Dosarul privatizarilor strategice: Un inculpat a parasit tara fara incuviintarea instantei

de I.C.     HotNews.ro
Miercuri, 15 octombrie 2014, 12:24 Dosare Anticoruptie


Gabor Kerekes, inculpat in dosarul privatizarilor strategice, a parasit tara fara incuviintarea judecatorilor de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, astfel incat instanta va discuta miercuri daca se impune arestarea preventiva a acestuia, relateaza Agerpres.

La termenul de miercuri al procesului, presedintele completului de judecata care se ocupa de acest dosar, Ionut Matei, a anuntat ca la instanta a fost primit un mail, prin care Gabor Kerekes a anuntat ca a plecat in Germania.

Gabor Kerekes se afla sub control judiciar, iar printre interdictiile impuse este si aceea de a nu parasi teritoriul Romaniei fara incuviintarea magistratilor.

"Uitati, domnul inculpat ne trimite din Germania un mail prin care ne spune la misto: pa, pa!", s-a adresat judecatorul Ionut Matei catre avocatul lui Gabor Kerekes.

In consecinta, judecatorul a pus in discutie din oficiu daca se impune emiterea unui mandat de arestare preventiva pe numele lui Gabor Kerekes.

De asemenea, instanta va solicita Ministerului de Interne sa spuna cine este vinovat de plecarea lui Gabor Kerekes din tara, avand in vedere ca acesta era dat in consemn la frontiera.

Mai mult, instanta discuta si impunerea masurii de control judiciar fata de alti patru inculpati prezenti in sala de judecata, respectiv Codrut Seres, Zsolt Nagy, Mihai Radu Donciu si Mihai Dorinel Mucea. In schimb, procurorul de sedinta a cerut in cazul celor patru arestul la domiciliu.

In decembrie 2013, Codrut Seres a fost condamnat de ICCJ la sase ani inchisoare cu executare in dosarul privatizarilor strategice, iar fostul ministru al Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei Zsolt Nagy la cinci ani de detentie.

Seres a primit cinci ani de inchisoare pentru aderare la un grup infractional si sase ani inchisoare pentru tradare prin transmitere de secrete, urmand ca el sa execute pedeapsa cea mai grea, de sase ani.

Zsolt Nagy a fost condamnat la cinci ani de inchisoare cu executare pentru aderare la un grup infractional.

Alte condamnari: Michal Susak (cetatean ceh) - 10 ani inchisoare (patru ani si zece luni pentru initierea unui grup infractional transnational si zece ani de inchisoare pentru complicitate la spionaj); Mircea Calin Flore (senior director CSFB Europe Ltd. Londra, cetatean romano-englez) - 9,6 ani inchisoare (patru ani si zece luni de inchisoare pentru initierea unui grup infractional transnational si noua ani si sase luni de inchisoare pentru complicitate la spionaj).

Consultantul international Vadim Benyatov a fost condamnat la 10 ani inchisoare pentru spionaj, iar Stamen Stanchev a primit pedeapsa cea mai mare din acest dosar, 11 ani de inchisoare.

Mihai Radu Donciu, fost consilier al ministrului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, a primit sapte ani de inchisoare, Mihai Dorinel Mucea, fost adjunct al sefului Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, a fost condamnat la sase ani de inchisoare, Gabor Kerekes - cinci ani de inchisoare, iar cetateanul turc Mustafa Oral a fost condamnat la cinci ani inchisoare.

In martie 2009, procurorii DIICOT i-au trimis in judecata pe fostii ministri Codrut Seres si Zsolt Nagy, acuzati de aderare la un grup infractional organizat cu caracter transnational si tradare prin transmitere de secrete.

Acuzatiile se refera la privatizarea SC Electrica Muntenia Sud SA, vanzarea unui pachet de 8% din actiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a SC Romaero SA Bucuresti si SC Avioane SA Craiova aflate in portofoliul Ministerului Economiei, consultanta in vederea privatizarii SN Radiocomunicatii SA.

De asemenea, ei sunt acuzati si in legatura cu adjudecarea licitatiei pentru asigurarea consultantei in vederea restructurarii si privatizarii CN Posta Romana, selectarea prin licitatie a consultantului international pentru listarea la bursa a pachetului de 46% din actiunile detinute de statul roman la Romtelecom






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























1810 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    zona crepusculara (Miercuri, 15 octombrie 2014, 14:52)

    Inuka [utilizator]

    Vadim Benyatov a fost condamnat la 10 ani inchisoare pentru spionaj, Seres a primit 6 ani pentru aderarea la grup infractional si tradare nationala iar grasul de Iancu a luat 12 ani pentru evaziune fiscala de 20 si ceva mil euro.
    Care e logica? Or fi spionajul si tradarea nationala prin vanzarea de secrete mai putin importante decat evaziunea fiscala?


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by