George Copos, audiat la DNA in dosarul privind cartile scrise in penitenciar
Pe 12 ianuarie, procurorii DNA au deschis un dosar in legatura cu lucrarile scrise de detinuti, in care sunt efectuate cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de favorizarea faptuitorului, in modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infractiuni de coruptie, in scopul de a ingreuna executarea pedepselor aplicate de instantele de judecata.
Potrivit DNA, fapta ar fi fost savarsita de mai multe persoane care au actionat concertat in scopul de a crea aparenta ca sunt indeplinite conditiile legale pentru ca persoanele condamnate sa fie eliberate conditionat.
- +4 (4 voturi)Cine a inventat hoția asta? (Marţi, 30 august 2016, 11:17) asavreau [utilizator]Un condamnat poate fi eliberat anticipat dacă a achitat integral prejudiciu și specialiști competenți constată că este reeducat,că nu va mai face actele ilegale pentru care a fost condamnat.Comisia trebuie să știe că va răspunde penal pentru eliberări nejustificate.Eu aș merge pe ideea ca cei din comisie să fie condamnați cu diferența neefectuată pentru fiecare dintre condamnați,fără posibilități de reducerea pedepsei,iar pedepsele cumulate să fie adunate.Ca la americani.Eliberarea anticipată să fie hotărâtă de aceiași instanță care a hotărât condamnarea definitivă.O hotărâre a ÎCCJ să nu fie modificată de o instanță inferioară-referitor la eliberările anticipate/condiționate.raspunde trimite
- 0 (0 voturi)la hilton in rahova sa stea (Marţi, 30 august 2016, 13:06) FlorinMiron1 [anonim]La multi ani georgel!raspunde trimite
- 0 (0 voturi)schimbati titlul (Marţi, 30 august 2016, 13:52) alex562 [utilizator]..... "va tine o prelegere la DNA privind cartile" .......raspunde trimite

Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
![]() | Proiect finantat de Uniunea Europeana |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 15 ani 6 luni
- 15 ani 1 luna
- 14 ani 9 luni
- 11 ani 1 luna
- 10 ani 10 luni
- 4222 zile
- 4025 zile
- 3691 zile
- 3605 zile
- 3605 zile
- 7543 zile
- 4216 zile
- 5782 zile
- 6357 zile
- 3769 zile
- 3621 zile
- 6208 zile
- 5561 zile
- 6166 zile
- 3663 zile
- 4228 zile
- 5901 zile
- 6735 zile
- 5305 zile
- 5232 zile
- 6287 zile
- 6260 zile
- 3317 zile
- 4468 zile
- 6261 zile
- 3720 zile
- 3536 zile
- 4530 zile
- 5334 zile
- 5348 zile
- 6168 zile
- 5329 zile
- 3613 zile
- 3580 zile
- 4453 zile
- 5971 zile
- 4493 zile
- 5754 zile
- 4046 zile
- 6100 zile
- 4607 zile
- 3543 zile
- 3766 zile
- 4878 zile
- 3556 zile
- 3802 zile
- 6618 zile
- 5526 zile
- 4815 zile