Mihai Anitei, contestatul presedinte al Colegiului Psihologilor, trimis in judecata de DNA pentru conflict de interese si alte infractiuni legate fraudarea fondurilor UE. El si-a fi dat contracte lui si sotiei
DNA il acuza pe Mihai Anitei ca si-a dat ilegal lui si sotiei contracte din fonduri europene intr-un proiect implementat de Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă în parteneriat cu Colegiul Psihologilor. DNA sustine ca Anitei ar fi castigat astfel ilegal 307.000 de lei. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă s-a constituit parte civilă cu suma respectivă
Procurorii arata ca, pentru a justifica sumele primite, Aniței a prezentat rapoarte din care rezulta ca ar fi lucrat peste 20 de ore zilnic (inclusiv în week-end) sau chiar un număr de ore de muncă ce depășea durata unei zile.
DNA a pus sechestru pe bunurile mobile și imobile ale inculpatului Mihai Aniței.
Reamintim ca Mihai Anitei e puternic contestat de breasla psihologilor din Romania. Tensiunile au aparut odata cu inceperea procesului electoral intern pentru alegerea unei noi conduceri la nivel central, dar si la nivel de filiale. Multi dintre psihologii din tara acuza actuala conducere ca distorsioneaza procesul electoral si schimba regulile in timpul jocului pentru a-si perpetua influenta la varful profesiei; actuala conducere invoca legislatia si lipsa de personal juridic. Nume importante din mediul profesional contesta "abuzuri" si "acte arbitrare" ale conducerii, reprezentata de presedintele Mihai Anitei si Directorul general al CPR, precum si coordonatorul departamentului Juridic - Iulian Laurentiu Stefan (mana dreapta a lui Anitei, el insusi candidat pentru presedintia Colegiului).
Comunicatul DNA:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată a inculpatului ANIȚEI MIHAI, președinte al Colegiului Psihologilor din România, sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
- conflict de interese în formă continuată (trei acte materiale),
- folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În contextul derulării proiectului „SCOP – specializarea consilierilor de orientare profesională”, finanțat din fonduri europene, implementat de Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă în parteneriat cu Colegiul Psihologilor din România, inculpatul Aniței Mihai, în calitatea sa de președinte al Colegiului Psihologilor din România, și-a atribuit și a încheiat a două contracte cu el însuși, iar un alt contract l-a atribuit și l-a încheiat cu soția sa.
Decizia de atribuire și încheiere a contractelor a fost luată de inculpat în exercitarea atribuțiilor de reprezentant al Colegiului Psihologilor din România - entitate juridică de interes public, atribuții vizând activitatea psihologilor din domeniul privat sau public, stabilite prin Legea nr. 213/2004 și care atrag calitatea de funcționar public în accepțiunea art. 175 al. 2 Cod penal.
Concret, două contracte de prestări de servicii au fost încheiate pe o durată de un an (01.11.2010 – 01.11.2011) de Mihai Aniței în numele Colegiului Psihologilor din România cu psihologul Mihai Aniței, având ca obiect prestarea de către acesta a unui număr de 1.596 ore ca și coordonator tehnic în cadrul proiectului, respectiv 1.008 ore ca expert elaborare ghid deontologic pentru formarea formatorilor;
Un alt contract de prestări servicii a fost încheiat de Mihai Aniței în numele Colegiului Psihologilor din România soția sa, psiholog, având ca obiect prestarea activități supervizare consilieri de orientare profesională, pentru o durată de 672 ore.
Astfel, inculpatul Aniței Mihai a obținut un folos pentru sine și pentru soția sa de 336.147 lei (din care 307.475 lei – sumă aferentă contractelor încheiate cu propria persoană și 28.672 lei – sumă aferentă contractului încheiat cu soția sa).
Valoarea contractelor era stabilită în funcție de numărul de ore, iar prețul convenit era un tarif orar brut.
Pentru a justifica sumele de bani primite în executarea celor două contracte de prestări de servicii pe care și le-a atribuit sieși, în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2012, inculpatul Aniței Mihai a prezentat la Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă un număr de 28 de rapoarte ce conțineau date inexacte, nereale, cu privire la orele prestate ca expert, în condițiile în care aceste ore nu puteau efectiv, fizic, să fie prestate. Astfel, însumând orele declarate ca fiind lucrate în cadrul proiectului SCOP cu celelalte ore pentru care inculpatul Aniței Mihai era salarizat sau le presta benevol în alte activități (profesor universitar titular sau asociat la mai multe facultăți, angajat al unei firme, expert sau alte funcții în alte 5 proiecte finanțate din fonduri europene, președinte al Colegiului Psihologilor, activități de coordonare editorială și doctorate, participare la activități profesionale în țară și străinătate etc.), reieșea că acesta lucrase peste 20 de ore într-o zi (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică), sau chiar un număr de ore de muncă ce depășea durata unei zile. În plus, activitățile desfășurate în cadrul proiectului nu erau datate și nici însoțite de documente care să precizeze și să justifice volumul orar zilnic sau săptămânal al muncii prestate și pentru care se solicita plata.
A rezultat că inculpatul Aniței Mihai a încasat sume de bani din fonduri europene – F.S.E. (Fondul Social European), fără prestarea orelor menționate în rapoarte, ceea ce a produs un prejudiciu din fonduri europene, în cuantum de 307.475 lei.
A.N.O.F.M. – Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, partenerul principal în proiect, s-a constituit parte civilă cu suma respectivă.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii prin instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului Aniței Mihai, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, a confiscării speciale și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, până la concurența sumei de 336.147 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
În cauză procurorii au beneficiat de sprijin din partea Departamentului de Luptă Antifraudă (D.L.A.F.).
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
![]() | Proiect finantat de Uniunea Europeana |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 15 ani 9 luni
- 15 ani 5 luni
- 15 ani
- 11 ani 4 luni
- 11 ani 2 luni
- 4329 zile
- 4132 zile
- 3798 zile
- 3712 zile
- 3712 zile
- 7650 zile
- 4323 zile
- 5889 zile
- 6464 zile
- 3876 zile
- 3728 zile
- 6315 zile
- 5668 zile
- 6273 zile
- 3770 zile
- 4335 zile
- 6008 zile
- 6842 zile
- 5412 zile
- 5339 zile
- 6394 zile
- 6367 zile
- 3424 zile
- 4575 zile
- 6368 zile
- 3827 zile
- 3643 zile
- 4637 zile
- 5441 zile
- 5455 zile
- 6275 zile
- 5436 zile
- 3720 zile
- 3687 zile
- 4560 zile
- 6078 zile
- 4600 zile
- 5861 zile
- 4153 zile
- 6207 zile
- 4714 zile
- 3650 zile
- 3873 zile
- 4985 zile
- 3663 zile
- 3909 zile
- 6725 zile
- 5633 zile
- 4922 zile
" Maxim 4 ani cu suspendare o sa imi iau ... "
mai bine 3 cu executare ca daca ii da cu suspendare, uite ce patesti cu dragnea.
Totusi, nu pot sa nu observ ca DNA-ul l a prins la cotitura numai cand era vorba de cafteala pe post de sef.
Sa nu mi spuna cineva ca ancheta asta n a fost sugerata decineva DNA-lui...