"Nu mi-am inchipuit ca in societatea romaneasca se poate intampla asa ceva. Totul s-a desfasurat in conditiile legii (privatizarea ICA - n.red.), nu exista niciun prejudiciu. Este ceva de neinchipuit. Un asasinat economic si politic."
Pantis se considera "un om cinstit condamnat pe nedrept" si sustine ca "Adevarul nu trebuie aflat, este unul singur: toti cei condamnati au fost condamnati pe nedrept. Trebuie demonstrat de cei care mai pot sa il demonstreze."
Fostul ministru al Comunicatiilor, Sorin Pantis, este acuzat ca, in calitate de director executiv al Grivco, ar fi intocmit si folosit un document fals pentru "a sustine nereal" majorarea capitalului social al Institutului de Cercetari Alimentare (ICA).
In anul 2004, cand Sorin Pantis era director general executiv al SC "Grupul Industrial Voiculescu si compania (Grivco)" SA Bucuresti, acesta a intocmit, impreuna cu directorul ICA, Gheorghe Mencinicopschi, un proces-verbal de predare-primire in care au atestat nereal faptul ca, la data de 30 martie 2004, Grivco a predat institutului un cromatograf gaz-lichide si un spectrometru cu absorbtie atomica, obiecte ce ar fi reprezentat imbunatatiri aduse de societate dupa privatizarea ICA.
Contractul de furnizare a acestor echipamente are numarul 124 si a fost incheiat in 9 martie 2004 cu societatea "Mecro System" SRL Bucuresti, acestea fiind importate in 26 aprilie 2004 si respectiv 6 mai 2004. Predarea lor efectiva catre ICA a avut insa loc abia in 23 iunie 2006, adica la mai bine de doi ani de la intocmirea procesului-verbal.
Sorin Pantis s-ar fi folosit de acest document fals pentru "majorarea capitalului social al ICA SA Bucuresti prin aportul in natura a actionarului majoritar Grivco SA Bucuresti". Concret, in cazul lui Pantis ar fi vorba de un caz de fals legat de procesul verbal nereal.
Contractul de privatizare al ICA prevedea obligativitatea participarii Grivco la capitalul social al institutului. "Invinuitii Mencinicopschi Gheorghe - in calitate de director general al SC Institutul de Cercetari Alimentare SA Bucuresti - si Pantis Sorin - in calitate de director general executiv al SC 'Grupul Industrial Voiculescu si compania (Grivco)' SA Bucuresti au intocmit in fals, iar ultimul din cei doi a folosit acest inscris la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti pentru inscrierea mentiunilor referitoare la majorarea capitalului social al ICA SA Bucuresti prin aportul in natura a actionarului majoritar Grivco SA Bucuresti", se arata in ordonanta de extindere a cercetarilor.
Citeste si:
- Citeste in sectiunea "Anticoruptie" toate detaliile din Dosarul "I.C.A." - Dan Voiculescu