Sapte ofiteri de rang inalt, trimisi in judecata in dosarul angajarilor ilegale in MAI

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 13 iulie 2011, 17:45 Dosare Anticoruptie


Sapte ofiteri de rang inalt, printre care fostul secretar general al Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) Cristian Baci, fostul sef al Jandarmeriei Romane Olimpiodor Antonescu si adjunctul acestuia, generalul de brigada Gheorghe Nicolae Rugina, au fost trimisi in judecata de procurorii Parchetului General, fiind acuzati ca au angajat ilegal patru persoane in cadrul MAI.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General remis miercuri si citat de Agerpres, chestorul de politie Constantin Cristian Baci va fi judecat pentru savarsirea a doua infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice, el fiind acuzat ca a aprobat, in toamna anului 2010, ocuparea a trei posturi in cadrul Jandarmeriei Romane si a unui post in cadrul Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta Galati, desi, conform ordinelor MAI si a prevederilor OUG nr. 34/2009, ocuparea prin examen sau concurs a posturilor vacante din unitatile MAI si recrutarea personalului din sursa externa erau suspendate.

Procurorii sustin ca, prin derogari ilegale de la ordinele mentionate, au fost deblocate posturi pe care au fost incadrate in randul cadrelor militare active ale Jandarmeriei Romane trei persoane, iar in cadrul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta o persoana.

Cei patru 'castigatori' ai concursurilor nu au lucrat nicio zi in cadrul Jandarmeriei Romane sau Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, intrucat, la data la care acestia au fost numiti pe functii, au si fost transferati in unitati ale Inspectoratului General al Politiei Romane, cu aprobarea chestorului de politie Constantin Cristian Baci.

Fostul director general al Directiei Generale Management Resurse Umane in cadrul MAI chestor de politie Adrian Patrascu este acuzat ca a avizat in mod ilegal ocuparea a trei posturi in cadrul Jandarmeriei Romane si a unui post in cadrul Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta Galati, iar fostul director general al Directiei Generale Financiare in MAI chestor sef de politie Ion Valentin Opritescu este acuzat ca a incalcat dispozitiile legale privind exercitarea controlului financiar preventiv si a avizat incadrarea si salarizarea celor patru candidati in favoarea carora s-a organizat concursul in mod ilegal.

In acelasi dosar au mai fost trimisi in judecata alti patru ofiteri din MAI.

Astfel, subcomisarul de politie Constantin Stoleriu, care la data savarsirii faptelor detinea functia de ofiter in cadrul Directiei Generale Management Resurse Umane a MAI, va fi judecat pentru complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice, el fiind acuzat ca a sprijinit deblocarea ilegala a posturilor, destinate ocuparii exclusive de catre cele patru persoane si a contribuit la incadrarea acestora fara drept in randul cadrelor militare active.

General-locotenent Olimpiodor Antonescu, care la data savarsirii faptelor detinea functia de inspector general al Jandarmeriei Romane, a fost trimis in judecata sub aspectul savarsirii infractiunii de neglijenta in serviciu.

'Inculpatul a aprobat componenta nominala a comisiilor de examen si procedura de examen contrar dispozitiilor prevazute in Ordinul Ministrului Administratiei si Internelor, in scopul exclusiv al incadrarii in randul cadrelor militare active a celor patru participanti, de altfel singurii candidati la concurs. De asemenea, in favoarea numitului F.C., care a fost numit ca sef al Directiei Financiare din cadrul Jandarmeriei Romane, a avizat transferul si practic promovarea acestuia in cadrul Politiei Romane - la Directia Generala Financiara a Ministerului Administratiei si Internelor, deci pe o functie prevazuta pentru gradul de general', se arata in comunicatul Parchetului General.

De asemenea, generalul de brigada Gheorghe Nicolae Rugina, care la data savarsirii faptelor detinea functia de adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Romane, este acuzat ca a incalcat, cu stiinta, atributiile de serviciu, deoarece a efectuat demersuri in favoarea celor patru candidati, ale caror dosare de inscriere nu le-a verificat nici macar formal.

Colonelul Marian Valentin Grigoroiu, fost director al Directiei Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane, este acuzat de abuz in serviciu contra intereselor publice si complicitate la fals intelectual, pe motiv ca a incalcat atributiile de serviciu care prevedeau obligatia ca posturile scoase la concurs sa fie publicate, cu cel putin 10 zile inainte de data concursului, la sediul unitatii, pe pagina de internet a institutiei organizatoare sau in presa scrisa.

De asemenea, conform procurorilor, colonelul Marian Valentin Grigoroiu nu a respectat prevederile legale, potrivit carora componenta comisiilor se stabileste cu cel putin 15 zile inainte de data desfasurarii concursului, iar, in calitate de membru al comisiei de concurs privind incadrarea postului de sef al Directiei financiare din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane, nu a verificat corectitudinea intocmirii dosarului de recrutare a unuia dintre candidati, din care lipseau mai multe documente obligatorii care ar fi atras, in cazul unei competitii oneste, descalificarea candidatului.

Dosarul se va judeca la Inalta Curte de Casatie si Justitie.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























518 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by