Surse - Dumitru Mitica Iliescu, fostul sef al SPP din epoca Iliescu, i-ar fi dat ilegal informatii lui Viorel Hrebenciuc despre mandatele de ascultare. Plus: Mitica Iliescu avea o cartita in DNA
In plus, din comunicatul DNA reiese ca Mitica Iliescu avea o cartita chiar in interiorul DNA. Astfel, Mitica Iliescu a aflat ca Hrebenciuc este monitorizat de la un angajat de-al sau care lucra si la DNA.
Ora 17.50: Procurorii DNA efectueaza perchezitii la resedinta generalului Dumitru Iliescu, transmite B1TV, precizand ca acesta nu se afla la domiciliu.
Ora 17.38: Mitica Iliescu este urmarit penal, potrivit unei Ordonante DNA
Cine este Mitica Iliescu:
Inainte de 1989, Dumitru Iliescu, cunoscut ca Mitica, a fost secretar UTC la Comitetul politic superior al Armatei, potrivit ziarului Romania Libera.
Între 1990 şi 1996 a fost şeful SPP ajungand rapid la gradul de general. După ce Emil Constantinescu a ajuns presedinte, Mitică Iliescu a trecut în rezervă şi şi-a făcut o firmă de protecţie şi pază, "Grupul Internaţional de Protecţie şi Pază". Aceasta firma a fost implicata in scandalul Adrian Costea (bani pentru afişele electorale ale lui Ion Iliescu) si a fost suspectată şi de faptul că ar acţiona ca serviciu secret paramilitar, potrivit sursei citate.
După 2000, Mitică Iliescu a fost numit consilier prezidenţial care centraliza documentele secrete transmise la Preşedinţie de serviciile secrete.
Mitică Iliescu l-a luat consilier la CSAT şi pe Cătălin Voicu. După alegerea lui Traian Băsescu ca preşedinte, Mitică şi-a făcut din nou o firmă, "Agenţia Naţională de Pază, Protecţie, Investigaţii şi Protocol", împreună cu Cătălin Voicu.
Potrivit ziaristului Dan Badea, Mitica Iliescu a avut o ascensiune fulminanta dupa revolutia din 1989: În decembrie 1989 era căpitan, în ianuarie 1990 maior, în iunie 1990 locotenent-colonel iar în mai 1991 colonel. O ascensiune care, pentru un ofiţer al armatei române, se realizează în 15 ani. Mai departe, pe 1 decembrie 1994, Mitică Iliescu devine general de brigadă.
Ce spune DNA despre relatia dintre Viorel Hrebenciuc si Mitica Iliescu
DNA il acuza pe Hrebenciuc ca ar fi cerut, inainte de 13 august 2014, de la un "fost şef al unei structuri de protecţie" (fara a-l nominaliza) informatii ilegale despre eventuale mandate de ascultare pe numele sau. Dupa 13 august, Mitica Iliescu i-a spus lui Hrebenciuc ca un angajat de-al sau, care lucra si la DNA, i-a spus ca politicianul PSD este interceptat de DNA si SRI.
In schimb, Mitica Iliescu i-ar fi cerut lui Hrebenciuc sa ii gaseasca un loc de munca la stat fiicei sale, de profesie arhitect. De asemenea, fostul sef al SPP i-ar fi cerut lui Hrebenciuc sa-l demita pe seful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru ca avea un litigiu de afaceri cu acesta.
Comunicatul DNA (comunicat oficial, luni, 20 octombrie):
Suspectul Hrebenciuc Viorel, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, ar fi întreprins demersuri pentru a obţine informaţii cu privire la anchetele penale derulate la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie faţă de persoana sa, promiţând în schimb că va determina diverşi funcţionari publici, asupra cărora are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă, să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, în aşa fel încât să obţină pentru persoanele care îl ajută cu astfel de informaţii diverse foloase necuvenite.
Astfel, anterior datei de 13.08.2014, Hrebenciuc Viorel i-a solicitat unei persoane, fost şef al unei structuri de protecţie, să obţină date referitoare la emiterea unor mandate de supraveghere tehnică prin care s-a dispus interceptarea comunicaţiilor, durata unor astfel de mandate, dacă există posibilitatea de a fi prelungite măsurile de supraveghere tehnică, precum şi instituţia care a solicitat emiterea unor astfel de mandate, respectiv Direcţia Naţională Anticorupţie sau Serviciul Român de Informaţii.
Ulterior, la data de 13.08.2014, persoana respectivă i-ar fi precizat lui Hrebenciuc Viorel că are posibilitatea reală de a obţine aceste informaţii prin intermediul unui angajat care activează în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Cu aceeaşi ocazie, persoana solicitată i-ar fi spus lui Hrebenciuc Viorel că i-a cerut angajatului să obţină astfel de informaţii, iar acesta i-a comunicat că Hrebenciuc Viorel a fost şi este interceptat în baza unui mandat de supraveghere tehnică, emis la solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Totodată, persoana solicitată l-ar fi asigurat pe Hrebenciuc Viorel că, prin intermediul angajatului D.N.A., poate să obţină în continuare informaţii cu privire la evoluţia dosarelor în care acesta este cercetat, dar şi alte dosare penale de interes, sens în care Hrebenciuc Viorel i-a propus intensificarea contactelor pentru transmiterea acestor date ce nu sunt destinate publicităţii.
În contrapondere cu serviciile acordate, persoana solicitată i-ar fi cerut lui Hrebenciuc Viorel sprijinul pentru angajarea fiicei sale, de profesie arhitect, sens în care Hrebenciuc Viorel i-a promis că, prin intermediul fiului său, va determina funcţionari publici să o angajeze într-o instituţie publică.
Tot în schimbul informaţiilor furnizate de către angajatul D.N.A, prin intermediul persoanei solicitate şi la cererea acesteia din urmă, Hrebenciuc Viorel i-a promis că va interveni pe lângă diverse persoane influente (printre care şi un funcţionar public, asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă), pentru a le determina să menţină în funcţie o anumită persoană, funcţionar în cadrul Fondului Naţional de Garantare.
În acelaşi context, Hrebenciuc Viorel i-a promis aceleiași persoane că va interveni pe lângă un funcţionar în cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, astfel încât să ajute persoana să înregistreze, la Registrul Comerţului, drepturile asupra unei societăți comerciale.
Cu ocazia întâlnirii din data de 13.08.2014, aceeaşi persoană i-a solicitat lui Hrebenciuc Viorel să intervină pe lângă funcţionari publici pentru a-i determina să îl destituie pe vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor din funcţia pe care o exercita (din cauză că persoana respectivă avea un litigiu de afaceri cu acesta), cerere acceptată de către Hrebenciuc Viorel.
Vom reveni cu amanunte

Povestea tinerei din Bacău care ține spectacole de stand-up comedy în Europa în patru limbi diferite și l-a făcut pe Seinfeld să râdă
INTERVIU Vestea bună și vestea proastă despre tulpina SARS-CoV2 din Africa de Sud, confirmată în premieră în România: Cât de ușor se transmite și cât de eficiente sunt vaccinurile împotriva ei?
Noua LISTĂ a țărilor din zona galbenă / Republica Moldova, Italia, Spania, Franța sau Marea Britanie, pe listă
Unul din cei doi pacienți din România infectați cu tulpina africană a SARS-COV2, fosta jurnalistă Liana Alexandru, povestește aventura sa COVID-19: cum s-au încurcat rezultatele testelor și cum voluntarii au salvat situația
CDC-ul american are un ghid cu sfaturi în cazul unei apocalipse zombi / Dr. Seuss, în topul vânzărilor Amazon după ce a fost acuzat de rasism / Nou film Star Trek, nou serial Terminator, confirmate
FOTOGALERIE Primăria Capitalei a montat anul trecut 500 de stații STB noi, de aproape 10.000 de euro bucata. Deși nu le-a plătit încă, o parte au fost deja vandalizate
![]() | Proiect finantat de Uniunea Europeana |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 13 ani 1 luna
- 12 ani 9 luni
- 12 ani 4 luni
- 8 ani 8 luni
- 8 ani 6 luni
- 3350 zile
- 3153 zile
- 2819 zile
- 2733 zile
- 2733 zile
- 6667 zile
- 3340 zile
- 4906 zile
- 5481 zile
- 2893 zile
- 2745 zile
- 5332 zile
- 4685 zile
- 5290 zile
- 2787 zile
- 3352 zile
- 5025 zile
- 5859 zile
- 4429 zile
- 4356 zile
- 5411 zile
- 5384 zile
- 2441 zile
- 3592 zile
- 5385 zile
- 2844 zile
- 2660 zile
- 3654 zile
- 4458 zile
- 4472 zile
- 5292 zile
- 4453 zile
- 2737 zile
- 2704 zile
- 3577 zile
- 5095 zile
- 3617 zile
- 4878 zile
- 3170 zile
- 5224 zile
- 3731 zile
- 2667 zile
- 2890 zile
- 4002 zile
- 2680 zile
- 2926 zile
- 5742 zile
- 4650 zile
- 3939 zile
Sesizarea ta aici Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz. | |
![]() |
in fine, de un lucru sunt sigur: de data asta se aud clopoteii pana la Kremlin.
La cat mai multi!
Sau poate cei 10 mil care nu voteaza niciodata?
Sau poate cei care au votat cu 70% primari aflati in inchisoare, condamnati in prima instanta, urmariti penal?
Nu, draga coleg, politicienii romani nu au a-si face griji ca poporul va reactiona in vreun fel fata de furturile lor.
Au a-si face griji, insa, de DNA si, vorba unuia caruia-i zicea lumea cacarau, "de departamentul de stat al SUA".
Sa-i judece cu celeritate si sa-i trimita la racoare acolo unde le e locul.
In felul asta se mai da o sansa Romaniei sa iasa din ghearele javrelor astora si sa-si croiasca un nou viitor.
Profil de sobolan,caracter de spalat podele,demnitate -cirpa de pantofi.
Astia sunt sobolanii, in toata splendoarea lor. Uitati-va la figurile lor, s-au facut cenusii, chiar daca tupeul nemasurat ii ajuta inca sa se prefaca demni si neprihaniti. Gunoaile astea au dat lovitura de stat si acum vedem si pentru ce: pentru MILIARDE si MILIARDE de euro furate din banii Romaniei. Daca America si Europa nu permite asa ceva, n-are nimic, le dam o m... si mergem cu Rusia, cu China, sau cu amindoua. Sau cu oricine ne lasa sa batjocorim Romania in ultimul hal si s-o lasam fara copii, fara inteligenta, fara paduri, fara educatie, fara sanatate, fara nimic.
Iar la final, s-o ia cine vrea si sa faca ce vrea cu ea.
FELICITARI, DNA! Sa speram ca actiunile voastre, pline de curaj, vor fi incununate de succes si ca eforturile voastre nu vor fi in van, dar mai ales ca veti supravietui si dupa decembrie. Pentru ca, avand in vedere felul in care actionati acum, nu stiu daca nu veti fi stopati legal sau nimiciti fizic, chiar daca Ponta va pierde alegerile. ACL, in special PNL, cu Iohannis al lor, nu prezinta incredere, iar parlamentul borfasilor este dominat de mafiotii de la PSD.
Cred ca este nevoie de o revolta populara pentru recuperarea tarii din mana mafiei transpartinice, alegeri anticipate si Monica Macovei - presedinte.