Stire actualizata

VIDEO  Horea Uioreanu a fost retinut de procurorii DNA. Presedintele Consiliului Judetean Cluj este urmarit penal pentru luare de mita

de R.M.     HotNews.ro
Miercuri, 28 mai 2014, 20:29 Dosare Anticoruptie


Horea Uioreanu
Foto: Camera Deputatilor
Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au inceput urmarirea penala fata de presedintele Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu (PNL), pentru luare de mita si fals in inscrisuri, precum si fata de un om de afaceri, pentru dare de mita.

Ora 22.00 Horea Uioreanu a fost retinut pentru 24 de ore de catre procurorii DNA
, miercuri seara, dupa aproximativ sase ore de audieri, au informat surse judiciare citate de Agerpres si Mediafax.

Horea Uioreanu a parasit, miercuri seara, sediul DNA Cluj intr-o masina a institutiei, urmand sa fie dus in arestul Politiei Judetene.

El va fi prezentat Curtii de Apel Cluj cu propunerea de arestare preventiva pentru 30 de zile.



In acelasi dosar, a fost retinut si Vasile Pogacean, asociat si administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, acuzat de doua infractiuni de dare de mita.

De asemenea, a fost retinut si omul de afaceri Ioan Bene, patronul societatii "Napoca Constructii", care a derulat contracte cu Consiliul Judetean Cluj pentru construirea Aeroportului International Cluj-Napoca.

Presedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost dus la audieri, miercuri dupa-amiaza, dupa ce in cursul zilei la institutie si la locuinta sa au avut loc perchezitii ale procurorilor anticoruptie.

Concret, Horea Uioreanu este suspectat ca ar fi perceput un procent de 15% din alocarile bugetare acordate pentru lucrari firmei omului de afaceri.

Horea Uioreanu este acuzat de:
  • 5 infractiuni de luare de mita, dintre care 2 in forma continuata (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale)
  • fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma participatiei improprii ca instigator (2 acte materiale)
  • complicitate la spalare de bani 
Vasile Pogacean, asociat si administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, este acuzat de:
  • doua infractiuni de dare de mita, ambele in forma continuata (10 acte materiale, respectiv 2 acte materiale)
Care sunt acuzatiile procurorilor:
  • In perioada aprilie 2013-mai 2014, Uioreanu Horea Dorin a pretins de la Pogacean Vasile remiterea, cu titlu de mita, a unei sume totale de 693.224 lei, constand intr-un procent de 15% din sumele alocate bugetar de CJ Cluj pentru contractele aflate in derulare de catre firma Sinai Comimpex SRL apartinand omului de afaceri, suma fiind pretinsa tocmai pentru ca, in calitatea sa de conducator la institutiei judetene sa aloce sumele vizate de omul de afaceri.
  • Dupa ce a primit, in avans, o prima transa in cuantum de 40.000 lei, Uioreanu Horea Dorin, in lunile mai si octombrie 2013, in calitate de presedinte al Consiliului judetean Cluj, a propus Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, alocarea de fonduri bugetare, prin OUG 28/2013, unor anumite comune (Fizesul Gherlii, Catcau, Iclod, Bontida) pentru lucrari pe care primariile respective le aveau in derulare cu SC Sinai Comimpex SRL, in detrimentul altor comune.
  • Asadar, pentru anul 2013, urmare a demersurilor efectuate asupra presedintelui CJ Cluj, prin mecanismul de alocare bugetara reglementat prin OUG 28/2013, SC Sinai Comimpex a beneficiat de suma totala de 3.174.000 lei.
  • Pentru anul 2014, potrivit celor convenite intre presedintele CJ Cluj Uioreanu Horea Dorin si omul de afaceri Pogacean Vasile, pentru lucrari realizate de SC Sinai in comunele Bontida si Fizesul Gherlii au mai fost alocate, in mod preferential, fonduri de la bugetul Consiliului Judetean Cluj in cuantum total de 1.447.497 lei.
Aferent tuturor acestor alocari bugetare, in perioada aprilie 2013-mai 2014, omul de afaceri Pogacean Vasile a remis cu titlu de mita lui Uioreanu Horea Dorin suma totala de 174.500 lei.

Celor doua persoane, Pogacean Vasile si Uioreanu Horea Dorin, li s-au adus la cunostinta calitatea procesuala de suspect si acuzatiile conform prevederilor art. 307 Cod de procedura penala iar, ulterior, cea de inculpat in cazul primului mentionat, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.

Omul de afaceri a fost retinut pentru 24 de ore cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile la Curtea de Apel Cluj.

In cauza se efectueaza acte de urmarire si fata de alte persoane decat cele deja mentionate.

In cauza, procurorii beneficiaza de sprijin de specialitate si informativ din partea Serviciului Roman de Informatii.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























5345 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    e ok (Miercuri, 28 mai 2014, 22:21)

    Gustav666 [utilizator]

    Dar probabil ca legea se aplica diferit din punct de vedere geografic pentru ca Pinalti zburda in libertate cu toate ca ambii "beneficiaza" de aceleasi invinuiri.
    Sau unul reprezinta pericol pentru ordinea publica si altul nu?
    • +1 (1 vot)    
      "totul e sa stii cum sa te orientezi" (Miercuri, 28 mai 2014, 22:47)

      linarel [utilizator] i-a raspuns lui Gustav666

      am citat din deviza PeNaLilor
  • +3 (3 voturi)    
    Actiune de rutina (Miercuri, 28 mai 2014, 22:38)

    codo [utilizator]

    Cum spunea stimabilul azi dimineata. Sper sa devina rutina pentru toate specimenele ca el.
  • +1 (1 vot)    
    Numai Uioreanu ?! (Joi, 29 mai 2014, 8:59)

    jidanul [utilizator]

    Numai acest presedinte de consiliu judetean a ajuns la DNA ? Nu exista presedinte de consiliu judetean sa nu fi luat mita, singura diferenta este facuta de cat de des a luat si cat de mare a fost spaga.


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by