Opinie

Joi, 13 ianuarie 2011, 19:25 Dosare Anticoruptie

Agitaţia care există zilele astea pe scena partizană a captivat atenţia presei nostre. A făcut-o astfel să trateze destul de superficial şi neutru informaţiile din ce în ce mai dese asupra unei maladii în plin proces de răspândire. Este o boală foarte contagioasă, dar la care sunt susceptibili doar oameni din lumea politică, mari oameni de afaceri şi patroni de presă şi înalţi magistraţi. Sursa ei a fost identificată la nivelul anului 2005, provocată se pare de un experiment al ministrului Monica Macovei care a transformat o instituţie cât se poate de benignă într-o ameninţare constantă la adresa celor vulnerabili. Boala nu a reuşit să fie până acum eradicată deşi s-a depus efort şi cheltuit foarte mult în acest sens; campanii de presă şi de imunizare în parlament, decizii la CCR, OUG-uri şi alianţe, boala asta încă rezistă la acest asalt concentrat. Mai mult, condiţiile s-au agravat se pare odată cu adoptarea în 2010 a legii “micii reforme”.

Cum se manifestă? Unele simptome apar mai rar, de exemplu iatrofilia iraţională: într-un caz, suspectul – suspectul de îmbolnăvire, zic – a insistat să fie tratat de probleme cardiace de către un anumit doctor ginecolog. Alte simptome sunt ceva mai comune, de exemplu proiecţia dikefobică paranoidă: suferinzii proiectează asupra tuturor teama de anchete şi procese, pretind că fiecare român riscă să fie supus la tratamente similare, trăind cumva cu impresia că toată lumea se ocupă în timpul liber de ajutorarea cu sume mari de bani a condamnatilor fugari, sau cu aranjarea unor procese prin comenzi date unor şefi din poliţie sau judecători de la Înalta Curte.

Dar poate cel mai clar simptom este frecvenţa particulară a manifestărilor patologice, mediatice şi politice. Spre deosebire de cazurile de febră terţiară sau cuaternară, în acest caz se manifestă o aşa numită febră judiciară: aceasta apare, alături de alte simptome gen palpitaţii, mania persecuţiei, stări generale de rău, diaforeză sau graforee, în ziua în care e programată fie o audiere la parchet fie un termen de judecată. Dacă nu e dus imediat la spital (sau peste graniţă) simptomele se pot agrava: cel afectat e posibil să nu-şi mai recunoască propria voce, să aibă amnezii severe şi episoade ilogice sau fabulatorii. Suferinţele sunt foarte intense dar nu sunt de durată: după câteva ore, la expirarea termenului respectiv, pacientul îşi revine fără niciun fel de probleme. Ele revin însă în forţă odată cu noul termen, şi tind să fie cu atât mai intense cu cât aceste termene vin la intervale mai scurte.

Boala n-a făcut încă multe victime dar riscă să facă cu excepţia cazului în care, spre liniştea celor afectaţi sau care riscă să fie afectaţi de ea, se va găsi până la urmă o cale de a fi îndepărtată din spaţiul nostru public.


Citeste si comenteaza pe Inventarul stricaciunilor politice.