Procurorul DNA la procesul la care se judeca cererea de eliberare conditionata a lui Dan Voiculescu: Este un profitor al carentelor legislative. Nu exista dovezi ca lucrarile au fost scrise in penitenciar

de Alina Neagu     HotNews.ro
Joi, 8 iunie 2017, 12:20 Dosare Anticoruptie


Dan Voiculescu
Foto: Agerpres
Procurorul DNA prezent joi la procesul de la Judecatoria sectorului 5, unde se judeca cererea de eliberare conditionata a lui Dan Voiculescu, a afirmat, in fata magistratilor, ca omul de afaceri este "un profitor al carentelor legislative", ca nu exista dovezi ca acesta ar fi redactat lucrarile stiintifice in penitenciar si le-a cerut judecatorilor sa respinga cererea de eliberare conditionata si sa mentina termenul de reiterare la 23 octombrie.

"Solicitam respingerea cererii de eliberare. Daca nu s-ar pune cele 11 lucrari stiintifice, Dan Voiculescu nu ar fi indeplinit fractia de o treime. Voiculescu a fost disciplinat, a fost recompensat, dar acesta nu poate fi eliberat conditionat in acest moment. Doar 57 de zile au fost castigate prin munca, restul prin lucrari stiintifice. Un numar de peste 300 de zile au fost castigate prin scrierea de lucrari stiintifice. Nu a dat dovada de corectitudine. Nu exista nicio dovada ca manuscrisele au fost redactate in penitenciar. Este un profitor al carentelor legislative. Activitatea stiintifica nu poate fi demonstrata. Este o modalitate vicleana de a iesi din penitenciar. Executarea doar a unei treimi din pedeapsa arata ca scopul pedepsei nu a fost atins. Prejudiciul nu a fost achitat catre Ministerul Agriculturii. Nici macar cheltuielile judiciare nu le-a achitat", a spus procurorul DNA in fara magistratilor, potrivit Agerpres.

El a adaugat ca Dan Voiculescu nu a fost trecut din regimul inchis in semideschis pe intreaga perioada a detentiei, lucru care arata ca acesta nu a dat semne de indreptare.

Procurorul a solicitat reiterarea cererii de eliberare dupa 23 octombrie, asa cum a mentionat Comisia din penitenciar, care a emis concluzii negative in unanimitate.


  • Voiculescu, la a doua cerere de eliberare conditionata


Judecatoria Sectorului 5 judeca, la aceasta ora, noua cerere de eliberare conditionata depusa de Dan Voiculescu, care ispaseste condamnarea la 10 ani de inchisoare din dosarul privatizarii frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare.


Termenul initial pentru judecarea acestei cereri depuse de avocatii lui Dan Voiculescu era 22 iunie, acesta fiind insa schimbat pentru 8 iunie.

Dan Voiculescu a mai depus anterior o cerere de eliberare conditionata, respinsa definitiv in ianuarie 2017 de Tribunalul Bucuresti.

Directia Nationala Anticoruptie s-a opus atunci ca Dan Voiculescu sa fie eliberat conditionat, motivand ca acesta a executat prea putin din pedeapsa primita in dosarul ICA si ca exista nereguli in legatura cu cele 11 carti scrise in penitenciar, pentru care omul de afaceri ar fi putut sa beneficieze de o reducere a condamnarii.

Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucuresti, pe 8 august 2014, la 10 ani de inchisoare cu executare in dosarul privatizarii frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare, in care prejudiciul a fost evaluat la 60 de milioane de euro.

Alaturi de Voiculescu au mai fost condamnati Gheorghe Mencinicopschi, fost director general al ICA - 8 ani de inchisoare, Sorin Pantis, fost director general executiv Grivco SA - 7 ani de inchisoare, si Corneliu Popa, fost director general al ADS - 8 ani de inchisoare.

De asemenea, instanta a decis si confiscarea mai multor proprietati, terenuri si imobile apartinand lui Dan Voiculescu.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.































7468 vizualizari

  • +27 (33 voturi)    
    BRAVO domnul PROCUROR !!! (Joi, 8 iunie 2017, 12:24)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    BRAVO domnul PROCUROR !!!
  • +37 (43 voturi)    
    Comment sters de user (Joi, 8 iunie 2017, 12:24)

    polonyca [anonim]

    • +17 (19 voturi)    
      avand peste 60 ani, (Joi, 8 iunie 2017, 13:05)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui polonyca

      poate sa fie eliberat conditionat dupa ce a ispasit o treime din pedeapsa...Oricum Varanul nu a facut 3 ani si 4 luni (cat inseamna o treime din 10 ani). In plus de asta, eliberarea conditionata nu este un drept al tuturor condamnatilor..este o facilitate pe care justitia o acorda doar detinutilor cu adevarat exemplari. Cu ce a fost Varanul exemplar, daca nici macara cheltuielile de judecata nu le achita?? (ca de recuperarea prejudiciului de 60 mil nu poate fi vorba).
    • +15 (17 voturi)    
      Nu degeaba s-a iesit in strada (Joi, 8 iunie 2017, 13:10)

      nano2k [utilizator] i-a raspuns lui polonyca

      ...astia vor sa rascoleasca toata tara numai ca sa isi mentina privilegiile si averile!

      "Prejudiciul nu a fost achitat catre Ministerul Agriculturii. Nici macar cheltuielile judiciare nu le-a achitat"

      Ce sa mai vorbim?
  • +13 (15 voturi)    
    Profesor de matura (Joi, 8 iunie 2017, 12:40)

    Landser [utilizator]

    Sa l mai tina sa dea cu târnu' prin curte daca tot se lauda ca face treaba buna!
    Asta chiar merita sa aiba o batranete urata!
  • +19 (21 voturi)    
    Pai... (Joi, 8 iunie 2017, 13:04)

    raulito [utilizator]

    ...pt binele comunității intelectuale, nu ii e mai bine sa rămână unde e? Daca tot e atât de prolific.
  • +5 (7 voturi)    
    prejudiciul... (Joi, 8 iunie 2017, 13:58)

    astronaut [utilizator]

    trebuie achitat si dupa care ar trebui vorbit si de liberare din puscarie , pai daca nu plateste nici pe cei care ia furat inseamna ca ne-a bagat in datorii de cand sta in beci pe banii nostrii !


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by