Magistratii Eugen Cojocaru si Gheorghe Dumitru, condamnati la inchisoare cu executare in dosarul fraudarii concursului pentru procurori sefi

de Alina Neagu     HotNews.ro
Vineri, 2 martie 2012, 17:38 Dosare Anticoruptie


Magistratii Eugen Cojocaru si Gheorghe Dumitru au fost condamnati, vineri, de instanta suprema la trei ani de inchisoare cu executare, iar Gheorghe Cerbeanu, Gabriela Ghita si Sterian Guli au primit pedepse cuprinse intre doi si doi ani si sase luni de inchisoare cu suspendare, anunta Mediafax. In dosarul privind fraudarea concursului pentru procurori sefi, Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a condamnat pe Eugen Cojocaru la trei ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta si la doi ani de inchisoare pentru instigare la permiterea accesului unor persoane la informatii nedestinate publicitatii, instanta dispunand ca procurorul sa execute pedeapa cea mai grea, de trei ani de inchisoare.

Procurorul Gheorghe Dumitru a fost condamnat la trei ani de inchisoare pentru infractiunea de cumparare de influenta, fiind achitat, in baza articolului 10 litera d din Codul de procedura penala, pentru aceeasi infractiune comisa in 18 octombrie 2007.

In cazul lui Gheorghe Bucur, instanta a stabilit o pedeapsa de doi ani si sase luni de inchisoare, pentru complicitate la cumparare de influenta, pedeapsa acestuia fiind suspendata pe un termen de incercare de cinci ani. Gheorghe Bucur a fost achitat pentru trafic de influenta.

Gheorghe Cerbeanu a primit o pedeapsa de doi ani si sase luni de inchisoare cu suspendare pentru doua fapte de complicitate de cumparare de influenta, fiind achitat pentru o alta asemenea fapta din 18 octombrie 2007.

Fostul procuror general adjunct al Romaniei, Gabriela Ghita, a fost condamnata la doi ani de inchisoare cu suspendare pentru permiterea accesului unor persoane la informatii nedestinate publicitatii, in cazul acesteia judecatorii stabilind un termen de incercare de cinci ani.

Procurorul Sterian Guli a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare pentru instigare la fapta de permitere a accesului unor persoane la informatii nedestinate publicitatii, termenul de incercare in cazul acestuia fiind tot de cinci ani.

Judecatorii au decis si confiscarea sumei de 15.000 de euro de la procurorul Eugen Cojocaru, mentinand astfel sechestrul asigurator pus pe aceasta suma de procurorii anticoruptie in 2008.

Fiecare dintre acestia trebuie sa plateasca 10.000 de lei cheltuieli judicare catre stat.

Decizia poate fi atacata cu recurs la Completul de cinci judecatori al instantei supreme.

  • De ce ii acuza procurorii

In acest dosar, Gheorghe Dumitru a fost acuzat de procurori de cumparare de influenta, Gheorghe Cerbeanu, judecator la Tribunalul Valcea, de complicitate la cumparare de influenta, Sterian Guli, fost sef al Parchetului Judecatoriei Urziceni, de instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informatii ce nu sunt destinate publicitatii, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite si Gheorghe Bucur, notar bucurestean, fost judecator la ICCJ si fost membru al CSM, pentru trafic de influenta si complicitate la infractiunea de cumparare de influenta.

Gabriela Ghita, care a fost si presedinte al comisiei de la examenul pentru numirea in functii de conducere a judecatorilor si procurorilor, a fost acuzata de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informatii care nu sunt destinate publicitatii, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Eugen Cojocaru a fost judecat pentru trafic de influenta si instigare la folosirea in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii in scopul obtinerii de foloase necuvenite.

Sterian Guli, Dumitru Gheorghe, Eugen Cojocaru, Gabriela Ghita si Gheorghe Cerbeanu au fost suspendati din functii de catre Consiliul Superior al Magistraturii.

Potrivit procurorilor, in noiembrie 2007, Eugen Cojocaru a pretins de la Gheorghe Dumitru 50.000 de euro pentru ca, prin influenta de care se bucura asupra membrilor Comisiei de examinare a concursului pentru functii de procurori sefi, sa-i determine pe acestia sa-i inlesneasca lui Gheorghe Dumitru promovarea ca procuror general la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Pitesti.

Din suma pretinsa, Eugen Cojocaru a primit efectiv suma de 15.000 de euro, Gheorghe Dumitru fiind ajutat, in acest sens, de Gheorghe Cerbeanu si Gheorghe Bucur.

In cursul lunilor octombrie - noiembrie 2007, Gheorghe Dumitru i-ar fi dat lui Bucur mai multe bunuri (bauturi alcoolice, vin si whisky), pentru ca acesta, prin influenta pretinsa asupra unor magistrati, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, sa-i determine sa intervina asupra membrilor Comisiei de examinare in scopul promovarii examenului in functia de conducere vizata.

In urma concursului, Gheorghe Dumitru s-a plasat pe prima pozitie la examenul pentru promovarea in postul de procuror general la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Pitesti.

De asemenea, in noiembrie 2007, Sterian Guli, candidat pentru promovarea in functia de prim-procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, prin intermediul lui Eugen Cojocaru a obtinut de la Gabriela Ghita o parte din subiectele concepute pentru examenul scris al candidatilor ce urma sa se desfasoare in 25 noiembrie 2007.

Potrivit DNA, Gabriela Ghita ar fi pus la dispozitia lui Eugen Cojocaru informatii strict confidentiale, continand o parte din subiectele pentru examenul in cauza, pentru ca acesta sa le furnizeze lui Sterian Guli. In aceasta modalitate a fost dezavantajat celalalt candidat pentru functia respectiva, care nu a avut "sansa" sa beneficieze de un astfel de ajutor, potrivit procurorilor.

La finalizarea concursului, Sterian Guli s-a plasat pe prima pozitie la examenul pentru promovarea in postul de prim-procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti.

La scurt timp dupa anuntarea rezultatului concursului, informatiile despre fraudarea acestuia au iesit la iveala.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























1672 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    ce pedepse (Vineri, 2 martie 2012, 17:48)

    Adrian [anonim]

    furi o paine si iei mai multi ani de inchisoare.
  • +5 (5 voturi)    
    usurel, catinel taica (Vineri, 2 martie 2012, 17:50)

    kostel [utilizator]

    pe vremea lui ilici nu exista coruptie. nu s-a auzit de proces de coruptie. de cand e pdl, prima data au aparut acuzatii (nefondate), apoi niste procese ici cole cu fitecine, apoi acuzatii la astia mai mari, apoi procese la astia mai mari, apoi condamnari cu suspendare, apoi cu executare, si acusica intra si la parnaie sa "isi numere ouale". moama da ce o sa i le numere aia ... sa vezi ce va guitza porcusorul cel rumen si cat de slabit va iesi ... mai mare dragul.
  • +1 (1 vot)    
    Comentariu (Vineri, 2 martie 2012, 17:59)

    Bibi [anonim]

    Coruptia nu se extermina cu citiva ani de puscarie, ea va dispare cind lovesti inculpatul la "buzunar".Confiscarea averilor cistigate prin fraudarea statului sau spaguirea oamenilor de rind, ar fi solutia.
    • +1 (1 vot)    
      De ce crezi ca nu vor modificarea Constitutiei? (Vineri, 2 martie 2012, 18:37)

      mircea [anonim] i-a raspuns lui Bibi

      Au avut grija USL sa includa in Constitutie ca averea nu poate fi confiscata indiferent de modul de dobandire.De asta fug ca dracu de tamaie ,de modificarea Constitutiei.Cu toate ca unele actuale prevederi ii incurca pe cei de la USL,nu accepta si pace modificarea.Le este teama ca raman saraci lipiti,cu averile lor facute peste noapte.
    • +1 (1 vot)    
      coruptia nu va disparea niciodata (Vineri, 2 martie 2012, 19:46)

      adyQ [utilizator] i-a raspuns lui Bibi

      indiferent ce si cine face, poti doar sa limitezi fenomenul, poti sa iei exemplu orice stat din lume, singura satisfactie pe care omul de radn o poate avea este ca atunci cand sunt prinsi sa li se dea peste mana cat mai dur.
  • 0 (0 voturi)    
    Circ marsav (Sâmbătă, 3 martie 2012, 13:19)

    Alexandru cel Mare [anonim]

    Informatiile alterate otravesc opinia publica. Sterian Guli a luat nota mai mica decat contracandidatii sai , iar absolut toate probele din dosar sunt " fabricate " .
  • 0 (0 voturi)    
    DNA ``fabrica de dosare penale`` (Sâmbătă, 3 martie 2012, 18:23)

    Anonim [anonim]

    Toate probele din dosar sunt facricate.
    Vai de noi toti, cu asa politica!!!!!!!!!!!!!


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by