Nou in sectiunea Dosare de Coruptie: Cristian Poteras, Codrut Seres si Zsolt Nagy

de Redactia     HotNews.ro
Luni, 21 martie 2011, 18:14 Dosare Anticoruptie


Poteras, Seres si Nagy
Foto: Colaj / Sursa foto: Agerpres
HotNews.ro a finalizat monitorizarea a inca doua dosare de mare coruptie, astfel ca numarul dosarelor monitorizate de HotNews.ro a ajuns la 28. Este vorba despre dosarul primarului sectorului 6, democrat-liberalul Cristian Poteras, in cazul caruia au trecut 19 zile de la trimiterea in judecata, si despre dosarul "Privatizarilor strategice" unde sunt acuzati fostul ministru PC al Economiei si Comertului, Codrut Seres, si fostul ministru UDMR al Telecomunicatiilor, Zsolt Nagy.

In cadrul dosarului "Retrocedari ilegale", primarul sectorului 6, Cristian Poteras, este acuzat ca ar fi atribuit ilegal titluri de proprietate pentru 12 hectare de teren in Capitala. Printre beneficiari s-ar fi aflat si un var al sotiei edilului. La nivelul lui 2006, valoarea terenurilor retrocedate neintemeiat era de 58 de milioane de euro, sustin procurorii. Proprietatile au fost vandute ulterior, pentru circa 82 de milioane de euro. Urmarirea penala a inceput pe data de 28 octombrie 2009, iar data trimiterii in judecata este 2 martie 2011. Vezi aici Dosarul "Retrocedari Ilegale" - Cristian Poteras

In dosarul "Privatizarilor strategice", fostul ministru PC al Economiei si Comertului, Codrut Seres, si fostul ministru UDMR al Telecomunicatiilor, Zsolt Nagy, au fost acuzati de procurori ca ar fi utilizat pozitiile pe care le ocupau in Guvern pentru a favoriza anumiti concurenti intr-o serie de dosare de privatizare de mare importanta. Anchetatorii sustin ca faptele celor doi demnitari trebuie catalogate drept tradare. Au trecut 721 de zile de la trimiterea in judecata. Citeste aici Dosarul "Privatizarile Strategice" - Codrut Seres si Zsolt Nagy

Cu acestea, numarul dosarelor monitorizate de HotNews.ro a ajuns la 28. Patru dintre ele sunt inchise cu sentinte definitive, restul aflandu-se in diferite stadii procesuale. In topul dosarelor blocate la tribunal se afla cel al lui Serban Mihailescu - "Dosarul Armelor de Vanatoare". Au trecut 4 ani si 10 luni de cand Mihailescu a fost trimis in judecata de DNA pentru ca i-ar fi cerut fostului sau consilier personal 11 arme de vanatoare, in schimbul mentinerii sale in functie. Citeste aici "Dosarul Armelor de Vanatoare - Serban Mihailescu".

Pe locul al doilea se afla "Dosarul Caprioara" al lui Marian Oprisan, in cazul caruia au trecut 4 ani si 9 luni de la trimiterea in judecata; pe locul al treilea este "Dosarul Loteria I" al lui George Copos, in cazul caruia au trecut de asemenea 4 ani si 9 luni de la trimiterea in judecata.
  • HotNews.ro si-a propus monitorizarea tuturor dosarelor de mare coruptie.
  • Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana si este sustinut de Fundatia Konrad Adenauer.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























1837 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Dosare de coruptie (Luni, 21 martie 2011, 19:18)

    Corneliu [anonim]

    Stimati redactori
    Va propun ca la fiecare dosar sa fie mentionata si data aproximativa a prescrierii faptelor.
    Cu stima,
    Corneliu
  • 0 (2 voturi)    
    De ce oare Poteras (Luni, 21 martie 2011, 19:26)

    Judex [anonim]

    Nu a fost arestat ? Ca e Udrea deputat in sectorul lui ? Cat trebuia sa fure Poteras ca sa i se puna catusele ? De ce acest analfabet, primitiv ca o maimuta nu este deja in arest ? Pai pe langa Poteras ala de la Arges e junior. Ne spune si noua cineva de la DNA cum se cantaresc vinovatiile si pericolul sociale concret ? Nu de alta mai baieti dar va expira mandatele, vin altii la putere si e pacat sa platiti voi . Tanase Joita spunea ca nearestarea (neretinerea) in cazuri grave si clar dovedite e favorizarea infractorului ! Daca vine unul care gandeste la fel ?
  • 0 (0 voturi)    
    Retrocedari (Luni, 21 martie 2011, 19:26)

    Stefan [anonim]

    Cred ca ar fi util, ca sa nu mai vorbim despre deontologie, ca inainte de publicarea pe un site de stiri a unei informatii aceasta sa fie mai intai verificata. Intamplator am aflat cateva detalii ale dosarului lui Poteras, care de fapt nu este numai al lui ci al intregii comisii de retrocedare. Aceasta comisie nu este numita ci are in componenta numai membri de drept si mai mult decat atat nu aceasta comisie a facut retrocedarile ci prefectura, aceasta comisie neavand decat o obligatie legala de a se intruni si a semna actele venite din partea prefecturii. Poate ar trebui un pic mai multa atentie domnilor "HotNews-isti" ca nu cumva sa ajungeti si voi in barca antenistilor...
  • 0 (0 voturi)    
    achizitii controversate (Luni, 21 martie 2011, 22:23)

    criticul de serviciu [anonim]

    Interesul manifestat de foarte multi candidati pentru ocuparea unei functii publice nu poate fi justificat, in mod obiectiv, prin obtinerea unui salariu motivant sau crearea unui status care sa atraga respectul vecinilor de scara. Pornim de la premisa ca ab initio pretendentul la un post in administratie se gandeste la avantajele pe care o astfel de functie i le aduce. Si aceste avantaje nu sunt inscrise in legile care guverneaza domeniul de activitate. Vorbim aici atat de functii ocupate prin numire cat si functii ocupate in urma unor alegeri. Intrebarea care ar trebui sa fie pusa de oricare dintre cei care fac comentarii. Si-ar dori o functie publica, iar daca da, care sunt avantajele acesteia? Mai mult, isi doreste cumva sa obtine avantajele pe care acum le blameaza la altii?
    Legat de anumite <avantaje> care rezulta din cheltuirea banilor publici in procedurile de achizitie de servicii puteti vizualiza la http://profesionist-achizitiipublice.blogspot.com/


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by