UPDATE Comunicatul DNA:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea, pentru 24 de ore, a inculpatului DAVID CRISTIAN, ministru al Internelor și Reformei Administrative (în perioada 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008), pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită.
În ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
- Faptele cu care Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată în cursul anului 2014 constau în aceea că ministrul David Cristian ar fi pretins, în anul 2007, iar la data de 1 februarie 2008 ar fi primit suma de 500.000 de euro, de la un denunţător, prin intermediar, pentru a-şi exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor într-o modalitate care să asigure emiterea, de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, a titlului de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău.
- Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
In 19 noiembrie 2014, presedintele Traian Basescu a anuntat ca a solicitat inceperea urmaririi penale pentru fostul ministru Cristian David, precizand ca decizia sa nu inseamna ca acesta este vinovat.
El a indicat ca in documentatia trimisa de Parchetul General, provenita de la DNA, se arata ca David ar fi suspect pentru incasarea unei mite de 500.000 de euro pentru a inlesni emiterea de catre un prefect a unui titlu de proprietate pentru o suprafata de teren intravilan de 15 hectare.
Surse judiciare au declarat pentru Agerpres ca David ar fi ar fi primit mita de 500.000 de euro, pentru intervenţia pe lângă prefectul Buzăului, în numerar şi prin intermediul directorului său de cabinet de la acea vreme.
Mita a fost pretinsă pentru a interveni în favoarea unei persoane care revendicase un teren de 15 hectare situat în municipiul Buzău.
Suma de 500.000 de euro ar fi fost retrasă de la o agenţie bancară din Bucureşti de către Adrian Mladin, reprezentantul persoanei care a beneficiat de retrocedare, pe data de 1 februarie 2008. În aceeaşi zi, Valeriu Robert Niţescu, suspect în acelaşi dosar, i-a înmânat banii lui Cristian David la sediul MAI.
Conform aceloraşi surse, Valeriu Robert Niţescu, la acea vreme director cabinet al ministrului David, fusese solicitat de Adrian Mladin să-l pună în legătură cu prefectul judeţului Buzău din acea perioadă, Marian Cristinel Bâgiu, deoarece soluţionarea revendicării era tergiversată. Niţescu a promis că va interveni la prefect prin intermediul ministrului David, iar la scurt timp Comisia Judeţeană Buzău pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor a emis titlul de proprietate asupra suprafeţei de 15 hectare.
Pentru intervenţia sa, Niţescu ar fi pretins şi primit 1,1 milioane de euro, iar 500.000 de euro i-ar fi revenit lui Cristian David.
***
In 10 noiembrie, seful DNA, Laura Codruta Kovesi, i-a transmis procurorului general in vederea sesizarii sefului statului cererea de efectuare a urmaririi penale fata de Cristian David, fost ministru al Internelor si Reformei Administrative in perioada 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008, pentru luare de mita si spalare de bani.
DNA a precizat ca faptele cu care a fost sesizata in 2014 constau in aceea ca ministrul David Cristian ar fi pretins in anul 2007 iar la 1 februarie 2008 ar fi primit suma de 500.000 de euro de la un denuntator pentru a-si exercita atributiile de indrumare si coordonare a activitatii prefectilor intr-o modalitate care sa asigure emiterea, de catre Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate, a titlului de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat in intravilanul municipiului Buzau.
"Pentru a masca originea sumei primite cu titlu de mita si pentru a evita tragerea la raspundere penala, ar fi fost incheiate mai multe contracte de vanzare-cumparare, avand ca obiect tranzactii imobiliare fictive intre persoanele implicate in savarsirea infractiunilor de coruptie", sustin procurorii.
Cristian David mai este implicat intr-un dosar.
Fostul ministru nai este urmarit penal in legatura cu justificarea sumeri de 60.000 de euro din declaratia sa de avere. este acuzat de DNA pentru ca ar fi incercat sa ascunda 60.000 euro in declaratia de avere. David este acuzat "ca a consemnat in fals, la rubrica venituri din alte surse, primirea a 60.000 euro, cu titlu de restituire imprumut, de la mama sa", potrivit unui comunicat al DNA. DNA a transmis procurorului general referatul in vederea sesizarii Presedintelui Romaniei pentru formularea cererii de efectuarea urmaririi penale fata de Cristian David.
Procurorii DNA mai arata ca, pentru ca mama demnitarului sa poata justifica cei 60.000 euro, David ar fi facut demersuri astfel incat, cu o persoana de incredere, a fost incheiat formal un antecontract de vanzare - cumparare a unui apartament in care se atesta, in mod nereal, faptul ca mama ministrului delegat ar fi vandut acelei persoane un apartament in judetul Prahova pentru suma de 60.000 euro.
Fost ministru de justitie CHIUARIU - Coruptie
Fost prim ministru NASTASE - Coruptie
rog completati lista
DNA a devenit se pare un model si un exemplu dat prin cabinete europene.
Iar pentru unii chiar o sperietoare, am vazut ca negocierile pentru formarea unei noi coalitii pro-europene in R.Moldova erau blocate si pentru ca Partidul Liberal (pro-roman unionist) vroia un "expert strain" pe post de procuror general, care sa puna pe picioare un sistem de tip DNA romanesc.
Ceea ce a creat panica in randul afaceristilor si politicienilor aflati la putere, obisnuiti sa cumpere magistratii. De altfel, presedintele Timofti numeste personal judecatorii acum si refuza sistematic propuneri din cauza unor banuieli, incearca de unul singur sa filtreze cat de cat pe cei care ajung in magistratura.
Cat despre dl David, el face parte din influenta retea liberala de la Iasi, alaturi de Chiuariu, Fenechiu, Vlasov (inainte de acestia era si MRU), oameni cu foarte mare greutate in partid pe vremea lui Anotnescu. Toti au acum dosare penale, Vlasov si Fenechiu sunt deja in puscarie si e probabil ca vor urma si ceilalti doi.
Fiecare saptamana, fiecare luna, aduce dovada ca actuala clasa politica e handicapul major al dezvoltarii mai rapide si echilibrate a Romaniei.
Observati ca toate fortele politice participante de-a lungul timpului la guvernare au membri implicati in mari afaceri de coruptie: PSD, PNL, PDL, PC, UDMR.
Si nu vad un PSD-Independent care sa fie "curat" avandu-l pe Vanghelie si Mazare.
Exclus in ce priveste "Progres Romania" al abonatului la contracte cu statul si sponsor al lui Ponta, numitul Ghita.
PLR-ul lui Tariceanu exista doar pe hartie.
PMP-ul are deja penalii lui si e condus de o dna foarte putin convingatoare privind informatiile pe care le avea despre afacerile sotului arestat.
Ramane miscarea lui Macovei deocamdata, o speranta, de calitate, dar inca marginala.
Daca noi nu aratam ca asta ne dorim (un DNA puternic) ei vor face tot ce pot pt a-l domoli.
-RELU FENECHIU , MINISTRUL TRANSPORTURILOR
SI ASA MAI DEPARTE ..rusine fratilor!! I-am dus in spinare , pe banii nostri , ca sa ne fure .. Saracia ne mananca in fiecare zi si scriem aici... Pana cand ??
Ce diferenta de clasa fata de caltabosii lui Remes!
PSD-ul a construit o adevarata aristocratie a spagii. E drept ca - la o privire mai atenta - se vede ca "artistocratii" sunt de la troaca.
rog stiutorii sa dea parametrii relevanti: greutate, lungime, latime, inaltime!
Fiind luati de la banca, sa presupunem ca au fost in hartii de 500 Euro. 500.000 eur=o mie de bancnote.
adica 10 "teancuri" din acelea standard de 100 de bancnote. Un teanc are 10-15mm, legat cu hartie; cu elastic "a la piata" mai putin :-)
Dim hartie 500 eur:160 x 82 mm
Deci obtinem un "turnulet" de max: 150x160x82 mm.
O nimica toata. La buzunarele "incapatoare" ale astora nu aveau nici cea mai mica problema sa ii tina la purtator.
Daca au vrut in bancote mici, ca in filmele americane, atunci se complica treaba. Aveau nevoie macar de o punga "de un leu" :-)))
adica, mai pe romaneste, atunci cand se umbla cu milioanele de euro in valiza, autoritatile statului stiu asta, ar trebui sa-i fileze mai atent si sa intervina mai prompt, nu sa astepte cativa ani, sa se stearga urmele, sau sa faca 60 ani, etc...
Bravo!
Grosimea unei bancnote este de ~0.10 mm ceea ce se traduce intr-un teanc de ~ 10 cm daca vorbim de bancnote de 500 de euro noi noute sau de un teanc de ~ 50 de cm dac vorbim de bancnote de 100 de eur. Cum aici e vorba de spaga am dubii serioase ca discutam de bani noi sau de tranzactii bancare deci volumul acestor bancnote poate fi redus la un plic A 4 sau o sacosa :).
Stimati lideri ai partidelor politice reprezentate in Parlament; daca vreti sa va mai bucurati inca de o minima credibilitate, faceti o dializa severa in partidele pe care le conduceti si promovati in functii si responsabilitati de stat exclusiv oameni corecti, fara nici un fel de pata iar daca nu sunteti capabili renuntati si faceti cinci pasi inapoi, pana veti putea sa indepliniti conditiile de cinste si corectitudine necesare pentru asemenea functii.
PS. Sper ca cineva dintre cei vizati sa citeasca aceste randuri si sa ia aminte.Noi astia, alegatorii ne-am cam saturat de ei!