Dosarul de santajare a lui Mircea Basescu, stramutat de la Constanta la Curtea de Apel Bucuresti

de I.C.     HotNews.ro
Joi, 28 aprilie 2016, 11:23 Dosare Anticoruptie


Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis ca dosarul in care membrii familiei lui Sandu Anghel (zis Bercea Mondial) au fost condamnati pentru santajarea lui Mircea Basescu sa fie stramutat de la Curtea de Apel Constanta la Curtea de Apel Bucuresti, informeaza Agerpres.

Instanta suprema a admis o cerere de stramutare a dosarului depusa de membrii familiei lui Bercea, respectiv Fanica Anghel, Ion Grinica Anghel, Marius Constantin, Izaura Anghel si Florin Anghel.

Dosarul se afla in faza de apel, dupa ce, pe 29 octombrie 2015, Tribunalul Constanta i-a condamnat pe patru membri ai familiei Bercea Mondial la pedepse cu executare si la plata de daune morale de 7.000 de euro pentru santajarea lui Mircea Basescu, fratele lui Traian Basescu.

Astfel, Florin Anghel (fiul lui Sandu Anghel) a fost condamnat la 12 ani, 11 luni si 20 de zile (pedeapsa rezultand din contopiri), Marius Constantin (ginerele lui Sandu Anghel) s-a ales cu patru ani si sase luni de inchisoare cu executare, Fanica Anghel (sotia lui Anghel) a primit trei ani si noua luni, Izaura Anghel (sotia lui Marius Constantin, fiica lui Sandu Anghel) a fost condamnata la patru ani, cinci luni si zece zile cu executare. In plus, Ion Grinica Anghel (fiul lui Sandu Anghel) a fost condamnat la sase luni prin masura educativa neprivativa de libertate.

Totodata, instanta a respins atunci pretentiile civile emise de Mircea Basescu, care a cerut daune morale de un milion de euro. Decizia Tribunalului Constanta a fost atacata cu apel atat de familia lui Sandu Anghel, cat si de Mircea Basescu.

In iunie 2014, membrii familiei lui Bercea Mondial au fost trimisi in judecata, dupa ce l-au amenintat pe Mircea Basescu pentru a le returna o suma de bani pe care pretindeau ca i-au dat-o pentru ca fratele fostului presedinte sa intervina pe langa magistrati.

In rechizitoriul trimis in instanta se arata ca Mircea Basescu a inregistrat cu telefonul mobil o convorbire purtata in data de 1 noiembrie 2013 cu Florin Anghel, fiul lui Bercea, in cadrul careia Mircea Basescu este amenintat cu moartea.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























997 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by