
  • -23 (37 voturi)    
    Udrea a venit singura (Joi, 29 ianuarie 2015, 11:26)

    Nu cu mandat, citatie [anonim]

    De mult timp Elena Udrea cerea sa fie chemata la DNA deoarece are multe de spus, iata ca a fost ascultata. Nu este cu mandat, acum s-a explicat, este citata doar.
    Udrea nu este chemata ca inculpat sau banuita de ceva, ci ca sa lamureasca despre unele lucururi care ar putea sa le stie.
    Este foarte bine, asa se va lamuri o data pentru totdeauna despre faptul ca ea nu are nicio vina, dar ca stie multe. Sa nu exageram, Udrea nu este vinovata pentru nimic, nimeni n-a acuzat-o!!
    • +12 (18 voturi)    
      Sa mori tu?! (Joi, 29 ianuarie 2015, 12:26)

      Cheie primara [utilizator] i-a raspuns lui Nu cu mandat, citatie

      nu se putea duce din proprie initiativa, ca n-o primeste. Nici la DNA nici la Jilava.
    • +30 (34 voturi)    
      Votez DNA (Joi, 29 ianuarie 2015, 12:35)

      Peraspera [utilizator] i-a raspuns lui Nu cu mandat, citatie

      Dna Udrea, o femeie inteligenta si ambitioasa, este un esec personal al dlui Basescu, a fost principalul motiv al rupturii dintre fostul presedinte si elita intelectuala romaneasca, e persoana care si-a aratat public dispretul pentru oameni de valoare (dar care nu o apreciau).

      A reprezentat (si inca mai este cazul) un activ toxic al dreptei romanesti, dna Udrea este un simbol al unei societati in deriva, in care smecheria, golania si pitziponceala au ajuns intrumente de promovare sociala.

      Blatul destul de evident intre premierul Ponta, fost angajat al sotilor Cocos, si dna Udrea in calitate de fals prezidentiabil, a exasperat o parte dintre cei care inca ii mai erau fideli fostului presedinte Basescu.
      Ambii au facut tot ce au putut pentru a atrage mass-media intr-un circ imbecil care sa-i tina pe ei doi in atentia alegatorilor.

      Dar dna Udrea a fost practic egalizata de Monica Macovei, o dna hulita si injurata non-stop pe la mai toate posturile de stiri, iar premierul Ponta a fost infrant categoric, la 1 milion de voturi diferenta, de ala care nu e nici roman, nici ortodox.

      Un rezultat electoral care ne-a aratat o incredibila forta de renastere a poporului roman, faptul ca avem resurse extraordinare de bun simt si inteligenta colectiva si ca o majoritate de cetateni nu mai pot fi manipulati grosolan de quasi-infractorii cocotati la Putere.

      Am mai spus si scris ca dna Udrea nu e convingatoare ca a stat intr-o casa 10 ani cu un barbat despre ale carui afaceri nu a stiut absolut nimic si ca de ani de zile era prietena de fitness si coafor cu o dna procuror arestata pentru fapte de coruptie si trafic de influenta.

      In cel mai bun caz, dna Udrea se inseala grav cand e vorba de calitatea oamenilor, nu e prudent sa ii lasi pe mana un partid.

      Succes PMP in reformare si in promovarea unor oameni cinstiti si performanti, avem nevoie in Romania de partide care sa faca asa ceva!

      Iar dnei Udrea ii doresc un eventual proces, desigur, echitabil!
      • +5 (5 voturi)    
        Subscriu in totalitate (Joi, 29 ianuarie 2015, 14:31)

        Maniu [utilizator] i-a raspuns lui Peraspera

        la aceasta analiza inteligenta si, mai ales!, corecta.
    • +7 (7 voturi)    
      DNA poate fi contactat oricine (Joi, 29 ianuarie 2015, 13:17)

      cladob [utilizator] i-a raspuns lui Nu cu mandat, citatie

      care are cunostinte de fapte de coruptie, la:

      http://www.pna.ro/sesizare.xhtml

      sau prin:
      "telefonul anticorupției (004)021.312.73.99, care funcționează permanent."

      Poate n-o sti lumea unde sa-i gaseasca fiindca adresa e "pna.ro" si nu "dna.ro"

      Ceva afise prin tara ar face serviciul mai popular.
    • +2 (4 voturi)    
      ,,Udrea a venit singura''... (Joi, 29 ianuarie 2015, 15:04)

      EU-74-RON [utilizator] i-a raspuns lui Nu cu mandat, citatie

      ...pai bine frate!..tu nu stiai ca-i divortata?...Altfel: ajung la concluzia ca in Ro reunirea familiilor se face cu forta...Le da un apartament conjugal?...
    • 0 (0 voturi)    
      in titlu scrie clar: (Joi, 29 ianuarie 2015, 16:20)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Nu cu mandat, citatie

      ,,Udrea a fost adusa cu mandat la DNA" si ,,este acuzata de spalare de bani si fals in declaratia de avere".

      Deci nici urma de venire din proprie initiaiva.
  • -13 (63 voturi)    
    Basistii sunt aici? (Joi, 29 ianuarie 2015, 11:27)

    cato [utilizator]

    Unde of fi postacii basisti care nici acum un an o pupau de zor, in ce s-or fi transformat?
    • +23 (29 voturi)    
      exercitiu de imaginatie (Joi, 29 ianuarie 2015, 12:17)

      grongobar [utilizator] i-a raspuns lui cato

      daca in 2004 iesea presedinte Bombo oare azi o vedeam la DNA pe Hildegard Puwak sau pe Abramburica ? Hmmmm care DNA ?
      • 0 (0 voturi)    
        Exercitiu de imaginatie, (Joi, 29 ianuarie 2015, 22:56)

        xrogo [utilizator] i-a raspuns lui grongobar

        daca Basescu mai avea un mandat,o mai vedeam pe Nuti adusa cu mandat la DNA?
    • +33 (33 voturi)    
      Sunt aici si aplauda (Joi, 29 ianuarie 2015, 12:23)

      Gamma [anonim] i-a raspuns lui cato

      faptul ca justitia nu se abtine sa puna intrebari indiferent de partid . Mai ramane sa vedem dovezile dar pe persoana fizica pot sa-mi dau cu parerea ca s-a fript si ca nu o sa-i mearga teoria cu sotul cel rau care lua singur spaga .
    • +36 (42 voturi)    
      Basistii sunt aici (Joi, 29 ianuarie 2015, 12:27)

      valentin [anonim] i-a raspuns lui cato

      Pai eu sunt basist si nu am pupat-o niciodata.

      Dar spune--mi unde sunt antibastistii care spuneau ca justitia e aservita bla bla....
      • +2 (8 voturi)    
        de crezi ca e acuzata dupa epoca bas? (Joi, 29 ianuarie 2015, 14:35)

        jackalphonse [utilizator] i-a raspuns lui valentin

        Udea era cinstita si acum daca bas mai era presedinte
        • +1 (3 voturi)    
          Deci, cu lojica matale,.. (Joi, 29 ianuarie 2015, 15:47)

          Alius [anonim] i-a raspuns lui jackalphonse

          ..vrei sa spui ca Basescu a dat drumul dosarului Microsoft (ca pe vremea cand era presedinte s-a deschis acest dosar) ca sa o arda pe Udrea, sau vrei sa spui ca Basescu a dat drumul dosarului, dar le-a spus procurorilor sa nu o audieze pe Udrea, sau vrei sa spui ca abia acum a devenit justitia libera, sau vrei sa spui ca in sfarsit abia acum a pus Tonta mana pe justitie?

          Care varianta o preferi?
    • -12 (28 voturi)    
      .... căci fără tine îmi va fi greu (Joi, 29 ianuarie 2015, 12:29)

      Mazeta [utilizator] i-a raspuns lui cato

      Băsiștii d'antan sunt acum macoviști sau iohanniști. Întrebarea este: unde e Băsescu?
      • -4 (8 voturi)    
        Mazilirea lui ponta ar putea sa-i apropie (Joi, 29 ianuarie 2015, 14:02)

        ty [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

        pe basisti de iohanis. Altfel ma indoiesc.
    • +27 (33 voturi)    
      Stai calm (Joi, 29 ianuarie 2015, 12:31)

      CiprianNicolae1 [utilizator] i-a raspuns lui cato

      ”băsistii” sunt pretutindeni . Am o intrebare pentru tine : Tu unde erai când cei pe care ii sustii dădeau cu subsemnatul pe la DNA ? Diferenta e că ”băsistii” ăstia stiau si stiu că unii ca Udrea , Băsescu si altii pe care probabil ii sustin sau i-au sustinut , daca au gresit , vor plăti mai devreme sau mai târziu in comparatie cu tine, si cei asemeni tie care ii cred pe cei ce ii sustineti curati ca lacrima si de vină e doar justitia ”băsistă” care aresteaza oameni nevinovati .
      Mă intreb ce draqu vă mai spune vouă la cele două latrine de partid preferate despre justitia ”băsistă” . De schimbat mare lucru nu s-a schimbat , DNA-ul e acelasi .
      • +4 (8 voturi)    
        bun raspuns, Bravo ! (Joi, 29 ianuarie 2015, 14:34)

        math [utilizator] i-a raspuns lui CiprianNicolae1

        Cato si Mazeta, platiti cu ora si vanataia, nu cred ca vir intelege. Nici daca le faci niste desene ajutatoare cu creioane colorate.
    • +17 (23 voturi)    
      Doare? (Joi, 29 ianuarie 2015, 13:13)

      VictorS [utilizator] i-a raspuns lui cato

      inca va mai roade de Basescu?
      Omu s-a pensionat iar soldateii lui se plimba pe la DNA.

      Recomand putina relaxare.
      Nu imi place Basescu ca om si sunt convins ca nu a avut intotdeauna cele mai bune intentii. O dovada e ca a 'crescut-o' pe Udrea in umbra lui, umbra ce pe altii i-a distrus: Roman, Stolo...

      Dar ce a facut pentru Romania (asa cum a stiut/putut) a fost incomparabil mai bun decat ce au facut Iliescu sau Constantinescu.
      Asa ca, bucurati-va ca s-a putea sa se faca dreptate. Manifestarea obsesiilor personale pe forumuri nu ajuta (dar recunosc ca e dreptul vostru).
    • +8 (10 voturi)    
      Si eu sunt basist (Joi, 29 ianuarie 2015, 14:18)

      Audit [utilizator] i-a raspuns lui cato

      dar APROB toata activitatea pe care o desfasoara DNA. Daca crezi ca noi, basistii, judecam lucrurile dupa culoare politica, te inseli.
    • +3 (5 voturi)    
      Basistii sunt aici! (Joi, 29 ianuarie 2015, 14:26)

      fane_grija [utilizator] i-a raspuns lui cato

      Si sustin anchetarea oricui. Inclusiv a lui Udrea sau Basescu.

      Basistii sunt impotriva coruptiei, indiferent de cine implica. Daca este vinovat si acest lucru se pronunta de catre un judecator atunci persoana respectiva trebuie sa plateasca.

      Asta spre deosebire de electoratul securistului de voiculescu, sau a plagiatorului care face front comun cu orice puscarias ce le promite 2 lei si ceva cald in gura.

      Bravo DNA!
    • +2 (4 voturi)    
      Nu stiu unde sunt cei care o pupau de zor. (Joi, 29 ianuarie 2015, 15:26)

      Alius [anonim] i-a raspuns lui cato

      Nu cred ca "basistii" mor si au murit de dragul ei. N-a reprezentat nimic "basist", ci doar slabiciunea lui Basescu. In afara de acel "cristian" care tot ii dadea zor cu Udrea lui (probabil ca era chiar Udrea), nu tin minte sa fi vazut "postaci" care sa o "pupe" pe-ici, asa cum faceti voi de zor cu Tonta al vostru, zi de zi.

      Dar "noi" suntem convinsi ca este un dosar fabricat de Basescu, asa cum le-a fabricat si pe celelalte de care va tot plangeti "voi": Nascase, Felix, toti baronii locali etc..
    • +2 (4 voturi)    
      Da, suntem aici! (Joi, 29 ianuarie 2015, 15:38)

      Primula [anonim] i-a raspuns lui cato

      A fi "basist" nu e acelasi lucru cu a fi "udrist"! E vorba de principii! Deocamdata nu avem motive sa nu credem in ele!
    • +2 (2 voturi)    
      Păi sînt aici băsioţii ... (Joi, 29 ianuarie 2015, 15:57)

      LianBerthold [utilizator] i-a raspuns lui cato

      .... nu vezi că te umplură de minusuri?
    • +1 (1 vot)    
      care postaci ? (Vineri, 30 ianuarie 2015, 10:49)

      cezar [anonim] i-a raspuns lui cato

      N-am citit in viata mea vreun post pe Hotnews laudativ la adresa lui Nuti.
  • +22 (50 voturi)    
    tic-tac (Joi, 29 ianuarie 2015, 11:28)

    Mazeta [utilizator]

    Elena Udrea are 40 de ani. A renunțat la familie și la copii pentru a face bani și carieră. Nu își permite să stea în închisoare ca Nastase, Basescu si altii. Dacă va fi amenințată cu închisoarea, îi va trage pe toți după ea, indiferent de consecințe.
    • +11 (13 voturi)    
      Amin mazeto (Joi, 29 ianuarie 2015, 12:09)

      paranoid_android [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      .
    • +16 (20 voturi)    
      tic-tac (Joi, 29 ianuarie 2015, 12:29)

      valentin [anonim] i-a raspuns lui Mazeta

      Ba o sa stea in inchisoare exact ca Nastase. De fapt, sper ca mai mult.

      Presupun ca ai un contract de muca care te obliga sa scrii basescu in fiecare comentariu, nu ?
    • +13 (13 voturi)    
      cum....? (Joi, 29 ianuarie 2015, 13:37)

      sucaa [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      nu erau procurorii lui base acolo? cum mai mazeto se leaga de fratele lui base, acum de "amanta" lui base?
      parca acum un an de zile te plangeai de dictatura chiorului facuta prin procurorii dna.
      sa-nteleg ca brusc nu mia este dictatura?
      sper sa-i traga pe toti si de la stanga si de la dreapta. ii numeri pe destele de la o mana pe aia curati.
      asta au sustinut mereu basistii. si asta ne-a data base. justitie tata, cate 1-2 pe zi sa ii vedem.
      sa vedem cat mai lasa plagiatorul tu justitia libera... apucam saratorile de ierna cu acelais DNA?
      ne dai si noua ceva din culise? :)))
      • -4 (8 voturi)    
        merita sa cauti (Joi, 29 ianuarie 2015, 14:07)

        cautatorul [anonim] i-a raspuns lui sucaa

        macar un post in care Mazeta se plange de dictatura chiorului.
        • 0 (4 voturi)    
          Pe tine nu te-a invatat nimeni? (Joi, 29 ianuarie 2015, 15:41)

          Primula [anonim] i-a raspuns lui cautatorul

          Nu te-a invatat nimeni ca e lipsa de educatie sa ataci pe cineva doar amintindu-i un defect fizic, de care chiar nu se face vinovat daca il are? Esti asa sigur, "cautatorule", ca nu vei avea cu timpul si tu vreo infirmitate, mai mult sau mai putin vizibila?
      • -7 (11 voturi)    
        reset (Joi, 29 ianuarie 2015, 14:07)

        Mazeta [utilizator] i-a raspuns lui sucaa

        Se numește „resetare”, Este o metodă folosită de americanos în coloniile lor pentru a diminua tensiunile sociale și pt a crea impresia de dreptate.
    • +6 (6 voturi)    
      Dupa cum vezi sta cam mult la DNA. (Joi, 29 ianuarie 2015, 14:09)

      ty [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      O fi avand cate ceva de povestit.
      Gurile rele zic ca cei ce strigau mai tare Udrea la DNA incep sa guite sa i se dea drumu sa nu apuce sa spuna tot. Trebuie sa aveti rabdare baieti. Graba strica treaba.
    • +3 (5 voturi)    
      si te deranjeaza? (Joi, 29 ianuarie 2015, 14:29)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Cum e cu DNA-ul basist si care da doar in PSD?
      Sau va tzatzaie balamalele ca pe goarna lui Udrea vor ajunge stiri despre un anumit domn Ponta?
    • +3 (5 voturi)    
      Aoleu ! (Joi, 29 ianuarie 2015, 14:36)

      math [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Ce ne facem fratilor ? Coruptii si hotii risca sa ajunga la puscarie ? Ajutor !
  • -13 (41 voturi)    
    RIE (Joi, 29 ianuarie 2015, 11:28)

    Radomir [utilizator]

    Urmeaza Basescu si tot asa...
    • +3 (3 voturi)    
      On va voir! (Joi, 29 ianuarie 2015, 15:43)

      Primula [anonim] i-a raspuns lui Radomir

      ... Poate ca nu!
  • +11 (27 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 29 ianuarie 2015, 11:30)

    [anonim]

  • +13 (23 voturi)    
    HOHOHO (Joi, 29 ianuarie 2015, 11:34)

    autor_necunoscut_84 [utilizator]

    Bun asa :) sa nu mai zica fraierii ca DNA actioneza impartial ;)
  • +12 (28 voturi)    
    in sfarsit.... (Joi, 29 ianuarie 2015, 11:34)

    lili [anonim]

    Oameni acuzati in diferite dosare au pomenit-o pe dna Udrea de multe ori in timp ce ea statea bine mersi dand lectii de prea-curata si neprihanita..
    Sper s-o vedem acolo unde-i e locul, la puscarie..
    Sa explice procurorilor mai intai de unde are averea aia uriasa, despre care mereu spunea ca i-a ramas de la Cocos, dupa divort, adica din furturile Cocosului!
    Cum Cocos e la puscarie pentru fapte penale, sa intelegm ca dna Udrea va da inapoi din avere pentru recuperarea prejudiciului Cocosului?!
  • +7 (23 voturi)    
    DNA (Joi, 29 ianuarie 2015, 11:39)

    Martinezu [utilizator]

    Nu e institutia aia care trebuia inchisa? Cum vi se pare dl Ponta & Antonescu? Acum e buna? E bun si raportu MCV?
    Vedeti daca avem un premier corect?

    Cit despre dna Udrea, " la multi ani "cu sanatate.
    Sunt convins ca e cinstita si n-a vazut nici un matrapazlic. Poate intra odata cu dl Grebla.
    • +5 (7 voturi)    
      Da, da, o sa vedem osanale pt DNA la antena... (Joi, 29 ianuarie 2015, 12:23)

      ofCAER [utilizator] i-a raspuns lui Martinezu

      Sigur ca datoram totul capacitatii acestui prim-ministru de o corectitudine ireprosabila care si-a pus si mai capabilul fin (sa var?) peste Miniserul Justitiei si mult mai capabilul var (sau fin?) peste Parchetul General; iata, au inceput sa apara rezultate! Iar acest tinar prim-ministru, in modestia sa crestin ortodoxa, renunta si la titlul de doctor...
      In alta ordine de idei, e momentul oportun pentru reconciliere nationala, care sea poate realiza daca va fi asezata in aceeasi celula cu Voiculescu...
      • -2 (2 voturi)    
        Nu (Joi, 29 ianuarie 2015, 14:26)

        ploiesteanu [utilizator] i-a raspuns lui ofCAER

        Locul lângă Voiculescu e rezervat pentru domnul Traian Băsescu.
  • +13 (21 voturi)    
    nu cred ca se supara cineva daca stai mai mult (Joi, 29 ianuarie 2015, 11:40)

    alin [anonim]

    pentru inceput 30 de zile si apoi sa decida instanta
  • +29 (33 voturi)    
    culmea (Joi, 29 ianuarie 2015, 11:41)

    dum_i [utilizator]

    Culmea de a fi interlop : sa fi facut atatea potlogarii incat nici sa nu stii pentru care te aresteaza.
  • +2 (16 voturi)    
    Blonda de la Drept la SINTEZA ZILEI (Joi, 29 ianuarie 2015, 11:42)

    un domn [utilizator]

    ....s ar consuma stocul de popcorn din supermarketurile romanesti...ce premiile Oscar...ce discurs live sa zicem a lui Obama...confruntarea pastorului cu blonda de la drept..va fi CLAR de Premiile Emmy !
    • +4 (4 voturi)    
      premiul... (Joi, 29 ianuarie 2015, 12:17)

      ..13 [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      zmeurica de la mititica...
      • +3 (3 voturi)    
        interviu se poate tine si la (Joi, 29 ianuarie 2015, 13:50)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui ..13

        Rahova Square Garden....in aplauzele lui Felix !
  • +10 (20 voturi)    
    I-a venit rindul si lui Nuti !!! (Joi, 29 ianuarie 2015, 11:45)

    andreesanu [anonim]

    Daca tot facea valuri Nuti credea ca vrajeala tine !
    Uite ca i-a venit rindul lui Nuti s-o duca politaiu Ghita cu mandat de aducere !!!.
  • +7 (13 voturi)    
    Interesant zambetul Elenei Udrea in opozitie (Joi, 29 ianuarie 2015, 11:51)

    ty [utilizator]

    cu incruntarea altor "vajnici" politicieni aflati in aceeasi ipostaza.
  • +8 (8 voturi)    
    nu pot intelege (Joi, 29 ianuarie 2015, 12:08)

    mnicku [anonim]

    cum a reusit "legal" sa obtina o asa avere doar din smecherii politice si din un salar de parlamentar /ministru . De la pagina 6 din declaratia ei de avere sari de 100 de proprietati .
  • +11 (11 voturi)    
    "Posibil Microsoft" (Joi, 29 ianuarie 2015, 12:10)

    ofCAER [utilizator]

    Ooo, stimata doamna, dar mandatul de aducere nu cuprinde si scopul pt care a fost emis?! Scuzati, d-na Nuti, da-n cazu' asta care-i rostu' lu' "POSIBIL"? Posibil ara legatura cu faptul ca sunteti blonda? Eu, care nu-s, ma simt discriminat...
    • +9 (9 voturi)    
      Rostu' lu' „posibil”... (Joi, 29 ianuarie 2015, 13:45)

      Radu I [utilizator] i-a raspuns lui ofCAER

      „Posibil” ar putea avea legătură cu faptul că d-na Udrea se simte cu mai multe... „muște pe căciulă” ( retrocedări, EADS, Gala Bute, etc. etc...).
      Să trăiți DNA! Și să faceți dreptate în țara asta, în care a fi modest și cinstit a devenit o rușine...
      • +2 (2 voturi)    
        Marki, postare de 100 de plusuri (Joi, 29 ianuarie 2015, 14:36)

        Maniu [utilizator] i-a raspuns lui Radu I

        numai unul de la mine, din pacate fata de ce-ai scris!
  • -4 (16 voturi)    
    nu e rau... (Joi, 29 ianuarie 2015, 12:12)

    demaGOGU [utilizator]

    ...dar pestele mare e projat in continuare!
    • +4 (4 voturi)    
      Deocamdată (Joi, 29 ianuarie 2015, 14:31)

      ploiesteanu [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      Eu sper să se facă dreptate 100%. Fără apartenențe politice. Rece. Ești vinovat, faci pușcărie. Ești nevinovat: NUP.
  • +13 (13 voturi)    
    Ponta si Antenele... (Joi, 29 ianuarie 2015, 12:15)

    mariage [utilizator]

    Organizeaza diseara un miting de sprijin pentru Elena Udrea, ei acuza justitia ca rste manipulaata politic. Hai PSD!
  • +8 (8 voturi)    
    e buna (Joi, 29 ianuarie 2015, 12:17)

    marcel zice [anonim]

    Buna de puscarie :)
  • +9 (9 voturi)    
    daca imprumuturile au fost (Joi, 29 ianuarie 2015, 12:27)

    a [anonim]

    inregistrate in contabilitate nu prea vad cum poate sa sustina ca nu stia de maruntisul de 9 milioane de euro.

    si mai sint marturiile contabililor.

    lenuto cred ca a venit timpul schimbarii garderobei. o pufoaica si basma la pentenciar ca si asa cam de nivelul si infatisarea respectiva esti.
  • +11 (11 voturi)    
    La Mititica (Joi, 29 ianuarie 2015, 13:07)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    O asteapta prietenul Pinalti. Politruca, incompetenta, smenara, intriganta - aceasta racila a politicii romanesti minte cu nerusinare, sa cum a facut-o mereu. Impreuna cu toata haita ei de complici trebuie judecata si sa infunde puscaria. VREM CURATENIE TOTALA !!!!!! Parlamentul e o banda de hoti
    • +4 (6 voturi)    
      parlament trebuie dizolvat. (Joi, 29 ianuarie 2015, 14:16)

      ty [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      asa cum ponta trebuie sa demisioneze .
      De vreo 6 ani legi foarte importante pentru progresul Romaniei nu pot fi promovate atat datorita opozitiei ponta&antonescu in vremea cand au fost in opozitie cat si ipotentei lor in vremea cat au fost la guvernare. A venit vremea sa plece si ponta. Cu cat mai tarziu cu atat mai rau pentru noi.
      Actualul parlament a fost constituit cu scopul de al inlatura pe presedintele Basescu. Nu au reusit nici macar acest obiectiv. Cum poate sa creada cineva ca acest parlament ipotent poate sa dea Romaniei o constitutie care sa prefigureze viitorul tarii. Vor da o constitutie care sa le asigure lor viitorul. Cu cat mai repede este dizolvat cu atat mai bine pentru noi.
      Avem nevoie de un nou parlament a carui obiectiv sa fie o noua constitutie si legi importante ca: regionalizarea, sanatatea.
  • +7 (9 voturi)    
    Modele la puscarie (Joi, 29 ianuarie 2015, 13:18)

    juicy [anonim]

    Imi fac puscarie privata! La ce clientela avem acolo - bica, crinuta si nutzy - fac alea videochat pe bani grei de scot toata europa din criza! Hai DNA! Nu e etic sa ti para bine de raul altuia, dar parca acum e prea de tot - luati toate MILFELE si le bagati la zdup...pai bosorogii aia din partide la ce sa mai saliveze si ei saracii?
    NO SERVUS!
  • +8 (10 voturi)    
    Te-ai lafait in promiscuitate (Joi, 29 ianuarie 2015, 13:44)

    John M. [utilizator]

    timp de 15 ani. Toata admiratia pentru D-na Maria Basescu ce te-a rabdat in compania familiei sale desi stia ca tu est a high roller.
    De aceea Basescu n-a venit sa umple biroul gol de 2x2 mp de la PMP.
    Mr. Prez a avut si el o slabiciune, dar se pare ca s-a lecuit.
    Cred ca in curand vei da o geanta Louis Vuitton de 3000 de euro pentru un castron cu macaroane cu branza la Jilava, in locul unui unuia de "balast".
  • +12 (12 voturi)    
    Mda (Joi, 29 ianuarie 2015, 13:57)

    electron [utilizator]

    In sfarsit aud ca cineva este intrebat de unde a avut bani sa isi cumpere ce si-a cumparat
    "Elena Udrea a mentionat in declaratia de avere cumpararea mai multor proprietati a caror valoare depaseste veniturile obtinute ca ministru, deputat sau profesor universitar, iar procurorii suspecteaza ca Udrea a folosit veniturile din alte surse"
    Hai serios atatia ani au trebuit sa treaca pana cineva sa se intrebeasta.
    Pun pariu ca daca ar veni un procuror ambitios si ar lua la bani marunti politicienii ar fi poate 1 -2 care nu au luat nimic si numai cei care au fost chiar destepti in modul de a lua mita nu ar fi prinsi.
    Hai DNA, ANAF sau DIICOT sau cine mai este pe acolo curatati clasa politica, sau macar facetii sa le fie frica. Sa nu mai coste o autostrada la noi de 3 ori cat altundeva, deszapezirea de 5 ori ca la alti etc
    • +4 (4 voturi)    
      Da, dar procurorul are subordonare ierarhica (Joi, 29 ianuarie 2015, 14:38)

      Maniu [utilizator] i-a raspuns lui electron

      noroc ca sefii de la DNA au obraz!
  • +5 (7 voturi)    
    Ce ne-am face fara DNA-ul de-acum? (Joi, 29 ianuarie 2015, 14:36)

    hotnewsfil [utilizator]

    Cei de la putere si cei din opozitie (inclusiv cei din PMP) vor avea multe de invatat din descalcirea acestei afaceri, pe care o va face justitia.
    Deocamdata, este bine ca DNA isi face treaba, 'sine ira et studio'.
    Mai au mult, mult de facut ca sa purifice clasa politica.
    Toata speranta este la DNA.
    Parlamentarii trebue sa isi ia mana de pe justitie, sa n-o mai stanjeneasca, sa nu-si mai faca politicienii scut in fata justitiei.
  • +4 (4 voturi)    
    Haita cea mai lacoma guverneaza Romania (Joi, 29 ianuarie 2015, 14:43)

    Maniu [utilizator]

    vina si responsabilitatea revine si posturilor de televiziune, provinciale, inculte (dupa alcatuirea staff-ului) care ne invita toti penalii sa-si dea cu parerea cand ei ar trebui sa se ascunda ca gandacii de lumina, sub pietre si in canale. Astarastoaie - invitat, Becali - tot mereu invitat (pana acu' un an doi), Nastase, din inchisoare se adresa majestatea sa poporului roman, Cercel ala cu HIV-ul care-a spart milioane pe aparatura inutila, la televizor....sectia sport arata gagici pe gustul manelistilor, la pro tv maruta exceleaza in scormonirea in zoaiele societatii (unde se petrec amenintari in direct, adica fapte penale pe minut). Inca ne luptam cu huliganii si golancele create de anii 1948 incoace. Si mai avem. Multumim DNA!
  • -1 (5 voturi)    
    Sper ca DNA-ul sa actioneze corect si in acest caz (Joi, 29 ianuarie 2015, 14:56)

    LiviuX [utilizator]

    Ceea ce insa nu inteleg e afirmatia ca daca a imprumutat bani "asumandu-si raspunderea pentru provenienta acestora". Pai cum vine asta, eu daca imprumut bani de la cineva, imi asum raspunderea pentru provenienta lor? De unde pana unde? Deci ma duc la un coleg de servici si-i zic "imprumuta-mi te rog 200 lei ca sa cumpar ceva". De cand inseamna asta ca raspund eu pentru cei 200 lei??
  • +1 (1 vot)    
    parerea mea (Joi, 29 ianuarie 2015, 15:05)

    eljiji [anonim]

    parerea mea aci... : D
    http://www.eljijinews.com/opinie/dna-elena-udrea
  • -3 (9 voturi)    
    Basescu, nici nu stii cat de mic incepi sa fii! (Joi, 29 ianuarie 2015, 15:19)

    Alo? [utilizator]

    De la Nuti pan' la tine e doar un pas, tovarase marinar.
  • +4 (4 voturi)    
    Se pare ca sunt o multime de obsedati aici (Joi, 29 ianuarie 2015, 15:57)

    LiviuX [utilizator]

    Nu conteaza ce se intampla, legea, Basescu e de vina!


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by