Omul de afaceri Liviu Luca, în greva foamei la Penitenciarul din Ploieşti

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 26 martie 2018, 13:28 Dosare Anticoruptie


Liviu Luca (foto arhiva)
Foto: AGERPRES
Omul de afaceri Liviu Luca, încarcerat la Penitenciarul Ploieşti, a intrat de vineri în greva foamei după ce, în celula acestuia, a fost făcută o percheziţie în timpul căreia atât el, cât şi ceilalţi deţinuţi au fost ţinuţi dezbrăcaţi pe un hol de acces, scrie Agerpres.

Avocatul lui Luca, Marius Arizan, a declarat că în acest moment omul de afaceri se află la infirmeria penitenciarului, fiind ţinut sub supraveghere în condiţiile în care el refuză hrana.

Omul de afaceri a fost condamnat, în iulie 2016, la şase ani închisoare cu executare în dosarul falimentării companiei Petromservice.

Potrivit sursei citate, Luca s-a plâns, în cursul săptămânii trecute, de condiţiile de detenţie, după ce în celula acestuia au mai fost aduse unul-două paturi, fapt care a dus la micşorarea suprafeţei utile/deţinut şi, implicit, a volumului de aer.

Ulterior, Luca a dat declaraţii pe acest subiect, iar vineri în celula sa a fost făcută o percheziţie în timpul căreia omul de afaceri şi colegii săi au fost ţinuţi dezbrăcaţi pe un hol de acces al penitenciarului.

În urma percheziţiei, Luca a intrat în greva foamei, protestând în acest mod faţă de tratamentul la care a fost supus.

Marius Arizan a precizat că, iniţial, Liviu Luca a fost încarcerat la Penitenciarul Mărgineni şi mutat ulterior la cel din Ploieşti, care are regim semideschis.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























618 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    represalii in loc de imbunatatire (Luni, 26 martie 2018, 13:34)

    Tovarasul Spirala [utilizator]

    la un moment dat ne civilizam si noi
  • +2 (2 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Luni, 26 martie 2018, 13:40)

    [anonim]

  • +2 (2 voturi)    
    Daca li s-a facut si perchezitie corporala (Luni, 26 martie 2018, 13:46)

    Susufler0 [utilizator]

    e foarte posibil sa fi fost dezbracati !

    PS Cat priveste conditiile "improprii" datorate aducerii unor paturi in plus in celula, sa ne intelegem, Livache : nu vrei sa ti se scada 6 zile la fiecare luna de detentie iar la sfarsitul perioadei de incarcerare sa mai castigi si ceva banuti (ca acusi da Slugarel legea!) ca sa-ti faci si tu un rost in viata de dupa puscarie ? :)))
    • +2 (2 voturi)    
      Ce bun si generos esti cu el...! (Luni, 26 martie 2018, 16:59)

      scaraotchi [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

      Probabil ca daca ai avea ocazia, l-ai mangaia pe crestet si i-ai spune ca exista speranta si dupa ce da ...coltu'...!

      Nu asa frate, spune-i adevarul gol-golutz: "Deoarece ai furat, o sa ajungi la puscarie si nici dracu' nu se mai uita la tine...!''
      Ce crezi ca el nu realizeaza? Pai de ce crezi ca trage cu tot armamentul din dotare....!

      PS. Sa nu cumva sa deschizi articolul referitor la Norica Nicolai, pentru ca e batrana si e urata si poti avea cosmaruri noaptea...!

      Seara buna...!
      • +2 (2 voturi)    
        Ai dreptate ! daca as avea posibilitatea (Marţi, 27 martie 2018, 2:13)

        Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui scaraotchi

        l-as mangaia intr-una pe crestet si dupa ceafa !

        Cat o priveste pe Norica, mersi ca m-ai averzizat. Stau in banca mea si-l invidiez pe Slugarel, care astazi s-a vazut cu Nela !

        PS. Mama, mama ce tare e justitia in Serbia vecina si prietena !
  • +1 (1 vot)    
    foarte bine... (Luni, 26 martie 2018, 13:56)

    Babanu (marele poet) [utilizator]

    .. facem economie la mancare. Cat costa mancarea unui detinut? 40 lei pe zi?


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by