Articol actualizat

Dan Voiculescu a fost condamnat la 5 ani de inchisoare cu executare. Prejudiciul de recuperat: peste 60 milioane de euro. Sentinta nu este definitiva

de Victor Cozmei, Carla Dinu     HotNews.ro
Joi, 26 septembrie 2013, 6:15 Dosare Anticoruptie


Dan Voiculescu
Foto: Agerpres
 documente
Presedintele fondator al PC, Dan Voiculescu a fost condamnat, joi, la 5 ani de inchisoare si interzicerea unor drepturi civile timp de trei ani dupa exacutarea pedepsei de catre Tribunalul Bucuresti in dosarul de coruptie privind privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare (ICA). Sentinta care a venit la peste 1.750 de zile de la trimiterea in judecata, nu este definitiva si poate fi atacata pe doua cai: apel si apoi recurs.

Prejudiciul in dosar este de peste 60 de milioane de euro si va fi recuperat de la toti cei cei condamnati in dosar. Avocatul lui Voiculescu, Gheorghita Mateut a declarat ca va ataca in apel sentinta pronuntata joi de Tribunalul Bucuresti.
  • Sentinta care a venit la peste 1.750 de zile de la trimiterea in judecata, nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs.
Instanta l-a obligat pe Dan Voiculescu sa plateasca aproape 6 miliarde lei vechi, reprezentand contravaloarea a peste 18 milioane de actiuni de la ICA, donate de liderul conservator fiicei sale Camelia Voiculescu.

De asemenea, Dan Voiculescu si ceilalti inculpati au fost obligati sa plateasca in solidar suma de 60.482.613 euro, prejudiciul adus Ministerului Agriculturii.

Judecatorii au mentinut sechestru asigurator pus de procurori pe bunurile si conturile lui Dan Voiculescu, printre care o casa din Bucuresti pe bd Kiseleff evaluata la 250.000 euro si un cont deschis la BRD, in care se afla peste 15 milioane lei, potrivit Agerpres.

Vezi atasat sau
la urmatorul link minuta sedintei in care Voiculescu a fost condamnat.


Celelalte condamnari in dosar

-> 6 ani de inchisoare cu executare:

  • Gheorghe Mencinicopschi, fost director general si membru al A.G.A. la I.C.A. S.A. Bucuresti
  • Corneliu Popa, fost director general si presedinte al Consiliului de Administratie al Agentiei Domeniilor Statului
  • Sorin Pantis, fost director general executiv GRIVCO S.A. Bucuresti
  • Sandu Jean-Catalin, administrator al S.C. Benefica S.A. Bucuresti (firma din grupul GRIVCO)
  • Vlad-Nicolae Savulescu, fost director al Directiei Privatizare - Concesionare a A.D.S.

-> 5 ani de inchisoare cu executare:

  • Gheorghe Sin, membru A.G.A. al S.C.Institutul de Cercetari Alimentare S.A. Bucuresti
  • Constantin Baciu, fost reprezentant al Ministerului Agriculturii in Adunarea Generala a Actionarilor al I.C.A.
  • Alexandru Petre, Grigore Marinescu si Vica Ene, cenzori ai S.C. Institutul de Cercetari Alimentare S.A. Bucuresti
Avocatul lui Voiculescu, Gheorghita Mateut a declarat la B1 TV ca va ataca in apel sentinta pronuntata joi de Tribunalul Bucuresti.

Gheorghe Mateut nu crede ca Dan Voiculescu va candida din nou pentru postul de parlamentar ramas vacant in urma demisiei sale, si care ar retrimite procesul la Inalta Curte, in cazul in care ar fi ales. Intrebat de B1 TV despre o astfel de probabilitate, Mateut a raspuns: "Nu se pune o asemenea problema, nici nu cred ca dl profesor isi doreste".
  • Judecatoarea de la Tribunalul Bucuresti care a dat sentinta este Gratiela Constantin.
Aceasta prima sentinta a fost data de Tribunalul Bucuresti dupa ce dosarul lui Voiculescu s-a plimbat de la Tribunal la Inalta Curte si invers de mai multe ori ca urmare a demisiilor repetate ale fostului lider PC din Parlament.
La ultimul termen al dosarului, procurorul a pus in vedere instantei ca pentru infractiunea de folosire a calitatii de presedinte de partid in vederea obtinerii de foloase necuvenite a intervenit prescriptia, in timp ce pentru infractiunea de spalare de bani acest termen nu s-a indeplinit si a cerut condamnarea cu executare plus retinerea sumelor de bani obtinute din savarsirea infractiunilor.

Presedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a fost trimis in judecata in decembrie 2008 de procurorii DNA, in calitate de actionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu si Compania (Grivco) SA Bucuresti, de membru al Adunarii Generale a Actionarilor si al Consiliului de Administratie ale ICA si de membru al AGA si director general al SC 'Bioprod' SA Bucuresti.

Procurorii anticoruptie au retinut in sarcina acestuia infractiunile de folosire de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid a influentei si autoritatii date de aceasta calitate in scopul de a obtine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum si de spalare de bani, ambele infractiuni savarsite in forma continuata.

Practic, procurorii sustin ca 3,6 hectare de teren si un hectar de constructii in Baneasa au fost cumparate de Dan Voiculescu la un pret de 75 de ori mai mic decat cel real. O urmarire penala in timp record (in doar cateva luni) a dus la trimiterea in judecata a 13 persoane.

In acest dosar a mai fost trimis in judecata fostul administrator al SC 'Benefica' SA Bucuresti (firma din grupul Grivco) Jean-Catalin Sandu, pentru complicitate la infractiunea de stabilire, cu intentie, a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala reala a bunurilor apartinand agentilor economici la care statul este actionar.

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general si membru al AGA si, ulterior, al CA al ICA SA Bucuresti, a fost trimis in judecata pentru abuz in serviciu contra intereselor publice si fals in inscrisuri sub semnatura privata.
  • Sentinta va fi data de Tribunalul Bucuresti dupa ce dosarul lui Voiculescu s-a plimbat de la Tribunal la Inalta Curte  si invers de mai multe ori ca urmare a demisiilor repetate ale fostului lider PC din Parlament.

La ultimul termen de judecata, pe 29 august, instanta a audiat ultimii doi martori propusi de aparare, dupa care a constatat ca cercetarea judecatoreasca este finalizata si a ascultat pledoariile finale ale acuzarii si apararii.

Dan Voiculescu a aratat, in ultimul cuvant, ca in opinia sa exista doua nereguli in ceea ce priveste ancheta si acuzatiile din acest dosar. O prima neregula semnalata de acesta a fost aceea ca, pe parcursul urmaririi penale, el nu ar fi fost chemat niciodata in fata anchetatorilor pentru a da declaratie, in contextul in care, sustine Voiculescu, toate celelalte persoane ar fi fost intrebate in legatura cu persoana sa de catre anchetatori.

O a doua neregula semnalata de Voiculescu judecatorului de caz ar fi aceea ca, in opinia sa, nu exista nicio proba si niciun indiciu direct sau indirect care sa dovedeasca acuzatiile ce i se aduc, respectiv nu exista martori, inregistrari telefonice sau ambientale ori documente care sa dovedeasca acuzatiile ce i se aduc de cate anchetatori.

Voiculescu a mai vrut sa arate ca procurorul de caz a folosit sintagma "telepatie" in rechizitoriu pentru a face conexiunea intre el si ceilalti inculpati, dar nu si-a mai dus ideea la bun sfarsit, fiind intrerupt de judecator.

Procurorii DNA au cerut pedeapsa cu inchisoarea pentru Voiculescu, fara a individualiza insa pedeapsa. 

Prejudiciul creat statului depaseste 60 de milioane de euro, iar ministerul agriculturii s-a constituit parte civila in dosar.

Cronologia perindarilor pe la diferite instante a dosarului ICA - Dan Viculescu:

  • 4 dec. 2008 - Dosarul lui Voiculescu este inaintat spre judecare la Tribunalul Bucuresti, acesta nefiind, la acel moment, parlamentar
  • 15 dec. 2008 - Voiculescu este investit in functia de senator
  • 3 martie 2009 - Dosarul este mutat de la Tribunal la Inalta Curte (ICCJ) ca urmare a investirii lui Voiculescu in functia de parlamentar
  • 28 oct. 2009 - Incepe judecarea pe fond a dosarului la ICCJ
  • 25 iunie 2012 - cu putin timp inainte de a se da o prima decizie in dosar la ICCJ, Voiculescu isi da demisia din Senat, dosarul este transferat la Tribunalul Bucuresti
  • nov-dec. 2012 - Voiculescu candideaza la parlamentare si ajunge senator. Voiculescu nu depune juramantul in Parlament in una decembrie (singurul din cei 588 de parlamentari); Cu toate acestea, Tribunalul Bucuresti considera ca acesta a fost ales ca senator, isi declina competenta si trimite pe 20 decembrie dosarul iar la ICCJ
  • 22.01.2013 - Voiculescu depune in cele din urma juramantul de senator, altfel riscand sa piarda acest statut
  • 25.01.2013 - ICCJ stabileste jedecarea de urgenta a dosarului ICA, punand termen, la cererea procurorilor DNA, pe 31.01.2013. Dosarul lui Voiculescu a fost repartizat la completul de judecata care l-a condamnat in prima instanta pe fostul premier Adrian Nastase in dosarul "Trofeul Calitatii".
  • 28.01.2013 - Dan Voiculescu demisioneaza din nou din Parlament, pentru a treia oara.
  • 5.02.2013 - ICCJ isi declina din nou competenta in dosar si dosarul se muta din nou la Tribunalul Bucuresti.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























35937 vizualizari

  • -141 (161 voturi)    
    ... (Joi, 26 septembrie 2013, 8:11)

    Jix [utilizator]

    Tribunalul Bucuresti ar putea pronunta sentinta, insa se va amana si de data asta ca sa mai aiba timp sa fabrice ei ceva cu care sa-l acuze.
    • +137 (145 voturi)    
      Esti penibil...fara suparare! (Joi, 26 septembrie 2013, 8:32)

      Bwana [utilizator] i-a raspuns lui Jix

      Simplu argument...nici un om cinstit, sau care este convins ca nu a comis nici o infractiune nu face atat swing politic ca sa lungeasca pelteaua!
      Incearca sa corelezi si cu afinitatile pentru ministerul agriculturii si poate ramai neutru...ca obiectiv este tare greu.
      Nu-i asa...Gadea?
      • -118 (130 voturi)    
        Voiculescu este nevinovat (Joi, 26 septembrie 2013, 13:16)

        Aiko10 [utilizator] i-a raspuns lui Bwana

        Lucrurile sunt extrem de clare in dosarul Telepatia. Din analiza documentelor existente in acest dosar rezulta faptul ca Voiculescu este nevinovat.
        • +66 (76 voturi)    
          hai ba (Joi, 26 septembrie 2013, 14:27)

          lucyan [utilizator] i-a raspuns lui Aiko10

          tolontane, ne-ai mai zis tu ca nu sunt dovezi, ca iti doresti ca voiculscu sa faca puscarie daca este vinovat, ca sa ne convingi ca esti neutru, bucura-te si tu acum, visul ti s-a indeplinit!
          si daca se va cumula pedeapsa si in dosarul cu mita, sper sa nu-l mai vedem niciodata in libertate pana la sfarsitul vietii...
          urmeaza dosarul in care a turnat inclusiv rudele, tot s-a inceput cu tortionarii, tot un tortionar este si el, a avut de suferit multa lume de pe urma lui...
          parca il vad pe gadea cum va face o emisiune in care sa ne arate cat rau a facut voiculescu la viata lui!sprijinit desigur de badea si grecu!
          • +54 (60 voturi)    
            să-l bage alături de Vişinescu (Joi, 26 septembrie 2013, 14:51)

            FFF T [utilizator] i-a raspuns lui lucyan

            Să-l bage în celulă cu torţionarul Vişinescu să aibă omu cu cine depăna amintiri din epoca de aur.
            • +55 (59 voturi)    
              Sunt la al treilea pahar de Cabernet! (Joi, 26 septembrie 2013, 15:31)

              AnticoruptieinRomania [utilizator] i-a raspuns lui FFF T

              Sa beau 5?...:)
              • +30 (34 voturi)    
                da.. (Joi, 26 septembrie 2013, 16:02)

                Pink Z [utilizator] i-a raspuns lui AnticoruptieinRomania

                insa doar daca are 5 ani vechime !
                • +14 (16 voturi)    
                  E de .... baut azi ! (Joi, 26 septembrie 2013, 21:51)

                  rockerul [utilizator] i-a raspuns lui Pink Z

                  Salutare ! Beti , beti , dar cu masura , caci mai e , mai dureaza ..... Sper ca la recursuri DNA sa obtina si mai mult , poate chiar 12 ani + banii recuperati ! Fir-ar mama lor a dracu de securisti si comunisti imputiti ! Avand in vedere ca azi e ziua mea de nastere , sunt multumit de cadou ..... Sa auzim numai de bine si sa-i excludem odata din viata publica pe acesti nenorociti ! Doar din cauza lor Romania sta pe loc sau chiar regreseaza .
                  • +3 (3 voturi)    
                    raspuns roker (Vineri, 27 septembrie 2013, 17:55)

                    Livut [utilizator] i-a raspuns lui rockerul

                    Ai dreptate si te auda Dumnezeu ca merita temnita cu varf si indesat si nu numai el ci si intreaga familie care a beneficiat de tunurile borfasului
              • +9 (9 voturi)    
                pai singur asa?? (Joi, 26 septembrie 2013, 20:59)

                zaboo [utilizator] i-a raspuns lui AnticoruptieinRomania

                aud ca nici el n-a intrat singur la apa... si tu ca tu, da' iti inchipui ce face El Base?
              • +1 (3 voturi)    
                Pentru Marian Eugen (Vineri, 27 septembrie 2013, 10:07)

                adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui AnticoruptieinRomania

                Sa asteptam sentinta definitiva cu condamnarea si confiscarea averii. Atunci deschidem sampania !
              • 0 (0 voturi)    
                . (Luni, 30 septembrie 2013, 23:46)

                Marius Muntean [utilizator] i-a raspuns lui AnticoruptieinRomania

                Bea un pahar si pentru mine!
            • +15 (19 voturi)    
              da, o idee buna... (Joi, 26 septembrie 2013, 17:35)

              Lucky1 [utilizator] i-a raspuns lui FFF T

              ...sa-i bage in aceeasi camera, camera de nevonovati...
        • +20 (22 voturi)    
          Şi argumentele? (Joi, 26 septembrie 2013, 15:24)

          gabbi [utilizator] i-a raspuns lui Aiko10

          Afirmaşia Dvs este Bla.bla.....
        • +15 (19 voturi)    
          gadea (Joi, 26 septembrie 2013, 16:16)

          asada [utilizator] i-a raspuns lui Aiko10

          Zi zau sa te credem!!!!!
        • +32 (36 voturi)    
          IN SFIRSIT ... (Joi, 26 septembrie 2013, 16:16)

          titiacs [utilizator] i-a raspuns lui Aiko10

          a pus felix mina pe justitie, acum e la "putere"!! Desi numai partial , pina la recurs ! ATENTIONARE : COD ROSU-SECURIST de DEJECTII in seara asta la antene! Come on gidea, ciuvica , mircica , danuta etc. ARATATI LUMII CE PUTETI !
        • +3 (5 voturi)    
          Pentru Aiko (Vineri, 27 septembrie 2013, 10:03)

          adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui Aiko10

          Deci tu ai analizat documentele existente la dosar . In ce calitate ? Esti avocatul lui si ti-ai luat aici un nickname , ca sa ne derutezi ?
          Sau esti Badea si spui asa din burta ca ai analizat dosarul ?
        • -1 (3 voturi)    
          la fel de nevinovat ca disparitia (Vineri, 27 septembrie 2013, 12:14)

          un domn [utilizator] i-a raspuns lui Aiko10

          banilor de l Crescent ? ciudat..numai pe el l au intrebat de bani si nu pe Base, de ce ? base nu stia de bani ? sau base nu a avut acces la ei ? ciudata intrebarea din link ul urmator incepand cu secunda/minutul. 0.13 http://www.youtube.com/watch?v=-SR0lXbiaWk
      • -10 (26 voturi)    
        ... (Joi, 26 septembrie 2013, 14:12)

        Jix [utilizator] i-a raspuns lui Bwana

        Nu-i asa Gadea? Acum cine-i penibilul? :))
      • +40 (46 voturi)    
        este penibil..... (Joi, 26 septembrie 2013, 15:34)

        translativus [utilizator] i-a raspuns lui Bwana

        ....."sub acoperire". A uitat de Basescu !

        In treacat fie spus, de data asta Basescu chiar este de vina pentru faptul ca justitia a inceput sa isi faca treaba dar pentru aceasta vina, trebuie felicitat.
        Felicitari si tuturor judecatorilor si procurorilor care au inceput sa realizeze ca ei sunt de partea legii si ca noi ii sprijinim. pentru acest fapt
        • +2 (2 voturi)    
          raspuns translativus (Vineri, 27 septembrie 2013, 18:03)

          Livut [utilizator] i-a raspuns lui translativus

          Poate ai dreptate ca Dl.basescu sa fie felicitat dar conform constitutiei presedintele nu are dreptul sa intervina in treburile justitiei ( si nici nu a intervenit vreodata ) justitie care incearca sa fie independenta cu toate piedicile puse de USL.
          pentru care merita toate laudele.
      • +7 (9 voturi)    
        Ce înseamnă viaţa! (Vineri, 27 septembrie 2013, 7:48)

        Audit [utilizator] i-a raspuns lui Bwana

        Sorin Pantiş, cel ce a vândut Romtelecom pe 2 lei dar şi-a luat ciubuc mamă - mamă, a picat, iată, în plasa Varanului!
        Nimic în viaţă nu rămâne neplătit. ATENŢIE amatorilor!
        În ceea ce-l priveşte pe Voiculescu îi doresc doar să plătească pentru ceea ce a făcut. Şi va plăti şi după 1000 de recursuri.
      • +6 (6 voturi)    
        Sa se cerceteze (Vineri, 27 septembrie 2013, 10:05)

        adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui Bwana

        si felul in care a facut avere. Si sa se confiste banii necinstiti.
      • -5 (5 voturi)    
        REALITATEA (Vineri, 27 septembrie 2013, 10:52)

        ravi [utilizator] i-a raspuns lui Bwana

        Nu mor caii cand vor toate javrele basiste.
        • +2 (2 voturi)    
          raspuns ravi (Vineri, 27 septembrie 2013, 18:05)

          Livut [utilizator] i-a raspuns lui ravi

          pt. cultura ta si pentru a nu te face de ras te sfatuiesc sa urmaresti si alte surse de informare nu numai Antena 3 care minte si induce in eroare prin definitie
      • +2 (2 voturi)    
        demersul in justitie (Vineri, 27 septembrie 2013, 11:42)

        Mihai IonTurcu [anonim] i-a raspuns lui Bwana

        Fiul meu, circula in oras, ziua, pe o sosea larga, avind prioritate. Din lateral un vehicul care avea stop si trebuia sa acorde prioritate, a intrat in el. Politia a inaintat dosar penal la procuratura. Procesul a durat 4 ani, A fost cistigat de fiul meu la 2 instante si pierdut definitiv la a III-a. Interventia der urgenta a fost de ortopedie, mai multe fracturi si compromiterea articulatiei soldului drept. A urmat o interventie pe coloana cervicala, modificarea prin traumatism si operatia in sine comportind risc pentru viata. Ambele operatii au necesitat piese cumparate de noi din strainatate. Fiul nostru este avocat. Cazul sub raport penal, in baza constatarilor politiei si expertizelor, nu lasa dubiu privind vinovatia. Dupa atata swing, victima, cu infirmitati definitive, pierde procesul. Asa functioneaza justitia, cu swing.
        • 0 (0 voturi)    
          Pentru Mihai Ion (Vineri, 27 septembrie 2013, 21:32)

          adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui Mihai IonTurcu

          Cine era cel care l-a lovit din lateral ?
    • +65 (73 voturi)    
      cred ca de fapt.... (Joi, 26 septembrie 2013, 9:50)

      Andor74 [utilizator] i-a raspuns lui Jix

      ...se amana (la cererea speciala, nestiuta de noi) pentru a fabrica alte tertipuri de anulare a deciziei. Ca pana acuma numai asta a facut Voiculescu: a amanat cat si cum a putut decizia instantelor.
      • +5 (9 voturi)    
        devine senator? (Joi, 26 septembrie 2013, 17:49)

        nick24 [utilizator] i-a raspuns lui Andor74

        ca asteapta organizarea de alegeri pt postul vacantat de el.
    • +52 (60 voturi)    
      Da, da, da (Joi, 26 septembrie 2013, 10:17)

      virgilius74 [utilizator] i-a raspuns lui Jix

      Ca de fapt el e CINSTIT, saracul de el...
    • -63 (77 voturi)    
      Deschideti ochii (Joi, 26 septembrie 2013, 12:36)

      AlinAche [utilizator] i-a raspuns lui Jix

      Puse cap la cap, toate informatiile date publicitatii arata ca domnul Jix nu se inseala atat de mult pe cat ati dori. Cuvantul "telepatie" nu are ce cauta intr-un dosar de cercetare, intr-o tara civilizata, europeana. Acesta este unul dintre motivele pentru care suntem pe primul loc la despagubiri platite in urma unor decizii CEDO.
      • +36 (44 voturi)    
        bai baieti (Joi, 26 septembrie 2013, 14:09)

        paranoid_android [utilizator] i-a raspuns lui AlinAche

        ati gresit forumul!
      • +21 (23 voturi)    
        gresit (Joi, 26 septembrie 2013, 14:21)

        ubu [utilizator] i-a raspuns lui AlinAche

        Nu suntem pe primul loc.
      • +37 (45 voturi)    
        Elementar dragul meu Watson... (Joi, 26 septembrie 2013, 14:44)

        Mariicaialbastri [utilizator] i-a raspuns lui AlinAche

        Dupa teoria ta Mecinicopschi, Pantis si cu Popa s-au gandit asa: Mai cum sa facem noi sa devalizam ICA sa o vindem pe nimic, si sa imbogatim (chiar de-ar fi sa facem puscarie! ) pe primul norocos care ne iese-n cale. Tocmai atunci trecea pe strada Varanul care, in treacat fie spus, medita la nemurirea sufletului si la Fundatia de binefacere Dan Voiculescu. Acum ticaloasa de justitie ii condamna pe cei doi (suntem cu totii de acord ca s-a vandut ICA pe nimic, nu?) dar basca il condamna si pe bietul varan care n-a avut nici o treaba cu Mecinicopschi, nici nu-l cunostea, el doar trecea pe trotuar si pur si simplu, prin telepatie, s-a materializat ICA la el in buzunar.
      • +21 (25 voturi)    
        nu aţi citit tot.. (Joi, 26 septembrie 2013, 15:28)

        gabbi [utilizator] i-a raspuns lui AlinAche

        completearea sentinţei este sechestrul pe casa din Kiselef al defunctului (sperăm) mogul Varan şi cele 200000 lei pe care nu a apucat să le transfere în conturile ficei.
        • +1 (5 voturi)    
          toti stiu ca i-a transferat (Joi, 26 septembrie 2013, 17:51)

          nick24 [utilizator] i-a raspuns lui gabbi

          si deci banii nu se pot recupera?
      • +9 (11 voturi)    
        Dac a tu ai deschide ochii (Joi, 26 septembrie 2013, 15:40)

        , AlwaysToTheRight, NeveRed! [utilizator] i-a raspuns lui AlinAche

        ai putea vedea ca esti... orb!
        Si spalat pe creier!
        Si acerebrat!
        Imi dau seama cine sunt votacii lor!
        Ori varanu' ori cainii, tot aia sunteti!
        Niste finite inferioare celor pe care ii aparati!
    • +31 (37 voturi)    
      jix penibilul... postezi din cladirea antenelor. (Joi, 26 septembrie 2013, 14:19)

      Dr.Mythnick [utilizator] i-a raspuns lui Jix

      dar pt 60 mil de euro sa faci 5 ani de inchisoare.
      .
      .
      .
      bah i-as face :D.
      salariu de 12 mil euro pe an de inchisoare, este foarte bine.
      • +12 (20 voturi)    
        Ar trebui confiscata si suma de 60 mil euro (Joi, 26 septembrie 2013, 14:41)

        linarel [utilizator] i-a raspuns lui Dr.Mythnick

        ca fiind ilicita , .... asat rezulta din sentinta de astazi . Din acest pct de vedere sentinta nu-i completa . Deci procurorii ar trebui sa mearga pina la capat

        Deageaba ai bani daca n-ai libertate .........
      • +21 (23 voturi)    
        Calcul gresit (Joi, 26 septembrie 2013, 15:24)

        Serban. B [anonim] i-a raspuns lui Dr.Mythnick

        Odata investiti banii furati aduc profit dublu... triplu.. chirii, publicitate... etc... Voiculescu a facut de 10-20 de ori banii astia de atunci... incoace.
    • +17 (23 voturi)    
      amana un pic, (Joi, 26 septembrie 2013, 14:39)

      lucyan [utilizator] i-a raspuns lui Jix

      lasa timp latrinelor sa-si pregateasca apararea sau sa-si puna doliu pe ecran...
      o, ce veste minunata... si nu este craciunul, pana la craciun sper ca si sentinta din dosarul mitei si santajului sa fie pronuntata si aceste latrine, aceste bube canceroase ale societatii sa fie inchise! aviz si altor tembeliziuni, b1 tv de exemplu, care cel putin in cazul; rosiei montane a devenit un fel de antena 3. nu este posibil ca la orice ora din zi si noapte, orice emisiune, toti sa vorbeasca pro rosia montana!pute de la o posta!
    • +1 (5 voturi)    
      Mateut rules (Joi, 26 septembrie 2013, 20:47)

      meandmyfriends [utilizator] i-a raspuns lui Jix

      Mateut de la Cluj apara toti infractorii !!! Bravo domn' profesor, 4, ne vedem la toamna !
  • +70 (76 voturi)    
    Primenirea (Joi, 26 septembrie 2013, 9:13)

    Daniels22026 [utilizator]

    Sper ca Voiculescu sa primeasca un verdict absolut corect. Nu sint eu judecatorul si recunosc ca nu sint obiectiv. Nu cunosc probele din dosar si calitatea pregatirii acestuia. Dar avem mare nevoie de primenire morala.

    Nu se mai poate atita persiflare publica. Parca se rupe Romania in doua sau in noua bucati. E atit de nedrept sa suportam ticalosia batjocoritoare a celor 8 milioane de uslamisti. Oamenii astia nu au nici o limita in absurditate.
    • +10 (12 voturi)    
      De unde 8 milioane ?? (Joi, 26 septembrie 2013, 19:04)

      rov [utilizator] i-a raspuns lui Daniels22026

      4 milioane au votat usl-ul dintre care jumatate au mari confuzii vis a vis de: ce e ala abecedar?
      restul de 2 mil au tot felul de relatii si combinatii si vor vota tot tipul psd(usl)
      Dar restul de peste 10 milioane de ce nu iesiti la vot sa scapam de specimenele astea ??
      Cine vreti sa ne faca ordine in tara?
      Cu sa evolueze tara cu specimenele astea?
      Un simplu vot ar fi de ajuns. E greu...
      • -2 (6 voturi)    
        Si daca ieseam (Joi, 26 septembrie 2013, 23:46)

        VictorS [utilizator] i-a raspuns lui rov

        cu cine votam.
        Pana acum am votat numai impotriva FSN, PSDR, PSD si degeaba... din contra, cei pe care i-am votat m-au dezamagit masiv.

        Pe Ilici si compania nu am votat niciodata dar nu as injura pe nimeni care voteaza sincer. Cred ca faceti o greseala sa ziceti:

        " E atit de nedrept sa suportam ticalosia batjocoritoare a celor 8 milioane de uslamisti."

        Voi cu cine doamne iarta-ma ati votat ? Cu Ratiu si nu stiam eu ca mai e in viata si candideaza?
  • +77 (81 voturi)    
    Adevarul e ca... (Joi, 26 septembrie 2013, 9:39)

    JestersTear [utilizator]

    ... postacii se scoala devreme si se culca tarziu.

    Stim ca exista o conspiratie nationala (pardon, mondiala chiar) importiva lui Voiculescu. Procurori, presedentie, judecatori, SUA, Bruxelles-ul, toti vor raul lui Felix. Numai el, motan bland, toarce frumos si miauna nevinovat.
    • +50 (54 voturi)    
      asa e.. (Joi, 26 septembrie 2013, 11:21)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui JestersTear

      si sper ca si cei 7,4 sau cat spunei la Latrina 3 in vara trecuta ca au votat (indifferent ce si cum au votat) sa fie obiectivi daca Felix voiculescu ajunge la pescarie..e un loc unde motanului Garfiel Felix..s ar asorta cu blana
  • -65 (71 voturi)    
    Fara Probe. (Joi, 26 septembrie 2013, 10:21)

    caspa1 [utilizator]

    "Tribunalul Bucuresti ar putea pronunta joi sentinta in dosarul lui Dan Voiculescu privind privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare (ICA)." Bine spus doar AR PUTEA, dar cum nu au nici o proba iar o sa mai amâne puțin.
    • +42 (48 voturi)    
      pune up load dovezile tale aici (Joi, 26 septembrie 2013, 11:22)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui caspa1

      si te sustinem, daca nu le ai si batzi din taste NUMAI ptr ca Felix Voiculescu ti a alimentat ieri cardul te rog fi demn si lasa ne cu bazaconiile tale
      • -43 (55 voturi)    
        Atunci cand bubuim de inteligenta (Joi, 26 septembrie 2013, 11:45)

        Gigi Kent [utilizator] i-a raspuns lui un domn

        Oricat de mult si-ar dori unii functioneaza prezumptia de nevinovatie nu cea de vinovatie. Mai pe intelesul dvs. nu Voiculescu (sau Csapa1) trebuie sa prezinte dovezi ca nu e vinovat ci procurorii ca a comis faptele respective.

        In rest ... spor la batut campii si la dat dovezi clare de neintelegere a societatii in care traim.
        • +28 (36 voturi)    
          mai tzigatera (Joi, 26 septembrie 2013, 12:40)

          un domn [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

          vorbeam de ceea ce csapa spune ca nu sunt probe..TU ai vazut acest dosar sti ce scrie in el ? nu te ia saturat ca toti cei care ies de la DNA ca sunt nevinovati si ca in fapt nimic din ce li s a prezentat nu e adevarat ? implicit nea nastase a spus asta..cum se face a fost judecat si condamnat...
          • -32 (42 voturi)    
            Dreptul la opinie (Joi, 26 septembrie 2013, 13:15)

            Gigi Kent [utilizator] i-a raspuns lui un domn

            Deci inculpatul Voiculescu, ca si inculpatul Nastase si Csapa de mai sus au comis un fel de delict de opinie daca au "indraznit" sa spuna ca probele din dosarele respective sunt neconcludente?

            Apropo, tu ai dovezi ca Csapa a primit bani pe card de la Voiculescu? Ca pari a fi putin acuzator in afirmatia aceea...
            • +24 (28 voturi)    
              e gata de felix (Joi, 26 septembrie 2013, 14:28)

              un domn [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

              e in drum spre pescarie..chiar nu mai conteaza..sa bem si s ane bucuram !!!!!
              • +12 (16 voturi)    
                din pacate (Joi, 26 septembrie 2013, 14:47)

                nahir [utilizator] i-a raspuns lui un domn

                are dreptul la recurs.
                acesta se va face la iccj.
                intrebare : daca fapta pentru care a fost condamnat, sentinta nefiind definitiva, se prescrie? scapa sau nu?
                • +1 (3 voturi)    
                  daca scapa de condamnare (Joi, 26 septembrie 2013, 19:13)

                  rov [utilizator] i-a raspuns lui nahir

                  poate il suspendam noi de placuta pe care scrie: Bine ati venit in Municipiul Tirgoviste...
                  Epitaf:
                  Felix the pheonix cat
                  care ne-a cam furat...
              • +18 (22 voturi)    
                Da să ne bucurăm şi să o felicităm pe (Joi, 26 septembrie 2013, 15:38)

                gabbi [utilizator] i-a raspuns lui un domn

                DOAMNA JUDECĂTOR.
                Felicitări, aţi intrat pe merit doamnă în galeria selectă a DOAMNELOR CURAJOASE ALE ROMÂNIEI.
            • +15 (17 voturi)    
              Gigele.. (Joi, 26 septembrie 2013, 14:41)

              Alius [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

              dovezile pe care le ceri tu, sunt exact in comentariul lui Caspa1 (nu Csapa): cel care a amanat mereu a fost alde Voiculescu. El e cel care a tot cerut amanari, nu tribunalul. Daca se stia asa nepatat, isi dorea sa se termine cat mai repede, dar a preferat tot circul asta cu amanarile. Si Nascase a facut la fel. Amandoi au avut un comportament de om "nevinovat", nici macar probe nu mai trebuiau.
            • +16 (24 voturi)    
              tot apropo (Joi, 26 septembrie 2013, 14:49)

              sucaa [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

              tu ai dovezi ca dna-ul este condus de base?
              ai dovezi ca base a vandut flot?
              si ai dovezi la toate insinuarile facute de tine aici de-a lungul anilor?
              pe bune? tocmai tu incepi sa ceri dovezi?
              voi in frunte cu felix ati inventat acuzarea fara dovezi si fara drept la replica si acum va cereti acest drept? nu nenea, o sa primiti exact ce ai facut ani la rand.
              • -8 (12 voturi)    
                Ha ha... (Joi, 26 septembrie 2013, 19:28)

                Gigi Kent [utilizator] i-a raspuns lui sucaa

                ... nu am decat o expertiza pe dosarul flota care sublinia paguba. Apoi a venit omul de casa Danutz Morar si a comandat o expertiza din care reiese ca valoarea unui vapor este 0.

                Ce dovezi am ca Basescu conduce DNA-ul? Pai simplu. A insistat sa fie un om de-al sau la conducere. Cand a venit un oarecare din sistem a zis ca nu e bine. Sa fie Codruta sau Daniel.

                Si chiar daca nu ar exista expertizele, stai flexat ca va fi condamnat si Basescu tot pe baza de dovezi indirecte. Trebuie doar sa nu mai fie in functie. Odata deschisa cutia Pandorei la abuzuri si aberatii sa fii batut in cap sa crezi ca singurii afectati doar unii si altii nu...
            • +14 (18 voturi)    
              Nu, dovezi nu sunt dar... (Joi, 26 septembrie 2013, 15:36)

              gabbi [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

              noi românilor, nespălaţi pe creieri de antenuţe, ne funcţionează încă gândirea logică şi ne punem înrebări cum ar fi şi aceea care ar fi motivaţia domniilor dvs. (Gigi Kent, capsa1, etc.), de îl apăraţi atât pe domnul FELIX ( cu acte, sentinţe-dovezi) VARAN VOICULESCU?
            • +4 (4 voturi)    
              pentru Gigi Kent (Vineri, 27 septembrie 2013, 10:26)

              adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

              "Un domn" presupune , pe baza de logica , ca Csapa a primit bani de la Voiculescu. Pe baza acestei presupuneri, Csapa NU ESTE CONDAMNAT la puscarie.
              Dosarul nu contine presupuneri. Contine dovezi ( de exemplu pretul , de 70 de ori mai mic decat pretul pietii , si altele pe care nu le stim noi , pentruca nu am studiat dosarul).
              Pe baza Dovezilor Voiculescu va fi in puscarie , pe baza Presupunerilor Csapa nu va fi in puscarie.
              Poti face diferenta ?
        • +21 (25 voturi)    
          ba s-avem pardon... (Joi, 26 septembrie 2013, 14:35)

          lucyan [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

          procurorii au venit cu niste dovezi de vinovatie, de vreme ce avem un dosar pe rol, acum e randul inculpatilor sa dovedesca ca acele dovezi nu sunt bune, sa le demonteze...
          iar daca unii lingai vin si sustin ca nu sunt probe, ca au avut acces la dosar, atunci sa ne spuna si noua, eventual sa aduca probele care ii dezncrimineaza pe cei vinovati...
          asa este intr-o societate normala, nu una in care securistii turnatori inclusiv de rude, dovediti in instante, conduc o tara prin niste lingai de jurnalisti si politiceni corupti...
        • +6 (12 voturi)    
          cred că partea cu "câmpii" vă.. (Joi, 26 septembrie 2013, 15:30)

          gabbi [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

          aparţin în totalitate
        • +9 (17 voturi)    
          esti fantastic (Joi, 26 septembrie 2013, 18:05)

          gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

          dupa ce ani de zile ati pus botul cu mare dorinta la toate aberatiile spuse de Antena3, fara sa va intrebati "Da' dovezile?" acu vrei dovezi? Nenea, ICA este la Voiculescu, o are? E a lui? A cumparat-o pe nimic? Ce vrei maaaah mai mult de atat? Ce dovezi vrei? Vrei poze cum a dat banii? Bah, aburitule, daca justitia ar functiona asa ar fi jale, toata lumea ar fura pt ca nu-i usor sa vii cu dovada directa a faptului, de cele mai multe ori sunt dovezi indirecte. Oricum, mai vreau sa remarc inca o data faptul ca VOI, USLAMISTII LOBOTOMIZATI aveti TUPEUL sa cereti DOVEZI dupa ce ati imputit cu acuzatii peste acuzatii pt toti cei care nu erau in gasca voastra, Basescu, Ungureanu, Boc, Udrea, Macovei, Patapievici, Plesu si tot asa. Sa-ti iasa pe nas baaah
          • -2 (6 voturi)    
            Udrea??? (Vineri, 27 septembrie 2013, 0:03)

            VictorS [utilizator] i-a raspuns lui gigel de luxembourg

            terminati cu prostiile, va rog eu.
            E momentul sa facem reclama la alti hoti?
            • 0 (2 voturi)    
              hoti? (Vineri, 27 septembrie 2013, 19:06)

              gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui VictorS

              te rog eu, vino si cu niste lucruri concrete despre hotiile udrei, ca am tot auzit. eu am vazut doar ca a facut treaba, chiar daca nu va place si chiar daca o fi luat si ea cate10% din proiecte, dar a si facut. aia e, sa ia 10% cata vreme le face, nu sa ia90% si sa nu faca nimic.
              • -1 (3 voturi)    
                Poftim? (Vineri, 27 septembrie 2013, 20:51)

                VictorS [utilizator] i-a raspuns lui gigel de luxembourg

                "chiar daca o fi luat si ea cate10% din proiecte"

                Tradus: nici macar nu a furat asa mult.
                Sigur, a avut in echipa oameni gen Ridzi...
                Uite d-aia nu e democratie in Romania ca nu o suport pe purcica sefa.

                Ca a facut milioane doar din afaceri cu statul nu are importanta, dehm, astia sunt oamenii de succes in Romania...
                care sug de la buget.
                Merci, nu am nevoie de ei.
                • -1 (1 vot)    
                  esti naiv? (Sâmbătă, 28 septembrie 2013, 16:30)

                  gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui VictorS

                  omule, in momentul de fata NU AVEM OAMENI CINSTITI, asta e realitatea. cei care au votat impotriva hotilor din PDL s-au trezit cu si mai marii hoti din USL. Eu macar am realizat asta si am zis nene, asta e, intre doua rele trebe sa aleg una. PDL, cu hotii lor cu totl, au facut si lucruri bune, au facut oarece reforma in invatamant, au facut oarece reforma in justitie (de asta e acu Voiculescu condamnat). Ca au furat alte Ridzi, alde Udrea, alde cine-o mai fi furat, nenea, asta e, nu poti face campanie electorala cu nasturi iar romanii prosti nu te voteaza altfel.
        • +4 (6 voturi)    
          Haa? (Joi, 26 septembrie 2013, 23:55)

          VictorS [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

          Voi sustineti ca 'saracul' Voiculescu (autointitulat domn profesor) nu are aparare si e invinovatit pe nedrept.

          Nu am eu nici o dovada, recunosc, dar ma tem ca aberati cumplit. Acest securist recunoscut a facut bani iarba verde dupa ce a avut 'grija' de exporturile Republicii Socialiste si s-a cocotat unde nimeni nu si-ar fi imaginat ca cineva cu intelectul sau poate ajunge.

          Si acum cand e la putere e victima? Nu inteleg nimic... consumati ceva psihedelice domnilor?
    • +1 (1 vot)    
      scuze ca te am botezat csapa in loc de (Vineri, 27 septembrie 2013, 12:15)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui caspa1

      caspa 1, iti fac cadou un link in care seful tau sulfa la greu l aintrebarea de l aminutul/secunda 0.13 (o fi cu ghinion 13?) http://www.youtube.com/watch?v=-SR0lXbiaWk
  • +50 (56 voturi)    
    Comment sters de user (Joi, 26 septembrie 2013, 11:55)

    qwerasdf [anonim]

    • +31 (39 voturi)    
      Comment sters de user (Joi, 26 septembrie 2013, 14:24)

      qwerasdf [anonim] i-a raspuns lui qwerasdf

  • +38 (42 voturi)    
    10 ani ar fi cel mai frumos cadou de zoua lui (Joi, 26 septembrie 2013, 14:10)

    ovidiu35 [utilizator]

    La multi ani!
    • +19 (23 voturi)    
      poate cumulat (Joi, 26 septembrie 2013, 15:22)

      lucyan [utilizator] i-a raspuns lui ovidiu35

      cu cei din dosarul santajului cu rcs rds... poate se vor strange 10 cu executare, fara drept de iesire anticipata....
  • +40 (44 voturi)    
    Bun asa! (Joi, 26 septembrie 2013, 14:14)

    omezu [utilizator]

    La (cat) mai multi ani la recurs! 5 sunt cam putini!
  • -28 (40 voturi)    
    pai de ce il condamna pe cel care a CUMPARAT??? (Joi, 26 septembrie 2013, 14:18)

    Codruta N [utilizator]

    ORICINE ar cumpara pe un pret cat mai mic!! Azi-maine, ii condamna si pe cei care cumpara case de la RAPPS, cu pret mult sub cel al pietei??

    Sa-i condamne, LA GREU (de zece ori cat i-au dat lui Voiculescu!!) pe cei care au VANDUT!!

    Apropo: DE CE aud numai de "procesul lui Voiculescu"?? NU ai cum sa cumperi ceva, daca nu exista cineva care VINDE!!

    DE CE nu aud numele celor care AU VANDUT??!!
    • +19 (23 voturi)    
      postacii (Joi, 26 septembrie 2013, 14:40)

      FPop2013 [utilizator] i-a raspuns lui Codruta N

      Evident, binecunoscutii postaci de la cooperativa Felix-si-Timpanul. Mazeta, Codruta, Finutza & Co,
    • +9 (13 voturi)    
      scuze! (Joi, 26 septembrie 2013, 15:05)

      Codruta N [utilizator] i-a raspuns lui Codruta N

      Cand am scris chestia de mai sus articolul nu continea si celelalte sentinte ;)
      Ok! sa-i inchida pe toti!
      Si MAI ALES pe cei care au reprezentat "statul" - si pe cei care au evaluat fals!
      • -1 (3 voturi)    
        nu spala putina (Joi, 26 septembrie 2013, 19:17)

        rov [utilizator] i-a raspuns lui Codruta N

        stai ''drepti' in continuare,
        varanul se intoarce (cu piciorusele...)
    • +2 (6 voturi)    
      Nu auzi numele celor care au vandut (Joi, 26 septembrie 2013, 17:50)

      c.mike [utilizator] i-a raspuns lui Codruta N

      penrtu ca n-au fost pronuntate. Dar daca-ai sti sa citesti ai vedea numele celor care au vandut (in preambul) si condamnarile pe care le-au primit !
    • +2 (2 voturi)    
      pentru Codruta (Vineri, 27 septembrie 2013, 10:37)

      adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui Codruta N

      Pai , a cumparat mult sub pretul pietii pentruca cel care a vandut a primit o mita serioasa de la cel care a cumparat ,ca sa scada foarte mult pretul de vanzare.
      E un exercitiu de imaginatie pentru tine.
      P.S. Sunt multi condamnati. Daca te vei stradui vei auzi si numele lor. Eu am auzit. Si nu numai eu.
    • +1 (1 vot)    
      pt dare de mita (Vineri, 27 septembrie 2013, 19:10)

      gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui Codruta N

      de aia il condamna, din acelasi motiv pt care se condamna cei care dau mita. cand cumperi foarte ieftin de la stat e clar ca ai facut ceva ca sa cumperi, ai cumparat cumva pe cei care ti-au vandut, aia care au facut infractiunea de a-ti vinde f ieftin nu ar fi facut-o daca nu i-ai fi cumparat tu.
  • +39 (43 voturi)    
    la recurs (Joi, 26 septembrie 2013, 14:20)

    amanda13 [utilizator]

    la recurs sper sa ia si mai mult! acest individ care ne-a spoliat ani de zile merita cu mult mai mult!
  • +29 (35 voturi)    
    Dar dr Menci? (Joi, 26 septembrie 2013, 14:21)

    kinn3 [utilizator]

    Daț cu doctor Menci ce-ati avut? E sanatos sa mai mananc painea aia la care face el reclama la tv?
    • +7 (11 voturi)    
      ntz (Joi, 26 septembrie 2013, 15:16)

      hollow [utilizator] i-a raspuns lui kinn3

      confunzi, ăla e Ionescu-Târgoviște.
      • +8 (12 voturi)    
        aham (Joi, 26 septembrie 2013, 15:25)

        • utilizator [utilizator] i-a raspuns lui hollow

        Menci e de la Sinteza Bilei...
        • 0 (2 voturi)    
          Pita pt prosti (Joi, 26 septembrie 2013, 22:29)

          rockerul [utilizator] i-a raspuns lui • utilizator

          Stau si ma intreb oare , un alt mare medic pediatru , dr. Ciuvica Mugur - nici nu sunt sigur ca a profesat medicina , se castiga mult mai bine din mancatul de rahat cu contract la A3 - la ce fel de paine ar fi bun sa faca reclama ? Painea alba cu cacat la 9% tva ? Painea neagra cu laturi deshidratate in loc de muesli ? Sau pesmetii umeziti in urina - cine a facut armata mai demult stie - ? Dragi prieteni , hai sa renuntam la paine , ca oricum prosteste , vezi cum se voteaza in tara asta !
  • +39 (43 voturi)    
    uau (Joi, 26 septembrie 2013, 14:25)

    sorin3 [utilizator]

    Curajosi judecatori.
    Cinste lor.
  • -22 (34 voturi)    
    Asta da (Joi, 26 septembrie 2013, 14:33)

    evoque [utilizator]

    sa vedem replica lui voiculescu.
    Incepe sa miroase a razboi deschis.
    • +33 (37 voturi)    
      de la pescarie (Joi, 26 septembrie 2013, 14:36)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui evoque

      poate de la camera de vizita se face un duplex cu Latrina 3, cred ca m as uita la emiunsea aia..numita Sinteza Zilei De Dupa Gratii..
      • +7 (11 voturi)    
        cu mai multe atentie (Joi, 26 septembrie 2013, 14:42)

        evoque [utilizator] i-a raspuns lui un domn

        deci sentinta inca nu este definitiva.
        Prin urmare spectacolul sau circul continua. Pana dupa gratii mai este timp de aruncat pe piata multe informatii interesante despre extraordinarii nostri politicieni.
    • +11 (15 voturi)    
      :)) (Joi, 26 septembrie 2013, 16:25)

      unnene [utilizator] i-a raspuns lui evoque

      incepe sa miroasa a izmene maro :))
      • -4 (6 voturi)    
        sa vedem (Joi, 26 septembrie 2013, 19:12)

        evoque [utilizator] i-a raspuns lui unnene

        de la cine.
        • +6 (10 voturi)    
          eh (Joi, 26 septembrie 2013, 20:32)

          hollow [utilizator] i-a raspuns lui evoque

          a mai fost un caz cu un viteaz care cică a vrut să-și tragă un glonț în gușă când au venit să-l umfle, așa că my money is on Professor Fartman.
          Apropo, așteptăm cu interes dosarul pentru încălcarea regimului armelor și munițiilor și cu mânăriile lui Brădișteanu care-l ținea dosit pe Bombo la urgențe.
          • -5 (9 voturi)    
            crezi (Joi, 26 septembrie 2013, 21:06)

            evoque [utilizator] i-a raspuns lui hollow

            ca dupa ce basescu a apelat la bradisteanu pentru sefu de trib distribuitor de voturi il mai deranjeaza?
            Bombonel inca nu a murit si sa nu credeti ca atunci cand ii va fi lumea mai draga lui basescu nu se va razbuna. Asteapta doar momentul oportun.
            Aici este un razboi intre ticalosi si nu se vor lasa in pace pana nu mor.
  • +5 (11 voturi)    
    Rusine, mare rusine! (Joi, 26 septembrie 2013, 14:39)

    Defender [utilizator]

    Au fost cazuri in Romania cu oameni saraci care au intrat in inchisoare pentru ca au furat o gaina de la vecinul si au primit doi-trei ani de pedeapsa cu executare .Despre ce prejudiciu e vorba aici?De milioane de Euro daca nu ma insel! Instanta a decis ca e vinovat dar de ce i-au dat 5 ani cu suspendare? Rusine justitiei ! Justitia este corupta si inca sub efectul traficului de influenta ! Vrem o justitie libera si independenta de sacalii politicii romanesti.
    • +3 (5 voturi)    
      cred ca ai inteles gresit... (Joi, 26 septembrie 2013, 16:24)

      unnene [utilizator] i-a raspuns lui Defender

      5 ani cu suspendare nu exista...deci?
    • 0 (0 voturi)    
      pentru defender (Vineri, 27 septembrie 2013, 10:45)

      adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui Defender

      ani cu executare !
  • +17 (19 voturi)    
    VICTORIE!!! (Joi, 26 septembrie 2013, 14:39)

    petrol_head [utilizator]

    .
  • +23 (23 voturi)    
    Sa curga valuri de Cricova si Purcari (Joi, 26 septembrie 2013, 14:41)

    Trojan.H [utilizator]

    :)
  • +22 (24 voturi)    
    putin,subtire dar oricum face de-o (Joi, 26 septembrie 2013, 14:41)

    fosta zoezoe [utilizator]

    sarbatoare in Piata Universitatii ! Ce ziceti? Nu e inca o victorie ...la recurs ar trebui sa primeasca mai mult , fa ta de asta becali e un tantar
  • +21 (23 voturi)    
    Yesssss! (Joi, 26 septembrie 2013, 14:42)

    triciupa [utilizator]

    Stiam eu ca nu tin degeaba sampania aia in frigider.
    De-abia astept sa faca apel si recurs: de la fiecare instanta o sa mai primeasca un bonus de un an-doi. Hai la multi ani varane, la multi ani!
  • +24 (24 voturi)    
    ohooooo!! (Joi, 26 septembrie 2013, 14:43)

    skyradio [utilizator]

    bravo procurori, bravo judecatori.
  • +21 (23 voturi)    
    Curat si sincer (Joi, 26 septembrie 2013, 14:46)

    cafo [utilizator]

    Am trait sa o vad si pe asta. Sa ii dea dzeu sanatate judecatorului!
    Base e multumit!
  • +29 (29 voturi)    
    Uraaa... (Joi, 26 septembrie 2013, 14:48)

    hot news [utilizator]

    ... ziua condamnarii definitive va fi sarbatoare nationala, nu-mi vine sa cred ca traiesc aceasta zi!
    Judecatorii: niste eroi nationali! Cinste lor.
  • +11 (15 voturi)    
    Nu merge asa (Joi, 26 septembrie 2013, 14:51)

    aiureantramvai [utilizator]

    Saptamana viitoare se va dizolva parlamentul (gasesc Gadea si Badea motiv) si in 2 saptamani se fac din nou alegeri. Desigur ca D.V. va intra in noul parlament si se va muta procesul la alta instanta...care il va relua de la 0...pana la marea prescriere.
    Tot inainte!
  • +23 (27 voturi)    
    draga voiculescule (Joi, 26 septembrie 2013, 15:01)

    wasabi [utilizator]

    la multi ani !!
    • +20 (22 voturi)    
      de puscarie! (Joi, 26 septembrie 2013, 15:24)

      lucyan [utilizator] i-a raspuns lui wasabi

      daca tot face recurs...
  • +22 (24 voturi)    
    cand aflam ca e bolnav grav si (Joi, 26 septembrie 2013, 15:16)

    fosta zoezoe [utilizator]

    nu suporta detentia ?
    • +16 (18 voturi)    
      poate intre timp (Joi, 26 septembrie 2013, 15:26)

      lucyan [utilizator] i-a raspuns lui fosta zoezoe

      se inchid si latrinele si atunci nu-l mai scapa nimeni... poate sa intre si fiica-sa la puscarie, toata familia, ca si el a facut rau multora prin activitatea de securist...
      aporopo, daca tot judecam tortionarii, voiculescu nu se incadreaza perfect pe acest post? sau credeti ca in urma notelor informative acei oameni pe care el ii acuza primeau buchete de trandafiri?(poate udati cu cianuri, ca tot sunt la moda cianurile)
  • +22 (24 voturi)    
    tot degeaba (Joi, 26 septembrie 2013, 15:26)

    toubib [utilizator]

    E bine ca sunt legi care se aplica, dar cu oamenii care l-au votat de doua ori senator ce te faci? Intra Voiculescu la puscarie si rasar zece ca el, pentru ca nu exista mecanisme sociale de aparare contra acestui tip de politician din cauza ca oamenii sunt inculti si dezinformati.
  • +21 (23 voturi)    
    Sper ca procurorii sa nu "gafeze" (Joi, 26 septembrie 2013, 15:29)

    bigbrother [utilizator]

    Imi doresc sa se faca dreptate privind aceasta mata turbata, nu doar pentru acest dosar ci prin prisma celor care au avut de suferit de pe urma lui. Este inadmisibil ca un fost turnator sa devina senator, sa santajeze companiile pentru a lucra cu el si la final sa nu pateasca nimic.

    Totusi, verdictul trebuie sa fie absolut corect fara a se face gafe gen "telepatie"...nu de altceva, dar as incepe sa ma gandesc nu ca e vorba de prostie ci de rea vointa, de o mana de ajutor intinsa acuzatului. Stiu ca procesul asta e cu miza mare, ca sunt interese mari ca motanul asta sa cada in picioare de fiecare data.

    Hai sa fie intr-un ceas bun, astept sa-l vad dand mana cu Becali printre gratii. Si la cat mai multi colegi de celula, tara e plina de hoti de acest fel.
  • +16 (18 voturi)    
    Atunci cand (Joi, 26 septembrie 2013, 15:35)

    soundtrack [utilizator]

    apare cu fular burberry!
  • +21 (23 voturi)    
    partea cea mai corectă a deciziei de azi este (Joi, 26 septembrie 2013, 15:42)

    gabbi [utilizator]

    cea cu recuperarea prejudiciului...
    această parte mă bucură cel mai mult pentru că doare cu adevărat, altfel... mergea şi domnul VARAN în concediu puţin şi... se odihnea.
    felicitări şi DNA-ului, şi din nou doamnei judecător, este ceea ce aşteptăm de la domniile voastre.
  • +17 (19 voturi)    
    Banii!!! (Joi, 26 septembrie 2013, 15:43)

    ggna [utilizator]

    Banii sa-i dea! Ca nu ma incalzeste cu nica daca sta si citeste cu burta in sus cativa ani!
    Si cand e vorba de bani, bag io seama, nimeni nu-i mai ahtiat in vremurile astea ca...PONTA!
  • 0 (6 voturi)    
    Sentinta e cu executare sau cu suspendare? (Joi, 26 septembrie 2013, 15:55)

    AndreiDraghicenoiu [anonim]

    La Voiculescu am banuit 'indirect' ca este cu executare ( din exprimarea :''...si interzicerea unor drepturi civile timp de trei ani dupa exacutarea pedepsei ...', lasand la o parte 'exacutarea', care nu prea e termen juridic)
    La restul inculpatilor nu m-am prins cume e, din articol.
    Putem sa scriem si noi ceva cu cap si coada?

    Pana la urma cum e?
    • +9 (13 voturi)    
      vezi titul (Joi, 26 septembrie 2013, 16:03)

      Pink Z [utilizator] i-a raspuns lui AndreiDraghicenoiu

      articolul se citeste pornind de la titlu
      • -1 (3 voturi)    
        Titlul nu contine toate informatiile (Joi, 26 septembrie 2013, 17:30)

        AndreiDraghicenoiu [anonim] i-a raspuns lui Pink Z

        Titlul era doar despre Voiculescu.
        Asa am zis si eu.
        Ca la el am inteles ca e cu executare (direct sau indirect).
        Dar la restul?
        Cum e?

        E bine sa citesti si corpul articolului sau al comentariului.

        Poate pe tine te interesa doar ce se intampla cu Voiculescu.
        Eu vreau 'sa am imaginea completa'.

        Voiculescu e doar 'capul de afis' ca sa zic asa.
        Mai sunt si altii implicati in acest proces, care au primit anumite sentinte, dar din articol nu reiese clar daca sunt cu executare sau cu suspendare.

        Nu iti bate capul sa-mi raspunzi fiindca , pe fond, nu ma intereseaza subiectul.
        Era doar un comentariu despre 'claritatea' scrierii unui articol (adica cine, ce si cum).
        Doar atat.
    • +3 (5 voturi)    
      cu executare. (Joi, 26 septembrie 2013, 16:06)

      gabbi [utilizator] i-a raspuns lui AndreiDraghicenoiu

      de data asta nu mai lăsăm justiţia să dea înapoi ( nu vreau să spun neapărat că justiţia actuală ar vrea acest lucru)
      • +2 (4 voturi)    
        Articolul nu era reactualizat cand am scris (Joi, 26 septembrie 2013, 18:06)

        AndreiDraghicenoiu [anonim] i-a raspuns lui gabbi

        Cand am scris acel comentariu articolul nu era actualizat.
        Nu comentez aiurea.
        Despre Voiculescu am inteles (direct sau indirect...nu mai conteaza) ca e cu executare.
        Despre restul am inteles de pe alte site-uri ca sunt tot cu executare.
        In articolul de mai sus scrie doar :
        ''...Celelalte condamnari in dosar
        -> 6 ani de inchisoare:
        ...-> 5 ani de inchisoare:...''

        Era foarte simplu daca si precizau, daca sunt cu executare sau cu suspendare, din punct de vedere jurnalistic.

        Juridic, precizarea e tot importanta, dar pentru moment nu e definitiva condamnarea...asa ca hai sa ne rezumam la jurnalism.
        Macar pe asta putem sa il facem 'definitiv' corect acum.
  • +26 (28 voturi)    
    Mi-ati inseninat ziua (Joi, 26 septembrie 2013, 15:56)

    skanda7 [utilizator]

    Numai bine!
    • +9 (9 voturi)    
      si mie ... (Joi, 26 septembrie 2013, 16:08)

      gabbi [utilizator] i-a raspuns lui skanda7

      o zi chiar foarte înseninată începând cu publicarea sentinţei.
  • +7 (9 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 26 septembrie 2013, 16:19)

    [anonim]

  • +18 (20 voturi)    
    fara numar (Joi, 26 septembrie 2013, 16:34)

    politic_incorect [utilizator]

    sa traiasca domni judecatori!!! la mai mare la recurs: 12!
  • +16 (18 voturi)    
    Tin pumnii lui voiculescu (Joi, 26 septembrie 2013, 16:45)

    Hehehe [utilizator]

    Sa i se dea macar aceeasi peseapsa la apel si recurs :D.
    Poate nu voi avea bani de sampanie cand il vor condamna definitiv, dar un vin spumant tot iau sa sarbatoresc.
    Hai liberareeeeee
  • +10 (12 voturi)    
    Eu ai doresc .. (Joi, 26 septembrie 2013, 16:47)

    flyngangel [utilizator]

    " multă sănătate si o viața lunga plină de satisfactii " .. In pușcărie!! O asemenea persoana, sper sa facă cât mai multă pușcărie si sa trăiască cât mai mult ca sa piața executa pana la ultima zi din pedeapsa primită!! Si bineînțeles, sa ai vina confiscate toate proprietatile, spre a fi vindute, ca sa se poată recupera tot prejudiciul adus statului roman, iar conturile sale înghețate si apoi confiscate, banii urmând sa facă aceiasi strada ca si cei de la proprietăți! Dar si mai mult îmi doresc sa ajungă la " răcoare " in o excelenta companie, alături de toți acei dragi tovarăși de nomenclatura, de hotie, alături de oricine in tara noastră a furat, si a Înșelat o tara întreaga crezând ca nimeni nu ai va pedepsi vreodată !!
    Așa ca va reînnoiesc urarea stimate domn motan de coada scurta, Felix.. Sa ne trăiești mulți ani si in sănătate.. La Jilava dacă se poate!!
    • +2 (6 voturi)    
      eu ati doresc (Joi, 26 septembrie 2013, 16:59)

      albatrosul_verde [utilizator] i-a raspuns lui flyngangel

      sa mai pui mana pe carte.
      Iar lui Felix, multi ani acolo unde ii e locul !
  • +10 (12 voturi)    
    ce veste (Joi, 26 septembrie 2013, 17:19)

    Point [utilizator]

    Desi nu mai am televizor de vreo 9-10 ani o sa incerc pe net sa urmaresc antenele.cred ca rezist si 1 ora numai sa-i vad pe sclavii aia cum fac infarct in direct.poate sa ne spuna cineva cum se numara anii ramasi de puscarie?ceva de genul AMR 5 ani sau cum?
    • +6 (8 voturi)    
      Succes la ascultat! (Joi, 26 septembrie 2013, 18:14)

      UnCititor [utilizator] i-a raspuns lui Point

      Domnule...succes!

      eu am rezistat pe Antena 3 online - vreo 10 min.
      ma tot intreb ce ii poate mana pe acei oameni? cati bani or fi de impartit sa ajunga la tot felul de ziaristi, care ar parea de succes si dincolo de tentatiile materiale, care sa ii coboare in zona abjectului.

      Dar... surpriza.
  • +8 (10 voturi)    
    pariez ca nimeni nu stie cine este... (Joi, 26 septembrie 2013, 17:47)

    Lucky1 [utilizator]

    ...cel mai suparat de aceasta condamnare?!
    ia, ganditi-va putin si dati-va cu presupusul....

    .........

    .........


    pai cine altul decat c a c a r a u ....
    varanul era pasaportul lui spre presedintie.
    Acum, varanul ascuns, pasaportul n-a apucat sa aiba numele lui cacarau scris in tus si, uite asa, se duce visul de o vara al unui fost prezidentiabil...
  • +8 (10 voturi)    
    da se pare ca de la 50 mil.euro in sus, (Joi, 26 septembrie 2013, 17:55)

    fosta zoezoe [utilizator]

    dosarul este politic si cica nu sunt probe .Se mai spune ca sechestrul pus e pe max.5 mil euro deci sumele nu se pot recupera.Cine credeti ca afirma ca dosarul e politic ? Hai ca va spun : srs zis stanescu, securistul cu acte
  • +14 (16 voturi)    
    Cinste (Joi, 26 septembrie 2013, 18:02)

    avalansa [utilizator]

    Cinste lor cinste judecatorilor,procurorilor Jos palaria oameni buni. Sa o tineti tot asa aveti suportul nostru al celor cu mintea intreaga nespalata de televiziuni.
  • +8 (10 voturi)    
    Nu-s uimit sa vad postacii la datorie (Joi, 26 septembrie 2013, 18:12)

    Haskal [utilizator]

    Varanul creca plateste dublu astazi. Vai de capul vostru, postaci pe-un mic si-o halba de bere, stiti cum e, cine se aseamana se aduna, varanei mici ce sunteti.
    • +2 (2 voturi)    
      Sa speram ca e ultima zbatere (Vineri, 27 septembrie 2013, 9:57)

      albatrosul_verde [utilizator] i-a raspuns lui Haskal

      a postacilor. Daca il pun aia pe Voiculescu sa dea banii inapoi, sa speram ca nu isi mai permite extravangante mediatice.

      Iar pt noi, ceilalti, sper sa fie o lectie : cei care doresc ca lucrurile sa mearga prost in Romania, sunt foarte vulnerabili in fata justitiei. Ca daca ar fi fost corecti, nu faceau zi de zi, ora de ora, propaganda impotriva justitiei, a reformelor, etc., din contra, le sustineau. Este o minima chestiune de logica pe care poporul ar trebui sa o invete.
  • +11 (13 voturi)    
    Abia aștept Sinteza Zilei din seara asta (Joi, 26 septembrie 2013, 18:14)

    Nyk1 [utilizator]

    Abia aștept să văd cum turbează în primul rând Gâdea, apoi Grecu, Tudor, Badea, ș.a.m.d. și cum fac spume la gură de furie!
    • +1 (3 voturi)    
      Pai deja a inceput... (Joi, 26 septembrie 2013, 19:38)

      370H-SSV-0773H [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      ...pe http://www.mircea-badea.ro/blog/.
      Tot acolo, mai jos e link-ul "DESPRE FILMULETUL CU MONTAJUL MINICNOS SI MANIPULATOR" ( da, chiar "minicnos" e scris, el stie ce-o fi asta), raspunsul lui la faimosul filmulet ce l-a facut de kko pe You Tube.
  • +12 (14 voturi)    
    De ziua ta (Joi, 26 septembrie 2013, 18:15)

    eu.Vlad [utilizator]

    Da...da ia 5ani de ziua ta
  • +13 (15 voturi)    
    cit curaj ! (Joi, 26 septembrie 2013, 18:38)

    elwis [utilizator]

    curajoasa femeie ! ce-i vor auzi urechile de acum incolo ...! sper ca e pregatita si ea ...si familia !
  • +13 (15 voturi)    
    Ooof Felix, Felix (Joi, 26 septembrie 2013, 18:45)

    slur [utilizator]

    Câtă nedreptate.. lasă că nu e chiar aşa de rău, poate o să vină şi Camelia împreună cu Sorin, dragii de ei.
  • +13 (15 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 26 septembrie 2013, 20:16)

    [anonim]

  • +2 (4 voturi)    
    a (Joi, 26 septembrie 2013, 20:43)

    meandmyfriends [utilizator]

    4,78 ani pana la aceasta decizie; inca 0.9 ani si intra la parnae'.
    sa-i fie ..... usoara !
  • +2 (10 voturi)    
    vm (Joi, 26 septembrie 2013, 20:56)

    AlexRatoi [utilizator]

    Urca mama sus la cruce
    Sa vezi duba cum ma duce :))

    Basescule, sper ca esti multumit!
    • +2 (2 voturi)    
      Base (Vineri, 27 septembrie 2013, 9:52)

      albatrosul_verde [utilizator] i-a raspuns lui AlexRatoi

      cred ca e multimit, ca si restul poporului care inca nu a fost spalat pe creier de propaganda Antenei 3 :)
  • +8 (8 voturi)    
    cand se inchide antena 3 ? (Joi, 26 septembrie 2013, 22:17)

    BME [utilizator]

    ce nu a reusit Basescu a reusit Justitia. Sper ca statul sa recupereze cat mai repede banii si sa nu-i fure altii.Felix ar trebui sa se bucure ca v-a sta 5 ani la pensiune pt ca are toate facilitatile .Nu a avut norocul sa faca la Sighet.
  • +8 (8 voturi)    
    Sa fiu eu judecatoru.. (Joi, 26 septembrie 2013, 22:23)

    falcoind [utilizator]

    lua 50 fara drept de apel si fara posibilitate de reducere.

    Da acuma chiar asa nu se poate ca in cazul in care careva din cei inculpati il da in git cu inca citeva mirsavarii pe care le-a facut sa i se suspende la ala pedeapsa si securistu asta imputit sa dispara pt todeauna dupa gratii , avind in vedere ca nu mai poate fi impuscat legal.
  • +13 (13 voturi)    
    apel umanitar (Joi, 26 septembrie 2013, 22:39)

    BME [utilizator]

    cumparati batiste pentru lingaii de la antena 3, deja fac spume si plang pt ca in curand nu vor mai avea obiectul muncii langa ei.
  • +3 (3 voturi)    
    Observati ceva (Vineri, 27 septembrie 2013, 3:57)

    fane_grija [utilizator]

    Colegii de alianta nu au zis nimic? Ponta, Nastase, Antenescu?

    Ce e cu linistea asta? Voiculescu a fost lasat din brate oare? :)))... sper sa nu ma insel...
    • +3 (3 voturi)    
      stai sa primeasca sloganurile de la (Vineri, 27 septembrie 2013, 10:47)

      fosta zoezoe [utilizator] i-a raspuns lui fane_grija

      consultanti si sa observe si reactia noastra !!!!Eu cred ca ar trebui sa avem o sarbatoare (pe care am ratat-o la nascase) la Piata Universitatii a democratiei in fata mafiei !!!!
      • +1 (1 vot)    
        Varanul (Vineri, 27 septembrie 2013, 12:48)

        proletara [utilizator] i-a raspuns lui fosta zoezoe

        In Piata Universitatii .. ar trebui sarbatorita ziua de 26 septembrie .. Toti ne-am bucurat ..Lacomia si nesimtirea acestor lichele trebuie sanctionata! Buna idee !
  • +6 (6 voturi)    
    Observati ceva (Vineri, 27 septembrie 2013, 3:57)

    fane_grija [utilizator]

    Colegii de alianta nu au zis nimic? Ponta, Nastase, Antenescu?

    Ce e cu linistea asta? Voiculescu a fost lasat din brate oare? :)))... sper sa nu ma insel...
  • +10 (10 voturi)    
    bine ca nu-i definitiva... mai suplimentati ! (Vineri, 27 septembrie 2013, 6:36)

    tz3p3s [utilizator]

    numa 5 ? mai puneti 2... in fata lu 5 va rog... sa sune bine: 25...
  • +5 (5 voturi)    
    In sfarsit! Felicitari judecatorilor! (Vineri, 27 septembrie 2013, 7:41)

    apoliticus [utilizator]

    dupa atata fuga de justitie, libidinosul ajunge unde merita. Sper sa primeasca mai multi ani ca doar mai are dosare. Doamne-ajuta sa scapam si de cea mai mare DEJECTIE a mass-mediei din Romania: Antena 3!
  • +3 (3 voturi)    
    legile hotilor de milioane de euro (Vineri, 27 septembrie 2013, 10:55)

    fosta zoezoe [utilizator]

    1.ma intreb cum de mincinicovschi, cel pus sa gestioneze averea statului a primit doar 6 ani ???Unii pot considera asta o incurajare a acestor infractori !!
    2.Daca reprezentantii statului riscau vre-o 20-30 de ani de puscarie sa vezi cum apareau si declaratiile acestora in sprijinul dovedirii faptei ! Numai ca la noi legile sunt facute de HOTI pentru HOTI !
  • +3 (3 voturi)    
    chiar daca pare minora (Vineri, 27 septembrie 2013, 11:14)

    fosta zoezoe [utilizator]

    urmariti cum se razboieste voiculescu-turanatorul de rude in instanta cu verisoara din Germania(dna Silaghi) pe care a turnat-o.Printre altele a turnat-o nu ca complota impotriva regimului sau a tarii -ceea ce facea obiectul serviciului lui-ci ca a lasat intr-o vizita parintilor 100 de dolari!!El ii cere acesteia 136.000 euro pentru afectarea imaginii dupa ce el are certificat de turnator ! Eu cred ca femeia asta e foarte curajoasa si rabdatoare ca rezista la bataia de joc pe i-o aplica varanul .
  • +2 (2 voturi)    
    Varanul (Vineri, 27 septembrie 2013, 12:12)

    proletara [utilizator]

    felicitari procurorilor si doamnei judecator ! Multumim bunului Dumnezeu ca am trait aceasta zi! Speranta, ca vom trai zile mai bune, nu a murit ! Daca cele doua judecatoare de la TMB nu ar fi fost detronate oare cum ar fi fost ?? Curatenie generala in RO !! Asta vor tinerii din strada !
    Iar acest VARAN ar trebui sa plateasca si banii cheltuiti pe Referendum-urile puse la cale de mintea lui bolnava!
  • +2 (2 voturi)    
    ref voiculescu (Vineri, 27 septembrie 2013, 17:45)

    Livut [utilizator]

    Felicitam justitiei romaneste care dovedeste ca cu toate piedicile demonstreaza ca incearca sa fie independenta - a comandat un securist fara scrupule, un hot si un sarlatan notoriu - Oare Antenele mai cred ca pot prosti poporul cu minciuni si penibilitati. In curand vom asista la descompunerea PC. si la falimentul haznalelor politice ( antene) fiind inceputul normalitatii- Asa sa ne ajute Dumnezeu
    • 0 (0 voturi)    
      Amin! (Vineri, 27 septembrie 2013, 21:51)

      adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui Livut

      Sa dea Dumnezeu sa se curete tara de Hotii-Politicieni.
      Si sa avem parte de altfel de politicieni, care chiar isi iubesc tara si vor sa faca ceva pentru ea , nu pentru ei.
  • 0 (0 voturi)    
    5 ani de pușcărie pt 60mil eur? si eu aș face (Sâmbătă, 28 septembrie 2013, 12:40)

    visio [utilizator]

    evident că nu vor fi chiar 5 ani; omul are o vârstă și nu suportă regimul de detenție așa că îi vor da 2 ani la domiciliu și dacă se poartă frumos scapă cu 6 luni; so, 6 luni de pușcărie pt 60mil. euro? și eu aș face chestia asta oricând; când românii se vând pe 1kg de făină expirată, prost aș fi să nu îi fur.


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by