Andrei Chiliman, aflat sub control judiciar, s-a prezentat la Sectia 1 de Politie: Nu exista demisie, nu exista absolut nimic. Nu exista nici un fel de dovezi la dosar

de Alina Neagu     HotNews.ro
Sâmbătă, 20 iunie 2015, 10:34 Dosare Anticoruptie


Andrei Chiliman
Foto: Arhiva personala
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, s-a prezentat, sambata dimineata, la Sectia 1 Politie din Capitala, unde trebuie sa mearga dupa ce instanta suprema a decis sa fie cercetat sub control judiciar. "Nu exista demisie, nu exista absolut nimic. Nu exista nici un fel de dovezi la dosarul respectiv. Nu are nici o legatura dosarul cu vreo spaga, nu exista nici un fel de dovada. Lasam justitia sa isi faca treaba. Asa cum am stabilit cu dansii, o sa vin la Politie de doua ori pe saptamana", a declarat Chiliman, la iesirea din sectia de Politie. Chiliman nu isi poate exercita functia de primar timp de doua luni, perioada pentru care a fost plasat sub control judiciar.

Andrei Chiliman a ajuns la Sectia 1 Politie in jurul orei 9:30, la aproape 10 ore ore dupa ce instanta suprema a respins cererea procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie de arestare preventiva a primarului si a decis ca acesta sa fie cercetat in libertate, in dosarul in care este acuzat de complicitate la trafic de influenta.

Chiliman a stabilit cu politistii supraveghetori zilele in care se va prezenta la Politie in cadrul masurii controlului judiciar, anuntand ca va veni, pentru inceput, de doua ori pe saptamana.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis, vineri noapte, ca edilul Sectorului 1, Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Ioana Costescu si Ion Brad sa fie cercetati in libertate, sub control judiciar, in dosarul privind atribuirea preferentiala de lucrari unor firme de la care primeau "comisioane" de 10% din valoarea contractelor incheiate.

  • De ce este acuzat Andrei Chiliman

Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL, si Ioana Costescu, consilierul personal al primarului Andrei Chiliman, sunt acuzati de constituire a unui grup infractional organizat si trafic de influenta, iar Chiliman si consilierul local din Sectorul 1 Ion Brad, de constituirea a unui grup infractional organizat si complicitate la trafic de influenta.

Procurorii DNA i-au retinut pe cei patru si au cerut Inaltei Curti de Casatie si Justitie arestarea lor preventiva, propunerea fiind respinsa, vineri noapte, de instanta, care a dispus masura controlului judiciar.

In perioada in care se vor afla sub control judiciar, Chiliman, Moisescu, Costescu si Brad au interdictie sa paraseasca tara fara incuviintarea procurorilor si sunt obligati sa se prezinte la politie in zilele care vor fi stabilite prin programul de supraveghere, dar si la procurori si in fata instantei, ori de cate ori sunt chemati, precum si sa anunte daca isi schimba locuintele.

Anchetatorii sustin ca Vlad Moisescu ar fi constituit un grup infractional inca din 2004, din care au facut parte Ioana Costescu, Andrei Chiliman si Ion Brad, urmarind "comiterea unor fapte de coruptie care sa genereze obtinerea unor comisioane cuprinse intre 10 si 15% din valoarea lucrarilor atribuite pe criterii clientelare de la agentii economici favorizati in castigarea procedurilor de achizitie publica si pe parcursul derularii contractelor incheiate cu Primaria Sectorului 1".

Potrivit unor documente ale anchetatorilor, obtinute de Mediafax, Vlad Moisescu ar fi fost creierul acestui mod de operare, iar Ioana Costescu, care ii respecta cu strictete "ordinele", le impunea functionarilor Primariei Sectorului 1 si controla modul in care acestia le executa, motiv pentru care "toti functionarii primariei o stiau de frica". Totodata, Ioana Costescu ar fi reprezentat interfata lui Moisescu in relatiile cu reprezentantii firmelor care aveau contracte cu Primaria si care trebuiau sa remita cei 10-15% ceruti din banii incasati din contractele atribuite ilegal.

Anchetatorii explica si modul de operare al gruparii, aratand ca principalii actionari sau reprezentanti ai firmelor importante erau contactati personal de Moisescu si de Costescu, care le pretindeau colaborarea cu primarul Chiliman si cu directorii serviciilor de investitii si achizitii, respectiv Robert Grigorescu, Eugen Milea, Bogdan Pitigoi, Razvan Munteanu, Ciprian Ghioaca si o alta persoana, decedata intre timp, spunand ca trebuie sa plateasca acel "comision" impus de acestia.

In cazul in care o firma ar fi refuzat sa plateasca mita, respectiv "comisionul" impus de gruparea lui Moisescu, respectiva firma nu ar mai fi castigat niciodata vreo procedura de achizitie publica in Sectorul 1. Mai mult, in anumite cazuri s-ar fi ajuns si la amenintari la adresa reprezentantilor firmelor care ar fi refuzat sa "cotizeze", se arata in documentele anchetatorilor.

Banii primiti de la reprezentantii firmelor carora li se atribuiau preferential contractele ar fi fost impartiti, 30% ajungand la primarul Chiliman, cate 15% la Moisescu, Costescu si Brad, 10% la PNL Sector 1, iar diferenta de 15% ar fi fost folosita pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentara a functionarilor care au sprijinit, in diferite modalitati, la derularea activitatilor ilicite.

Procurorii DNA au precizat, in documentele citate, ca grupul infractional ar fi obtinut de la reprezentantii firmelor Romair Consulting si Straco, care au primit contracte privind reabilitarea termica a blocurilor de locuinte din Sectorul 1, dar si lucrari de asfaltare a unor strazi, sumele de 300.000 de lei, respectiv 38.481.488 de lei, reprezentand un procent de 10% din platile facute de Primaria Sectorului 1, in baza contractelor incheiate.

Plata "comisionului" se facea foarte discret, de regula fiind acceptate doar predarile de bani in numerar, in locurile stabilite de catre Vlad Moisescu, printre care ar fi fost si sediul PNL Sector 1 din Bulevardul Balcescu, banii fiind preluati direct de Moisescu, sustin anchetatorii.

Potrivit documentelor procurorilor, Vlad Moisescu ar fi solicitat, in cazul firmei Romprest, ca parte din procentul de 10-15% stabilit pentru incheierea contractului sa fie platita prin achitarea contravalorii unor servicii de publicitate catre B1 TV si Romania TV.

"Aceasta protectie consta in faptul ca nu aparea nimic negativ despre ei in mass-media, iar daca in mod intamplator ar fi aparut ceva, acestia ar fi avut capacitatea sa opreasca, speculand relatia contractuala", arata anchetatorii.

De altfel, aceasta metoda era folosita in cazul mai multor firme care voiau sa incheie contracte cu Primaria Sectorului 1, astfel ca o parte din "comisionul" cerut de Vlad Moisescu pentru contracte era data prin achitarea contravalorii unor servicii de publicitate, care erau incheiate, la solicitarea lui Moisescu, cu firma lui Sebastian Ghita, in care functioneaza postul Romania TV.

Vlad Moisescu era coordonatortul grupul infractional si se ocupa de solicitarea si incasarea comisioanelor, invocand influenta pe care o are asupra persoanelor cu functii decizionale din cadrul Primariei Sectorului 1 si dispunea cu privire la modalitatea gestionarii banilor primiti ilegal. "Vlad Moisescu este o persoana foarte influenta in interiorul PNL si se bucura de sprijinul conducerii partidului si al multor persoane cu functii importante in institutii de stat. El este persoana care are ultimul cuvant, inclusiv in ceea ce priveste activitatea derulata la nivelul Primariei Sectorului 1 Bucuresti, iar acest lucru este cunoscut de toata lumea", au mai aratat procurorii.

Ion Brad era persoana de incredere a lui Vlad Moisescu si cel care, la indicatiile acestuia, gestiona banii primiti ilegal, el fiind trezorier al PNL Sector 1.

Ioana Costescu avea, impreuna cu Ion Brad, rolul de determinare a platii comisioanelor si de incasare a acestora, iar primarul Andrei Chiliman garanta favorizarea societatilor agreate in cadrul procedurilor de atribuire a contractelor si ulterior, pe parcursul derularii acestora si plata comisioanelor, au mai aratat anchetatorii.

Andrei Chiliman, membru al PNL, este primar al Sectorului 1 Bucuresti din iunie 2004, fiind la al treilea mandat. El a fost si deputat de Bucuresti timp de doua legislaturi: 1996-2000 si 2000-2004.

Chiliman si ceilalti trei inculpati sunt cercetati in dosarul in care sunt acuzati, printre altii, Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta, deputatul Sebastian Ghita, deputatul PSD Vlad Cosma, tatal acestuia, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, si directorul de productie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman.

Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghita, Vlad si Mircea Cosma au sprijinit grupul infractional din care facea parte Iulian Hertanu ca sa acceseze si sa primeasca fonduri europene in cadrul contractului de extindere a retelei de canalizare din orasul Comarnic, proiect in valoare de aproape zece milioane de euro.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3850 vizualizari

  • +19 (21 voturi)    
    Chiliman sub control (Sâmbătă, 20 iunie 2015, 11:25)

    MirceaGeorgescu1 [anonim]

    Dl. Vlad Moisescu este nepotul patriarhului Iustin Moisescu. A fost patronul firmei de transport valori CPI Security, implicata in "jaful secolului" ce transporta 33.000$ si 88 miliarde lei vechi de la filialele bancii ABM Amro, in anul 2004. Nici pana azi nu se stie, jaf sau inscenare. Numai lume "buna" in jurul Dl.-ui Chiliman!
    • +7 (11 voturi)    
      Hai Chilimane (Sâmbătă, 20 iunie 2015, 14:03)

      andreitr [utilizator] i-a raspuns lui MirceaGeorgescu1

      la beciul domnesc. Cum auziti de DNA cum incepeti sa strigati ca sunteti nevinovati. Daca nu dumneavoastra, cei din capul statulu,i n-ati furat, atunci cine? Noi oamenii de rand care n-avem ce pune pe masa? Daca ai recunoaste si ai colabora ti s-ar micsora pedeapsa...
      • -1 (3 voturi)    
        Hai Chilimane (Sâmbătă, 20 iunie 2015, 15:37)

        MirceaGeorgescu1 [anonim] i-a raspuns lui andreitr

        De unde reiese ca sunt de partea lui Chiliman? Citeste mai atent. Noapte buna!
      • +4 (4 voturi)    
        hehe (Sâmbătă, 20 iunie 2015, 18:50)

        Marcel Ionita [utilizator] i-a raspuns lui andreitr

        La fel zicea si Poteras, ca e nevinovat.

        8 ani o sa treaca ca un fulger

        http://www.mediafax.ro/social/fostul-primar-cristian-poteras-condamnat-la-opt-ani-de-inchisoare-cu-executare-in-dosarul-de-abuz-in-serviciu-el-s-a-predat-la-politia-capitalei-urmand-sa-fie-dus-la-rahova-14316423
    • +14 (16 voturi)    
      Ce naste din Patriarh, bani mananca... (Sâmbătă, 20 iunie 2015, 15:04)

      nelloti [utilizator] i-a raspuns lui MirceaGeorgescu1

      Corect, ceea ce ai spus, numai ca este de mentionat faptul ca Iustin Moisescu nu a fost un oarecare Patriarh, ci unul loial Partidului Comunist, un colaborator de nadejde, adica un turnator ordinar despre care se spune ca nici macar nu era preot, insa a devenit Patriarh.
      • 0 (2 voturi)    
        loial, putin spus (Duminică, 21 iunie 2015, 14:30)

        nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui nelloti

        a fost pus de dej in fruntea bor. aveau relatii personale f. bune.

        interesant cum udra a fost considerate pericol public, posibil a influenta martorii si distruge probe, cand era de mult plecata de la ministerul dezvoltarii, nu mai detinea functii publice, iar faptele fusesera comise cativa ani in urma.

        iar, chiliman si gahca, nici macar in arrest la domiciliu, adica, merg mai departe la primarie, la joburi, fara teama procuraturii, in speta, dna, ca ar putea distruge probe, ca ar putea influenta mmartori.

        dublul standard este in functie de binom. udra a hulit binomul..
        moisescu, cel ce incerca sa acapareze pntcd, alaturi de tusha, chiuliman pasha si compania, sunt din alta categorie.
        mai cu blandete mai baieti.
        oricum, mai bine decat cu chitzoiu, dobre, floshcanian, sova si ...dl. doftor.

        hm. pare a fi, nu dublu, ci triplu standard :))
        • 0 (0 voturi)    
          pe scurt (Duminică, 21 iunie 2015, 15:53)

          nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui nash pandelica

          dublul standard este intre usl si restul lumii.

          >> fosta'i odata usl'ist, ramai usl'ist pe veci ! :)>>binomu' e si el usl'amist. !! :))
  • +16 (18 voturi)    
    Pe pariu că va scăpa? (Sâmbătă, 20 iunie 2015, 12:03)

    felis_tigris [utilizator]

    Ăsta va scăpa, nu neapărat pentru că este nevinovat, ci pentru că pe Chiliman chiar l-a dus şi îl duce mintea. Este clar că a furat, nu există în România primar care să nu fi furat. Părerea mea.
    • +5 (5 voturi)    
      pariu ca (Sâmbătă, 20 iunie 2015, 19:18)

      Darth Father [anonim] i-a raspuns lui felis_tigris

      nu va scapa, daca il ducea mintea nu facea ce spun anchetatorii ca a facut.
      Faptul ca beneficiaza de prezumtii pina cand se incheie procedura este altceva.

      60 de zile are timp de gandit, poate sa si recunoasca si sa scape mai usor, sau sa denunte daca stie si altele.

      Piesa grea e trezorierul , care, sper ca va ciripi mult si indelung, ca sa ajunga bratul lung al legii si la alte lepre .
    • +4 (6 voturi)    
      Johannis a fost primar (Sâmbătă, 20 iunie 2015, 19:53)

      numaiamnume [utilizator] i-a raspuns lui felis_tigris

      Si nu cred ca a furat, cel putin controalele trimise la el la primarie nu au gasit nimic suspect. Iar asta in conditiile in care cei care il controlau chiar cautau ceva care sa-i puna frana in ascensiune inainte de alegeri.

      Nu stiu exact trecutul domnului presedinte, ce a facut el inainte de a ajunge primarul Sibiului, dar cel putin ca si primar cred ca a aplicat "lucrul bine facut".
    • 0 (0 voturi)    
      nu e mintkea (Duminică, 21 iunie 2015, 16:00)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui felis_tigris

      e apartenentza la alta gashca, cea a usl'amului.
      binomu' e si el usl'amist.
      de o parte...arestatii din afara usl'amului, de alta, dottore, sova, varu jan, chitzioiu, dobre, etc.
      adica usl'amisti de baza.

      chiuliman scapa, daca scapa, pt. ca daca precurorii sapa mai adanc, dau de vane care duc spre cheltuielile de campanie ale celui mai iubit fiu al natziei, la ora actuala, herr klauz, burgermeister si el, candva, azi primare de cotrocesti, cu Mercedes nou noutz si vila lac cu dormitor pe masura sa. :))

      iccj judeca de la om la om... de !

      cum drac, chiuliman, invinuit de dna cam cu aceleasi capete de acuzare ca si udrea, ramane in functie, la primarie. oare, nu va umbla la probe, la martori, ca asa justifiacu juzii c'ar fi putut face udrea.

      oare, chiuliman e prea ..boier pt. beciu' domnesc, sau ii e frica cumva ca ar putea spune multe ?!

      astept minusurile postacilor usl. :)
  • +14 (16 voturi)    
    are dreptate (Sâmbătă, 20 iunie 2015, 12:07)

    iobag [anonim]

    cuvantul DEMISIE nu exista pentru clasa politica!
  • +11 (15 voturi)    
    Sectorul 1 la ce? (Sâmbătă, 20 iunie 2015, 12:59)

    mihai [anonim]

    Nu degeaba se numeste sectorul 1. The best la spagi si coruptie.
  • +6 (14 voturi)    
    Donatii de saliva (Sâmbătă, 20 iunie 2015, 13:18)

    mihai [anonim]

    Cerem pe aceasta cale ca cei milosi sa-i doneze dragului primar, cat mai multe saliva, preferabil de culoare verde. Tinta e sa puntem aduna o tona de saliva care va fi conectata direct la dusul primarului. Ne oferim, noi cetatenii, sa facem aceasta lucrare de utilitate publica.
  • -7 (17 voturi)    
    nu se prea vede implicarea lui Chiliman (Sâmbătă, 20 iunie 2015, 13:30)

    cartofil [utilizator]

    Numai declaratiile unot hoti. Ca si la udrea, pe baza declaratiilor unor hoti este hotarat destinul unor oameni. Nu-mi pare rau ca a disparut udrea, prezenta ei la varful politicii era o sfidare la adresa romanilor, dar mijloacele sunt de-a dreptul josnice. La fel si cu chiliman. Nici macar nu-i apare numele in inregistrari. De ce as crede niste procurori despre care nu stiu nimic? Am vazut destui procurori dovediti ca au luat spaga. Trebuie sa deduc ca se aplica tortura (arestarea preventiva cate jumatate de an) pentru a obtine declaratii? Cata valoare juridica au aceste declaratii? Oare niste procurori santajabili raspund unor comenzi politice? Vreau sa dispara ponta cu toata adunatura lui de derbedei dar vreau si o justitie curata. Altfel nu o sa dispara ponta ci va fi numai inlocuit de altii asemenea.
    • -1 (1 vot)    
      Statul la Beciul Domnesc e tortura ?! (Duminică, 21 iunie 2015, 9:24)

      deval [utilizator] i-a raspuns lui cartofil

      Nu stiti ce vorbiti !
      Arestul preventiv in cazul coruptiei este absolut necesar pentru ca cei constransi sa "aplice" coruptia (deregula subalterni) sa aibe curaj (ca nu-l voi mai avea sef) sa faca declaratii !
      Credeti ca pentru a obtine arestul preventiv, procurorii pun tot ce au pe masa ? Legile sunt facute de infractori, in sprijinul lor.In toata lumea coruptia (operatiune de factura mafiota) e greu de dovedit in sensul rar se ajunge la sefi. Modul in care a fost trimisa la beci Udrea de colegii ei a fost abject dar asta nu inseamna ca e nevinovata !! Daca nu a luat bani din geanta neagra a luat din aia maro ....
  • +8 (12 voturi)    
    Hotul neprins tot hot este. (Sâmbătă, 20 iunie 2015, 14:26)

    IonC [anonim]

    M-am saturat sa tot aud placa asta, nu au probe la dosar. Ca au sau nu au probe, tot hot este, indiferent ca se poate sau nu dovedi lucrul asta, noi toti stim si simtim pe pielea noastra ca sunt hoti, corupti si mincinosi, si totusi ne impartim in tabere, unii care ii apara si altii care ii acuza. Nici nu ma intereseaza ce metode folosesc procurorii pentru a dovedi ceea ce toti stim, si prin tortura daca se poate, pentru ca meritam, de la ce mai mic pana la cel mai mare. Cetatenii cinstiti nu au de ce sa se teama daca sunt curati, le frica doar celor care fura si stiu cum sa se ascunda, aia striga "n-au probe", "e un abuz", "sunt nevinovat", ca toti se acopera cu tot felu de acte si cred ca nimeni nu ii poate trage la raspundere.
    • +2 (4 voturi)    
      hehe (Sâmbătă, 20 iunie 2015, 19:44)

      Mazeta [utilizator] i-a raspuns lui IonC

      Cel puțin 9 oameni sunt de acord ca procurorii să obțină dovezi prin tortură.
    • +2 (2 voturi)    
      fara sa ii iau apararea (Sâmbătă, 20 iunie 2015, 20:16)

      numaiamnume [utilizator] i-a raspuns lui IonC

      Dar la partea cu probele nu sunt de acord. Nimeni nu trebuie sa aiba puterea de a decide cine e hot si cine nu, fara sa aiba probe. E o putere prea mare pe care un stat democratic nu isi permite sa o lase in mana nimanui.
  • +3 (7 voturi)    
    Ce vreti sa credeti ca procurori sunt nebuni ??? (Sâmbătă, 20 iunie 2015, 16:22)

    SRA [anonim]

    Asa incepe, cele grave apar pe timp ce trece !

    Dupa acest Chiliman procurori sunt nebuni vorbesc si scriu prostii si enormitati !!!

    Va asigur ca drumul merge la OPRESCU, Chiliman are o scapare sa denunte OPRESCU si sa spuna ADEVARUL, nu uitati GENEVA stie multe !!!
  • +4 (6 voturi)    
    ati uitat de firma ACVATOT abonata la contracte (Sâmbătă, 20 iunie 2015, 18:39)

    HopTop [anonim]

    ati uitat de firma ACVATOT abonata la contracte cu primaria si de blocurile tiganesti din sectorul 1, construite in zone de case cu maxim 1 etaj?
  • +1 (7 voturi)    
    ! (Sâmbătă, 20 iunie 2015, 19:14)

    melcul_naravas [utilizator]

    Basescu e de vina:)))
    • +2 (4 voturi)    
      Lasa-l pe Basescu :)) (Sâmbătă, 20 iunie 2015, 19:55)

      numaiamnume [utilizator] i-a raspuns lui melcul_naravas

      Sa se bucure si el de libertatea de a nu mai fi mereu in centrul atentiei. Poate o sa-i vina si lui randul daca e vinovat. Daca nu are scheleti in dulap, sa traiasca bine!
  • -1 (3 voturi)    
    lustratie (Sâmbătă, 20 iunie 2015, 20:54)

    cetateanul turmentat [anonim]

    ``Eu cu cine votez?``
    Votez :Lustratia
    Persoana care stie ce inseamna interesul public.
    Persoana care stie ce inseamna interes national.
    Persoana care in interes national nu incalca intersul cetatenesc sau public.
    Persoana care nu reprezinta doar un anumit grup de interese.
    Persoana care nu a savarsit abuzuri in indeplinirea unor functii detinute anterior candidaturi.
    Candidatul la o functie publica care are un dosar de moralitate si nu un dosar infractional.
    Persoana care isi poate justifica averea .
    Persoana care isi poate dovedi competentele si studiile.
    Candidatul la o demnitate publica asupra careia institutiile statului au efectuat cercetari si au avizat respectiva persoana ca fiind apta sa indeplineasca functia pentru care solicita votul alegatorilor.
    Persoana care are un minim de calitati care o recomanda ca fiind apta sa discearna intre interesul public si interesul de grup.
    Persoana care poate arata ca sustinatori sai sunt persoane care il cunosc cu adevarat.
    Formatiunea politica care are ca ideologie interesul public si interesul national.
    Formatiunea politica care isi asuma dosarele candidatilor.
    Formatiunea politica care isi face cunoscuta sursa finantari si asupra careia nu exista indoieli in privinta provenientei resurselor .
    Formatiunea politica asupra careia institutiile statului au facut verificarile de integritate.
    Formatiunea politica care nu promoveaza discriminarea ,populismul si ideologii extremiste.
    Formatiunea politica care promoveaza politici de dezvoltare sustenabila.
    Formatiunea politica care nu obstructioneaza institutile statului cand membri sai incalca legea si intersesul public.
  • +2 (2 voturi)    
    raspuns gresit (Duminică, 21 iunie 2015, 0:34)

    florin [anonim]

    ar trebui sa spuna daca a facaut sau nu, nu sa zica ca nu au dovezi. Deci e logic ca a furat, speranta lui e ca procurori nu au dovezi, ce ipocrit... Hot...
  • -1 (1 vot)    
    N-om fi toti pensionarii sectorului 1 carora (Duminică, 21 iunie 2015, 8:58)

    deval [utilizator]

    la 100 lei furati le "dai"excursii de 1 leu...Eu de pilda eram o condamnata la a suporta coruptia din sectorul 5 pana am fost eliberata de dragul de DNA ! Sigur ca nu e usor sa dovedesti coruptia, mai ales cand autorul e un bogatas ca tine...
  • +2 (4 voturi)    
    știm că este nevinovat; ca toți infractorii... (Duminică, 21 iunie 2015, 11:09)

    visio [anonim]

    pușcăriile sunt pline cu nevinovați!


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by