Nicusor Constantinescu se afla in Turcia, Ministerul Justitiei a demarat demersurile de aducere a lui in tara - surse Mediafax

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 31 octombrie 2014, 22:21 Dosare Anticoruptie


Nicusor Constantinescu (arhiva)
Foto: Agerpres
Presedintele suspendat al Consiliului Judetean (CJ) Constanta, Nicusor Constantinescu, se afla de saptamana trecuta in Turcia, iar ministerul roman al Justitiei a demarat procedurile pentru aducerea lui in tara, pentru a fi pus in executare mandatul de arestare preventiva, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

Autoritatile competente din Turcia au primit deja o parte a documentelor necesare pentru aducerea in tara a lui Constantinescu si, la momentul primirii documentatiei complete, vor decide cu privire la solicitarea venita din Romania. Daca raspunsul va fi unul favorabil, Politia turca va fi notificata pentru a-l gasi pe Nicusor Constantinescu, in vederea preluarii lui de catre politistii romani si a aducerii sale in tara, au mai spus sursele citate.

Inainte de a ajunge in Turcia, presedintele suspendat al CJ Constanta s-a aflat in SUA. Cererea de extradare a lui Nicusor Constantinescu, formulata ca urmare a deciziei de arestare a acestuia, a fost insa respinsa de autoritatile din Statele Unite, dupa cum au declarat, tot pentru Mediafax, surse judiciare.

Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, declara, la inceputul lunii septembrie, ca exista informatii cu privire la locul in care se afla Nicusor Constantinescu, dar procedurile de extradare nu sunt publice si "orice risc de forma sau de fond risca sa prelungeasca procedura sau sa o anuleze".

In 26 septembrie, premierul Victor Ponta spunea ca Ministerul Justitiei a efectuat toate demersurile in cazul lui Nicusor Constantinescu, dar legislatia americana este diferita de cea romaneasca.

"Din ce stiu eu de la ministrul Justitiei, pentru ca l-am intrebat, Ministerul Justitiei a facut absolut toate demersurile prevazute de legea romana si legile internationale, nu pentru ca ar fi vrut Ministerul Justitiei, dar asta e obligatia, vine Parchetul si cu ordin de la judecata...s-au facut. Care este rezultatul acestor proceduri ? Statele Unite au o legislatie de alt tip decat a noastra", a spus Ponta, aflat la New York.

Premierul a adaugat atunci ca Nicusor Constantinescu nu se ascunde de justitie

La inceputul lui septembrie, Constantinescu a trimis un memoriu procurorului general al SUA, Eric Holder Jr., in care sustine ca justitia romana e controlata de DNA si cere respingerea oricarei cereri de arestare ce va ajunge in SUA pe numele sau, potrivit unui document obtinut de Mediafax.

"Acest memoriu pe care vi-l transmit (cred ca este primul pe care il primiti din Romania) este menit a va clarifica cu probe asupra faptului ca in aceasta cauza sistemul judiciar din Romania in ansamblul sau este imperfect; jusititia prin institutiile sale nu garanteaza realizarea unui proces echitabil, transparent, independent si impartial incalcandu-se in mod real prezumtia de nevinovatie a clientului meu", a aratat avocatul Catalin Dancu, in preambulul documentului citat.

Dancu a mai scris in memoriu ca "intrucat a fost emis un mandat international de urmarire si arestare cu consecinta aducerii sale in tara, va solicit respectuos ca in analiza memoriului si a documentelor anexa sa nu dati curs solicitarii autoritatilor romane de a pune in aplicare pe teritoriul SUA acest mandat si de a refuza executarea mandatului ca urmare a incalcarii legii".

Presedintele suspendat al Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, cercetat de Directia Nationala Anticoruptie (DNA) in mai multe dosare, s-a aflat mai multe luni in SUA, la tratament pentru cancer de prostata.

Tribunalul Bucuresti a dispus, in 23 iulie, arestarea lui Constantinescu, urmare a propunerii facute de DNA dupa mediatizarea unor imagini in care acesta fumeaza la terasa unui restaurant din New York. Decizia a fost contestata la Curtea de Apel Bucuresti.

Solutia a fost mentinuta in 7 august de Curtea de Apel Bucuresti, care a aratat, in motivarea deciziei, ca apararea lui Constantinescu nu s-a bazat pe inscrisuri medicale credibile care sa arate ca "inculpatul se afla internat in stare grava intr-un spital din New York", la momentul cererii Directiei Nationale Anticoruptie.

In 29 august, tot Curtea de Apel Bucuresti a admis o contestatia in anulare a procurorilor anticoruptie, stabilind astfel ca Tribunalul Bucuresti sa emita mandat european de arestare pe numele lui Nicusor Constantinescu si sa-l dea pe acesta in urmarire internationala.

Pe numele lui Constantinescu a mai fost emis un mandat international de arestare, dupa ce acesta nu a revenit in tara in urma unei operatii facute in SUA. Masura de arestare, dispusa de Tribunalul Capitalei, nu a fost insa mentinuta de Curtea de Apel Bucuresti, motiv pentru care mandatul a fost anulat.

Nicusor Constantinescu arata, intr-un comunicat transmis recent, ca a informat mai multe institutii, intre care Ambasada SUA si Departamentul de Stat al SUA, despre "deciziile abuzive" luate impotriva sa.

Constantinescu a fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie in trei dosare penale. Intr-unul dintre acestea este acuzat ca nu a asigurat finantarea Centrului Militar Zonal Constanta, in altul ca nu s-a supus controlului Curtii de Conturi, iar in cel de-al treilea, pentru ca a atribuit nelegal terenuri. Intr-un alt dosar, seful CJ Constanta este cercetat pentru luare de mita si nerespectarea regimului armelor si munitiilor, dupa ce in casa lui au fost gasite, la perchezitii, 15 cartuse de calibrul noua milimetri.

La termenul din 24 octombrie al dosarului in care presedintele suspendat al CJ Constanta este acuzat de abuz in serviciu, pentru ca nu s-a supus controlului Curtii de Conturi, procurorul DNA prezent la sedinta de judecata a cerut instantei sa dispuna punerea sub sechestru a tuturor bunurilor lui Nicusor Constantinescu, pentru a fi recuperat prejudiciul, daca instanta va stabili definitiv ca acesta este vinovat si il va obliga sa plateasca daune. Constantinescu are diverse cote din sase terenuri intravilane, trei case de locuit, o casa de vacanta, o salupa, cinci masini, dar si aproape un milion de dolari intr-un depozit bancar, potrivit ultimei declaratii de avere.

Citeste si:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























4619 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    Pe cine sa mai crezi? (Vineri, 31 octombrie 2014, 22:53)

    Cataleya [utilizator]

    Conform mediafax pt Romania Libera:
    "Cererea de extrădare a lui Nicușor Constantinescu, formulată ca urmare a deciziei de arestare a acestuia, a fost respinsă de autoritățile americane, relatează Mediafax, citând suse judiciare."
    Iar in acest articol aflam ca:
    "Nicusor Constantinescu se afla in Turcia, Ministerul Justitiei a demarat demersurile de aducere a lui in tara - surse Mediafax"

    Ambele anunturi au fost publicate astazi.
    ???
  • +6 (8 voturi)    
    De-aia au respins cererea de atradare americanii! (Vineri, 31 octombrie 2014, 23:04)

    civism [utilizator]

    Pe cine sa mai extradeze din SUA daca el e in Turcia?
  • +8 (8 voturi)    
    mda... (Vineri, 31 octombrie 2014, 23:11)

    brita [utilizator]

    azi il vedem, si nu e!
  • +10 (10 voturi)    
    parca era in pericol de moarte (Sâmbătă, 1 noiembrie 2014, 0:39)

    ZeroAbsolut [utilizator]

    daca-l "deplasau" procurorii.
  • +2 (2 voturi)    
    Sa-l pastreze osmanlii si sa ne dea sabia ! (Sâmbătă, 1 noiembrie 2014, 8:38)

    Plagarus [utilizator]

    Directoarea muzeului Topkapi, Filiz Cagman, a declarat că sabia nu figurează oficial nici ca o cucerire, nici drept cadou.
    Specialiştii turci înclina şi ei spre varianta darului, asa ca in schimbul " bijuteriei " NicUSOR ar putea sa ne trimita inca o copie a sabiei, dar pe adresa copylotului Viorel cel Mic !
  • +3 (3 voturi)    
    cum spuneam... (Sâmbătă, 1 noiembrie 2014, 11:19)

    ..13 [utilizator]

    Zilele lui sunt numarate - fie ca este in Turcia, fie ca va sosi in RO.

    Dupa atata circ ajunge tot acolo - sa ii fie de bine!
    Unde este lege nu este tocmeala!
  • +2 (2 voturi)    
    Ca un porc (Sâmbătă, 1 noiembrie 2014, 16:55)

    miohaiham [utilizator]

    Ce indivizi ajung lideri in tara asta e incredibil
  • +1 (1 vot)    
    Aduceti porcu'... (Sâmbătă, 1 noiembrie 2014, 18:42)

    MarinPuscas [utilizator]

    ...ca s-apropie Ignatu' !


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by