Presedintele Consiliului Judetean Timis, trimis in judecata pentru fapte pe care le-ar fi comis cand era seful Directiei Apelor Banat

de G.S.     HotNews.ro
Marţi, 20 octombrie 2015, 16:45 Dosare Anticoruptie


Parchetul General l-a trimis in judecata pe Bojin Titu, presedintele Consiliului Judetean Timis pentru abuz in serviciu si conflict de interese, procurorii acuzand fapte din perioada in care acesta era seful Directiei Apelor Banat, se arata intr-un comunicat de presa al institutiei.

Au mai fost trimis in judecata Bata Suici, Viorel Mihalcea, Maria Gal si Adrian Cioplea

Potrivit procurorilor, Bojin Titu, in calitate de director la Directia Apelor Banat, a incheiat cu o societate comerciala avand ca obiect de activitate -asigurarea folosirii potentialului de agrement al acumularii Ianova- la un tarif de 298,60 lei/ha/an , iar la randul sau, firma a incheiat cu asociatii de pescari "contracte de colaborare" in schimbul unor tarife mult mai mari, cauzand un prejudiciu de peste 500.000 lei Directiei. 

De asemenea, in aceeasi calitate, Bojin Titu a incheiat un contract de prestari servicii cu S.C. TTMB S.R.L. (societate la care fiul si sotia sa aveau calitatea de asociati) avand ca obiect "servicii reparatii Canton Ianova", iar ulterior a incheiat cu aceeasi firma un contract "privind asigurarea potentialului economic pentru teren si imobil", asigurand prin cele 2 contracte reprezentantilor societatii foloase materiale, arata Parchetul.

Totodata,  conform sursei citate, Suici Bata, in calitate de administrator de facto si "contabil al S.C. TT S.R.L.", cu complicitatea inculpatilor Cioplea Adrian (administratorul societatii) si Mihalcea Viorel (asociat/director al societatii), in perioada 2009 - 2013, a omis sa evidentieze in contabilitatea societatii comerciale mai sus mentionate toate operatiunile comerciale desfasurate si a veniturilor realizate in suma de 659.474 lei si TVA in valoare de 149.201 lei, in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 288.547 lei. 

In aceeasi dubla calitate, Suici Bata, cu complicitatea lui Cioplea Adrian si a lui Mihalcea Viorel, in perioada mai 2009 - iunie 2010, a evidentia in contabilitate cheltuieli care nu au avut la baza operatiuni reale in suma de 64.190 lei si TVA aferent in suma de 12.163 lei, iar in perioada ianuarie 2010 - septembrie 2013, a intocmit acte de evidenta primara pentru cheltuieli nereale (fictive) suma de 44.337 lei si TVA in suma de 8.990 lei, cu consecinta prejudicierii bugetului de stat. 

Probatoriul administrat in cauza a relevat si faptul ca, in perioada mai 2009 - septembrie 2014, inculpatul Suici Bata (in aceeasi dubla calitate), cu complicitatea inculpatilor Cioplea Adrian si Mihalcea Viorel, a retras, in mod repetat, din contul societatii sume de bani, insumand 141.250 lei, suma pe care a folosit-o in interes personal, se arata in comunicatul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In vederea recuperarii prejudiciului, procurorii au dispus luarea masurii asiguratorii prin instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile si imobile detinute de inculpatul Cioplea Adrian. 

Dosarul a fost trimis, spre competenta solutionare, Tribunalului Timis.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























511 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    In sfarsit (Marţi, 20 octombrie 2015, 19:27)

    Ursuletul de Plus [utilizator]

    A inceput curatenia si pe aici. Aveam impresia ca DNA nu are birou in TM :))


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by