Dosar finalizat in 3989 zile de la inceperea urmaririi penale

Dosarul "Mita la judecator" - Veronica Cirstoiu


Judecatoarea Veronica Cirstoiu, de la Curtea de Apel Bucuresti, si fiul sau Florin Cergan au fost arestati preventiv pe 9 august, fiind acuzati de luare de mita si complicitate la trafic de influenta pentru solutii favorabile in mai multe dosare, printre care si cel al lui Dinel Staicu. Procurorii DNA sustin ca Veronica Cirstoiu a primit peste 1.000.000 euro pentru obtinerea unor solutii favorabile in cauze penale. Scopul mitei, spun surse judiciare citate de Mediafax, ar fi fost anularea condamnarii la 7 ani de inchisoare a lui Dinel Staicu, decizie care chiar s-a luat in februarie 2012, in dosarul fraudarii Bancii Religiilor.

UPDATE 26 martie 2015: Fosta judecatoare Veronica Cirstoiu a fost condamnata la 5 ani inchisoare. Decizia nu e definitiva

UPDATE 20 noiembrie 2013: Judecatoarea Veronica Cirstoiu a fost trimisa in judecata

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie i-au trimis in judecata, in stare de arest preventiv, pe Veronica Cirstoiu, judecator la Curtea de Apel Bucuresti-Sectia I penala (in prezent suspendata din functie), pe fiul sau Florin Cergan si pe Dinel Staicu, anunta DNA printr-un comunicat de presa. Veronica Cirstoiu este acuzata de luare de mita, trafic de influenta, instigare la spalare a banilor, inselaciune in forma continuata, fals in inscrisuri sub semnatura privata.

Potrivit procurorilor, in februarie 2012 Veronica Cirstoiu, in calitate de judecator la Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I penala, a primit 630.000 euro de la Dinel Staicu pentru a pronunta o solutie favorabila in dosarul in care acesta fusese condamnat la 7 ani inchisoare (fraudarea Bancii Internationale a Religiilor). "La 22 februarie 2012, completul din care a facut parte Cirstoiu Veronica a pronuntat decizia prin care a fost inlaturata pedeapsa definitiva de 7 ani inchisoare aplicata inculpatului Staicu Dinel in dosarul privind fraudarea Bancii Internationale a Religiilor", se arata in rechizitoriu.

"Pentru a disimula originea ilicita a banilor primiti (suma de aproximativ 630.000 euro) judecatoarea Cirstoiu Veronica a determinat-o pe sora sa sa schimbe o parte din banii primiti sub forma de mita (prin cumparare pe numele surorii sale, la data de 12 septembrie 2012, a unui apartament in Bucuresti, la pretul de 636.642,8 lei)", arata procurorii DNA.

​Detalii aici despre rechizitoriu si despre trimiterea in judecata

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a anuntat pe 9 august 2013 ca a inceput urmarirea penala fata de Veronica Cirstoiu si fata de fiul acesteia, Florin Cergan. Din Rezolutia de incepere a urmaririi penale intocmita de procurori rezulta ca persoane interesate in solutionarea favorabila a unor dosare penale, aflate pe rolul instantelor de judecata, au remis prin intermediar, in mai multe transe, sume de bani in cuantum de peste 1.000.000 euro in scopul obtinerii unor solutii favorabile in cauze penale.

In seara de 8 august 2013, Florin Cergan a primit una dintre transele de bani, in cuantum de 50.000 euro, pentru a o remite mamei sale Veronica Cirstoiu, spun procurorii. Veronica Cirstoiu la randul sau, potrivit intelegerii cu persoanele implicate si interesate, urma sa transmita aceasta transa unuia dintre judecatorii investiti cu judecarea uneia dintre cauzele respective, mai sustin procurorii DNA, care precizeaza ca au procedat la constatarea infractiunii flagrante.

"Ca urmare, la data de 9 august 2013, procurorii au dispus retinerea invinuitului Cergan Florin pe un termen de 24 de ore, urmand a fi prezentat instantei cu propunere de arestare preventiva. (...) La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu lucratori din cadrul Serviciului Roman de Informatii si al Directiei Generale Anticoruptie", informeaza DNA.

In aceeasi zi, DNA a cerut si a primit de la Consiliul Superior al Magistraturii - Sectia pentru judecatori, avizul pentru incuviintarea retinerii si arestarii preventive a Veronicai Cirstoiu.

Pe 13 august, Directia Nationala Anticoruptie a anuntat ca in aceeasi cauza a inceput urmarirea penala si fata de Dinel Staicu, acuzat de dare de mita, si fata de fratele sau, Marian Staicu, acuzat de complicitate la dare de mita. Procurorii sustin ca in perioada august 2011 - februarie 2012, Dinel Staicu - atat in mod direct, cat si cu ajutorul fratelui sau, Marian Staicu si a invinuitei Carmen Ioana Popescu - a promis suma de 1.500.000 euro. La o data ulterioara, cu ajutorul unor intermediari, Dinel Staicu a dat suma de 1.200.000 euro Veronicai Cirstoiu, judecator la Curtea de Apel Bucuresti, se arata in rezolutia de incepere a urmaririi penale.

Potrivit DNA, Dinel Staicu i-a dat acesti bani Veronicai Cirstoiu pentru ca aceasta, in calitate de judecator la Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I penala si membru al completului care a fost investit sa solutioneze dosarul avand ca obiect contestatia in anulare formulata de Staicu (fost Nutu) Dinel, sa pronunte o hotarare favorabila acestuia.  

Scopul mitei, spun surse judiciare citate de Mediafax, ar fi fost anularea condamnarii la 7 ani de inchisoare a lui Dinel Staicu, decizie care chiar s-a luat in februarie 2012. Veronica Cirstoiu este una dintre cele trei judecatoare care au anulat condamnarea la sapte ani de inchisoare a lui Dinel Staicu in dosarul fraudarii Bancii Religiilor.

Pe 27 februarie, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie la acea vreme, Daniel Morar, afirma intr-o conferinta de presa ca i-a socat pe procurorii anticoruptie decizia prin care a fost anulata condamnarea definitiva a lui Dinel Staicu, pentru fraudarea cu peste cinci milioane de euro a Bancii Religiilor. Detalii aici

Inculpatii din dosar:

- trimisi in judecata in stare de arest preventiv:
Veronica Cirstoiu - judecator la Curtea de Apel Bucuresti-Sectia I penala (in prezent suspendata din functie - 20 noiembrie 2013 - n.red.), in sarcina careia s-au retinut infractiunile de luare de mita, trafic de influenta, complicitate la trafic de influenta, instigare la spalare a banilor, comisa in legatura directa cu infractiunea de luare de mita, inselaciune in forma continuata (65 acte materiale), doua infractiuni de fals in inscrisuri sub semnatura privata si infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma continuata (65 acte materiale)
Florin Cergan - fiul judecatoarei Cirstoiu Veronica, in sarcina caruia s-a retinut complicitate la infractiunea de trafic de influenta
Lucian Bagia - avocat in Baroul Sibiu, in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de trafic de influenta si fals in inscrisuri sub semnatura privata, comisa in legatura directa cu infractiunea de trafic de influenta
Dinel Staicu - consultant financiar, in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de dare de mita si cumparare a influentei
Carmen Ioana Popescu - economist, in sarcina careia s-au retinut: complicitate la infractiunile de dare de mita si cumparare a influentei, precum si infractiunea de participatie improprie la infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata, comisa in legatura directa cu infractiunea de trafic de influenta.

- trimisi in judecata in stare de libertate:
Marian Staicu - arestat preventiv in alta cauza, consultant in investitii financiare (fratele lui Staicu Dinel), in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de cumparare a influentei, complicitate la cumparare a influentei, instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata, comisa in forma participatiei improprii si in legatura directa cu infractiunea de trafic de influenta, precum si complicitate la infractiunea de dare de mita
Adriana Dascalu - in sarcina careia s-au retinut sase infractiuni de trafic de influenta, complicitate la luare de mita, fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata (2 acte materiale), comisa in legatura directa cu infractiunea de trafic de influenta si complicitate la fals in inscrisuri sub semnatura privata, comisa in legatura directa cu infractiunea de trafic de influenta
Giorgel Zgabei - avocat in Baroul Bucuresti, in sarcina caruia s-a retinut complicitate la infractiunea de trafic de influenta
Marilena Cucianu - in sarcina careia s-au retinut: complicitate la infractiunea de inselaciune in forma continuata (50 acte materiale), doua infractiuni de fals in inscrisuri sub semnatura privata si infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata (50 acte materiale).

Masuri asiguratorii luate in dosar:

Procurorii au dispus aplicarea dispozitiilor legale privitoare la confiscarea extinsa, in cazul judecatoarei Veronica Cirstoiu si a fiului acesteia, Cergan Florin.

Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile si imobile apartinand inculpatilor Cirstoiu Veronica si Cergan Florin, in vederea:
- confiscarii speciale a sumelor de 630.000 euro (care a facut obiectul infractiunii de luare de mita) si 156.351 lei (cu care s-a constituit parte civila Curtea de Apel Bucuresti, pentru savarsirea infractiunii de inselaciune) de la inculpata Cirstoiu Veronica
- pentru confiscarea extinsa a bunurilor lui Cirstoiu Veronica (in perioada 2007 si pana in prezent);
- pentru confiscarea extinsa a bunurilor lui Cergan Florin (din anul 2008 si pana in prezent).

Sentinte pronuntate deja in dosar:

Prima Sentinta, 26 martie 2015: Veronica Cirstoiu a fost condamnata la 5 ani de inchisoare.

DATA INCEPERII URMARII PENALE
9 AUGUST 2013
DATA TRIMITERII IN JUDECATA
20 NOIEMBRIE 2013
DATA PRESCRIERII FAPTEI

NUME: Veronica Cirstoiu

FUNCTIA (la data comiterii faptei) :judecator in cadrul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia I penala

INSTANTE:

Curtea de Apel Bucuresti - Preluarea dosarului

TERMEN: 20 noiembrie 2013
Instanta constata legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive a inculpatilor Cirstoiu Veronica, Cergan Florin, Staicu Dinel, Popescu Cermen Ioana si Bagia Lucian si in temeiul art. 300/1 alin. 3 mentine masura arestarii preventive a acestora. Cheltuielile judiciare raman in sarcina statului, iar onotrariul avocat oficiu, de 100 lei, pentru asistenta acordata inculpatului Staicu Dinel, va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei. Cu recurs.

Curtea de Apel Bucuresti - Amanare

TERMEN: 27 noiembrie 2013
Instanta respinge ca neintemeiata cererea de abtinere de la solutionarea dosarului nr. 7596/2/2013, cerere formulata de domnul judecator Mirancea Dumitru. Definitiva.

Curtea de Apel Bucuresti - O parte dintre inculpati primesc interdictia de a parasi tara

TERMEN: 28 noiembrie 2013
Instanta dispune luarea masurii obligarii de a nu parasi tara fata de inculpatii Dascalu Adriana si Zgabei Giorgel pe durata procesului. Pe durata masurii obligarii de a nu parasi tara, inculpatii vor respecta urmatoarele masuri: - se vor prezenta la organul de urmarire penala sau la instanta de cate ori vor fi chemati; - se vor prezenta la organul de politie de la domiciliu, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie, ori de cate ori vor fi chemati; - nu isi vor schimba locuinta fara incuviintarea instantei; - nu vor purta si nu vor detine nici o categorie de arme; - nu vor lua legatura cu partile din dosar, cu martorii, cu membrii de familie ai acestora si nu vor comunica nici direct si nici indirect cu acestea; Onorariul avocatului din oficiu in suma de cate 100 lei se va suporta din fondurile ministerului Justitiei. Cu recurs. Pronuntata in sedinta publica azi, 28.11.2013

Curtea de Apel Bucuresti - Carmen Ioana Popescu este pusa in libertate

TERMEN: 16 decembrie 2013
Instanta inlocuieste masura arestarii preventive a inculpatei Popescu Carmen Ioana, cu masura obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu, municipiul Craiova, cu exceptia situatiilor cand se va prezenta la instanta la instanta de judecata. Pe durata masurii obligarii de a nu parasi localitatea, inculpata se va supune urmatoarelor obligatii: a) se va prezenta la instanta de judecata ori de cate ori este chemata; b) se va prezenta la sectia de politie de la domiciliu, care se va ocupa de supravegherea sa, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemata; c) nu isi va schimba locuinta fara incuviintarea instantei de judecata; d) nu va detine si nu va purta nicio categorie de arma. In baza art.145 alin.1 pct.12 C. pr. pen. nu se va apropia de martorii din cauza si nici de ceilalti inculpati si nu va comunica cu acestia nici direct sau indirect. Dispune punerea in libertate a inculpatei Popescu Carmen Ioana, la momentul ramanerii definitive a prezentei incheieri daca nu este arestata in alta cauza. Se atrage atentia inculpatei sa respecte masurile impuse, iar in situatia va incalca cu rea-credinta aceste obligatii se va lua masura arestarii preventive. Cu recurs in ceea ce priveste inlocuirea masurii arestarii preventive. Ia act ca inculpatii Cirstoiu Veronica si Cergan Florin si-au retras cererile de liberare sub control judiciar. Pronuntata in sedinta publica azi, 16 decembrie 2013.

Curtea de Apel Bucuresti - Amanare

TERMEN: 15 ianuarie 2014
Instanta amana cauza in vederea solutionarii cererii de recuzare. Cu privire la starea de arest a inculpatilor, amana pronuntarea la data de 16.01.2014.

Curtea de Apel Bucuresti - O noua amanare

TERMEN: 16 ianuarie 2014
Instanta amana din nou cauza

Curtea de Apel Bucuresti - Magistratii au admis cererea de eliberare provizorie sub control judiciar a inculpatei Carmen Ioana Popescu

TERMEN: 27 ianuarie 2014
Instanta admite cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulata de inculpata Carmen Ioana Popescu si dispune punerea in libertate sub control judiciar. Pe timpul eliberarii provizorii sub control judiciar, inculpata va respecta urmatoarele obligatii: - sa nu paraseasca localitatea de domiciliu sau resedinta, doar in situatia prezentarii la instanta; - sa se prezinte la organul de urmarire penala sau la instanta ori de cate ori este chemata; - sa se prezinte la organul de politie de la domiciliu, potrivit programului stabilit de acesta; - sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea instantei; - sa nu ia legatura cu martorii din cauza, inculpatii sau membrii de familie ai acestora. Decizia poate fi atacata cu recurs.

Curtea de Apel Bucuresti - Instanta decide sa trimita cauza la Curtea de Apel Constanta

TERMEN: 27 februarie 2014
Instanta decide scoaterea cauzei de pe rolul Curtii de Apel Bucuresti. Magistratii trimit cauza spre judecare la Curtea de Apel Constanta. Fara cale de atac.

Curtea de Apel Constanta - Instanta mentine masura arestarii preventive

TERMEN: 10 martie 2014
In baza articolului 16 alin.(1) din Lg. nr.255/2013, art.362 alin.(2) cu ref. la art.208 alin.(4) cod procedura penala, instanta mentine masura arestarii preventive pentru inculpatii Veronica Cirstoiu, Florin Cergan, Dinel Staicu (fost Nutu), Carmen Ioana Popescu si Lucian Bagia, pe o perioada de pana la 60 zile, cu incepere de azi, 10.03.14. Magistratii resping cererile de revocare, respectiv de inlocuire a acestei masuri cu masuri mai putin restrictive de libertate. Decizia poate fi contestata. Conform art.400 alin.ultim Cod procedura penala, minuta s-a intocmit in 2 ex.

Curtea de Apel Constanta - Amanare

TERMEN: 21 martie 2014
Instanta amana pronuntarea asupra cererilor de inlocuire formulate de inculpatii Staicu Dinel si Popescu Carmen Ioana la data de 24.03.2014. In baza art.242 alin.(2) cod de procedura penala, magistratii resping cererile de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura arestului la domiciliu formulate de catre inculpatii Staicu (fost Nutu) Dinel si Popescu Carmen Ioana, ca nefondate. Cu contestatie. Conform art.400 alin.ultim cod procedura penala, minuta s-a intocmit in 2 ex.

Curtea de Apel Constanta - Instanta disjunge cauza fata de Dinel Staicu

TERMEN: 9 aprilie 2014
Instanta a disjuns cauza fata de inculpatii Dinel Staicu (fost Nutu), Carmen Ioana Popescu, Marian Staicu, Adriana Dascalu si Giorgel Zgâbei, in baza articolului 46 din codul de procedura penala.

Curtea de Apel Bucuresti - Instanta respinge cererile de eliberare din arest in arest la domiciuliu

TERMEN: 11 aprilie 2014
În baza art.242 alin.(2) cod procedură penală, respinge cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu formulate de către inculpaţii Cârstoiu Veronica, Cergan Florin şi Băgia Lucian, ca nefondate.

Curtea de Apel Constanta - Amanare initiala a pronuntarii

TERMEN: 18 aprilie 2014
Instanta amana pronuntarea la data de 30 aprilie 2014.

Curtea de Apel Bucuresti - Amanare

TERMEN: 29 aprilie 2014

Curtea de Apel Constanta - O noua amanare

TERMEN: 30 aprilie 2014
Amana pronuntarea la 7 mai 2014.

Curtea de Apel Bucuresti - Judecata continua

TERMEN: 6 mai 2014
Termen în continuare: 13 mai 2014 (probe) Pronunţare asupra măsuri preventive: 7 mai 2014

Curtea de Apel Bucuresti - judecatoarea ramane in continuare in arest preventiv

TERMEN: 7 mai 2014
În baza art.362 alin.(2) cu ref. la art.208 alin.(4) cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive pentru inculpaţii Cîrstoiu Veronica, Cergan Florin şi Băgia Lucian, pe o perioadă de până la 60 zile, cu începere de azi 07.05.14

Curtea de Apel Constanta - Dinel Staicu este condamnat

TERMEN: 8 mai 2014
Dinel Staicu este condamnat la 3 ani si 4 luni pentru "dare de mita" si "cumparare de influenta". Decizia poate fi atacata cu apel

Curtea de Apel Constanta - Dosarul continua cu judecarea probelor

TERMEN: 13 mai 2014
Dosarul continua cu judecarea probelor, iar urmatorul termen este la 6 iunie.

Curtea de Apel Constanta - Amanare

TERMEN: 6 iunie 2014
Instanta acorda termen pe data 20 iunie 2014, cand continua cu judecarea probelor. Pronuntare la 10 iunie 2014 asupra cererilor de inlocuire. Termen grefa: 12 iunie 2014

Curtea de Apel Constanta - Instanta a respins inlocuirea arestarii preventive cu arestul la domiciliu

TERMEN: 20 iunie 2014
Instanta a respins cererea de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura arestului la domiciliu formulata de catre inculpata Cirstoiu Veronica.

Curtea de Apel Constanta - Amanare

TERMEN: 3 iulie 2014
Instanta acorda termen pe 5 august 2014 (probe) referitor la masura preventiva si amana pronuntarea la data de 4 iulie 2014.

Curtea de Apel Constanta - O noua amanare

TERMEN: 5 august 2014
Instanta amana cauza si acorda termen la 21 august 2014, pentru probe - martori, referate evaluare, inscrisuri, expertiza digitala.

Curtea de Apel Constanta - Amanare

TERMEN: 21 august 2014
Instanta acorda termen de fond la 12 septembrie 2014 si stabileste termen de pronuntare asupra masurilor preventive la data de 25 august 2014.

Curtea de Apel Constanta - O noua amanare

TERMEN: 25 august 2014
Magistratii amana din nou cauza.

Curtea de Apel Constanta - Amanare

TERMEN: 12 septembrie 2014
Magistratii amana cauza si acorda termen pe data de 19 septembrie 2014.

Curtea de Apel Constanta - O noua amanare

TERMEN: 19 septembrie 2014
Instanta amana din nou cauza.

Curtea de Apel Constanta - Amanare

TERMEN: 10 octombrie 2014

Curtea de Apel Constanta - Amanare

TERMEN: 22 octombrie 2014

Curtea de Apel Constanta - Amanare

TERMEN: 7 noiembrie 2014
Amana cauza si acorda termen la 5 decembrie 2014.

Curtea de Apel Constanta - Judecata continua cu o amanare si o pronuntare intermediara

TERMEN: 5 decembrie 2014
Termen: 16 ianuarie 2014 (probe) Pronunţare la 8 decembrie 2014 pe cererea de modificare a măsurii controlului judiciar pe cauţiune formulată de inculpatul Băgia Lucian

Curtea de Apel Constanta - Instanta admite cererea formulata de Bagia Lucian

TERMEN: 8 decembrie 2014
In baza art.215 alin.(8,9) cod procedura penala, instanta admite cererea de inlocuire a obligatiei de a nu depasi limita teritoriala, respectiv sat Dudu, comuna Chiajna formulata de catre inculpatul Bagia Lucian cu obligatia de a nu depasi limita teritoriala a tarii. Cu contestatie. Pronuntata in sedinta publica, azi, 08.12.14.

Curtea de Apel Constanta - Amanare

TERMEN: 9 decembrie 2014
Conform art.273 Cod procedura penala, magistratii admit cererile si avanseaza cheltuielile de transport din fondurile Ministerului Justitiei. Cu apel odata cu fondul. Pronuntata in sedinta publica, astazi data de 9 decembrie 2014.

Curtea de Apel Constanta - Amanare

TERMEN: 16 ianuarie 2015
Magistratii amana cauza si acorda termen la data 6 februarie 2015, pentru administrarea de probe.

Curtea de Apel Constanta - Amanare

TERMEN: 6 februarie 2015
Instanta fixeaza termen pe 19 februarie 2015 ora 10.00, iar pe 09 februarie se va pronunta pe verificarea controlului judiciar.

Curtea de Apel Constanta - Amana pronuntarea

TERMEN: 19 februarie 2015
Amana pronuntarea la 02.03.2015.

Curtea de Apel Constanta - Amanare ulterioara a pronuntarii

TERMEN: 2 martie 2015
Judecatorii amana din nou pronuntarea pe 12 martie 2015.

Curtea de Apel Constanta - Amână pronunţarea la 16 martie 2015

TERMEN: 12 martie 2015

Curtea de Apel Constanta - Pronuntarea este amanata din nou

TERMEN: 16 martie 2015
Amână pronunţarea la 19 martie 2015

Curtea de Apel Constanta - Amana pronuntarea la 26 martie 2015

TERMEN: 19 martie 2015
Instanta amana pronuntarea la data de 26 martie 2015.

Curtea de Apel Constanta - 5 ani de inchisoare pentru fosta judecatoare Veronica Cirstoiu. Decizia nu este definitiva

TERMEN: 26 martie 2015
Fosta judecatoare Veronica Cirstoiu a fost condamnata la 5 ani de inchisoare, fiind gasita vinovata de luare de mita, trafic de influenta, inselaciune si fals in inscrisuri sub semnatura privata. Curtea de Apel Constanta a dat prima sentinta in acest dosar: a condamnat-o pe Veronica Cirstoiu la pedeapsa de 5 ani inchisoare si 2 ani interzicerea unor drepturi pentru luare de mita, la 5 ani inchisoare pentru trafic de influenta, la 3 ani inchisoare pentru inselaciune, la cate 1 an inchisoare pentru 2 infractiuni de fals in inscrisuri sub semnatura privata, la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata. Judecatorii au contopit cele 6 pedepse si au aplicat inculpatei Cirstoiu Veronica pedeapsa cea mai grea de 5 ani inchisoare si 2 ani pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi. Sentinta prevede deducerea duratei arestului preventiv de la 10.08.2013 la 02.09.2014. In acelasi dosar, a fost condamnat si Florin Cergan la 2 ani inchisoare pentru complicitate la trafic de influenta. Lucian Bagia a fost condamnat la 2 ani inchisoare pentru trafic de influenta si 1 an inchisoare pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata; in final, dupa contopirea celor 2 pedepse, Bagia a fost condamnat la 2 ani inchisoare cu suspendare. Cucianu Marilena a fost condamnata la 3 ani inchisoare cu suspendare pentru complicitate la inselaciune, 2 infractiuni de fals in inscrisuri sub semnatura privata si fals in inscrisuri sub semnatura privata. Instanta obliga inculpatele Cirstoiu Veronica si Cucianu Marilena in solidar la plata sumei de 156.351 lei despagubiri civile catre partea civila Curtea de Apel Bucuresti. De asemenea, instanta obliga inculpata Cirstoiu Veronica la plata sumei de 120.000 € obiectul luarii de mita sau echivalentului in lei la data platii. Se va lua act ca suma de 50.000 € obiect al infractiunii de "trafic de influenta" comisa de inculpatii Cirstoiu Veronica si Cergan Florin a fost restituita DNA. Instanta obliga pe inculpatul Bagia Lucian la plata sumei de 350 000 € sau echivalentul acesteia in lei la data platii. De asemenea, instanta obliga inculpatii la plata sumelor: Cirstoiu Veronica de 25.000 lei, Cergan Florin de 20000, Bagia Lucian de 15000 lei, iar Cucianu Marilena de 12.000 lei, cheltuieli judiciare catre stat. Decizia nu este definitiva.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Veronica Cirstoiu ramane sub control judiciar

TERMEN: 20 iulie 2015
Instanta mentine masura preventiva a controlului judiciar luata fata de inculpata Cirstoiu Veronica, precum si masura preventiva a controlului judiciar pe cautiune luata fata de inculpatul Băgia Lucian. Decizia este definitiva. Pronuntata in sedinta publica, azi 20 iulie 2015.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Termen intermediar

TERMEN: 11 septembrie 2015

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Declaratie de abtinere din partea unei judecatoare

TERMEN: 16 septembrie 2015
Instanta admite declaratia de abtinere formulata la data de 15 septembrie 2015 de judecatoarea (...) in dosarul nr.250/36/2014 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia penala. In temeiul art.98 alin.4 din Hotararea nr. 387 din 22 septembrie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioara al instantelor judecatoresti, completul se intregeste cu judecatorul din planificarea de permanenta. Fara cale de atac. In baza art. 362 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art.208 alin.5 C.pr.pen., mentine masura preventiva a controlului judiciar luata fata de inculpata Cirstoiu Veronica, precum si masura preventiva a controlului judiciar pe cautiune luata fata de inculpatul Bagia Lucian. Definitiva.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 23 octombrie 2015
Instanta mentine masura preventiva a controlului judiciar luata fata de inculpata Cîrstoiu Veronica, precum si masura preventiva a controlului judiciar pe cautiune luata fata de inculpatul Băgia Lucian. Definitiva.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 20 noiembrie 2015
Instanta amana cauza.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Incheiere de sedinta

TERMEN: 18 decembrie 2015
Magistratii mentin controlul judiciar in ce o priveste pe Cîrstoiu Veronica, precum si controlul judiciar pe cautiune fata de Băgia Lucian. Decizie definitiva.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 22 ianuarie 2016
Instanta mentine masura preventiva a controlului judiciar luata fata de inculpata Cîrstoiu Veronica, precum si masura preventiva a controlului judiciar pe cautiune luata fata de inculpatul Băgia Lucian. Definitiva. Amana pronuntarea pe probe la 05.02.2016.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Magistratii admit mai multe probe cerute in instanta

TERMEN: 5 februarie 2016
Admite proba testimoniala solicitata de reprezentantul Ministerului Public privind ascultarea martorilor Placinta Ticu, Botezan Claudiu Gabriel, Stanoniu Mihai, Ionescu Florin Paul, Raducanu Ileana Adina, Dascalu Adriana si Staicu Marian. Respinge proba testimoniala solicitata de reprezentantul Ministerului Public constand in audierea martorilor Manea Maria, Manea Ionel, Gutoiu Adina Magdalena, Murgasanu Eugenia, Carstoiu Dumitru si Carstoiu Elisabeta, Bobocel Bogdan Marian si Staicu (fost Nutu) Dinel. II. Admite proba testimoniala solicitata de apelantul intimat inculpat Bagia Lucian privind audierea martorilor Dascalu Adriana, Popescu Carmen Ioana, Raducanu Ileana Adina, Staicu Marian si Zgabei Georgel. Respinge proba testimoniala solicitata de apelantul intimat inculpat Bagia Lucian constand in audierea martorilor Staicu (fost Nutu) Dinel si Cristea George. Proroga pronuntarea asupra probei cu inscrisuri solicitata de apelantul intimat inculpat Bagia Lucian, in dovedirea tezelor probatorii mentionate in motivele de apel si pentru verificarea credibilitatii martorilor ce au fost audiati sau care urmeaza a fi audiati, dupa ce apelantul intimat inculpat va preciza care sunt inscrisurile pe care intelege sa le depuna. Respinge proba cu inscrisuri solicitata de apelantul intimat inculpat Bagia Lucian constand in emiterea unei adrese catre Directia Nationala Anticoruptie prin care sa se comunice daca Dascalu Adriana, Raducanu Ileana Adina si Cristea George : 1. au avut calitatea de ofiter de politie judiciara oricand pe parcursul fazei de urmarire penala desfasurate in dosarul nr. 111/P/2013; 2. au purtat asupra lor tehnica de interceptare a convorbirilor in mediul ambiental pusa la dispozitie de DNA oricand pe parcursul fazei de urmarire penala desfasurate in dosarul nr. 111/P/2013; 3. au fost instruiti de procurorii DNA sa comunice interlocutorilor aspecte de fapt nereale (comportament infractional simulat conform art. 261 alin. 6 din Legea nr. 78/2000) pentru a determina ca interlocutorii sa dezvaluie imprejurari de fapt privind fapte reale de coruptie petrecute anterior; 4. la data la care au purtat pentru prima data tehnica de interceptare a convorbirilor in mediul ambiental pe parcursul fazei de urmarire penala desfasurate in dosarul nr. 111/P/2013, erau inregistrate impotriva acestora plangeri, denunturi pentru infractiuni de coruptie si/sau infractiuni asimilate infractiunilor de coruptie sau era inceputa urmarirea penala impotriva acestora pentru astfel de infractiuni. Respinge probele solicitate de apelantul intimat inculpat Bagia Lucian privind efectuarea unui test poligraf si audierea in sedinta publica a inregistrarilor audio/video ale convorbirilor purtate in mediul ambiental care il privesc pe inculpat. III. Admite proba solicitata de apelantul intimat inculpat Cergan Florin privind audierea in sedinta publica a dialogului purtat in mediul ambiental la data de 8 august 2013 de Dascalu Adriana si inculpat in intervalul 20:02:50 - 20:04:35. Respinge proba testimoniala solicitata de apelantul intimat inculpat Cergan Florin constand in audierea martorilor Vlad Lenuta, Vlad Nicusor, Goanga Cristian si Caragea Mihai. Respinge proba solicitata de apelantul intimat inculpat Cergan Florin privind expertizarea vocii si vorbirii asupra fragmentului de conversatie din inregistrarea realizata in seara zilei de 8 august 2013 dintre Dascalu Adriana si procurorul de caz F. Mirica. Proroga pronuntarea asupra probei cu inscrisuri solicitata de apelantul intimat inculpat Cergan Florin constand in emiterea unei adrese catre Directia Nationala Anticoruptie prin care sa se solicite depunerea : 1. tuturor convorbirilor telefonice purtate intre inculpat si Dascalu Adriana in perioada 25 iulie - 8 august 2013 2. convorbirilor telefonice purtate intre inculpat si Maisner Lucian in ziua de 2 august 2013 3. convorbirilor telefonice purtate intre inculpat si mama sa, inculpata Cirstoiu Veronica in perioada 24 iulie - 8 august 2013 IV. Admite proba solicitata de apelanta intimata inculpata Cirstoiu Veronica constand in audierea in sedinta publica a convorbirilor ambientale : 1. din data de 24 iulie 2013 intre inculpata, Dascalu Adriana si Tamas Reka, momentele cuprinse intre 1:58:40 - 1:59:00; 2:03:20 - 2:03:32; 2:13:08 - 2:16:00; 2:23:30 - 2:25:50; 2. din data de 8 august 2013 intre Dascalu Adriana si Cergan Florin, momentul cuprins intre 20:02:50 - 20:04:35. Admite proba cu inscrisuri in circumstantiere solicitata de apelanta intimata inculpata Cirstoiu Veronica. Admite proba testimoniala solicitata de apelanta intimata inculpata Cirstoiu Veronica privind audierea martorilor Staicu Marian, Popescu Carmen Ioana, Zgabei Georgel si Raducanu Ileana Adina. Respinge proba testimoniala solicitata de apelanta intimata inculpata Cirstoiu Veronica constand in audierea martorilor Staicu (fost Nutu) Dinel, Dinisoara Costinel, Butaru Nistor Ionut Catalin (Roger), Dragomir Damian, Bobocel Bogdan Marius, Serban Valentin (martor cu identitate protejata), Petre Daniel Costel, Dumitrascu Sofica, Bragau Marius, Bragau Daniela, Teodor Nicoleta Liliana, Marica Oana Maria, Penu Maria Ramona si Obeanu Gabriel Lucian. Respinge probele solicitate de apelanta intimata inculpata Cirstoiu Veronica privind audierea expertului Gheorghe Pop si efectuarea unei expertize grafoscopice asupra inscrisului aflat la f. 284 vol. 1 dup si a inscrisului depus de Staicu Dinel in sedinta publica din 9 aprilie 2014. Respinge proba cu inscrisuri solicitata de apelanta intimata inculpata Cirstoiu Veronica constand in depunerea la dosarul cauzei, in copii, a declaratiilor date de Staicu (fost Nutu) Dinel, Staicu Marian, Dinisoara Costinel, Butaru Nistor Ionut Catalin (Roger), Dragomir Damian, Popescu Carmen Ioana, Zgabei Georgel, Raducanu Ileana Adina, Bobocel Bogdan Marius in fata Curtii de Apel Bucuresti in dosarul disjuns din rechizitoriul nr. 51/P/2012. Proroga pronuntarea asupra probei cu inscrisuri solicitata de apelanta intimata inculpata Cirstoiu Veronica cu privire la latura civila a cauzei, dupa ce apelanta inculpata va preciza care sunt inscrisurile pe care intelege sa le depuna la dosar. Dispune citarea martorilor Dascalu Adriana si Zgabei Georgel, pentru termenul din data de 19.02.2016, ora 9:00. Definitiva.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 19 februarie 2016
Instanta amana cauza.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amână cauza

TERMEN: 4 martie 2016
Detalii soluţie: În baza art.362 alin.2 C.pr.pen. raportat la art.208 alin.5 C.pr.pen., menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpata Cîrstoiu Veronica, precum şi măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune luată faţă de inculpatul Băgia Lucian. Definitivă.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 1 aprilie 2016

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Veronica Cirstoiu ramane sub control judiciar

TERMEN: 19 aprilie 2016
În baza art.362 alin.2 C.pr.pen. raportat la art.208 alin.5 C.pr.pen., menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpata Cîrstoiu Veronica, precum şi măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune luată faţă de inculpatul Băgia Lucian. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2016.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amână pronunţarea

TERMEN: 5 mai 2016
Detalii soluţie: Amână pronunţarea la data de 20.05.2016

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Inca o amanare a pronuntarii

TERMEN: 20 mai 2016
Amână pronunţarea la data de 02 iunie 2016.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Veronica Cirstoiu - condamnare definitiva la 7 ani de inchisoare.

TERMEN: 2 iunie 2016
Fosta judecatoare a Curtii de Apel Bucuresti Veronica Cirstoiu a fost condamnata definitiv la sapte ani de inchisoare. Detalii: http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-21047812-fosta-judecatoare-veronica-cirstoiu-condamnata-definitiv-sapte-ani-inchisoare.htm

6922 vizualizări
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by