Fostul primar al Constanței Radu Mazăre, aflat în Madagascar, a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare. Decizia aparține magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție și este una definitivă, potrivit și
Replica.ro și
Constanta News.
Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, în acest dosar, în iulie 2017, la patru ani de închisoare cu suspendare. El e acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri, prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro.
În același dosar au fost condamnați mai mulți inculpați. Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța a primit o condamnare de 5 ani cu executare, iar fostul acționar la Dinamo, Dragoș Săvulescu, are o sentință definitivă de 5 ani și jumătate. O altă condamnare în dosarul plajelor retrocedate este cea a lui Cristian Borcea.
Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2015 pentru luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese. Mazăre a părăsit teritoriul României în decembrie 2017 şi a anunţat că cere azil politic în Madagascar.
Dosarul Retrocedării plajelor-istoric:
Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, în acest dosar, în iulie 2017, la patru ani de închisoare cu suspendare. El e acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri, prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe. În acelaşi dosar a fost condamnat şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, el primind o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare.
Alţi şapte funcţionari din cadrul Primăriei Constanţa au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare. Este vorba despre Constantin Racu, Ramona Daniela Dospinescu, Ion Marica, Cristian Talpău, Nora Alina Chircă, Georgică Giurgiucanu şi Emil Dragoş Săvulescu.
Ceilalţi 24 de acuzaţi din acest dosar au fost achitaţi de Curtea de Apel Bucureşti. Între aceştia se numără şi Cristian Borcea. Pentru fostul acţionar de la Dinamo, procurorul DNA a cerut instanţei încetarea procesului penal pentru faptele care s-au prescris în cursul procesului, dar şi condamnarea pentru faptele pentru care nu s-a prescris răspunderea penală.
Retrospectivă cazul ”Polaris”:
Instanţa supremă a finalizat judecarea acestui dosar iar la ultimul termen al procesului, desfăşurat pe 25 ianuarie, procurorul de şedinţă a solicitat condamnarea inculpaţilor din acest dosar la pedepse spre maximul special prevăzut de textele de lege pentru infracţiunile comise.
În cazul lui Radu Mazăre, procurorul a explicat că acesta este acuzat de trei infracţiuni de luare de mită, prin faptul că a solicitat şi a primit un milion de euro de la trei firme pentru a le facilita emiterea unor documente sau acordarea unor contracte din bani publici.
Reprezentantul DNA a mai declarat că Mazăre este acuzat de o infracţiune de conflict de interese în legătură cu încheierea, de către Primăria Constanţa, a 12 contracte cu Neptun TV, precum şi de o infracţiune de abuz în serviciu, prin facilitarea încheierii contractului de salubrizare cu firma Polaris la un preţ supraevaluat.
Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2015 pentru luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese. Mazăre a părăsit teritoriul României în decembrie 2017 şi a anunţat că cere azil politic în Madagascar.
În acelaşi dosar, sunt judecaţi fostul deputat Eduard Martin, acţionar la compania Polaris M Holding SRL, acuzat de dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu, precum şi omul de afaceri Gabriel Strutinsky, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.
Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat peste 2 milioane euro, din care a primit un milion de euro şi 2.472.303 lei, de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism pentru proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa.
Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţilor respective cu o firmă controlată de Radu Mazăre atât direct, cât şi prin intermediul lui Strutinsky. Acesta din urmă a transmis solicitarea lui Mazăre către reprezentanţii societăţilor respective şi a semnat contracte fictive de publicitate între acele societăţi şi o firmă pe care el o administra.
DNA mai spune că, în perioada 2008 - 2014, Radu Mazăre, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la firma Polaris M Holding SRL, al cărei asociat şi administrator în fapt era Eduard Martin, peste 7 milioane de euro, pentru că a asigurat acestei companii câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului.
În anul 2008, între Polaris M Holding SRL şi primăria condusă de Radu Mazăre a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani şi un act adiţional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorată nejustificat cu 10 milioane de lei.
Conform DMA, şi în acest caz, mita a fost primită într-o manieră identică, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între Polaris M Holding şi aceeaşi firmă controlată de Mazăre şi Strutinsky. Suma totală achitată în baza acestor contracte a fost, conform calculelor expertului desemnat, de 33.987.771 lei.
DNA mai arată că, urmare a încheierii acestui contract, a fost produs Primăriei Constanţa un prejudiciu de 200.213.248 lei, iar principalul răspunzător pentru nerespectarea prevederilor legale şi crearea acestui prejudiciu a fost Radu Mazăre.
"Doctorul " Viorel P. vroia sa-i dea lui Mazăre Portul Constanţa.
Daca ai cugeta, ceea ce nu e cazul la tine, poate ar mai iesi ceva din cei doi neuroni ametiti pe care ii ai in dotare, dar numai in arenda.
La voi la pesedea, creierul sta la centru; nu aveti voie decat sa va faceti poza cu el.
Ce nevoie aveti voi de creier?!
Voi munciti, nu ganditi!