Coruptia din Romania si atacurile PSD la democratie, subiect in The Economist si Die Zeit
"UE a sprijinit crearea unor instrumente independente pentru rezolvarea problemei cu corupția pe care o are România. Unul dintre rezultate a fost DNA. Totuși, puțini se așteptau ca ea să aibă un succes atât de mare. A expediat sute de persoane publice cunoscute la închisoare. În ultimii cinci ani, între aceștia s-au numărat un premier, cinci miniștri și 25 de parlamentari. Mulți alții sunt în prezent judecați. Însă acum propunerile de „reformă a justiției” includ interzicerea înregistrărilor drept probă la proces, lucru care, conform lui Vlad Voiculescu, un fost ministru, echivalează cu „sfârșitul DNA, așa cum o cunoaștem noi”, mai scrie The Economist, potrivit Rador.
"Înainte de a ajunge să conducă PSD, dl Dragnea a fost un baron local, șef de partid în provincia sa natală, Teleorman. Acum el este regele baronilor și trebuie să-i mențină pe aceștia mulțumiți. În Alexandria, capitala Teleormanului, primarul PSD Victor Drăgușin afirmă că șeful lui face o treabă bună. E păcat doar, crede el, că partidul s-a chinuit atât de mult să explice propusele reforme din justiție. Ele vor îmbunătăți administrarea justiției, apreciază el - și invocă exemplul lui Adrian Năstase, un fost premier trimis la închisoare „fără dovezi” pentru a se face un „exemplu din el”. Politicienii din PSD se plâng frecvent că DNA are motivații politice și că este parte a unui „stat paralel” care include elemente ale serviciilor secrete", mai scrie The Economist.
La randul sau, ziarul Die Zeit arata publica articolul intitulat "Cu corupţia alături", in care arata ca "Liviu Dragnea nu guvernează oficial România, însă deţine mai multă putere decât toţi ceilalţi politicieni. Obiectivul său: anularea efectelor legilor împotriva corupţiei".
Publicatia germana face o radiografie dura a obiectivelor lui Liviu Dragnea si PSD: "Guvernul român, o coaliţie dintre social-democraţii lui Dragnea, PSD, şi micul partid liberal, ALDE, îşi concentrează din momentul venirii la putere în ianuarie 2017 programul asupra unui singur punct: dezamorsarea legilor anticorupţie. În decurs de doar un an PSD a demis doi premieri din propriul partid. În persoana europarlamentarului Viorica Dăncilă urmează ca o femeie să conducă. Fiind doar de câteva zile în funcţie, va fi apreciată de asemenea după modul dacă şi cât de rapid va pune în practică aşa-numita reformare a justiţiei şi prevederile Codului Penal, aflându-se mereu alături de Dragnea, în realitate cea mai puternică personalitate din ţară. Pe lângă condamnarea pentru fraudă electorală Dragnea mai este acuzat şi de abuz în serviciu. Mai este anchetat şi pentru înşelăciune în legătură cu fonduri europene din perioada când era preşedinţele judeţului Teleorman. Aici este acuzat de constituirea unui grup infracţional, şi s-a folosit de întreprinderea Teldrum pentru a împărţi ilegal bani europeni. Averea lui Dragnea a fost deja pusă sub sechestru. Chiar şi un lac privatizat aflat lângă Dunăre, unde Dragnea şi-a construit o casă pentru pescuit, a ajuns în vizorul procuraturii".

Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
![]() | Proiect finantat de Uniunea Europeana |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 15 ani 6 luni
- 15 ani 1 luna
- 14 ani 9 luni
- 11 ani 1 luna
- 10 ani 10 luni
- 4222 zile
- 4025 zile
- 3691 zile
- 3605 zile
- 3605 zile
- 7543 zile
- 4216 zile
- 5782 zile
- 6357 zile
- 3769 zile
- 3621 zile
- 6208 zile
- 5561 zile
- 6166 zile
- 3663 zile
- 4228 zile
- 5901 zile
- 6735 zile
- 5305 zile
- 5232 zile
- 6287 zile
- 6260 zile
- 3317 zile
- 4468 zile
- 6261 zile
- 3720 zile
- 3536 zile
- 4530 zile
- 5334 zile
- 5348 zile
- 6168 zile
- 5329 zile
- 3613 zile
- 3580 zile
- 4453 zile
- 5971 zile
- 4493 zile
- 5754 zile
- 4046 zile
- 6100 zile
- 4607 zile
- 3543 zile
- 3766 zile
- 4878 zile
- 3556 zile
- 3802 zile
- 6618 zile
- 5526 zile
- 4815 zile
la cati bani a bagat asta in romania (conform psd) pana acum nu numai ca isi arunca averea pe distrugerea psd, dar avea si vreo 5 miliarde datorie :P
Daca nu le convine pot iesi prin referendum oricand, dinspre partea mea pot pastra si denumirea.
asta e adevarul, de cand au castigat alegerile (cu voturile a doar 18% dintrei cei cu drept de vot) PSD are un singur scop: distrugerea justitiei
Luati cu sare si translate doua proaspete ,
-ministrul a mintit ca s-a intalnit cu Putin in 2006 si ca ce a afirmat el ca a zis presedintele de fapt ar veni de la o sursa
https://www.ad.nl/politiek/minister-halbe-zijlstra-loog-over-ontmoeting-met-poetin~ad6ca454/
-premierul nu crede ca e ceva in neregula si ca de fapt ministrul isi protejeaza sursa
https://www.ad.nl/politiek/premier-rutte-zijlstra-kan-aanblijven-na-leugen-over-ontmoeting-met-poetin~a6068a85/
Luati si invatati civilizatie ,domnilor.