Fostul secretar de stat in Ministerul Justitiei Ovidiu Putura a fost arestat preventiv
Ovidiu Putura, judecator la Tribunalul Bistrita, fost secretar de stat si director la Directia contencios din Ministerul Justitiei, a fost retinut, miercuri, fiind acuzat ca a primit mita foloase de 30.000 de euro pentru interventii intr-un dosar si ca i-a cerut unei judecatoare sa dea o decizie favorabila intr-o cauza in care sotia sa era reclamant.
Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, miercuri, incetarea detasarii la Ministerul Justitiei a lui Ovidiu Putura, in urma solicitarii facute de MJ.
In acelasi dosar, trei judecatoare din Bistrita-Nasaud au fost audiate de procurori, care au inceput urmarirea penala pe numele judecatoarei Corina Iacob, de la Tribunalul Bistrita-Nasaud.
Potrivit procurorilor DNA, in luna noiembrie 2014, Ovidiu Putura i-ar fi promis judecatoarei Corina Iacob, de la Tribunalul Bistrita-Nasaud, ca, din functia pe care urma sa o exercite in Ministerul de Justitie sau printr-un functionar de legatura ce ii poate influenta pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va face demersuri astfel incat fiul magistratului sa promoveze examenul pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia.
In schimbul interventiei promise, Putura i-a solicitat judecatoarei sa pronunte o hotarare favorabila intr-un dosar in care sotia suspectului era reclamant recurent, au scris procurorii in ordonanta de efectuare a urmaririi penale.
Ovidiu Putura mai este acuzat ca, in perioada 2013 - 2014, a primit de la o persoana foloase necuvenite in cuantum de circa 30.000 de euro, constand in cheltuieli aferente unor partide de vanatoare, unor sejururi la mare, un costum de vanatoare, precum si aproximativ 30.000 de lei, pentru a interveni la judecatori sa dea o solutie favorabila intr-un dosar in care persoana respectiva avea calitatea de inculpat.
Potrivit unor documente ale procurorilor DNA, obtinute de Mediafax, in 2012, Alina Ofelia Putura, sotia fostului secretar de stat in MJ Ovidiu Putura, a revendicat in instanta un teren de 916 metri patrati, in Bistrita. In 29 aprilie 2014, Judecatoria Bistrita a respins actiunea formulata de Alina Putura, iar aceasta a atacat hotararea cu recurs, in 5 august 2014. Tribunalul Bistrita a stabilit termene de judecata in 16 octombrie, 27 noiembrie si 4 decembrie 2014, iar din complet a facut parte si judecatoarea Corina Iacob.
In acest context, in 4 noiembrie 2014, Ovidiu Putura s-ar fi intalnit cu judecatoarea Corina Iacob, in restaurantul unui hotel din Bucuresti, si ar fi discutat despre faptul ca fiul magistratului, Titus Gheorghe Iacob, nu a promovat concursul pentru dobandirea calitatii de notar stagiar, la care a participat in 22 septembrie.
In timpul discutiilor, fostul secretar de stat in Ministerul de Justitie ar fi lasat sa se inteleaga ca in urma unor interventii, prin intermediul unui functionar cu influenta la nivelul comisiei de examinare a Camerei Notarilor Publici Cluj, il va sprijini pe fiul judecatoarei sa promoveze examenul in 2015, sustin anchetatorii.
In schimbul acestor promisiuni, judecatoarea Corina Iacob s-ar fi angajat sa dea o solutie favorabila in dosarul sotiei lui Ovidiu Putura, aflat la Tribunalul Bistrita-Nasaud, in stadiul de recurs, si totodata sa convinga cel putin una dintre colegele de complet sa pronunte aceeasi decizie.
Ovidiu Putura a fost eliberat din functia de secretar de stat la Ministerul Justitiei in 24 februarie 2014, functie pe care o ocupa din 17 mai 2012. Anterior, Putura (PNL) a fost judecator si director la Directia de contencios administrativ din Ministerul Justitiei.
In 17 ianuarie 2014, Ovidiu Putura a fost numit in functia de presedinte al Consiliului de Administratie al companiei CFR. In aceeasi zi, Ministerul Justitiei preciza ca Ovidiu Putura poate fi, in paralel, si secretar de stat in MJ si membru in consiliul de administratie al unei regii autonome, respectiv al CFR, dupa ce Guvernul a aprobat un memorandum in acest sens. Ministerul Justitiei a transmis aceste precizari dupa ce presa a vehiculat, imediat dupa investirea lui Ovidiu Putura, ca acesta nu poate fi membru in CA al CFR, deoarece are calitatea de judecator pe durata detasarii la MJ. In 10 martie 2014 a incetat mandatul sau in Consiliul de Administratie al CFR.
In iunie 2014, Ovidiu Putura a fost sanctionat cu avertisment de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru ca a detinut, in paralel, functia de membru in Consiliul de Administratie al CFR si pe cea judecator.
Ovidiu Putura are, potrivit declaratiei de avere din 4 aprilie 2014, sase terenuri intravilane, forestiere si extravilane. Fostul secretar de stat in Ministerul Justitiei a mostenit patru din cele sase terenuri, cu suprafete de 2.333 metri patrati, un hectar, 3,7 hectare si 1.100 de metri patrati, in localitatile Bistrita si Cusma Bistrita.
Ovidiu Putura a luat in concesiune 378 de metri patrati, in anul 2002, in localitatea Cusma Bistrita si a cumparat, in 2010, un teren de 2.704 metri patrati in Bistrita Bargaului.
Fostul secretar de stat mai detine in Bistrita o casa aflata in constructie, cu o suprafata de 149 de metri patrati, si un apartament de 49,5 metri patrati, pe care l-a cumparat in 2006. Ovidiu Putura are un autoturism Nissan, din 2000.
Acesta are mai multe conturi, depozite bancare si carduri de credite in lei, care insumeaza aproximativ 278.000 de lei.
Ovidiu Putura are un credit in valoare de 80.000 de lei, pe care l-a contractat in 2005 de la Banca Transilvania si este scadent in 2020.
Putura a avut, in anul fiscal anterior declaratiei de avere, venituri de 109.804 lei, obtinute ca secretar de stat la MJ, dar si cu titlu de restante salariale de la Tribunalul Bistrita-Nasaud, precum si 6.500 de lei, pe care i-a obtinut ca membru in comisii de concurs la Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti si Uniunea Nationala a Notarilor Publici.
Fostul secretar de stat in Ministerul Justitiei Ovidiu Putura a fost retinut
VIDEO Fostul secretar de stat in Ministerul Justitiei Ovidiu Putura, urmarit penal de DNA pentru luare de mita si trafic de influenta
Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
Proiect finantat de Uniunea Europeana | |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 16 ani 2 luni
- 15 ani 10 luni
- 15 ani 6 luni
- 11 ani 10 luni
- 11 ani 7 luni
- 4492 zile
- 4295 zile
- 3961 zile
- 3875 zile
- 3875 zile
- 7813 zile
- 4486 zile
- 6052 zile
- 6627 zile
- 4039 zile
- 3891 zile
- 6478 zile
- 5831 zile
- 6436 zile
- 3933 zile
- 4498 zile
- 6171 zile
- 7005 zile
- 5575 zile
- 5502 zile
- 6557 zile
- 6530 zile
- 3587 zile
- 4738 zile
- 6531 zile
- 3990 zile
- 3806 zile
- 4800 zile
- 5604 zile
- 5618 zile
- 6438 zile
- 5599 zile
- 3883 zile
- 3850 zile
- 4723 zile
- 6241 zile
- 4763 zile
- 6024 zile
- 4316 zile
- 6370 zile
- 4877 zile
- 3813 zile
- 4036 zile
- 5148 zile
- 3826 zile
- 4072 zile
- 6888 zile
- 5796 zile
- 5085 zile