Procurorii DNA i-au impus primarului din Urziceni obligatia de a nu-si exercita functia
Edilul este cercetat pentru instigare la infractiunea de abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, potrivit unui comunicat al DNA transmis Agerpres.
"In datele de 4 iunie 2014 si 6 ianuarie 2015, inculpatul Sava Constantin, in calitate de primar al municipiului Urziceni, a determinat o subordonata din cadrul primariei, sa dispuna 'sistarea' popririi instituite asupra conturilor bancare ale unei societati comerciale, pentru sumele de 50.539,52 lei, respectiv 102.919,13 lei, fara ca societatea comerciala sa indeplineasca conditiile legale privind suspendarea sau incetarea executarii silite", se precizeaza in comunicat.
Procurorii au apreciat ca, actionand in acest mod, Sava a produs primariei un prejudiciu de peste 150.000 de lei, precum si o vatamare a drepturilor si intereselor legitime ale municipiului Urziceni.
"Prezenta cauza a fost declinata de la o alta unitate de parchet, la data de 12 februarie 2016, fata de inculpat fiind deja luata masura controlului judiciar. Inculpatului Sava Constantin i s-a atras atentia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor care ii revin, masura controlului judiciar se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive", se mai arata in comunicatul DNA.

Un uriaș adormit ar putea ucide viața din oceane / Mark Zuckerberg și-a făcut de râs metaversul / Noi filme „Lord of The Rings” la orizont
Când vremea o ia razna pentru o lună - O „plimbare” virtuală printre extremele de frig și căldură în cele 12 luni ale anului
„Nu mai vorbiți veverițelor, că vă iau și vă prind de coadă și apoi mă excit”. Girl Up, rețeaua adolescentelor care luptă împotriva abuzurilor sexuale din școli
Zelenski spune că situația de pe front devine din cea în ce mai grea. Hanna Maliar: Rușii și-au desfășurat toate forțele pentru a încercui Bahmut
Răsturnare de situație în cazul morții Dariei Dughina. Un grup clandestin anti-Putin a ucis-o pe fiica lui Aleksandr Dughin, susține un fost deputat rus
![]() | Proiect finantat de Uniunea Europeana |
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei. Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor. Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania. |
- 15 ani
- 14 ani 8 luni
- 14 ani 3 luni
- 10 ani 7 luni
- 10 ani 5 luni
- 4057 zile
- 3860 zile
- 3526 zile
- 3440 zile
- 3440 zile
- 7378 zile
- 4051 zile
- 5617 zile
- 6192 zile
- 3604 zile
- 3456 zile
- 6043 zile
- 5396 zile
- 6001 zile
- 3498 zile
- 4063 zile
- 5736 zile
- 6570 zile
- 5140 zile
- 5067 zile
- 6122 zile
- 6095 zile
- 3152 zile
- 4303 zile
- 6096 zile
- 3555 zile
- 3371 zile
- 4365 zile
- 5169 zile
- 5183 zile
- 6003 zile
- 5164 zile
- 3448 zile
- 3415 zile
- 4288 zile
- 5806 zile
- 4328 zile
- 5589 zile
- 3881 zile
- 5935 zile
- 4442 zile
- 3378 zile
- 3601 zile
- 4713 zile
- 3391 zile
- 3637 zile
- 6453 zile
- 5361 zile
- 4650 zile