Stenograma: Mita pentru vamesii de la Constanta era numita saci cu orez

de Alina Neagu     HotNews.ro
Vineri, 27 mai 2011, 16:33 Dosare Anticoruptie


Mita pentru vamesii din Portul Constanta Sud Agigea era numita "saci cu orez", comisionarul vamal Dragos Tudoran cerandu-i reprezentantului unei firme, Mihai Culea, intr-o discutie interceptata de anchetatori, sa plateasca "trei saci cu orez" pentru procesarea rapida a unor marfuri, potrivit unui document obtinut de Mediafax.

In motivarea deciziei instantei supreme prin care 29 de persoane au primit mandate de arestare preventiva in dosarul "gruparii Mironescu", document obtinut de Mediafax, se arata ca, in 27 august 2010, Dragos-Iulian Tudoran, asociat la SC Container Clearance Services SRL Constanta, i-a cerut lui Mihai Culea, reprezentant al firmei SC Mirand International SRL, sa plateasca o suma de bani, definita ca "trei saci de orez", pentru ca lucratorii vamali sa-i proceseze marfurile prezentate la vama, apartinand unor clienti ai firmei pe care o reprezinta.

Dragos Tudoran a recunoscut ca a primit deja "doi saci cu orez" de la Culea, amintindu-i ca mai are de dat "un sac".

Discutia dintre Tudoran si Culea a fost interceptata de anchetatori si prezentata in motivarea instantei:


"T.D.I.: Tu ieri ai avut doi saci de orez, nu?

(...)

T.D.I.: Tu apari cu unul alaltaieri si cu doua ieri

(...)

T.D.I: Pai tu apari pe minus cu 1, ca tu ieri ai venit numai cu doi saculeti.

Culea M: Bun. Ia, lasati-ma sa iau problema, sa sun la...

T.D.I.: Ia studiaza problema."

Intr-un alt fragment de discutie, Culea il contacteaza pe Tudoran dupa ce "a studiat problema".

"Culea M.: ...Mai are unul de dat...

T.D.I.: Pai vezi?!

Culea M.: I-am zis  "bai baiete, eu ieri am venit la tine, da? Bun. Cate? Pai, trei. Pai da, dar tu mi-ai ... pai nu, ca mai iese unul. Dar n-a avut ieri...etichetele, ca...pai da, mai, dar...Adica ar fi ... "

(...)

T.D.I.: Deci, fii atent! Le transmiti asa: daca se mai repeta inca o data chestia asta, o sa aiba interdictie.

Culea M: Am inteles! Am inteles!

(...)

T.D.I.: Daca se mai repeta o data, interdictie! Si o sa am grija sa fie interdictie, ca o sa fie numai totale si nu o sa mai vina nimeni la ei".


Dragos-Iulian Tudoran si Mihai Culea sunt printre cei 29 de inculpati care au primit mandate de arestare in dosarul privind importurile nelegale din Portul Constanta.

Tudoran este acuzat de initiere sau constituire a unui grup infractional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui astfel de grup, cumparare de influenta, complicitate la trafic de influenta, in forma continuata si dare de mita, iar Culea este cercetat pentru initiere sau constituire a unui grup infractional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui astfel de grup si dare de mita, in forma continuata.

In dosarul privind importurile nelegale din Portul Constanta sunt cercetate de procurorii anticoruptie 30 de persoane, dintre care 28 au fost arestate (inclusiv fostul secretar general al MAI, Laurentiu Mironescu) si una a primit mandat de arestare in lipsa. In acest dosar este cercetat si senatorul PDL Mircea Marius Banias, in cazul acestuia procurorii luand masura interdictiei de a parasi tara pentru 30 de zile.

Procurorii anticoruptie arata, in ordonanta de punere in miscare a actiunii penale in acest caz, ca din mai 2010 pana in martie 2011, "la nivelul autoritatilor vamale si portuare din Municipiul Constanta s-a constituit un grup infractional organizat ce are scopul de a controla institutiile Statului Roman cu atributii in activitatile de import-export de marfuri prin birourile vamale de pe raza Directiei Regionale de Accize si Operatiuni Vamale Constanta, dar si din Municipiul Bucuresti".






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























1448 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by