Administratorii Avicola Mihailesti, trimisi in judecata de DNA. Procurorii acuza un prejudiciu de 40 mil. lei

de G.S.     HotNews.ro
Vineri, 23 decembrie 2016, 16:13 Dosare Anticoruptie


Administratorii societatii Avicola Mihailesti au fost trimisi in judecata, vineri, de Directia Nationala Anticoruptie, fiind acuzati de evaziune fiscala si constituirea unui grup infractional organizat, prejudiciul fiind calculat la aproximativ 40 de milioane de lei, se arata intr-un comunicat DNA, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, procurorii Sectiei de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au decis sa ii trimita in judecata, in stare de libertate, pe El Khoury Elias, Ghaziri Rami si Moubarak Mahmoud Sleiman, administratori ai Avicola Mihailesti SA, pentru evaziune fiscala (2 fapte) si constituirea unui grup infractional organizat. 

In acelasi dosar au fost deferiti justitiei Abdul Mounim Al Zaid, Mohamed Kouli, El Madhoun Suheil Rashid Selin Ahmed, Ezer Adriana Geanina, Adrian Saracutu, El Khourz Charbel si Andreea Blaj, pentru complicitate la evaziune fiscala (2 fapte) si constituirea unui grup infractional organizat. 

De asemenea, in instanta va ajunge si societatea Avicola Mihailesti pentru evaziune fiscala (2 fapte) si constituirea unui grup infractional organizat. 

Totodata, societatile Chicken Cam SRL, Top T Management Concept SRL, Sorimba Impex SRL, Integrated Marketing Services SRL, Axa Food SRL, Puisorii Din Gradina SRL, Selyn Accent SRL, Crescator Expert SRL, Ch. Charl Group SRL, Agrozootehnica SA Vedea, Transmin Distributie SRL vor fi judecate pentru complicitate la evaziune fiscala (2 fapte) si constituirea unui grup infractional organizat. 

Conform rechizitoriului intocmit de procurori, in perioada 2010-2012, El Khoury Elias si Ghaziri Rami, beneficiind de sprijinul lui Moubarak Mahmoud Sleiman, ar fi constituit un grup infractional organizat, la care au aderat ulterior si ceilalti inculpati, in scopul sustragerii de la plata obligatiilor fiscale a Avicola Mihailesti SRL. 

"In cadrul societatii, cei trei inculpati, in calitate de asociati, direct sau prin interpusi, au evidentiat in actele contabile sau in alte documente legale cheltuieli care nu au la baza operatiuni reale, precum si alte operatiuni fictive. De asemenea, inculpatii ar fi stabilit cu rea-credinta impozitele, taxele sau contributiile, avand ca rezultat obtinerea, fara drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursari sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensari datorate bugetului general consolidat", se arata in comunicat. 

Prin activitatile frauduloase desfasurate, spun procurorii, acestia ar fi adus un prejudiciu de 39.467.509 lei in dauna statului, reprezentand TVA deductibil si impozit pe profit. 

Anterior, precizeaza DNA, in cursul anului 2009, Moubarak Mahmoud Sleiman ar fi detinut impreuna cu Elias El Khoury Avicola Mihailesti SRL, insa ulterior a decis sa se retraga din societate, prin cesionarea partilor sociale si sa porneasca o afacere pe cont propriu, avand ca obiect de asemenea comercializarea produselor din carne. 

"In vederea diminuarii drastice a obligatiilor fiscale aferente afacerii, inculpatul Moubarak Mahmoud Sleiman ar fi infiintat cu ajutorul unor persoane loiale din anturajul sau peste 50 de societati comerciale de tip fantoma, in tara si in strainatate, constituind lanturi de tranzactionare scriptica a unor produse catre beneficiar. Data fiind amploarea acestui mecanism, lanturile de tranzactionare ar fi fost puse la dispozitia si altor beneficiari, printre care si Avicola Mihailesti SRL, condusa de fostul asociat Elias El Khoury", se mai mentioneaza in comunicat. 

Concret, spun procurorii, pentru a pune in functiune acest mecanism, Moubarak Mahmoud Sleiman ar fi apelat, printre altii, la inculpatul Abdul Mounim Al Zaid, caruia i-a trasat sarcini specifice pe linia infiintarii si gestionarii activitatii societatilor de tip fantoma. 

"Acesta din urma s-a ocupat de racolarea persoanelor ce urmau sa detina calitatea de asociat/administrator in aceste firme, remunerarea acestora, asigurarea prezentei lor cu ocazia controalelor efectuate de finante, efectuarea formalitatilor la ONRC, deschiderea conturilor bancare, procurarea digi-passurilor pentru tranzactii financiare la distanta, fiind de asemenea imputernicit pe conturile unora dintre aceste societati, de unde erau dispuse plati. Dintre societatile care au fost interpuse in lanturile de tranzactionare de produse avand ca beneficiar SC. Avicola Mihailesti S.R.L., au fost infiintate in aceasta modalitate si cu scopul diminuarii obligatiilor fiscale urmatoarele societati comerciale: Top T Management Concept SRL, Integrated Marketing Services SRL, Sorimba Impex SRL, Selyn Accent SRL si Transmin Distributie SRL", se mai noteaza in comunicat. 

Conform DNA, in acelasi scop, Abdul Mounim Al Zaid ar fi apelat la doi dintre apropiatii sai, Kouli Mohamed si El Madhoun Suheil Rashid Ahmed, care ar fi acceptat sa dobandeasca calitatea de asociat/administrator in cadrul a doua dintre societatile comerciale tip fantoma, respectiv Integrated Marketing Services SRL si Top T Management SRL, in schimbul remunerarii lunare cu sume cuprinse intre 600 si 1.000 de euro pe toata durata de functionare a societatii in care participau. 

Dupa plecarea din firma a lui Moubarak Mahmoud Sleiman, procurorii sustin ca Elias El Khoury ar fi decis sa se asocieze cu Ghaziri Rami, impreuna luand decizia optimizarii fiscale prin utilizarea circuitelor fictive puse la dispozitie de primul inculpat. 

"In plus, cei doi asociati au decis constituirea unor alte societati comerciale care sa fie implicate in lanturile de tranzactionare, avand un rol de tampon intre societatile fantoma ale inculpatului Moubarak Mahmoud Sleiman si beneficiarul Avicola Mihailesti. De constituirea si gestionarea activitatii urmatoarelor societati s-au ocupat angajati din cadrul Avicola Mihailesti, respectiv inculpatii: Ezer Gianina, Blaj Andrea si Saracutu Adrian", mai arata anchetatorii. 

Agentia Nationala de Administrare Fiscala - Directia Generala Juridica a transmis faptul ca se constituie parte civila in cauza cu suma de 47.952.560 lei.

In cauza, procurorii au dispus masura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile si mobile ce apartin inculpatilor Ghaziri Rami, Moubarak Mahmoud Sleiman, El Khoury Charbel, El Khoury Elias, Ezer Adriana Geanina, Avicola Mihailesti SRL si Agrozootehnica SA Vedea. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Curtii de Apel, cu propunere de a se mentine masurile asiguratorii dispuse in cauza.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























778 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by