Informatii noi in dosarul lui Marko Attila: S-a dispus clasarea cauzei in care s-a cerut arestarea lui Attila pentru abuz in serviciu

de Ionut Baias     HotNews.ro
Luni, 27 aprilie 2015, 23:31 rechizitorii


Marko Attila Gabor
Foto: Camera Deputatilor
Fostul deputat UDMR Marko Attila a postat pe contul sau de facebook o informatie care pare a fi scoasa din referatul procurorilor in care acesta este scos de sub urmarire penala in cauza in care este acuzat de abuz in serviciu. Reamintim ca lui Marko Attila i s-a cerut arestarea tocmai in acest caz, iar Parlamentul a aprobat cererea DNA de arestare.

Postarea lui Marko Attila pe contul sau de Facebook

"Din 10 decembrie 2014 am solicitat in 3 randuri clasarea acuzatiilor impotriva mea din cazul Bica. Nu au vrut. Au solicitat arestarea mea preventiva. A fost clar de la inceput si nimic nu s-a schimbat de atunci. Dupa patru luni, in noul rechizitoriu formulat impotriva mea se afla urmatorul text: "se claseaza acuzatiile" Au tacut, au asteptat, s-au pitit, s-au jucat. Au stiut ca trebuie sa claseze acuzatiile dar nu au facut acest lucru. Si acum cine ii trage la raspundere pentru ca in decembrie au solicitat totusi arestarea mea preventiva? Cine ii trage la raspundere ca au fost in stare sa scrie ca participi la savarsirea unei infractiuni daca nu esti prezent la o sedinta? Dupa toate acestea in continuare nu putem sa avem opinii despre sistem? Daca constatam astfel de abuzuri atunci sa tacem din gura, pentru ca in caz contrar ni se da peste nas si se spune ca aducem atingere independentei justitiei?"

Scurt istoric al cazului


Marko Attila a fost trimis in judecata de DNA in 9 aprilie, alaturi de fostul sef al ANI Horia Georgescu si de deputatul Theodor Nicolescu, toti trei fiind acuzati ca au aprobat despagubiri pentru imobile supraevaluate la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP).

Deputatul UDMR Marko Attila a plecat in Ungaria in decembrie 2014, dupa ce colegii sai au votat in favoarea arestarii preventive in dosarul ANRP.

Procurorii au suspiciuni ca, in 2008, Marko Attila Gabor, impreuna cu ceilalti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, a emis in cazul a trei dosare titluri de despagubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerintele Standardelor Internationale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piata a imobilelor, supraevaluand bunurile imobile respective cu suma totala de aproximativ 75 de milioane de euro, cu aceasta suma fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obtinerea unor despagubiri necuvenite de catre titularii si cesionarii drepturilor de despagubire.

Deputatul Marko Attila nu mai beneficiaza de imunitatea parlamentara incepand din 3 decembrie 2014, atunci cand colegii sai au incuviintat arestarea sa preventiva, in dosarul de coruptie al fostului procuror sef al DIICOT Alina Bica privind despagubirile de la ANRP pentru un teren supraevaluat.

Intre timp, dosarul a fost trimis in judecata, insa procurorii au fost nevoiti sa disjunga cazul lui Marko Attila de cel al Alinei Bica, pentru ca el nu s-a aflat in tara si nu a putut fi audiat.

In noiembrie 2014, deputatul UDMR Marko Attila a fost condamnat definitiv la trei ani de inchisoare cu suspendare pentru abuz in serviciu, intr-un alt dosar privind restituirea unor imobile.

Fostul deputat UDMR Marko Attila spune, intr-un interviu acordat unui post de radio ungar, ca nu vrea sa se intoarca in Romania si intentioneaza sa inceapa o noua viata in Ungaria, el apreciind ca a fost condamnat pe nedrept in Romania, unde justitia este un "instrument de blocare a retrocedarilor".

El a precizat ca nu vrea sa se intoarca la Bucuresti, deoarece DNA l-a trimis in judecata intr-un alt dosar, si vrea sa inceapa o noua viata la Budapesta.

"Nu ma indoiesc nicio clipa ca lupta impotriva coruptiei trebuie sa continue in Romania. Cine este corupt, trebuie condamnat", a subliniat el.

Intrebat ce va face daca va fi emis un mandat european sau international de arestare pe numele sau, Marko a raspuns ca statul ungar i-a transmis in mai multe ocazii si in diverse moduri ca nu il va abandona, deoarece "Guvernul ungar considera, de asemenea, ca nu exista nicio infractiune in acest caz", ci este vorba despre "discreditarea unui cetatean maghiar".






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























3553 vizualizari

  • +7 (11 voturi)    
    daca informatiile sunt corecte ... (Marţi, 28 aprilie 2015, 0:20)

    jeje [anonim]

    ... cine ar fi platit pt incarcerarea acestui cetatean ?
    Suntem noi paranoici sau pur si simplu au inceput sa greseasca procurorii ? Ar fi trebuit sa isi dea demisia din parlament si sa mearga la inchisoare ? Nu se putea sa continue urmarirea penala cat era parlamentar ?

    Deci daca ai un stat in spate ... s-ar putea cazul tau sa fie analizat mai bine ;) Daca esti singur cu sistemul .... singura solutie ... e sa iti faci singur dreptate ! ;)
    • +3 (5 voturi)    
      Daca omul are dreptate, atunci avem o problema (Marţi, 28 aprilie 2015, 7:12)

      MasP [utilizator] i-a raspuns lui jeje

      Daca DNA a acuzat acest om fara niciun fel de dovezi (se pare ca nici macar denunturi nu au) si a incercat sa-l aresteze, atunci va avea o mare problema de credibilitate. Cineva din DNA trebuie sa plateasca. Intr-o tara civilizata, seful institutiei ar pleca imediat. Este o eroare judiciara imensa si daca mai e facuta si la comanda politica, toata institutia ar trebui restructurata.
    • +1 (1 vot)    
      Arestarea preventiva este dispusa de judecatori (Marţi, 28 aprilie 2015, 7:24)

      derblauereiter [utilizator] i-a raspuns lui jeje

      DNA a cerut parlamenului avizul pt. arestare dar masura propriu zisa urma sa fie rezultatul deciziei unui judecator; decizia - oricare ar fi fost - putea fi contestata la instanta superioara iar finalmente Marko nu ar fi putut fi arestat preventiv decat daca 2 instante ICCJ ar fi decis asa.

      Pe scurt, dupa avizul dat de parlament, Marko se gasea exact in situatia in care ne aflam din capul locului noi, toti cei 20.000.000 de cetateni ai acestei tari minus vreo 600 de parlamentari.

      In plus, informatia ca DNA ar fi "clasat acuzatiile" vine exclusiv de la Marko Attila, nicio sursa publica nu confirma scoaterea de sub urmarire penala.
      • +3 (5 voturi)    
        rationamentul tau nu face sens (Marţi, 28 aprilie 2015, 10:29)

        jeje [anonim] i-a raspuns lui derblauereiter

        Imi spui ca DNA se pregatea pentru a il aresta, si desi nu are dovezi e un comportament normal al DNA !

        Pai hai sa faca DNA cerere de arestare preventiva pentru toata tara si lasam pe judecatori sa decida cine ramane dupa gratii !

        Nu se afla in situatia mea si a ta ! Pe numele lui exista o cerere de arestare ! Parlamentul nu a votat preventiv, ci urmare a unei cerere trimise de DNA via MJ spre Parlament !
        • +2 (4 voturi)    
          Sa nu mai spunem (Marţi, 28 aprilie 2015, 11:42)

          Marius [anonim] i-a raspuns lui jeje

          Ca pana ajunge la judecator pt 24 de ori esti la bulau.

          Si cand te gandesti ca Kovesi vrea 3 zile in loc de una arest fara judecator. Pt asa ceva??
      • 0 (2 voturi)    
        care jdecatori? (Marţi, 28 aprilie 2015, 10:42)

        Tovarasul Spirala [utilizator] i-a raspuns lui derblauereiter

        aia care "sunt de aceeasi parte a baricadei" si "parteneri" cu DNA?
    • +1 (1 vot)    
      E nevinovat! (Marţi, 28 aprilie 2015, 15:22)

      Comment [anonim] i-a raspuns lui jeje

      Se va dovedi nevinovatia lui si in cazul ANRP, este absolut sigur.
      Vor cadea multe capete la DNA, pina si portarul va plati despagubiri.
      Ganditi-va, acest om a fost terorizat psihic, a fost constrans in mod (in)direct sa renunte la mandatul de deputat, pt ca ca unora in Rromanistan tot nu le plac ungurii.
      Asta a picat ca fraieru in lupta de eliminare dintre clanurile politico-mafiote romanesti.
      Vad ca majoritatea presei mioritice acum tace ca rohatul in iarba, pina alaltaieri insa toti romanii au vrut sa-l spinzure.
      Numai pe el, ca-i ungur, de artizanii romani ai infractiunilor nimeni nu zice de rau...
      Neam de....
  • +6 (10 voturi)    
    sau poate statul roman (Marţi, 28 aprilie 2015, 0:33)

    jeje [anonim]

    a inteles ca nu o sa-l "recupereze" pe Marko Attila Gabor si atunci a decis sa nu se faca de ras si a clasat dosarul ?

    Hmm, dar asta vai ... e o alta alternativa care ar fi imposibila ! Cineva din magistrati (procurori sau judecatori) au actionat la indemnul unor institutii care au atributii privind cooperarea sau informatiile externe. Ar insemna ca nu sunt independenti ? Dragut, nu avem voie sa ne indoim de ei :
    - fie sunt incompetenti si au incercat sa aresteze un om nevinovat
    - fie actioneaza la directiile unor servicii care le spun ca e cazul sa nu mearga mai departe pt ca judecata lor nu se va aplica.

    Dar nu, noi oamenii "neinitiati" nu avem voie sa punem la indoiala judecata unor mari magistrati, la nivelul nostru de jos, nu s-a inventat logica si nu suntem capabili sa intelegem o situatie !
    • +4 (6 voturi)    
      bun comentariul (Marţi, 28 aprilie 2015, 0:41)

      Tovarasul Spirala [utilizator] i-a raspuns lui jeje

      "noi oamenii "neinitiati" nu avem voie sa punem la indoiala judecata unor mari magistrati"
      cine suntem noi sa punem intrebari legate de procese? ne credem in america sau anglia unde oamenii simpli fac parte din juriu si dau verdicte?
      cine sunt parlamentarii aia care fac legi sa spuna daca din referatul unui procuror rezulta ca un om a incalcat legea sau nu?
      • -1 (3 voturi)    
        daca la noi "oamenii simpli" ar da verdicte (Marţi, 28 aprilie 2015, 7:28)

        derblauereiter [utilizator] i-a raspuns lui Tovarasul Spirala

        toti infractorii i-ar cumpara cu 50 de lei asa cum fac politicienii cu voturile la alegeri;

        in plus nici in sistemul anglo-saxon infractiunile economice sau cele de coruptie nu pot fi judecate de catre jurati.
        • +2 (4 voturi)    
          nu inteleg de ce consideri (Marţi, 28 aprilie 2015, 10:32)

          jeje [anonim] i-a raspuns lui derblauereiter

          ca oamenii care nu sunt din sistem, nu pot sa inteleaga sau sa deduca mai bine culpa unui faptuitor ? Juristul si mai departe magistratul nu este specializat in o groaza de domenii si are doar cunostine basic (economie, medicina, inginerie , IT etc)

          Specialistii adica cei pe baza carora juristul poate decide aplicarea unei sanctiuni legale sunt cei care produc dovezile !

          Am mai multa incredere intr-un rationament neumbrit, neobosit al unui "specialist" decat in unul "independent" al unui jurist care se crede atotputernic pe pamant !
        • 0 (0 voturi)    
          si in state ar fi la fel (Marţi, 28 aprilie 2015, 10:44)

          Tovarasul Spirala [utilizator] i-a raspuns lui derblauereiter

          doar ca nu poti ajunge la jurati
          exista o protectie sa nu poata fi influentati
  • +6 (12 voturi)    
    ma intreb (Marţi, 28 aprilie 2015, 0:44)

    Adrian [anonim]

    daca participarea la guvernare a unor unguri organizati sub umbrela unui ong numit udmr poate fi considerata imixtiune a Ungariei in treburile interne ale Romaniei.
    • 0 (4 voturi)    
      Nu. Chiar si minoritatile f. mici (Marţi, 28 aprilie 2015, 8:02)

      derblauereiter [utilizator] i-a raspuns lui Adrian

      au locuri rezervate in parlament pt. reprezentare si de f. multe ori au participat si la guvernare: Pambuccian de la uniunea armenilor, Helvig de la uniunea germanilor, daca verifici gasesti destui;

      nu mai vorbesc ca uniunea germanilor a dat si actualul presedinte;

      deci nu participarea minoritarilor la guvernare ar fi problema ci participarea coruptilor, dupa parerea mea :)
  • 0 (8 voturi)    
    păi... (Marţi, 28 aprilie 2015, 1:00)

    Buitre [anonim]

    ...omul nu a fost prezent la ședințele în cadrul cărora s-au luat acele decizii suspecte. O fi avut puterea de a trage sfori teleghidat? Nici udemeriștii nu sunt mai buni decât majoritatea politicienilor din România, dar se pare că DNA a dat-o-n bară în cazul ăsta.
    • 0 (2 voturi)    
      facatura (Marţi, 28 aprilie 2015, 10:11)

      coloneze [utilizator] i-a raspuns lui Buitre

      daca procurorii l au trimis in judecata e clar ca nu s a dat clasre. ca s o fi dat clasare pe una dintre fapte din cele N asta e alta problema.
      mai mult draga udemerist ule, daca a fost un abuz impotriva ta ai posibilitatea sa mergi in fata justitiei si sa l reclami pe procuror, nu sa apari la tv cu limba ta romana scalcita.
      daca erai asa de nevinovat de ce nu te ai dus la DNA sa le explici ce si cum si ai preferat sa fugi in ungaria.
      plus de asta matatel esti specialist in petrade de fum:
      PANA LA URMA TI AI DAT SAU NU DEMISIA DIN PARLAMAENT?
  • +11 (11 voturi)    
    Cum adica? (Marţi, 28 aprilie 2015, 2:32)

    Sthelian [utilizator]

    Tovarasul deputat n-a binevoit sa apara la proces, ci a fugit in Ungaria.
    Vinovat sau nu, aceasta fuga este in sine pe la altii un delict si are articol separat in Codul Penal.
    Dar nici procurorii nu-si fac bine treaba.
    Au cerut urmarire internationala? Ca poate altii il gaseau si il aduceau...
    Acu' ceva ani pe un fost deputat de Giurgiu l-au dat imediat prin Interpol.
    Cum de merge justita asta cu atitea sisteme de masura???
    • 0 (2 voturi)    
      pai e pe cine fura mai mult (Marţi, 28 aprilie 2015, 6:11)

      gopo111 [utilizator] i-a raspuns lui Sthelian

      are sanse mai putine sa ajunga la puscarie, asa se pare, ca daca furi de foame, faci la puscarie de zici ca nu e adevarat, dar daca furi sa te imbogatesti atunci ala nu e furt si nu faci puscarie, macar de l-ar pune la racoare pt faptul ca a fugit, ca sa nu spuna ca era mama bolnava si sa dus invizita
    • -2 (4 voturi)    
      Comment sters de user (Marţi, 28 aprilie 2015, 7:37)

      polonyca [anonim] i-a raspuns lui Sthelian

    • 0 (2 voturi)    
      delict?? (Marţi, 28 aprilie 2015, 7:54)

      Radu [anonim] i-a raspuns lui Sthelian

      Nu ca il incurajez pe Attilla sau cum l-o fi chemand, dar 1) in Romania nu exista delicte, ci doar infractiuni, 2) fuga in sine nu are ''articol'' separat in Codul penal - pe scurt nu e infractiune.
      Chiar si pentru non-juristi, poate nu ar strica sa citeasca un doc/pdf cu Codul penal inainte sa se lanseze in lansarea unor presupuse certitudini. Macara daca propozitia numitului (ca tot ne place limbajul de specialitate juridic) Sthelian se termina cu un semn de intrebare, iar nu un punct atat de categorie. Desi evident respectivul habar nu are de prevederile Codului la care face referire
      • 0 (0 voturi)    
        Habar? (Marţi, 28 aprilie 2015, 22:39)

        Sthelian [utilizator] i-a raspuns lui Radu

        ... Fuga de la locul unui accident este delict la altii si are corespondent in codul lor penal...
        In rest am pus intrebari si am exprimat o opinie...
        Oricum, prin necesitatea ridicarii imunitatii in caz de acuzatii de mita sau orice altceva este o ilustrare perfecta a finalului cartii Ferma animalelor:
        "Toate animalele sunt egale intre ele. Unele sunt mai egale decit altele."
    • 0 (2 voturi)    
      gandeste putin mai departe de lege (Marţi, 28 aprilie 2015, 10:52)

      jeje [anonim] i-a raspuns lui Sthelian

      Legea este o conventie gandita sa tina societatea intr-o anumita ordine. Legea defineste un sistem, dar nu trebuie sa ai vreo inhibitie sa te gandesti cum il poti imbunatatii.

      Pana acum ceva timp sistemul nu era potent, acum cineva abuzeaza de el pentru ca simte el ca exista un vid de putere in stat (maharajaul Johannis e in concediu de 5 luni ...). Nu neg intentia pe fond buna a institutiilor statului dar nu justifica deloc abuzurile.

      In momentul in care tu ca si persoana esti pus in fata unui sistem care te considera vinovat de ceva si tu stii ca nu esti, cum poti considera ca normal sa te duci sa stai la beci, pentru ca asa are chef un procuror de la DNA si un judecator obosit in prima instanta ?
      • 0 (0 voturi)    
        Pai (Marţi, 28 aprilie 2015, 22:45)

        Sthelian [utilizator] i-a raspuns lui jeje

        Masura arestului preventiv este una exceptionala. Consider ca arestul televizat este o crunta manipulare. Mai cred ca uneori chiar cei interesati anunta televiziile sa fie acolo.
        Se pare ca se abuzeaza de ea.
        Pe de alta parte, tovarasul deputat are posibiliatea ca fiind in libertate sa puna presiune pe anumiti martori...
        Sa fiu iertat, actualul sistem nu te considera automat vinovat. S-au cam dus vremurile alea.
        Personal vad ca odata ajunsi in politica explodeaza si averile lor si ale apropiatilor (sotii, parinti, frati, cumnati, socri, veri...) si le explodeaza si inteligenta si competentele, ca incep sa acumuleze diplome, doctorate...
        Eu fac parte din cei ce are curiozitatea sa se uite pe CV-uri de alesi...
  • -2 (4 voturi)    
    hunul (Marţi, 28 aprilie 2015, 6:08)

    gopo111 [utilizator]

    a fugit cu coada intre picioare, ar trebui macar asa sa il aresteze cind vine pt ca a fugit cind era sub urmarire penala, dar sper sa ii mai vina numele si bocanci inapoi din Ungaria
  • +3 (5 voturi)    
    Ne-a mai dat UDMR o lectie? (Marţi, 28 aprilie 2015, 7:38)

    hotnewsfil [utilizator]

    Se impune ca DNA, chiar doamna Codruta Kovesi, sa faca clarificari. Altfel, se va arunca o umbra de indoiala nemeritata asupra intregii 'metodologii de lucru' a acestei extrem de importante institutii a statului de drept.
  • +3 (5 voturi)    
    daca se confirma.... (Marţi, 28 aprilie 2015, 8:02)

    lili [anonim]

    DNA i-a dat munitie cat pentru un razboi mondial lui T Basescu si E Udrea si lui Ponta si lui Tariceanu si intregii clase politice romanesti care asta asteapta: munitie pentru decredibilizarea DNA....
    Mi-e greu sa cred ca dupa 2 cereri adresate Parlamentului, intr-un final procurorii DNA ajung la clasarea cazului Marko Atilla...
    Om trai si-om vedea...
    Dupa aparitia acestei informatii va trebui ca DNA sa dea ceva raspuns, sper sa fie intrebati si sa lamureasca asta cat mai repede....
    • +2 (2 voturi)    
      DNA (Marţi, 28 aprilie 2015, 11:48)

      impartial [anonim] i-a raspuns lui lili

      nu trebuie decredibilizat. DNA trebuie sa respecte legile si sa fie echidistant.
  • +1 (1 vot)    
    lasa dezinformarea (Marţi, 28 aprilie 2015, 12:12)

    coloneze [utilizator]

    http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=6190
  • +1 (1 vot)    
    Basescu are dreptate ? (Marţi, 28 aprilie 2015, 15:11)

    solar [utilizator]

    Basescu sustine ca justitia inca nu este pe deplin reformata.Este sau nu este asa? Ceea ce se petrece cu acest domn UDMR este un exemplu!
    de altfel e la mintea cocosului ca justitia noastra noua se bazeaza pe reprezentantii vechii justitii comuniste. In facultatile de drept ale tarii se conserva aceleasi viziuni de alta data, prea putin adaptate noilor realitati de justitie in societate.( institutia denuntului - un alt exemplu - se aplica si acum dupa aceea din 1968!)Practicienii din tribunale isi intemeiaza viziunile tot pe calapodul vechilor viziuni si mentalitati ale codului echitatilor socialiste de pe vremea lui CEAU!Cu putine exceptii , sunt chiar aceeasi oameni de alta data in varful piramidelor... interpretative la nivelul tuturor structurilor din justitie.Politicienii insisi manifesta din plin aceleasi menalitati comunistoide perpetuate acasa, in familii, intre prieteni samd. Altfel cum explicam ca pana azi caruta democratiei se poticneste si se hurduca atat de abrupt pe drum?Neputinta sublimarilor doctrinare. la nivelul partidelor si al functionaii lor parlamentare,dar si in relatie cu electoratul, ce insemana? Nu acelasi balast comunist de care nu reusim sa scapam de 25 de ani batuti pe muchie? De ce refuzam sa vedem , la urma urmei NOI TOTI griparea unei masinarii mereu si mereu reciclate, reparate, adaptate, si nefunctionale inca? PROGRAMUL RABLA (!) NUE SE VEDEDE SI IN ACEST CAZ MAI GENERALIZAT SI MAI SOFISTICAT? S-au nu vrem sa-l vedem? DE CE ?
    • +1 (1 vot)    
      In Romania oricind... (Miercuri, 29 aprilie 2015, 0:23)

      Sthelian [utilizator] i-a raspuns lui solar

      ... e cale inapoi.
      Pentru a fi reformata cu adevarat e cale luuuuuunga. Mai lunga decit va puteti inchipui.
      Generatia celor de 50 de ani sa moara ca si generatia celor de 20. SI nici atunci nu sunt sigur.
      Dupa generatia rindului 2-3-4 al activului PCR acum sunt copiii, pupilii si invatatceii lor.
      SI astia sunt mult mai rai si mai avari...
      Acum spaga de 100000 de euro nu mai e nimic.
      Mult hulitii de alta data Vacaru, Dumitrascu, Gavra sunt mari somitati pe linga cei de acum...
      Iar un ministru cum Razvan Theodorescu la cultura e dea dreptul o culme fata de propunerile recente sau ministrul actual...
      Romania a regresat enorm, deci calea inapoi e mult mai usoara.
      Cu cvasi totalitatea televiziunilor spalatoare de creier, cu presa scrisa practic aservita, cu site-urile de stiri ce publica si ele la ordin, mi-e dor de Europa Libera cu N.C. Munteanu, Nestor Ratesh, Mircea Carp...
      Da, Basescu are dreptate...
  • 0 (0 voturi)    
    Da, Basescu are dreptate ! (Joi, 30 aprilie 2015, 14:28)

    solar [utilizator]

    Ma intrebam retoric daca CETATEANUL BASESCU are dreptate sau nu. Voiam sa pun ASTFEL intrebarea tocmai pentru a provoaca o dezbatere NECESARA, daca nu cer(spun?) prea mult.. Oare nu noi CETATENII suntem cei care suportam si vom suporta toate consecintele a ceea ce se petrece ACUM in societatea noastra? Situatia prezenta - starea justitiei - este marcata clar de perpetuarea(acumularea) unor imperfectiuni datorate etapei FSN-USL de care pare-se ca nu mai da domnul sa scapam, si care treneaza in intreg angrenajul social facandu-l sa bata pasul pe loc.Justitia in sine, chiar daca este una din puterile fundamentale ale statului de drept, nu este creatoare de legi.Puterea legislativa este creatoare de legi - PARLAMENTUL -iar justitia aplica intocmai aceste legi. A DAT, DA ACEST PARLAMENT
  • 0 (0 voturi)    
    (CONTINUARE la Basescu are dreptate) (Joi, 30 aprilie 2015, 16:13)

    solar [utilizator]

    A dat, da acest Parlament legi bine si profund cumpanite pentru o societate democratica? NU!! Nu e vina noastra a cetatenilor, in sumumul lor, ca acest parlament nu e capabil si nu corespunde asteptarilor .Ceea ce se intampla cu parlamentul nostru e un fel de clonare in structura celorlalte puteri ale statului. Ar fi o adevarata nebunie sa negam justitia,rolul ei esential benefic , dar tot atat de nebunesc este sa ne plasam in credinta ca ea e perfecta!! Ca functioneaza perfect in intregul sau conglomerat. si ca nu e perfectibila. Cazul Udrea de la care s-a pornit avalansa discutiilor pro si contra a produs de fapt declicul vreme de 25 de ani refuzat si autorefuzat al unor reflectii de neocolit.Cel mai putin dezbatut concept al celor 25 de ani de la... lovilutia din 1989(sic!) a fost tocmai actul de justitie. Nu poate fi admis ca FSN -PSD- USL, si in general orice alt partid sa-si osifice viziunile justitiare.
    Intre viziunea justitiara a lui PONTA si viziunea despre justitie a lui Basescu nu exista semn de egalitate.Nu are cum sa si fie pus.Societatea romaneasca in intregul ei trebuie sa judece si sa-si spuna cuvantul. Fie ca sta de-a dreapta, fie ca sta de-a stanga. Altfel ajungem din nou la raul de unde am plecat: justitia de clasa.


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by